VASUL SUFLETULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
într-un vas umplut sau într-o cofa plina cu apa nu mai poate sa încapa nimic,
însa, dimpotriva, într-un vas gol încape orisice. Pricepe de aici ca asemenea
si sufletul cel plin de dragostea acestei lumi, adica de iubirea de slava, de
mândrie, de argint si de placeri trupesti, nu mai poate primi în sine nimic
ceresc si duhovnicesc: nu poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa doreasca
bunatatile ceresti dupa cuviinta si nici sa aiba în sine bucuria cea
duhovniceasca. Din aceasta învata, crestine, sa alungi dragostea lumeasca,
pentru ca iubirea de Dumnezeu sa intre în inima ta. Cele ce sunt asemenea pot
fi asezate împreuna – cum ar fi, de pilda, apa sa fie pusa cu apa –, iar cele
potrivnice, asa cum sunt bunaoara apa si cu focul, nu ar putea sa încapa în acelasi
vas. Nu este dragostea lui Dumnezeu în inima în care se afla iubire de argint,
de slava, de cinste si de stapânire, precum nici într-o inima iubitoare de cele
bune nu se gaseste dragostea lumii. Caci dragostea de Dumnezeu si cea lumeasca
sunt lucruri potrivnice si de aceea nu pot fi împreuna, ci se izgonesc una pe
cealalta. „Nimeni nu poate sluji la doi stapâni, caci sau pe unul îl va urî si
pe celalalt îl va iubi, sau pentru unul se va stradui iar pentru celalalt va
trândavi; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”, graieste Hristos (Matei
6, 24).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 64
S O T I A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
O sotie
înteleapta lânga un suflet mare, o sotie potrivita lânga omul cu chemare este
cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Nenumarati oameni înzestrati s-au pierdut, au
fost înghititi de mediocritate pentru ca au avut sotii nesabuite care i-au tras
mereu în jos în lumea lor marginita. O sotie aleasa, întotdeauna se face soclu
pentru sotul ei pe care îl ridica, îl ajuta sa stea acolo unde îi este locul în
fata lumii.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 124-125.
FURNICA
Sfantul Vasile cel Mare
Luând,
omule, pilda de la furnica nu te vei osteni pentru tine si nu-ti vei depozita,
oare, în viata de aici odihnele veacului ce va sa fie? Ca furnica îsi aduna
vara hrana pentru iarna; nu-si amâna din lene timpul, pentru ca n-au venit înca
greutatile iernii; dimpotriva, munceste cu foarte mare sârguinta pâna ce îsi
aduna în camarile ei hrana îndestulatoare. Si nu face asta cu trândavie, ci, cu
gând întelept, mestesugeste ca sa se pastreze hrana cât mai multa vreme; taie
cu clestii sai partea din mijloc a boabelor, ca nu cumva sa încolteasca si sa
nu fie bune de mâncare; când simte ca sunt umede, le usuca; dar nu le întinde
în orice vreme, ci când presimte ca vazduhul are sa fie mai mult timp frumos.
Fii linistit, n-ai sa vezi ploaie cazând din nori câta vreme furnicile au grâul
întins afara!
Ce cuvânt va
fi îndestulator, ce auz va putea cuprinde, ce timp ne va ajunge sa spunem si sa
istorisim toate minunile Marelui Mester? Sa spunem si noi cu profetul: „Cât
s-au marit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru întelepciune le-ai facut!”
(Psalm 103, 25) Asadar nu ne putem apara îndestulator ca n-am fost învatati din
carti cele ce ne sunt spre folos, când legea cea nescrisa a naturii ne învata
sa alegem cele ce ne folosesc.
Stii ce bine
sa faci aproapelui? Acela pe care vrei sa ti-l faca altul tie! Stii ce este
raul? Ceea ce nu vrei sa suferi de la altul! Nici arta care se ocupa cu
strângerea plantelor pentru studii, nici stiinta despre plante n-au învatat pe
cele necuvântatoare la ce folosesc plantele; si totusi fiecare vietuitoare are
în chip firesc priceperea de a-si procura ce este spre folosul si mântuirea ei;
are în ea ceva tainic care îi spune ce se potriveste cu firea ei.
Sfantul
Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 173-174
LIVADA IN VREME DE IARNA
Sfantul Ignatie Briancianinov
În anul 1829
îmi petreceam iarna într-o asezare pustniceasca. Pâna în ziua de azi, în acea
livada sta însingurata o chilie de lemn, în care am vietuit dimpreuna cu
tovarasul meu. Când vremea era potolita, în zile senine si însorite, ieseam în
prag, ma asezam pe un scaunel si priveam livada cea mare. Golatatea ei era
acoperita de mahrama zapezii. De jur împrejur, totul era tacere – domnea un fel
de pace moarta si plina de maretie. Aceasta priveliste începu sa-mi placa:
privirile îngândurate mi se îndreptau fara sa vreau înspre livada, se atinteau
spre ea, ca si cum ar fi urmarit sa desluseasca o taina.
Astfel
stateam într-o zi si priveam cu luare-aminte livada. Când, deodata, a cazut
valul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Scrierea
aceasta, data spre citire celui dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde
întru sine cuvântul Duhului si e asemenea Dumnezeiestii Scripturi. Oare ce
întelepciune mi s-a aratat în acea livada? O pilda a învierii mortilor –
învatatura puternica, care prin însasi înfatisarea lucrarilor sale e aidoma
învierii. Daca nu am fi fost obisnuiti sa vedem învierea naturii în vremea
primaverii, aceasta ni s-ar parea de-a dreptul minunata si cu totul de
necrezut. Noi nu ne mai minunam de ea din pricina obisnuintei; desi privim
minunea, deja este ca si cum nu am mai vedea-o!
Ma uit la
ramurile dezgolite ale pomilor si acestea îmi vorbesc staruitor prin tainica
lor glasuire: „Noi vom învia, ne vom acoperi cu frunze, vom revarsa buna
mireasma, ne vom împodobi cu flori si roduri: cum dar nu vor învia oasele cele
uscate ale oamenilor, la vremea primaverii lor?”
Ele vor
învia, se vor îmbraca în trup în chip înnoit, vor pasi într-o noua viata si
într-o lume noua. Precum pomii care n-au tinut piept vitregiei gerului si,
pierzându-si vlaga vietii, vor fi spintecati la venirea primaverii si se vor
scoate din gradina pentru a fi arsi în foc, la fel si cei pacatosi, care si-au
pierdut Viata – pe Dumnezeu –, vor fi adunati în ziua cea de pe urma a veacului
acestuia, întru începatura zilei vesnice care va sa vie, si aruncati vor fi în
focul care nu se va mai stinge.
Daca ne-ar
fi cu putinta a gasi un om care sa nu fi cunoscut nicicând preschimbarile
savârsite de însiruirea anotimpurilor si l-am aduce pe acest calator într-o
livada – care în vremea iernii zace cu maretie în somnul sau de moarte – spre
a-i arata pomii dezgoliti si spre a-i marturisi despre acea splendoare în care
se vor învesmânta ei primavara, atunci, drept raspuns, el ne-ar privi si doar
ar zâmbi – si asta deoarece cuvintele noastre i s-ar parea a fi o nascocire de
neînfaptuit! Asemenea si învierea mortilor pare a fi de necrezut pentru
gânditorii care pribegesc prin bezna întelepciunii pamântesti, necunoscând ei
ca Dumnezeu este Atotputernic si întelepciunea Sa cea mult felurita poate fi
contemplata, însa ramâne de nepatruns pentru priceperea [mintea] fapturilor
Sale. La Domnul toate sunt cu putinta: pentru El minuni nu exista.
Neputincioasa este cugetarea omeneasca: tot ceea ce nu suntem obisnuiti a
vedea, socotim a fi ca o lucrare de neînfaptuit, o minune de necrezut. Facerile
Domnului, spre care necontenit privim deja cu nepasare, sunt lucrari uimitoare,
minuni marete, de neasemanat.
Astfel, în
fiece an, înaintea ochilor întregii omeniri, natura repeta istorisirea
învataturii despre învierea celor morti, înfatisând-o într-o lucrare tainica si
preschimbatoare!
Sfantul
Ignatie Briancianinov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 13-15
POMUL USCAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un pom
uscat, care nu mai e bun pentru nimic altceva decât pentru a fi pus pe foc.
Întelege ca asemenea este si sufletul omului pacatos, în care nu se gaseste
credinta cea vie dimpreuna cu roadele ei si a carui savârsire va fi taierea si
focul iadului celui vesnic. „Tot pomul care nu face roada buna se taie si se
arunca în foc” (Matei 3, 10). Aceasta întâmplare îti slujeste drept prilej de
a-ti îndrepta ochii spre sufletul tau, cercetând daca nu cumva se afla si el
într-o asemenea stare jalnica, si de a te ruga lui Hristos-Dumnezeu, Care si pe
cei morti îi învie, sa ti-l umple cu viata si sa ti-l adape cu roua harului Sau
întru cresterea roadelor celor duhovnicesti.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 74.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu