Melania Rusu Caragioiu - MĂRȚIȘOR

 

MĂRȚIȘOR

Poezii și poeme de

Melania Rusu Caragioiu

 

 

M Ă R Ț I Ș O R

 

Cu aripi albe de zăpadă,

Din geana cerului zburat,

Fir de noroc a fost să cadă

El, ție, ți s-a închinat!

 

Un mărțișor, o primăvară

De haină ți s-a aninat

Și totu-i pur, înmiresmat.

E tandră raza și sprințară,

Și-n suflet un alint curat.

 

 

 

1  M A R T I E

 

Tot ce este candoare

Sub cerul fără neauă

Și ghiocei în pajiști

Și dragostea lor nouă,

Le port în gând  cu tine,

Iar serile îmi cântă

Din arse ocarine.

 

Destinul îmi presară

Clopoței albi de jar

În clipe de iubire,

În inmă cu tine,

Prea vii, în calendar.

 

Te-aștept lângă fereastră

Am pus și dor în glastră.

De ziua ta un cântec

Pe-ascuns am învățat:,

Tu-n cânfecul de vrajă-mi

Cântai, alimt, curat.

 

E-atâta bucurie

Și-n crâng e sărbătoare,

Și toate sunt frumoase

Precum e -o albă  floare

 

 

ÎNTÂII SOLI

 

În pământul bun și cald,

Ca o pâine de mănos,

În răzorul ca un fald

Sub strat reavăn, mătăsos,

Ghiocei plantează mâna

Prim[verii-n dulce zvon,

Scuturat din clopoțeii

Legănați în firav ton..

Îi sărută, le șoptește

Prin cuvinte dragi îi cheamă...

În șoptiri calde de mamă...

 

Toate ]n jur ne ]ncântă,

Primăvara, sau ei cântă ?

 

 

REVERIE

 

Râde soarele-n fereastră,

,,Glasul” lui e primăvară,

Ghiocei am pus în glastră

Să-nflorească a doua oară;

 

Zâne-n , în haina lor scrobită,

Pleacă-n câmp de dimineață;

Trec, sar peste zări grăbite,

Le zâmbesc bujori pe față...

 

Clopoțeii albi, de vrajă,

Stău pe masă-n gingâșie

In sclipirea lor de iie

 

Vine din eter o undă

Clopoței ce ne inundă;.

Zâne le soptesc să creasc[,

În grădină, sub fereastră!

Clopoței din ,,câmpenească”...

 

 

POVESTE   DE   PRIMĂVARĂ

 

Un ghiocel cu o scufie cât un degetar,

Cu glasul lui subțire de cleștar,

Vestea într-o bună dimineață: „Bun sosit”

Prințesei Primăvara.

A primit

Solia lui de la bătrânul Lut,

Rotundul Glob, ce toate le-a știut,

Dar cum Frumoasa alerga prea sus,

Micul, plâpândul ghiocel s-a smuls

Din brazda lui, de lângă mama tină,

Suind spre a Primăverii albă mână …

 

Cling, cling, spuneau petalele de-omăt,

Lovind în vântul ce zbura încet,

Înfășurând lăstari abia pocnind

Și muguri proaspeți așternuți pe grind.

 

În dansul  ei , scânteietor, în  soare,

Măiastra fată presăra-n răzoare

Din părul ei: cer, frunze și petale,

Acoperind a iernii aspre zale.

 

El, mândrul ghiocel, întâiul sol

Ce s-a trezit din patul de zăpadă

Suna lumea de flori, din stratul  gol

Și razele grăbite să le vadă  !

 

Și s-au tot dus în jocul lor sprințar

Spre un castel ce se numea Florar  !

 

 

M Ă R Ț I Ș O R

 

Cu aripi albe de zăpadă,

Din geana cerului zburat,

Fir de noroc a fost să cadă

Și ție și s-a închinat  !

 

Un mărțișor, o primăvară

De haină ți s-a aninat

Și totu-i pur, înmiresmat.

E tandră raza și sprințară,

Și-n suflet un alint curat.

Timișoara, 1983

 

Ț I E

 

8    M A R T I E

(Variantă)

Tot ce este candoare

Din cerul blând de vară

Și florile din pajiști

Și dragostea de țară,

Le port în gând măicuță;

În inimă cu tine !

 

Te-aștept lângă fereastră

Să fiu cu toate gata,

Am pus și flori în vază,

Le-am cumpărat cu tata...

 

De ziua ta un cântec

Pe-ascuns  am învățat,

Nu am uitat cum seara-mi

Cântai,  când m-ai culcat.

 

E-atâta bucurie și-n casă sărbătoare,

Și toate sunt frumoase

Precum o albă floare !

Timișoara, 1975

 

 

I N  G R Ă D I N Ă

 

În pământul bun și cald,

Ca o pâine de mănos,

În răzorul ca un fald

Sub strat reavăn, mătăsos,

Mama plantează mușcate,

Călțunași și azaleie,

Violete-mbălsămate,

Flori de nea violaceie...

 

Le sărută, le șoptește

Iar  cu mâinile de mamă

Le alintă, le stropește...

Prin cuvinte dragi le cheamă

Timișoara, 1983

 

 

L A   F E R M Ă

 

Râde soarele-n fereastră,

,,Glasul” lui ne spune: ,,vară” ,

Floarea se răsfață-n glastră;

A înflorit a doua oară...

 

Mama, în haina ei scrobită,

Pleacă-n câmp de diminea

Trece peste prag grăbită;

Îi zâmbesc bujori pe față...

 

Stă pe masă, aburindă,

Caldă, bună, o lipie,

Vine iz plăcut din tindă

De plăcintă pe tipsie.

 

Mama-n câmp presară roade,

Le răsfață ca să crească,

Totul este o grădină-n

Sărbătoare câmpenească !

 

Toamna umple iar hambare,

Curge lapte, curge miere,

Bucurie pretutindeni,

De la mic... până la mare !

 

~*~

MELANIA RUSU CARAGIOIU