O
pace de puţini înţeleasă
~*~
Departe,
în Oraşul Grădinilor, te-am luat de mână,
cu
viteza luminii mă simţi, m-aşez lângă tine,
cu
gândul te-arunc înainte şi te-aduc înapoi,
te
surprind, zâmbind, în spate,
oriunde-ai
fi te simt,
parcă
e-ntr-o poveste,
undeva
deasupra plutim,
în
stropi de ploaie
descompunem
realitatea,
spre
neuitar.
În palmele calde strâng irealul,
încă
nu te-acomodezi
–
suntem mai mult decât trupul,
ştii
de ce m-ai întâlnit,
în
dansul inimilor
amintiri-meandre
înoată înapoi.
Te-ai
regăsit acasă, acolo, în inima ta,
în
urmă rămân întrebările,
cine
în visul căruia intră.
–
Ai ceva aparte, o siguranţă nemărginită,
scânteia
divină aşezată-n ochi,
o
pace de puţini înţeleasă,
pacea
care din doi a făcut unul
şi-a
surpat zidul din mijloc.
Un
zbor ne-adie pe buze miresme stranii
de
flori sălbatice
–
amprenta pastelată din alte vieţi.
Prin
trecerea dintre lumi, în viteză,
traversez
realităţile, citesc timpul
pe
coordonatele
dinspre
viitor spre prezent.
Ai
ritmul şi curgerea cuvintelor mele.
Îndrăgostiţii mor ultimii.
–
Cu tine numai aşa pot să fiu,
te
doresc ca pe aerul pe care-l respir,
viaţa
din tine-mi transmite
mângâiere
şi-alinare,
un
tremur aparte,
un
ropot de simţuri,
o
revărsare de senzaţii,
un
fluid ce se plimbă agale
prin
tot corpul.
Mă
gândesc la cartea vieţii tale,
m-am
cuibărit la tine-n inimă, e ceva asumat.
–
Încântătoare eşti în sariul
cu
flori presate şi frunze sângerii!
Oare,
cât de tare poate răni frumuseţea?
În
aburii dimineţii mă topesc.
Te
urmăresc cu privirea, te simt aici, încă,
copleşitoare
prezenţă, apăsată duioşie.
–
Reţine gândul, pecete sunt pe inima ta,
într-o
zi o să te văd faţă-n faţă
şi
voi trăi veşnic,
ţine-mă
strâns, simte-mi bătăile inimii,
sărută-mă
pe pleoape, minunatul meu dar divin!
–
Ochii mei sunt şi munte, şi inimă,
dorinţa
e-un cer deschis
în
liniştea lacrimilor
din
ochii tăi,
în
adâncul viselor,
în
atingerea buzelor,
în
căldura mâinilor.
Privesc
în ochii inimii tale,
mă
văd limpede,
e
ceva liniştitor,
acolo
eram mereu
chiar
dacă n-am înţeles.
Căutam
altceva.
Acum
ştiu, erau fricile mele.
M-ai
învăţat să-mi ţin echilibrul,
locul
tău e-n adâncul meu.
Cu
tine stau când rămân doar cu mine.
~*~
31 mai 2014
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu