Ioan Miclău-Gepianu: Versuri de pădure...!

 

MOTTO:

”...Versuri izvorâte din coajă de stejar.

Sfințite prin tămâia parfumului de brad.

Unirea lor mi-alcătuii vieții un nou grad:

”A fi de-apururi numai, iubire și amar!”

Ioan Miclău-Gepianu

 

Ioan Miclău-Gepianu: Versuri  de pădure...!

 

 

~*~

 

În legende și în basme

 

In legende și în basme,

Zmei, balauri, feți-frumoși,

Zâne, păsări, zgripțuroi,

Toți de-avalma se prechimbă,

Când sunt babe când eroi.

Și în muște dacă vrei

Mai ușor să-ți vină somnul.

La ospăț când însă sună

Vesel cornul vre-unui rege...,

-Oh, dar ce vorbesc bădie...,

Cum cântările și-or drege,

Năzdrăvanii-s paralei.

Și de-i basmul chipul zilei,

Vai de tipografii mei!

 

Câte vremi și câte flori...!

 

Câte vremi și câte flori

Se trecură ne-mplinite!

Câte flori pân-la rodire,

De vremi fost-au adumbrite!

 

Câte suflete române,

S-au trecut fără de vreme,

Înflorind, dar făr-de fructe,

Sub stăpânituri extreme!

 

Vai de floarea răsărită

Lângă ocna cea de sare,

Vai de stânca cea bătută

De a secetei uscare!

 

Câte vremi și câte flori,

Or mai fi să reînvie,

Doamne! Fă să văd și eu,

Crescând dulcea Românie!

 

La vecini le dăm binețe,

De aud să ne răstundă,

Că e mult mai cu folos

Decât ceartă și osândă!

 

De-i istoria din vorbe,

Inima din viclenii,

Atunci câte flori și vremuri?

Ah! Zadarnic vor veni!

 

Portret

 

Peste-un fir de iarbă verde,

Și-un pustiu de piatră arsă,

Cerul albăstriu își pierde

Zarea sa cu raze ștearsă.

 

Zâmbet sfânt al Libertății

Îngrijind o căprioară,

Vis prea drag singurătății

Unde geniul coboară.

 

Firicel de romaniță

 

Firicel de romaniță,

Firicel de luminiță,

De pe malul Crișului

În Țara Beiușului:

 

Te-am visat

Și-am suspinat,

Te-am chemat

Și-am lăcrimat!

 

Firicel de romaniță,

Firicel de luminiță,

Adă-mi din copilărie,

Dorul ce ți l-am dat ție!

 

Ți-am șoptit

Tu ma-i robit,

Te-am rugat

Tu mai legat!

 

Nins de ani și alb ca tine,

Rătăcind prin țeri străine,

Vreau să vin să mă mai vezi,

Roua-n ochi să ți-o așezi.

 

Ci-s trudit

Și gârbovit,

Ars de dor

Ca secul nor!

 

Geniu

 

Pe o frunză

Căzu un bob de rouă,

Stâlpul de telegraf

Se oglindi în el;

E-o clară reflectare

De talent modern,

Unde forma și dimensiunea

Iau valoarea zero.

Dar, zero e

Treapta de pornire,

De unde geniile

Scânteiază din praf.

 

Nins de praf de lemn pe haină

 

Nins de praf de lemn pe haină,

Duceam voios durerea mea în taină;

Dar stam pe drumul drept,

Cu Dumnezeu în piept.

Căci duhul umilit și inima smerită

De-apururea un înger coboară de-l alintă;

Iar Dumnezeu din Ceruri nu îl va urgisi,

Pe când în haos prăbușiți șireții vor pieri!

 

Mielul

 

Ce sprinten saltă sus pe dâmb,

Iar roua ierbii cum scânteie,

De-abia privind cu gâtul strâmb,

Un arc încremenit să steie;

Și iar în tumbe sus, zvâcnind,

Ca o săgeată-i la izvor,

Unde cu drag la el privind

Mămuca-l aștepta cu dor.

Cât infinit și cât frumos

În fire pune-o clipă de viață,

Și cât e iar de dureros,

Când iarna florile le-ngheață!

 

Cuvânt biblic

 

Să nu arunci mărgăritar la râmători

De vrei să n-ai belele și strâmtori!

Mărgăritarele sunt clipe de liniști și iubiri,

Pe când la rât atrofiat au ei a lor simțiri.

Ei bălăcesc cuvântul ca lătura,

Schimbând al omeniei preț cu ura;

Credința pentru ei e-o baltă învechită,

De unde își îngână gândirea lor sucită.

Tu, neclintit priveștei drept în ochi,

Să-i vezi cum se înclină la cele-n albe rochi,

Dar nicidecum să nu îți deschizi gura,

Ci cată l-a lor fapte de-au în Hristos măsura.

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

2021