RAZBOIUL dlui IOHANNIS IMPOTRIVA PARINTILOR
DIN ROMANIA
februarie, 2021
Cu
încăpățânarea cu care acționează frecvent, dl Iohannis a lansat un război
furibund împotriva părinților din România. Insistă cu obstinație să impună
educația sexuală copiilor și adolescenților din România fără acordul, dar și
împotriva, voinței părinților lor. O face cu sprijinul direct al USR și cu
sprijinul indirect al sutelor de mii ori milioanelor de creștini din România
care l-au votat în funcția executivă.
Dl Iohannis pierde in Curtea
Constitutionala
Părinții
informați ai României știu că în toamnă dl Iohannis a pierdut la Curtea
Constituțională contestația făcută de dânsul pentru a anula legea adoptată de
Parlament anul trecut care prevede „educația sanitară”, nu „educația sexuală”,
pentru elevi și adolescenți și doar cu acordul părinților. Dl Iohannis dorește tocmai inversul, educație
sexuală și fără acordul părinților. Pe 11 noiembrie anul trecu dl Iohannis a
transmis Parlamentului o solicitare de reconsiderare a legii votate inițial de
Parlament, insistând să se revină la versiunea originală a legii care prevede
educație sexuală, nu de sănătate. Puteți citi motivarea și solicitarea dlui
Iohannis aici: http://www.cdep.ro/proiecte/2019/400/50/7/creex457_2019.pdf
Rar ne-a
fost dat să citim un document atât de anti-părinți, anti-valori și dăunător la
adresa integrității morale, psihice și de identitate a copiilor și a tinerilor.
Rar, de asemenea, ne-a fost dat să citim un document atât de clar direcționat
împotriva celor care aduc pe lume copii și doresc să-i educe în spirit moral și
creștin. Obiectivul unic al solicitării dlui Iohannis este educația sexuală, cu
toate că legea adoptată în 2020 de Parlament are o sumedenie de prevederi
adiționale privind copiii.
Bizare și
absurde, argumentele dlui Iohannis pot fi clasificate în următoarele categorii:
(1) legea educației sanitare este contrară politicii naționale și
internaționale; (2) este un impediment pentru combaterea „dificultăților cu
care se confruntă unii membri ai societății din România”; (3) încalcă Strategia
Națională de Apărare a Țării; (4) educația sexuală este indispensabilă
remedierii inegalității, excluderii sociale, economice și culturale, și
abandonului școlar.
Dl Iohannis
demonizează părinții care insistă că ei trebuie să decidă dacă copiii lor pot
primi „educație sexuală”. Acordul părinților, afirmă dânsul, creează „un
obstacol în realizarea interesului superior al copilului”. În plus, el
contravine „convențiilor internaționale ale României”, afirmă dl Iohannis în
mod eronat. Aceste convenții, adaugă el, „trebuie să primeze dreptului
părintelui de a decide pentru copilul său”. Pe înțelesul tuturor, dl Iohannis
este de opinie că statul și agențiile de stat seculare primează când e vorba de
educația copiilor, inclusiv educația sexuală. Un atac mai frontal, mai explicit
și mai periculos împotriva părinților e greu de conceput. Este, însă, o poziție eronată, o minciună.
Dimpotrivă, în dreptul internațional părinții au dreptul primordial în relația
cu statul privind educația morală și spirituală a copiilor lor.
Părinții și creștinii României
trebuie să se opună dlui Iohannis
Privind
educația sexuală propusă de dl Iohannis, deranjează și insistența lui că
educația sexuală este necesară pentru a combate „răspândirea de informații
false” privind viața intimă. Natural, dânsul crede că părinții dau informații
"fake" copiilor lor privind viața intimă. Adică îi dezinformează.
Standardul după care dl Iohannis se ghidează și pe care vrea să-l instituie în
Romania privind educația sexuală este cel promovat de "experți", de
"oameni de știință", și de către Organizația Mondială a Sănătății.
Deci, trei surse de informare a tinerilor și copiilor privind sexualitatea. Dar
nu părinții.
Trei surse
fake. Pandemia COVID-19 a dovedit că experții, oamenii de știință și OMS au
fost "dezinformatorii șefi" privind coronavirusul, originea lui,
modul lui de răspândire, și confuzia creată de cele trei la unison. Cele trei
surse au fost deja discreditate și nu au autoritatea morală să se pronunțe
privind viața intimă a minorilor fără acordul părinților lor. Dezbaterile
începute săptămâna trecută privind reexaminarea legii au fost amânate. Ele vor
fi demarate din nou pe 15 martie. Părinții au puțin timp la îndemână să se
mobilizeze, dar trebuie să o facă. Sunteți îndemnați să vă mobilizați.
Ce trebuie facut
Scrieți
parlamentarilor voștri. Vizitați sediile locale ale fiecărui partid politic din
orașele voastre și exprimați-vă împotrivirea. Mergeți în grupuri cât mai mari.
Scrieți. Faceți dezbateri online. Atenționați alți părinți, parohiile,
bisericile, preoții și pastorii. Nu tăceți. Dacă nu sunteți primiți, postați pe
Facebook cine nu vă primește.
Oponenții
noștri mizează pe tăcerea noastră. O tăcere pentru care suntem cunoscuți și pe
care oponenții noștri o exploatează. De fapt, unul din motivele expuse de dl
Iohannis pentru solicitarea de revizuire a versiunii finale a legii anului
trecut este și faptul că organizațiile neguvernamentale din România l-au rugat
să o facă. Versiunea originală, spune dânsul, "a generat numeroase
critici, atât din partea experților din domeniul educației, cât și a organizațiilor
neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor și
elevilor".
Bătălia
Stalingradului valoric din România ne stă în față în aceste zile de sfârșit de
iarnă și început de primăvară. Nu ne putem permite să pierdem această bătălie.
Trebuie să o câștigăm.
Dacă o
pierdem, consecințele vor fi la fel de serioase ca și cele impuse de pierderea
referendumului pentru căsătorie din 2018. Apelăm la parlamentarii conservatori,
tradiționali și creștini să respingă legea. Copiii României nu au nevoie de
confuzie sexuală, ci de integritatea sexuală biologică cu care s-au născut.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA
UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la
implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce
priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a
intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al
societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a
statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam,
le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai
pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
ALIANTA
FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str.
Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel.
0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu