ȘTEFAN DUMITRESCU - POEME DE SLAVIT IUBIREA ȘI DRAGOBETELE !

 

POEME DE SLAVIT IUBIREA ȘI DRAGOBETELE !

 

 Sunt poeme de dragoste, în care este cântat fiorul adânc și cosmic al iubirii, care vine din străfundul timpului, din sufletele tuturor mamelor care au iubit și care ne-au născut de la începutul istoriei până azi. Am încercat scriind aceste poeme să aduc cel mai frumos elogiu iubirii, și inimilor care iubesc ! Sunt poeme care vin de departe, din istorie, sunt poeme metafizice și filozofice. Cum se apropie Dragobetele și cum sevele vieții au izbucnit în pământ și încep să urce prin arbori și prin ființele care suntem pe pământ !

 

Închin aceste poeme cu toată dragostea domnișoarelor, doamnelor, tuturor oamenilor frumoși capabili de iubire ! Fie ca Domnul să ne binecuvânteze cu iubirea și cu marea lui milă !

 

POEME DE SLĂVIT IUBIREA ȘI DRAGOBETELE !

 

~*~

ÎŢI MULŢUMESC, FEMEIA SFÂNTĂ

 

 

Cum să-ţi mulţumesc, femeia sfântă şi bună

Ieşind cu turmele de valuri pe coline

Îmi va fi un dor ca un munte încărcat de tine

Tu vei răsări veşnic peste câmpia din sufletul meu ca o lună

 

În sufletele văduvelor se lasă seara

O lampă arde stins în fundul lumii

În lumea ailaltă se-aud cântând melancolic lăstunii

Chipul tău arde în mine ca para

 

Plămânii tăi plutesc prin văzduh înainte

Sandalele tale vin după tine încet pe câmpie

În urma lor sărutându-ţi paşii, gura mea. Stacojie.

Proiectată pe fundal. În odăjdii sfinte

 

 

ÎN VECI VOI IUBI !

 

În veci voi iubi

Steaua mea plutind

Peste mări reci

Şi voi cânta

La marginea lumii

Visul meu trist

De poet aici !

 

 

EU MERG CÂNTÂND PE LUME ÎN FORMA UNUI MUNTE

 

Si iarăşi se întoarce nemernic acea stare

Eu merg cântând pe lume în forma unui munte

Care pocneşte-n vânturi e o Cale lactee

A unor vechi popoare demente şi oculte.

 

Şi e o nebunie întinsă ca o mare

Toata lumina lumii din câte mii de ere

Şi din tot universul adunată în mine

Un bulgăre de viaţă de strigăt şi tăcere.

 

Şi va veni o vreme pustie şi înaltă

Când atâta lumină se va-ntoarce-napoi

Si voi rămâne singur un crin uitat pe-o coastă

Să oglindească cerul şi timpii de apoi.

 

 

MELANCOLIC TU VII, IUBITO

 

De-atâta iubire râurile au apucat-o pe câmp

Păsările s-au dat peste cap zburând înlăuntrul lor

Către adâncul din ele unde se prăbuşesc şi mor

Eu sunt căzut la pământ bolnav, aiurând şi tâmp

 

Pădurile au înflorit trosnind în mijlocul iernii

Bisericile o apucă delirând prin păduri

Pe cer efebii răsar luminiscenţi şi puri

Îngerii vin încolonaţi şi trişti la vecernii

 

Pe dealuri căprioarele au înlemnit

Ca nişte cumpene subţiri până la cer

Pe fundul satelor e trist şi e ger

Şi temelia lumii demult a ruginit

 

Tu vii iubito melancolică pe câmpie

Înaltă ca un turn prin ninsoare

Aud adâncul lumii cum mă doare

Şi cum miroase îngrozitor a veşnicie !

 

20 02. 2017

 

 

IUBITO, DRAGOSTEA ESTE CA PĂMÂNTUL

 

Iubito,

dragostea este ca Pământul

este atât de mare

încât ca să o vezi ar trebui să te îndepărtezi de ea

să te înalţi deasupra ta şi

deasupra ei

să ajungi pe Lună

Şi atunci o vei putea vedea învăluită într-o aură

galben verzuie

nebună

nespus de dulce

ca un suflet imens

 

Dar nu vei putea niciodată să te înalţi

deasupra ta şi deasupra ei

să ieşi din sfera ei

de gravitaţie

 

Dacă te culci pe pământ

Şi-ţi desfaci larg braţele

ca şi cum ai lua dragostea în braţe

atunci eşti răstignit pe ea ca şi cum

ai fi Iisus Christos care s-a întors şi şi-a luat crucea în braţe

 

Mergând în iad cântând în gura mare

cu crucea în braţe.

 

Dacă te culci pe spate cum te-ai culca pe

pământ

şi-ţi desfaci larg braţele

pe faţa ei

cu privirea pierdută în înaltul cerului

Iisus se mai răstigneşte încă o dată prin tine

 

Atunci îl vezi pe Dumnezeu

Cum te priveşte blând cu o melancolie nesfârşită

aşa cum este răstignit pe cer

şi cum vine

 

Fiind atât de aproape de ea

lipit de ea tot timpul

neputând s-o cuprinzi cu privirea

n-o vei cunoaşte niciodată

 

Numai gravitaţia ei

năucitoare

ne pătrunde dulce

ca nişte raze aurii

Ţipătoare

 

Ea ne hrăneşte

făcând seminţele să încolţească

și spicele de grâu şi tulpinile porumbilor să pornească

înalte înspre Dumnezeu

ne dăruieşte apa fragedă

rece şi înmiresmată

mirosind a fragi

a izvoarelor

care sunt mâinile ei întinse către noi să ne mângâie

 

Ea ne dăruieşte dimineţile

dulci şi fragede ca roua

cântecul ciocârliilor şi marea aurie de cântece a greierilor

care sunt fraţii noştri născuţi din ea şi hrăniţi de ea

 

Noi suntem ca ea

căci din ea ne-am născut

şi în ea ne vom întoarce

 

Ea se întinde înlăuntrul nostru la nesfârşit

Şi dinăuntru nostru se înalţă

în afara noastră la nesfârşit

 

Noi nu putem locui în afara ei

Şi nici gândi şi iubi în afara ei,

plini de ea fiind până în adâncul nostru.

 

Aşa cum Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul

Ea a fost făcută de Dumnezeu

înainte de a face pământul şi cerurile

căci ce este Dumnezeu

decât Dragoste

 

Şi dacă ea este Dumnezeu

atunci ea a făcut cerurile şi pământul

 

De aceea noi suntem fraţi cu

pământul

pe care-l sărutăm toată viaţa cu tălpile noastre

când mergem

iar cerul ne mângâie tot timpul cu aerul lui luminos

şi înmiresmat

mirosind a cântece de privighetori

beat

 

Ne naştem din ea

Ne hrănim din ea

Trăim în ea

Apoi când obosim

Coborâm şi ne

odihnim în ea

 

 

DRAGOSTEA CA UN MUNTE CARE TE APASĂ

 

Eu sunt sâmburele piersicei un ţipăt roşu

Tu eşti piersica înmiresmată care mă înconjoară

Şi mai sunt piersicul care te ţin pe braţe

Şi te ridic în slăvi de subțioară

 

Venire veşnică sunt înspre tine

Deşi tu locuieşti de l-anceput în fiinţa mea

Sunt cerul care te îmbrăţişează

În care tu eşti lacrimă şi stea

 

Doamne, ce dragostea imensă ne-ai dăruit

Ca o câmpie adâncă dureroasă

Un ţipăt dulce orbitor şi infinit

Un munte când pe suflet te apasă.

 

 

SLAVĂ TATĂLUI

 

Slavă Tatălui

Şi Fiului

Şi Sfântului Duh

Mărgăritarul,

Mireasma înaltă

De trandafiri

Ca văzduhul

Şi dorul

Când

Te-nfiori

Şi te

Miri

 

Mângâiere

Ca o şoaptă

Hrănitoare

Ca pâinea

Coaptă

La soare !

 

Sfântule Duh

Sfântule Duh

Ne închinăm

Ţie,

Cum

Se închina

Clipa

În veşnicie

 

Şi ne culcăm

La picioarele

Dumitale,

Ca o câmpie

De petale

 

Ca o

Privighetoare

Măiastră

Vă închinăm

Imne

Dumneavoastră,

Tatălui ceresc

Şi Domnului

Iisus Christos,

Munte

De miere

Maiestuos

 

Şi Sfântului

Duh

Care e

Asemenea

Unui văzduh

Înmiresmat,

În pieptul

Nostru

Beat,

De credinţă

Şi de

Fericire

Ca un munte

De safire,

Şi mângâios

Ca respiraţia

Domnului nostru

Iisus Christos

 

 

I-AUZI, IUBITO, CUM PLOUA

 

I-auz, iubito, cum plouă de-ngroapă

În lumea subatomică

Se vede cerul cum crapă.

Pe un deal

Inima mea şi inima ta,

Ţinându-se de mână

Privesc tăcute în fundul lumii

Iarba,

Firele de grâu

Plopii

Nalba

 

Sufletele noastre

Cresc înspre Dumnezeu

În tăcere, albastre

Nicicând și mereu.

Lucrurile sunt consoane în lume

Fiinţele sunt vocale

Domnul scrie cu ele

Istoria îngândurat

Şi agale.

 

Popoarele merg

Pe fundul lumii

Cu inimile în mâini

Ca nişte lumânări

Sufletele noastre au împietrit demult

Iubito. Ca nişte plopi

Pe mări !

 

 

DE CE NE-AM NĂSCUT ÎN ŢARA ACEASTA

 

De ce ne-am născut în ţara aceasta, iubito,

În care bolile înfloresc ca pădurile primăvara

În care viermii sunt oameni politici

Mâncând flămânzi din hoitul care e ţara ?

 

Doamne în ce lume ne-a fost dat să trăim

Îmi vine să plâng îmi vine să urlu de atâta durere

Dumnezeu stă pe dealuri într-un picior

În timp ce bolnavă de cancer lumea se-mpute şi piere

 

Numai cântecul meu, iubito, numai cântecul meu

Mai poate salva lumea aceasta canceroasă bolnavă

Înalt sfâşietor se-nalţă urletul meu prin vremi

Ca o auroro boreală, ca un gheizer şi ca o otravă

 

~*~

STEFAN DUMITRESCU