Infuzie
de verde crud
~*~
Ascult cum ploaia loveşte ritmic
asfaltul fierbinte
şi verdele crud al frunzelor
însetate.
Şterge praful nedesluşit de pe mine.
Dacă aş fi din praf n-ai avea noroi
umed
în lacrimile acestea.
Pe aceeeaşi undă a gândului
te aştept în fiecare zi.
O frunză roşie, în dansul ei,
s-a desprins
din pieptul ascuns al primăverii.
M-am pierdut. M-am regăsit.
Mi-am câştigat umbrele
în solitudine.
O parte din mine îţi scrie
şi ce-a mai rămas
îşi continuă zborul.
Ascultă sunetele serii!
Ai adormit sub ramurile salciei
şi ea îţi îmbrăţişează tristeţea
galbenă,
tristeţea cerului pe pământul în
ruină.
Unde sunt eu, unde eşti tu?
Nimic nu-i clar!
Blake nu ştia ce-i iubirea sau limba
cerească.
Sunt în ea ca într-o ceaşcă de
libertate.
* * *
Stai pe amintirile tale pentru a
scăpa de capcanele trecutului,
continui să-ţi îmbrăţişezi vechea
durere nemiloasă.
Cu degetele timpului îţi sapi
propriul mormânt.
Până şi moartea are o viaţă.
Şi faţă de abis te apleci…
Fotografiile mele sunt în aşteptare,
în sertarul tău încuiat.
Eşti mai trist decât o mamă
care şi-a sufocat din greşeală
copilul.
Plângi şi plângi, cauţi, încă, în
umbrele trecutului.
Prietenii tăi nu sunt cei pe care-i
cunoşti.
Casa ta nu e casa ta. Faţa ta nu-i a
ta.
Şi tu nu eşti tu. Fugi de tine…
* * *
Stau întinsă pe iarba moale. În aer
plutesc miresme de cimbrişor,
În inima tăcerii, privesc
nemărginirea cerului
şi derularea hipnotică a norilor.
O adiere e purtată de vânt, un gând
călător se precipită,
Soarele îmi luminează un zâmbet...
În palmă ţin strâns o piatră magică,
rostesc recunoscătoare:
“Mulţumesc,
mulţumesc, mulţumesc”.
Visul în prezenţa ta este
realitatea.
Dragostea şi poeţii nu văd lucrurile
aşa cum sunt…
Inspiră adânc şi scriu, în viteză, versuri
ce prind aripi despre iubire,
despre stări şi despre lucruri,
despre vise, despre bucurii, despre
viaţă…
~*~
21 iulie 2020
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu