IRINA LUCIA MIHALCA - Totul este un început

 

Totul este un început

 

 

 

~*~

 

 

Mişcare a timpului, dintr-o capsulă fără sfârşit,

pe o orbită a întunericului...

Simţi o furtună a durerii, aşa cum

n-ai mai simţit pentru nimeni altcineva.

Crezi c-ai pierdut-o, ţi-e imposibil s-o uiţi,

a fost şi este, cu adevărat, iubire.

Lacrimile-ţi vin şi pleacă,

de durerea rece a nopţii

te temi cel mai mult.

Înoţi prin acest ocean

- vis de stea şi de lumină - ,

te uiţi înspre mine şi mă priveşti,

îmi simţi puterea,

respiraţia ţi s-a oprit,

rămas fără glas

ai vrea să fii ce azi n-ai fost.

Cum să te trezeşti?

Să rupem tăcerea nopţii, intră în raza simţirii!

 

Ascult cum îţi bate inima ca o explozie solară,

fiecare şoaptă te doare,

puterea din mine te spulberă,

cu mine te frângi,

eşti partea din mine

ce-ţi deschide porţile paradisului.

 

Unde să te aşezi să poţi retrăi adevărul,

unde să mă cauţi?

Te port în cele mai curate locuri ale iubirii,

o forţă îţi răstoarnă universul,

o mână te-aşează în locul tău.

Vrei să facem un pact cu Cerul?

Să-i spunem

cât de mult iubim darul vieţii!

Cerul e în noi, ca şi durerea,

când ne privim cunoaştem tainele lui.

 

– De ce mă provoci? - mă-ntrebi, zâmbindu-mi.

– Vrei să rămâi goală în faţa lumilor noastre,

să te privească soarele şi luna din noi,

şi apele să te cuprindă?

– Şi dacă simt nevoia să te provoc în faţa iubirii?

Măsura dragostei

e dragostea fără măsură...

 

– Atunci o s-o păţeşti, iubire,

şi-o să rămâi cu gustul meu,

şi nu ştiu cât de bine e,

o să mă placi, iubire, pur şi simplu!

– Ce simţi acum?...

– Te văd că zbori, te înalţi tot mai sus,

simţi nevoia de tine, frumoasa mea,

de-un salt printre stele,

de o cuprindere a întregului tău.

 

O scânteie ne electrizează, ne pătrunde,

peste graniţele timpului,

durerea era încă acolo...

– Rămâi cu mine, să nu pleci!

– Unde să plec

când nu am început ce-mi place?

Mi-au explodat toate simţurile

de când te-am simţit,

nu mai ştiu cine sunt,

întors în timp fiecare clipă mă răscoleşte,

mă scoţi din cele mai îndepărtate

şi-nstrăinate trăiri

ce parcă acum au reînviat,

mi-ai schimbat traiectoria vieţii,

un fulg ce pluteşte uşor,

nu mai simt nimic întinat în mine,

punct cu punct îmi redesenezi

toată panorma vieţii,

mă arunci înspre nemurire

şi-mi dai curaj să ating veşnicia.

 

Totul este un început,

parcă naşterea ta acum se arată,

se desface pământul sub picioarele tale,

cu fiecare respiraţie te-nghite,

în tine-i o altă fiinţă,

trăieşti şi zbori spre lume

cu aripi

ce se-ascund în mine,

ţi-am luat tot ce-ai crezut că ai,

te-ai refăcut

după a mea simţire,

ai început

să-ţi desfaci ramurile în mine,

eliberându-ţi puterea dinlăuntru.

 

 

~*~

17 iunie 2014

IRINA LUCIA MIHALCA