Sursa: Prof. VALENTINA LUPU
La început de an, speranţa în vieţuirea liniştită şi binemeritată, în Lumea de Sus, împreună cu sfinţii, a bunului meu prieten şi mentor, Ionel Iacob-BENCEI, îmi încălzeşte sufletul şi îmi mângâie amintirea. Veşnicia l-a cuprins în mreje de lumină, cât să umple de umor şi veselie locurile sfinte. Nouă, celor rămaşi printre muritori, nu ne rămâne decât să menţinem flacăra umorului la cota înaltă a spiritualităţii, precum în vremurile bune. Linişte şi pace să ai, dragă I. I. B., senin în suflet şi bucurie să avem şi noi, cu toţii, întru binecuvântare divină! Fie-ne precum strădaniile şi aspiraţiile, spre a trece cu bine momentele frământate ale anului acestuia!
Sus să avem inimile!
Corin
Jianu
Sunt foarte bucuros că ne-am cunoscut în minunata "Grădină cu Lecturi" , unde, ca un mare arhitect peisagist, cultivați frumusețea limbii noastre strămoșești, aerul respirației tuturor compatrioților noștri. Pentru că ne aflăm la Început de Nou An, vă trimit din Atena o rodie. Fructul de rodie, indiferent de mărime, are 365 de sâmburi, adică, pentru fiecare zi a anului, câte un sâmbure! De aceea, în tradiția locală, în Noul An se sparge acest fruct, cu urarea ca toate dorințele de sănătate, pace, iubire, bunăstare, fericire, ale celor care împrăștie rodia, să se îndeplinească în fiecare zi a Noului An!!! La Mulți Ani!, V-il ofer cu drag, ca să se îndeplinească mereu toate visele și dorințele pe care le aveți și cu speranța ca 2021 să ne readucă libertate, sănătate, pace, noroc, fericire și tot ce ne dorim!
Poate că cea mai tristă zi a Pământului a fost atunci, în august 1945, la Hiroșima și apoi la Nagasachi, când atât de multe suflete nevinovate au fost ucise, cu îngrozitoarele bombe atomice. De aceea, trebuia să ne alăturăm celor care au început să cânte bocetul universal, care este Cântarea Întristării. În acest context al asfixiei din "PANDEMIE", am scris această ultimă carte a mea, intitulată "Insomnia Iubirii ", apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, la Editura Doxologia din Iași.
Vă mulțumesc pentru toate materialele pe care mi le trimiteți!
Cu deosebită
prețuire, recunoștință și prietenie,
Florin
Dragi colegi, dragi membri ARA,
Cine ar fi crezut ca
"globalizarea" va pune "in genuchi" intreaga lume?
Oriunde va gasiti, toti trecem prin
aceasi amenintare a virusului, izolare, frustrare. Dar trebuie sa fim optimisti
si uitandu-ne inapoi,
la perooadele negre din istorie care
au trecut, sa fim convinsi ca lumea merge inainte.
Va doresc sanatate, fericire si succese.
Personal cred ca timpuri mai bune se apropie.
Ileana
Prof. Dr. Ileana Costea
Presedinte Interimar ARA
Profesor Emerita, California State
University, Northridge (CSDUN)
American Romanian Academy of Arts and
Sciences (ara-as.org)
La cumpănă de ani 2020/2021, rog pe
Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră
sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde
speranța și credința, pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire
creștinească!
La mulți și fericiți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
La mulți ani - mulți ani de amintire
pt cei de dincolo, pomeniți de cei de aici.
... și La mulți ani de viață, pt cei
de aici și care se gândesc la ei (și la Ionel Iacob și la ceilalți care s-au
dus în 2020 prin lumi mai ușor e suportat...)
Fie ca 2021 să fie mai bun decât 2020
!
Alexandru Jivan
Colind de Noul
An - 2021
Anul Nou se cuminecă smerit din Potirul înaintaşului său,
împropriindu-şi în mod serafic taina celuilalt, taina
alterităţii regăsindu-şi deopotrivă sinele mai frumos, mai
liber, mai demn, mai adevărat, mai creştin, mai tradiţional, mai românesc.
Vechiul
An, care tocmai s-a înălţat de pe Altarul jertfei sale, ne-a pregătit
chivotul inimii răbdătoare şi iertătoare, dar demne să primească darul cel mai
presus de fire – revenirea la viaţa creştin-ortodoxă ca o nouă
revărsare de har şi Adevăr.
Prin îmbrăţişarea Noului An să plinim îmbrăţişarea lui Dumnezeu şi
a Neamului întru sinele – altar, comuniune în care vibrează
împlinirea integrală, sacerdotală a interiorităţii noastre împodobită cu haina
de nuntă a unei pilduitoare exteriorităţi transfigurate, printr-un sens holist,
integrativ, consacrat unei frumuseţi liturgice!
Renaşterea trăirii întru plenitudinea conştiinţei moral-creştine, precum cea a
străbunilor noştri va susţine permanent starea de trezvie a fiinţei, a
familiei, a elitei, a poporului, făcând prin chenoza hristică primirea DARULUI
divin ca esenţa vieţii.
În
frământătura vechiului An să punem aluatul unui suflu nou de conştiinţă,
dătător de viaţă, de har, de demnitate şi de iubire pentru a învia
lăuntric, astfel încât să putem da naştere unui înfloritor
univers interior aderent tainei divine!
Tuturor Românilor Aleşi un An binecuvântat încărcat de Cuvânt, Lumină şi Iubire
!
Tuturor purtătorilor sfântului nume al Ier. Vasile cel Mare bucurii şi
împliniri !
1
Ianuarie 2021
+ Sf. Ier. Vasile cel Mare şi mama sa sf. Emilia
Maria Nușa – Nicoleta și Gheorghe Constantin NISTOROIU
Cu aducere aminte, sa avem grija de
noi si ai nostri.
Prietenilor timisoreni, cu mare drag!
LGH
Lovite-ar cea mai mare bucurie, inecate-ai in cea mai mai mare fericire, impeidicate-ai de cel mai mare noroc, asa sa te bata D-zeu , sa nu ai
niciodata datorii si sa plangi toata
viata de fericire!
Mia
Cele rele să se spele , cele bune să
se-adune.
Omenirea a trecut prin războaie,
molime si crize,, dar, într-un fel sau altul, a renăscut din propria cenusă.
Pasărea Phoenix nu este decât un
simbol al sperantei celor ce au trăit suferinta.
Un simbol al împlinirii celor care au
reusit să treacă peste suferintă. Al celor care au experimentat, au trăit clipe
de cumpănă. Al celor ce au înteles nevoia de iubire si linistea dată de
dragoste. Un simbol si al celor care au emigrat si au incercat o altă lume si o
altă mentalitate.
La anul si la multi ani ! Happy New
Year ! Bonne année !
Grupul de la Observatorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu