Iluzia de egalitate (1)
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea
14 Februarie 2021
Suntem
condiționați fizic, cultural și istoric, să nu fim egali. Avem dreptul la
diversitate, avem dreptul de a nu fi nivelați prin re-modelare, de a nu deveni
oameni fără însușiri, iar acest drept este un bun scut contra planurilor
progresiste de dărâmare și reconstrucție a lumii pentru a o face „mai bună”
(build back better) și a mașinațiunilor transhumaniste care țintesc
„îmbunătâțirea” omului.
Egalitatea
este un concept juridic, o realitate imaginativă pe care o contrapunem
realității faptice că omul, ca individ cu identitate proprie, cu însușiri
fizice și psihice, cu atribute și caracteristici culturale, istorice și
epigenetice, este diferit de alți oameni, chiar dacă repetă trăsăturile
generice ale lui homo sapiens. Față de alte ființe, simțitoare sau nu, suntem
la fel, dar în interiorul speciei noastre suntem diferiți, din fericire. Faptul
că este o realitate imaginativă nu înseamnă, nici pe departe, că egalitatea ar
fi ireală sau mai puțin important decât o realitate materială. Mare parte din
fundamentul lumii noastre se constituie din realități imaginative: statul,
religia, națiunea, banii, persoanele juridice (inclusiv corporațiile),
brandurile, internetul, paginile de socializare etc. O realitate imaginativă nu
este o minciună, este ceva cât se poate de concret pentru cei ce cred în ea. O
realitate imaginativă poate deforma realitatea faptică, poate muta munții din
loc, poate schimba lumea, pentru că face lumea să coopereze.
Egalitatea
este un principiu fundamental al dreptului natural, unul dintre drepturile
fundamentale ale omului, pe care s-au construit toate sistemele de drept
moderne, cel puțin în ultimii 250 de ani. Egalitatea, în sens juridic, este
unul dintre fundamentele statului de drept democratic, și se traduce ca
egalitate în fața legii, egalitate de șanse, non-distriminare și competiție
onestă. Egalitatea este însă, din nefericire, un drept din ce în ce mai
iluzoriu, dată fiind continua sa degradare. Egalitatea în fața legii,
egalitatea de șanse, lupta contra privilegiilor și imunităților (care fac
oamenii să fie inegali din punct de vedere ecomic, social și juridic) și contra
discriminărilor (care impart oamenii în categorii de persoane cu sau fără
drepturi și libertăți) sunt iluzorii în lumea de azi, și asta în ciuda
întregului cortegiu de suferințe și nenorociri ale secolului al XX-lea, cauzate
de inegalitate, discriminare și rasism.
În concepția
lui Friedrich Hayeck, un gânditor austriac din perioada interbelică, egalitatea
formală în fața legii provine „natural” din domnia legii: „dacă toți se supun
legii, toți sunt virtual egali”. Supremația dreptului previne privilegiile și
garantează tuturor șanse „obiectiv” egale. În acest scop, legea trebuie să fie
previzibilă (enunțată din timp și consolidată prin aplicare fără excepții) pentru
a permite conformarea voluntară și pentru a bara transformarea inegalităților
în reguli. Previzibilitatea privește și modul în care autoritățile își folosesc
puterea coercitivă - pentru ca guvernații să se conformeze, să se supună
conștient legii și să își planifice în mod liber propriul comportament, în
propriul interes, guvernanții trebuie să aibă un comportament administrativ
previzibil. Statul de drept (identificat, în prezent, prin sintagma „rule of
law”) are ca finalitate și restrângerea forței coercitive samavolnice a
statului.
Viziunea lui
Hayeck (foarte la modă în cancelariile europene și în rândurile simpatizanților
săi neo-liberali sau libertarieni), este incompletă, anacronică și oarecum
ipocrită.
În primul
rând, dreptul pozitiv, legea aflată în vigoare la un moment dat și pe un anumit
teritoriu geografic, este diversificată, efemeră și schimbătoare, este deseori
ilegitimă, neconformă cu principiile dreptului natural sau cu drepturile
fundamentale ale omului și libertățile cetățenești (caz în care este înlăturată
de la aplicare, cu consecința că nu i se mai supun toți) sau poate ajunge să
fie neconformă cu voința și aspirațiile poporului. Dacă ar fi în totalitate și
mereu corectă, concepția lui Hayeck ar interzice, de plano, orice revoluție și
orice lege nouă, care să țină cont de nevoile unei comunități naționale sau
locale, la un moment dat în istorie.
În al doilea
rând, în spatele oricărei legi care face parte din dreptul pozitiv se găsesc o
ideologie politică și un interes colectiv, de grup sau chiar individual.
Agenții și scenariștii economici sau sociali presează permanent actorii
politici (prin sponsorizări, lobby, schimb permanent privat-public-privat de
„specialiști”, prin sistemul „revolving door”) pentru a emite legi care conțin
sau fac posibile privilegii, rente, monopoluri, exonerări de răspundere.
Agenții și scenariștii respectivi sunt permanent în priză și suficient de
puternici pentru a bara legi necesare protecției publicului larg contra
abuzului lor de putere economică sau, după caz, pentru a promova și accelra
intrarea în vigoare a unor legi care să le urmeze interesele pecuniare și de
putere. În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de domnia legii („rule of
law”), ci de domnia prin lege („rule by law”), care este o formă de tiranie de
sorginte feudală: „legea este obligatorie doar pentru iobagi, nu și pentru
stăpânii (neo)feudali”.
Domnia legii
este înlocuită cu domnia cu biciul legii. Mai mult chiar, corporațiile globale
au ajuns atât de mari și constrângătoare încât au rupt barierele legilor
naționale, pătrunzând în „teritoriul” a-național, ca niște corsari moderni ai
mării libere (virtuale), unde își impugn propriile „valori ale comunității” și
propria termeni ori propriile condiții, care nu mai țin cont de legi, ci de propriile
interese pecuniare, toți co-contractanții lor fiind obligați să pre-semneze
aceste condiții și să accepte în prealabil, fără obiecții, aceste „valori”.
Pe temelia
uriașei puteri economice pe care o dețin (uriașă în raport de simpli
particulari cu care se angajează în contracte), comercianții, dar mai ales
băncile, asigurătorii, super-magazinele, producătorii de medicamente,
furnizorii de utilități și transportatorii își impun interesele pre-fomulate,
sub forma contracte de adeziune (voința consumatorului este limitată la a semna
sau nu contractual pre-formulat) sau a unor contracte forțate (voința
consumatorului este irelevantă). În special în cazurile - tot mai frecvente în
lumea contemporană - în care aceste contracte au caracter a-național, ele se
impun particularilor ca și legea, fiind la fel de constrângătoare ca și legea.
Domnia cu biciul legii este însoțită de domnia cu ciomagul contractului. Iar
noi, simpli particulari, tot iobagi suntem.
Este grav și
deranjant în plan intelectual că această concepție interbelică, incompletă,
anacronică și în parte ipocrită, se constituie într-un adevărat filon comun
politicilor economice și legislative din ultimii 30 de ani și teoriilor
economice neo-liberale sau libertariene, abonate la premiile Nobel pentru
economie.
https://www.art-emis.ro/analize/iluzia-de-egalitate-1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu