duminică, 23 ianuarie 2022

MELANIA RUSU CARAGIOIU - Luceafărul (poezia de 98 de strofe, cusuta cu arnică pe o pânză de 7 m )

 



 

Luceafărul

- poezia de 98 de strofe

- cusută cu arnică pe o pânză de 7 metri

 

Femeia care a cusut poezia Luceafărul în trei ani pe o pânză uriașă: „Mă trezeam noaptea și continuam să cos“

 


Luceafărul.


O femeie în vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanță demnă de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reușit ca într-o perioadă de trei ani, să coasă pe o pânză de cânepă poezia Luceafărul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost ”scrise” cu ață roșie.


 


Femeia a mai scris, pe aceeași pânză, versurile din Hora Unirii, Balada Miorița, proverbe, rugăciuni și zicători. De asemenea, a realizat și ilustrații care reprezintă Coloana Infinitului și Cumințenia Pământului ale marelui sculptor Constantin Brâncuși, precum și Vioara lui George Enescu. Maria Todor spune că a realizat toate acestea din dragoste pentru Mihai Eminescu și ceilalți mari scriitori sau artiști ai României și că intenționează să realizeze un mic muzeu într-o camera a locuinței sale din Cugir.

 



CALCUL MATEMATIC PENTRU FIECARE STROFĂ, RÂND ŞI LITERĂ

 

”Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul. Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu știu a câta oară poezia Luceafărul. Atunci m-am hotărât să scriu cu acul și cu ața din arnică (fir de bumbac răsucit și colorat – n.a ) de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei. Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci și am hotărât să folosesc câțiva metri din acest material. Nu a fost deloc ușor pentru că a trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Mi-a luat aproape trei ani ca să termin tot ce am avut de scris”, spune Maria Todor.

 


Inline image

Femeia s-a născut în satul Ponor din Munții Apuseni în 19 august 1946. În satul natal a urmat primii ani de școală și a învățat de la părinți și bunici să țeasă la război, să croșeteze și să coasă, dar și multe alte treburi din gospodăriile țărănești. În căutarea unui loc de muncă, s-a mutat în anul 1973 la Cugir unde a lucrat timp de 25 de ani la uzina Mecanică. După ce a ieșit la pensie și-a reluat obiceiurile tradiționale din tinerețe, respectiv țesutul la război și croșetatul. Are și un costum popular confecționat de ea în anul 1964, pe care îl îmbracă în zilele de sărbătoare și atunci când merge la biserică.

 

  

 

A MEMORAT LUCEAFĂRUL ÎN TIMP CE COSEA VERSURILE

 

Despre performanța de a scrie Luceafărul pe pânza de cânepă de șapte metri, Maria Todor susține că a ajutat-o și să învețe întreaga poezie. ”Singură am decis să fac acest lucru și nu am avut liniște până nu l-am terminat. Mă trezeam noaptea din somn și continuam să cos. De multe ori nu puteam dormi din această cauză pentru că voiam să termin cât mai repede. Mai coseam și în timpul zilei, dar după ce îmi terminam treburile gospodărești.

 Exista ceva care mă determina să mă apuc din nou de cusut și să fac ceva unic, despre care nu am mai auzit. În timp ce coseam cuvintele și versurile, am reușit să și memorez întreaga poezie”, afirmă femeia din Cugir, citată de ziarulunirea.ro.

Spațiul rămas gol pe pânză a fost chiar mai greu de acoperit decât poezia lui Eminescu. ”M-am gândit să-l completez tot prin cusut cu lucruri importante din creația românească.

 Așa că am ales o serie de cugetări, pilde, proverbe, diverse imagini reprezentând opere ale unor artiști. Dacă în ceea ce privește Luceafărul, cusut cu litere de tipar, a fost ceva mai ușor, mult mai greu a fost la celelalte lucrări cusute cu litere de mână, unde atenția și efortul au fost cu mult mai mari”, spune Maria Todor. Aceasta vrea să lase moștenire realizările sale unei nepoate cu talent la desen și pictură.

 



Multă sănătate, putere de muncă, iubire și fericire pentru această stimată doamnă a Apusenilor...hgd



Sursa: Ing. MELANIA RUSU CARAGIOIU








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu