MERE PADURETE 66 - Iar sau intalnit ASTIA ! (NECORECTAT / NECENZURAT)

 

                                                                                                                                                foto: imgepianu

MERE PADURETE 66

Iar sau intalnit ASTIA !

Pe vreme de pandemie m-am pierdut ca mielul de oaie, m-am pierdut de omenie și de Românie, că-i mare restricție.

Și sufăr, în adevăr, după luceafăr,

sufăr de rebelă insomnie,

sufăr după Eminescu și după a lui poezie,

cu drept la veșnicie,

sufăr după meritrocrație

sufăr într-adevăr, în socio-cosmico-reacție,

după rezoluție sufăr ca la revoluție.

*

     - Frate Benule, Bucurie! Am primit Capit.65 din Mere pădurețe. M-am bucurat că la finele capitolului, s-a redat și despre poema mea Duhul lui Mihai Eminescu. Totul e prea frumos și bine legat, iar Pavel se menține pe linia harului și darului său. Felicitări. Trebuie să-i scriu și frăției sale. Tu ia-i dat multe sfaturi bune. Dacă le-ar respecta nu ajungea să fugă după toți greierii, cu cântecul să divin inspirat care numai lui i se poate lumina, și celor cu care rezonează pulsul său spiritual și al gliei române! Cu drag și frăție, Ioan

     - Nu vrem sa acceptam frumusetea spinului insa viata fara el ar fi instinct. Am fost educati „si acum” mai intens sa nu iubim buruiana sau tufa fara sa realizam maretia si contributia lor in sinergia creatiei. Daca am iubi toti cum o iubeste el pe Vica! Am uitat ca din mucegai sa nascut penicilina..., Raspunsul e-n Pavel!!!

     - Dragă Prietene PAVEL, Am primit Capit. 65, al cărții Mere Pădurețe. Am citit scrierea cu plăcere dar și cu o bună apreciere. Te Felicit. Ioan (vezi, ascultă dragule de vorbele lui Ben, nu cere mila nimănui, dumitale ești dumitale, cu specificul puls al ființei tale, și rezonant cu pulsul gliei pe careo iubești.) IMGepianu.

     - Nu mă tàngui nimănui, c-aud tălăngile oilor, în răsunetul lor, tălăngi și clopoțele care le avea în colecție, cu nume fiecare aparte Pop Alexandru, Bărzuca, din Ciubanca deputatului Itu Cornel și a lui Busuioc, Itu Adrian și Itu Petru, Marchiș eccetera ecccetera, Dombroschi păduraru căruia trebuindu-i galisan pentru niște pui de sub cloșcă, eu nu-i dau doar o cutie, el îmi zice să mă duc la pădure și eu mă duc cu două care și mi-aduc făcându-l să sară-n sus, că...nu le-a cărat nici el lemnelor apă și, deci nu de la el din gospodăria lui mi le-a dat, dar cum a zburat timpul și cum el de pe treptele casei lui a picat și și-a spart capul, din asta murind ca să meargă, în rai la acele lemne cu care și-a făcut pomană ca aia, Maria Lungului a dat copiilor ei flămânzi mălai, a dat mălai ciuntat și dacă s-a ciuntat, le-a dat pe vreme de foamete mălai ciuntat, așa cum l-a avut și biata femeie și i-a mers hirul,vestea și povestea, nu mai deie Dumnezeu s-ajungem altu așa vremuri de zbucium și sărăcie din vreme cu urâciuni și război, vremuri de care să ne ferească Dumnezeu, în veci să nu le mai avem ca să le trăim, amin! (prin minte, îmi străfulgeră Moartea Căprioarei de Nicolae Labiș, cu alt tărâm de basm, de chin, din vreme de secetă, că războiul trecuse naibii! Să mă duc la teracotă și să-mi ațuț, aprind focul, că-s rămas singur, de capul meu acasă și iarna-i ca iarna cu omăt și frig, peste noapte fără foc se mai răcește, în sobă, în casă și răcindu-te și, tu, dă gripa peste tine! Mihaela m-o lăsat cu ațuțături, așchii și mi-a adus și ceva de aprins flamex și ușor am aprins, că s-au aprins lemnele având câteva și lemne uscate, lemne rămase din alți ani nu, că aș fi fost unchiul Iacob, un fel de Arpagon, ori vre-un alt zgârcit Tănase / din Enigma Otiliei, de George Călinescu sau din Avarul de Moliere, mai țin minte, iacătă, din cărțile de școală, chiar dacă au trecut 50 de ani, colege Teofil Vlaicu / Oros Teofil, amândoi veri din Panticeu. Tata a murit mai tânăr ca tipograful și culestegătorul de Legendele, basmele românilor, Petru Ispirescu, chiar mai tânăr și ca acesta, cu un an, la 56 ani, moare bravul Dragomir, acest sâmpetrean. Cei bogați și mă refer la parlamentari și senatori ca Șoșoacă, joacă un teatru ieftin și uită de mocirla de unde au plecat, au uitat de suferința poporului român, de omul de rând care mănâncă răbdări prăjite unse cu foame, că e copetitiv e tot viceversa, că are grijă să-și scoată în evidență ifoasele, că i sâc, sâc, că n-ai mărgele roșii, c-ale mele de pe Trăscău! Ne scoate din pepeni, cumintea aiasta.

     - Paraziti cotidieni. De ei n-o sa mai auda nimeni peste o suta de ani dar de tine..., iti aduci aminte de Van Gogh? De el fugeau toti. Si erau sute. De ei nu mai auzim nimic azi. Caile Domnului sunt misterioase Pavele.

     - „O tara poate fi cucerita prin sabie sau indatorire”, astea spuse il face pe Ceausescu ultimul erou al Romaniei, ucis miseleste pe la spatele poporului sau si a constitutiei tarii de o mana de tradatori/servitori ai corporatristei financiare. Nu mai departe, în Dezmir, feciorul a dat foc lui tată-su turnând benzină pe tată, faptă urâtă greu de înțeles, tu Cîmpeanu Mircea, folclorist, tu ce știi ca prieten ori erai, în Cluj, în bloc, cu vioara, în mână, împreună cu soția exersând ca pe scena de la casa de cultură a studenților, cum te-am văzut, în vervă pe când trăia maistru și directorul Dumitru Fărcaș. L-am văzut emoționat, vibrând din toate mădularele, prin toți porii. Cu soția sa Mircea Câmpeanu, când trăia și draga Vica, cu Sanda Mureșan-Roman bibleotecară la Recea-Cristur, trimisă de primarul Rusu Laurean-Alexandru mi-a călcat pragul casei, în Ciubăncuța facându-mi mare bucurie, Vica fiind mare inimă deschisă, o femeie toată numai suflet și ca soarele căldură toată, căldură de om, de om, în rază lumitată, că avea omenie și comunica ospitalieră cu toți care-i călcau, în casă ca musafiri, ca oaspeți bine veniți la bărbatul ei Pavel. Pentru gesturile ei omenești n-aveai penalități, ea ca țărancă era sănătos încăpățânată, în bine. La televizor e  serialul Don Matteo, un film cu multe afinități, cu mult gust și artist.

PUR ȘI SIMPLU

Știm care ce știm,

nobil și sublim,

dar înțelegem totul, cuvàntul și după noi potopul? dar alții, în ce măsură ne înțeleg fericirea dăruită, din puțina noastră fericire altora, tuturora?

Ben nu mă aprobă mai ales dacă contrazicându-l o dau, în bară cu cra, cra pe bară! ca și cum nu  l-aș înțelege ce-mi zice ca păstorul blond, profund și blând,

în divinul ceresc firesc și omenesc românesc,

chiar pentru că trăim precar,

în regimul totalitar,  unde suntem cum suntem care cum putem,

îmulțit, în har, chiar dacă, în amar trăiesc post revoluționar, cu sufletele zbuciumate,

în și cu restricții, în vremi cu pandemie, cu suferințe și cu mai puțină frumusețe,

lipsite de bonomie și noblețe,

fără șansa de a ne păstra români, în limba română,

cu datoria făcută la limită, în artă

cu drept de a fi zi de zi că sunt cetățean și nu trăiesc, în van,

că-s năzdrăvan și șuhan cinstit ca cel mai iubit, la locul potrivit sfințit și cu măsură om,

în al României Dom, în templu României pur și simplu.

E româncă nemțoaica?

*

     - Ca sa inrobesti un popor intai ii distrugi sistemul de invatamant si sanitar. Asta se intampla de 30 de ani si apoi ati privatizat toate institutiile tarii vanzandu-le la straini care le-au muls cum au dorit. Herta Müller era adevarul pe care nu-l vedeau romanii.

     - Sun ca un actor prea grăbit și cu Angela merge... că la un moment dat scrisul mă completează cu talent nativ. Eram de genul. Catalinmarut.

     - Or fi merele tale padurete, mai Pavele, dar mai umbla si tu prin ele, indeparteaza impuritatile - ma refer la greseli. Stii ca graba strica treaba. Si eu stiu ca unele strambaturi lexicale sunt voite de tine, dar unele sunt scapari, pentru ca nu stiu ce te grabeste. Ia si tu de model dictonul latinesc "Non multa sed multum" - nu multe, ci mult (nu cantitatea ci calitatea). Buchiseste-ti cu rabdare textele si le vei da mai mult lustru! Te imbratisez, MI

     - Nu-i nici o grabă, dar scriu pe telefon, domn profesor, îi altceva, aș scrie vrând să exprim parcă tot mai multe și inevitabil ceva din impecabil, dar îmi scapă de sub control și după ce-am expediat ca o epistolă-corespondența, e scăpată ca buiestru ca murgul din frâu, cum să mai corectez lauda de zestre, dar nu mai am cum corecta și prin păioase ca pe vremea lui Herodot spicele vâjăie îmbunătățirea, crescute natural peste coama calului spicele înbogățite cu boabe mășcate, bogății ale pâinii ce dă-n pârgă și vântul le vâjie pe la urechile calului, în semn că urmează seceratul și-i vijelie ca-n războile dace cu romanii, că și-n codru doar pe când Iisus predica prin pustie, iar Ioan Botezătorul, înainte boteza mulțimile la Iordan după o veche rânduială dumnezăiască și îmulțea pâinea și pești și mai era ceva de capul omenirii, în culorile de liniște de mulțămire, doar predicatorul pilduitor auzindu-și sinele, în pădurile de aramă / argint auzindu-se glăsuire din corn și bucium sunând și răsunând, semn c-a-nceput Vânătoarea regală ca, în Pseukinegheticos cu Diana zeița vânătotorii, care, își mâna rândul făcându-și treburile molcom și serios.

     - Asta-i ca si cum i-ai spune lui Picasso: Bai nu mai fa capetele alea prea patrate. Materialul tau e necorectat/necenzurat intentionat ca sa de-a posibilitate psihologilor sa citeasca mai profund in starea prin care treci. Din tremuraturile unui om intelegi mult mai mult decat din mainile neclintite ale atacatorului. E mult mai multa omenie si caldura in vocea lui Mandela decat in a lui Obama. Religia a inventat pacatul ca sa ne tina departe de natura. Tu ma surprinzi cu darurile tale. Nu te mai justifica in fata nimanui. Cei care cred ca stiu, nu stiu. Chiar teoriile marilor savanti cad periodic. Deci urca. Noi te iubim. Si stii de ce? Pentru ca tu traiesti. Stiutorii fantezieaza, imita asa cum au fost instruiti de initiati. Nu e vina lor. Copiii imita parintii si cand apare ceva din afara reactioneaza. Se apara.

     - La ce bun să mai fiu bătut, chiar și de soartă, de destin (pe un umil, la ce e mai bin / bun, să-l mai și bați sau să mai fie și bătut de Dumnezeu, la  ce-ar mai fi bun mai ales, că tot, în caluul care trage dai și strigi turbat:

     - "Di!"?

     - Ooof, ca tare multe ai de indurat, Pavele. Ma bucur ca nu te dai batut. MI

     - Și aici e un aici de gen cu stil cu corobețe, dar dacă-s și pădurețe, să-mi trăiești bine, nene! Tu, e bine ce zici. În timp ce Iisus predica cu toate restricțiile, prin codrii cu ziua ce creștea se preumbla Eminescu cu pașii ițiți spre izvor cu doina ce o doinea / horea ce o horea fără supărare, că horea-i era astâmpărare, că băiețandru fiind, nu trebuia să bea, lele Floare, nu trebuia să bea moare, că era tânăr, băiețandru și fără îngrijorare la ce capul hailic și hailic, la ce, fir-ar, să-l doară, că apa era limpede și rece, era răcoriroare, era purificatoare, era apa de leac peste vec, era bogată-n minerale, apă de izvoare și, chiar sususurul, șoporul, era o alintare, o cântare de cântare și o alienare,provita cu doinire, în tulburare, poete și mare profesoare, în România profundă, de baladă, fără întregire prin unire, România era și e bogată și toatuși iubirea, e, totuși e mare, că unde Dumnezeu e, e și iubire și iubire e, cum știi și matale ca Nică-fără frică și fără supărare, că vom mai trăi o hore-n sărbătoareîn ianuare după mintea noastră cu România binecuvântare! CU ROMÂNIA BINECUVÂNTARE Vasilica este accidentat, că peste puccioarele posterioare a măgărușului trece un buldozăr ca cel la care lucră și Ioan Mânzat, Mânzu, la Drumuri și poduri, lucră ca un stăpân al inelilor, bucurându-se, dar un altu prost și obtuz ca acel càrciumar imens și monstruos din nuvela frumosului Pavel Dan, om generos și cu zâmbetul pe buze ca Mona Lisa, o Elisa cu Echilibru, în tabloul cu Geconda pictată de maistru Leonardo Davinci, un monstru sacru a picturii, cum, în film între actori era Toma Caragiu / Dem Rădulescu-Bibanu și Florin Persic-Ciocloflender, un Lulu din Cluj, cu serviciu pe la Buftea și București, unde l-am zărit, în teatru mic, când mă aburea Dem, cu rolul lui Ploșnița, făcându-l chiar pe el marele Persic să sară de pe locul lui și să grăiască neoș ardelenesc:

     - "Maistre!"A zis dulce, admirativ, dulce și înduioșător, clujeanul nostru ilustru, uneori și mucalit parcă și în realitate imitând maimuțărește simpaticul, maimuțurind pe hâtru Mărgelatu, un fel de Trandafir... Măgărușul Vasilica, aflat la pământ cu picioarele din spate este dus la univeritatea de Agronomie, la secția veterinară și chirurgii veterinari, îi pun, în picioare niște tije și acuma umblă din nou Vasilică și nu-i rău dumnealui măgărușul care treptat se vindecă. Eu, cum știi și tu, față de Vica mi-am făcut cu cinste datoria și îndatoria filială, cu un pios respect. În casa nu m-am autoinvitat, că am fost invitat, chiar de drăgostoasa și omenoasa Vica, după cum bine știi deja. Așa dar și amar numai din cer îți pică ce-i drept mai rar. Pierzi uneori multe,că ai ca om multe de pierdut. Apa care o bem uneori, mai rar, e cu clor, dar și fără e naturală bio și eco ca toți țăranii sănătoși încăpățânați, în bine, c-așa li inima și sufletul țăranilor cum ne zicea sfătuitor profa de franceză, fostă călăgurăriță, în Franța țară numai a francezilor, dar ca Brâncuși atât de universală. Un compliment, că-ți faci atâtea griji pentru mine, gentilom și cavaler al limbii române! Sun lucruri care-mi îmbunătățesc circulația prin inimă si din inimă, îmi irigă oxigenându-mi cu căldura necesară prin tot organismul, prin celule și prin toți porii, din vârful capului și vârful picioarelor, la degete, că ne-ascultă mintea și inima, la maxim ca la turația motoarelor. Papa de la Roma, nu ca papa Francisc, cel care vorbea mai corect limba română ca recentul care nu pune doar accentul cum trebuie, c-altfel totul e cum trebuie ca corp diplomatic acreditat, în România, că e provaccinare nu ca tembela domnă Șoșoacă fără nici o avertizare din partea președintelui eficient și complicat, sofisticat și relizient. Desigur e complex și complexat de multele probleme categorice, că e clar e cetățean de-al nostru și dacă nu reper, c-avem în față oportunitate, că are aparteneță și conșțiință și pe timp de criză cu rezilență, în cominiunea și coerența justă cu specificitățile esențial, eficienței noastre, în deplinul angajament proechilibrat, a crucialului traslantic, NATO. Tu, ca întodeuna cu adevăr și viață. Nu-ți uiți obștea tinereții tale, cu de-ale carnavalui prezent viceversa preserat cu amintiri, în obște prizărite cu mizilicurile și arelile cu ofuri din prezent și bătrâneți, cu păreri de rău, că ne cărăm, ortace, unde-om vedea / n-om vedea cu ochii, dar dracu, în mamona lui, și-o cam înțărcat marțolea și de care, vezi, tu, Doamne, eu mă cam feresc și să zic, dar și să mă mai cărăbănesc, în dubale, în ciudă, că tata, Dragomir, s-o cam dus pa și la ce: "Revedere?", cu bilet s-o dus bilet fără întoarcere ca Vica s-o cam dus, s-o dus ca trenul, în care o fost grăit de un alt călător grăbit urcând, în tren:

     - "Hai bre țigane, că se duce trenul"

     - "Cum să meargă, că beletul e-n, i-acci-n jeb la mine, zise cetățeanu stând pe banca de pe peronul gării, trenul șuierind, că i-o venit să șuiure și o șuierat, dragule, Ben! Este evident, că trebuie articulat cu miză UE și NATO. Mai e pe lângă cinste și dârzenie, uneori când pun suflet de poet cu Dumnezeu, că am tupeu. Prea multe incendii, răspândite fără responsabilitate ca pandemia peste tot ca orori umane, furtul de aur verde și distrugerea de habitate la animale, distrugerea oazelor de oxigen și ozon, a oazelor de respiro, a oazelor de încredere, de profesiune de credință, surse de inspirație și pitoresc și de-ar fi numai asta, că-i o criminalitate: uciderea inocienții și splendorii natural- sociale, prin aiasta decimarea chiar a civilizației. Scriu cât scriu și mă simt bine din cap până-n picioare, îmi crește energia, mai alez, cu patina timpului mă simt vitalizat bine și nimic nu mai e obost, în mine. Ceaușescu, un sfânt român. Un provta și dacă nu voi comenta, că și el a murit ca Iisus pe Golgota. Armata nu-i pentru toți. Pentru mine n-a fost, cu toate, ca eu am mers hotărât s-o fac și, nu eu am hotărât, cu toate, în viitor mai bun, mă gândeam la Radio-Telegrafiști, cum bunicul pe Prut a reușit, însă eu am fost respins la Casa de Cultură, din Huedin (asta nu se întâmpla dintr-un bun început și pentru că eu stăruiam, că vreau să fiu combatant, așa, că-s trimis la Cluj la Spitalul Militar, eu întârzâind, tata, în Aghireș-Fabrici a primit o carte poștală, în care se specifica, că am dezertat din Armata Română și eu, mă miram, că eu am mers unde m-au trimis de comisia cu recrutarea, ca atare eu m-am conformat ordinului, dar de fapt... n-a ieșit pe a mea ca și cum eu m-aș fi născut la apelul de seară și n-am dat-o rău de tot.

Îl liniștesc pe tata care vădit era îngrijorat, deși îi spun ce credeam eu mai cu tupeu și cum eram tânăr, nu moș, că ramolit nu devenisem și nici, în vergea nu căzusem, în vergea, cum se zicea a fi cosoru, roșioru, Dascal Pavel, îi zicea a fi, de Pop Liviu a Moalelui din Ciubanca, secretar la Primăria din Recea-Cristur, când primar era piticul, Ochiu-boului, Pop Liviu din Panticeu (ohiul boului, îi zicea vice-primarul Revnic Gavril de a Bobului din jurca, președinte fiind el la Sfatul Popular din Ciubăncuța, până,1968, apoi transferându-se la Recea-Cristur, în locul lui Cosma Vasile secretar care se pensionase venind, în locu lui: Pop Liviu de-a moalelui din Ciubanca. Sentimentul și spiritul e, în scrisul meu cu obrăznicia care o am, că eu sunt cum sunt, sunt eu și mă-ntrup, prin scris, în Dumnezeu. Te rugam sa platesti factura Orange scadenta in data de 06/01, in valoare de 80.25 lei . Detalii necesare platii: cod abonat 0622080042, ref 0069401784. Este important sa ramai in siguranta, de aceea iti recomandam sa alegi plata online din contul tau My Orange sau prin Orange Money. Daca ai platit deja, te rugam sa nu iei in considerare acest mesaj.   

     - Într-un fel sau altul se discută în fiecare familie. Este o situație fără ieșire și ca să putem viețui este bine să ne gândim la Dumnezeu și la tot ce ne astâmpără clipa de desnădejde, fiindcă nu putem stopa această avalanșă. Cineva a zis despre o deposedare ilegală de bunuri, Doamne luminează drumul vieții noastre, MRC

     - Am fost la Recea- Cristur la medicul de familie și dacă n-am avut principii și fler și de vitanjeră am vorbit cu vice primar doamna ingineră, chiar dacă asta nu era un bijniț, că scoteam din buzunar și cheltuiam pentru asta și mă motiva, că Marin Teci, rău nu-mi putea face pâra acestui tembel belicos, îl prentâmpinam, că zicea și Sanda lui Romam, stai liniștit, că rău nu-ți poate face dezirabilul care fără servic mânca ca parazit Marin aiesta Teci, că cei de la primărie, își apreciază personalitatea distinctă care sunt (Ce-i drept primarul era, în Maurițzia, prin Africa, în alte ținuturi ca boierii din Împărat și proletari, din taverna mohorâtă, că regele Lear e, în partea a doua, dar ho, că mi-o picat la examenul de admitere, în școala tehnică agricolă, din vara lui1965, după ce mă călisem ca oțelul mai dând examen la Pedagogică, școala Normală și picasem la proba de muzică, reușind Puiu, Sotelecan Vasile, care și acuma mai locuiește cu unguroaica lui, în Aghireș-Fabrici și el ca mine pensionar, realizat ca învățător, așa cum a fost o viață de om Nemeth Băieșan Iosif, orfan de adevărații părinți pușcați la greva de la Lupeni, din 1929. Dar cine n-are probleme? Viața noastră se desfășoară și se desăvârșește acuma. Sentimentul și spiritul e, în scrisul meu cu obrăznicia care o am, că eu sunt cum sunt, sunt eu și mă-ntrup, prin scris, în Dumnezeu. Tu, e bine ce zici. Oamenii cetățene au nevoe și de povestea narătă culmea ca romanul Mere pădurețe eco și roz, cu noblețe, chiar dacă, tu, Ben Phonex, în nădejde, mai mult te împedici, în mine, chiar dacă mă străduiesc, să nu-ți fiu stâncă de poticnire cu iarnă geroasă și vânt care suflă tare ca o deșertăciune și vânt care pe crestele muntoasă, pun, în mișcare morile de vânt, morile, cu care să se bată Don Quihjote, în adevărat spectacol cu vespea verde vrând s-o câștige impresionând-o cu aptitudinile sale pe Vica Dulcinee a dragostei, că noi, în nebunia noastră nu plecăm acasă, nu abandonăm ca lași narațiunea merilor pădurețe bio și mirifice, în ceea ce-s magice și cu iubirea mea adorabilă față de ce admirabil a fost adorabilă prin ceea ce a fost ea, Vica, mea o pasionată, în bine cu abilitate și cu curajul ei de a înfrunta viața, cu toate, că avea 3 copiii, dar ea, Vica știa să-și depășească condiția, în ciuda greutății care o avea, în drumul spre desăvârșire, cu emoțiile, cum doar la Bacalaureat le-am avut-o cu emoții sută la sută, în 1970, vorba lui Constantin Ștefănescu, un cetățean garantat conștientizat de ce face, cu extraordinarea conștiință impresionantă și inspirată spiritual. În ce scriu parcă e un secret care dezvăluie talanții îmulțiți, că sănătos nu-mi îngrop darul din dar dumnezăiesc. Am ambiția de a face ceva, de a lăsa laudă de zestre, mericica neamului, cum stă bine omului cu poezie și omenie. Cu aprobarea celor din jurul tău sari, în sus de bucurie, entuziasmat la detalii cu principii de Biblii, ceva hotărâdu-mi sorta, așa zisul destin, chiar dacă nu ca, în filme, cum excelează Iuliana Marciuc, una care se joacă, cu sufletul omenesc, prin pasiunea ei. Mai ai emoții, cum traiam, în patul lui Vica. Eu n-am gustat studenția, n-am fost Studentul bun, ca atare am valoare și culoare, în culoarele de neliniște sunt / nu sunt autentic? Chiar așa ce-viața care merge înainte ca o super ofertă. Pierzi uneori multe, că ai ca om multe de pierdut. Într-un zâmbet larg Vica ne cuprindea bonom ca Mona Lisa descoperită nu întâmplător de Leonardo DaVinci. Frica, că ce fac, nu-i bine, am călct-o, în picioare, cum bătrânii zic, că Dunărea-ți dă viață, dar și te omoară dacă te temi de apă, ca atare cum să mânci pește, maistre? Cred, în arta mea, dar nu și cu fantezia, nu cred, că stau bine, dar mă accept. E un mega gust, chiar dacă gustul e discutabil. Competiția te fascinează ca un dans pegheață / pe muchie de cuțit, cum ar zice cu artă Mihai Beniuc, În Mărul de lângă drum, chiar dacă nu-i adevărat, că un profesor din Gherla i-ar fi scris, compus, poezia cu pricină, dar câte nu se zice eronat, fără motivație ca la demonstrație girofarele poliției care târăște după sine cadavrele umane ca într-un război cu tentativă clară de om-ucidere pe rețelele sociale onlaine socotit omor calificat, în Bolentin vale, cu armament, în dotare, la demonstrația, în forță fără nici o justificare, c-au făcut, într-adevăr din nemuĺțumire, că nu-i ceva normal, în forme legală și cu acte, în regulă, zicea și Anica lui Cristea Nicolae-Lupu, că ar fura frate-su Rusu Aurel contabil la C.A.P. Ciubăncuța. Totu-s cai verzi pe pereți.

     - In sfarsit te-ai prins. Asta-i si in literatura sau competitii.

     - Pentru corupți condamnarea nu e definitivă, că-i facultativă și haotic. O bucurie și o zi decisivă, cu semne de întrebare, c-a înviat Eminescu, în mintea și sufletele noastre de Floare albastră! Prin Eminescu suntem internaționali. Noi am trăi mai bine dacă am ști să prețuim, zice cânrat Diana Cârlig, că e vorba de vorba bună și de omenia și de am știm cum să trăim.

     - Lumea realizeaza ca fericirea nu sta in avere si materialism si a inceput sa se trezeasca. Corporatiile infiorate au adus pandemia ca sa-i rupa pe oameni din a se imbratisa, din a-si manifesta aceasta fericire si prin aceasta teroare noua sa-si continue adictia. "Conspiratie?"

     - Zicem ce zicem, dar de multe avem și nevoe, numai, că banii aduc fericirea, însă nevoia, nu crezi ,că ne încurcă?

     - Banul e necesar ca instrument de dialog economic dar nu ca fericirea sa devina din abuz, din un infinit numar al lor. Palinca e buna insa in ocazii - nu toata ziua in santz.

     - Uneori viața, îți pune întrbări indiscrete și emoția te tulbură a naibii, fir-ar să fie! N-ai nici o vină, că ai constituție și caracter, o în socio-reper, rugăciune cu înțelepciune îndreptată cu furie spre cer. Pentru noi e un undeva, un careva. Te întrebi și te învinuiești nevinovat mai ceva ca Ion Iliescu, care nu e cinstit ca atare, nu e cel mai iubit din lume, cum inițial ai crezut a fi înșelàndu-te vicleanul lui zâmbet de Geocondă, de fecioară furată dintre sfinți, deși la mănăstire nu călăgurise niciodată, dar ce ti mira, că lumea-i ca buruiana, holbura, la care lumea-i zice întoarsa și fetele o țineau, în sân, când jucă, la jocul de la cămin / din șură, șura lui fătu Viorel bunicu, cu Butean la gordună Viorel fiind cu diplomă de diacon, cum frate-su Vasile Ferghete și neporu-su, își luase diploma de popă / preot, la Cluj și preoțea, în Dâncu, Aghreș, iar nepotu-su Sabin Ferghete prin Tur Negrești Oaș, prin Moigrad, Poiana-Blenchi și Ciubanca, Ciubăncuța... făcând schimb cu cumnatu-su Gherghe Munteanu și activist de partid pe la raionul Dej. Când să nască pe Daria, Vica avea emoții cât casa poporului.

     - Revista COLUMNA 2000 Având ca misiune promovarea creaţiei literare (poezie, proză, teatru, eseu) acorda Premiul de Excelență «Zarişti etnici doamnei Ing. MELANIA RUSU-CARAGIOIU (Canada), pentru creațiile sale literare de inspirație religioasă.

     - FELICITARI DISTINSA DOAMNA SI SORA IN DUH MELANIA RUSU CARAGIOIU! NE FACETI DEMNI si ne dati motive sa EXISTAM - FORTA CA NU SUNTEM SINGURI. SUNTEM MANDRI CA ROMANI SA FIM PARTE DIN POVESTEA DUMNEAVOASTRA! CU IUBIRE, BEN TODICA

     - DUMNEZEU A RIDICAT CERUL ȘI A PUS TOATE LUCRURILE,ÎN ECHILIBRU. M-a telefonat adorabilul Aristote Bunescu, bucureștean ca nevastă-sa și draga de nevastă-sa Silvia la care a întâlnitm poposit, în ianuarie 1984, când am fost la ziar, la Suplimentul literar-aftistic Scânteia Tineretului, din Casa Scânteii, București, ei acești oameni cu inimă de aur locuind pe Str.Snagov nr. 52, pe làngă Scala librăria unde l-am văzut cu drag pe actorul Mircea Albulescu și pe lângă cofetăria, unde l-am văzut pe actorul Sticlaru. M-a dus, în casa Scânteii la România Liberă unde lucra Alex. Ștefănescu și m-am dus pe la redacția revistei Cinema și l-am întâlnit pe scriitorul și redactorul Radu  Cosașu, în biroul red.-șef Ecaterina Oproiu, minunându-se de mine, c-aveam, în scris stil, chiar Radu Cosașu zicându-mi flatat:

     - "Te-am crezut mai înalt și mai pogan, uriaș."

     - Când mi-ai telefonat mi-am amintit cum ai venit la ziar, îmi zice Aristotel Bunescu. Mi-a fost drag să schimb cu el câteva vorbe. Pentru a putea mai scrie am nevoie de timp, dragule, am nevoie de adevăr și viață și voi scrie istorie. Am nevoie să fiu recunoscut. În mine nu trebuie să existe pic de îndoială. Am un credo, voință și o nădejde.

     - Dar Dumnezeu te recunoaste. De ce nu esti multumit si vrei sa fii recunoscut de cei ce nu dau doi bani pe cei inNOBILATI odata: Eminescu, Cosbuc, Creanga etc.?

     - Nimic nu-i mură-n gură, pară mălăiață, în gura lui nătăfleață. Fără timp și îngăduința lui Dumnezeu suntem pe nicăieri și nimeni. Timpul e de partea mea, chiar dacă tânăr nu mai sunt. Răbdarea, stăruința, dragostea și pasiunea e de partea mea și a celor ce-mi urmează cu înțelepciune, conștiință, și voință. Ii drag lui Aristotel Bunescu să-și amintească despre mine, eu avându-mi vârsta care doar sufletul și mintea nu și-o schimbă fiind și eficientă și cu arta succesului, cum zice cu titlul unei cărți și renumitul Pavel Coruț scriitor după ce a fost securist, dar ce n-a fost dumnealui cu imaginația și fantezia lui. Fără a exagera era sănătos ca cel care a scris Orizonturi roșii și despre Viața lui Nicolae Ceaușescu și cum, în America s-a aruncat după Ceaușescu, cu roșii ca civilizații aieștea, americanii, să ne demonstreze cât de proști crescuți sunt / ce să dovedească? Prostia omenească? Că nu-s mai brezi cu nimic mai special și mai presus ca românii României, ei nici petrol neavând ca oamenii cumsecade și pentru a-l avea ducând războaie te miri prin ce țări cu emirate și beduini obișnuiți cu pustiuri întinse și sărăcie. Norocul e, în mâna noastră. Când mă doare trupul, nu mă doare mintea / sufletul, dar acuma nu mă doare nici una, nici alta. Prin Eminescu suntem internaționali. Moartea lui Vica, nu-i martea lui Veronica Micle / a lui Mihai Eminescu (după unii cei din urmă și-au câștigat nemurirea. Moarte lui Vicq a fost o umilire pentru  mine, că moartea m-a ciufulit. Șoarecii au fost ademeniți de brânză, se zice, în Leul deșertului, făcând o mișcare grozavă apărătorii gliei. Acte de vitejie, cuminte regizate. Parcă s-ar cerne prin sită ca să se aleagă impuritățile pentru a rămâne făina nulaș, faina lux, înlăturând lux fiat. Totul era să fie până la judecata de apoi, zice un bătrân înțelept. Am înțeles, c-ar fi de Africa și nimic nu era dulce, dulce... Eu de ce mai sunt înstare? Vica nu era femeia care să mă însele.

     - Avea treburi mult mai serioase de facut. Le-a lasat academicenelor din oras - traducatoarelor în limbi străine, din opera poetului.

     - Multumesc pentru carte Pavele! Am „răsfoit” puțin, și aș cere permis de la voi să public vreo poezie în foaia noastră Sărcia. vă trimit ultimul număr al foii. Salutări P.S. iertați că de abia acum am răspuns.

     - Precizez faptul că e ceva proioritar și necesar a ști. Noi cum crezi com scoate pe americani de la Deveselu și de unde or mai fi pe teritorul Românie, nu cumva ca pe nemți, cu arma și cu vieți omenești, sacrificându-ne? Nu-i fanatic cine-și apără țara, cine nu se lasă globalizat / colonizat, omule!

     - Or sa plece singuri ca si rusii.

     - Să ne păstrăm și conservăm normalitatea, cu moralitatea. Omar din Libia din Leul deșertului e cu un an mai mare ca mine, e de 73 ani, că eu, îi împlinesc deabia la 1 octombrie dacă timpul mai are răbdare cu mine. Omar Muhktar erou libian. El zice:

     - "Eu voi trăi mai mult ca călăul meu".

     - Stimată doamnă, Bună ziua! Sunt Marina Kalkan, stilizatoare şi jurnalistă la săptămânalul ,,Libertatea" din Voivodina, Serbia. Mulţumesc pentru textul trimis şi carte. Avem permisiunea d-voastră de a publica textul doamnei Veronica Balaj în săptămânalul nostru, la pagina destinată culturii? Cu gânduri de bine, Marina Kalkan

     - Mult Stimată Doamnă, Marina Ankajcan, Mă bucur mult pentru faptul că doriți să publicați din poeziile mele din cartea ,,Glia de aur”. Vă sunt recunoscătoare întrucât sunt un ambasador al Revirimentului... Limba Noastră cea Română”! Cu multe mulțumiri și distinsă prețuire, Melania Rusu Caragioiu

     - Bună dimineața, ba, chiar ca Ioan Alexandru: Hristos a înviat! E o iresposabililitate a polițistului care a accidentat fetițele pe zebră, trecerea de pietoni și Vanghelie care e condamnat, dar nu este arestat (de ce, Marian Vanghelie știe și mai e liber acest tâlhar; de ce nu e la răcoare, după gratii, după ce sentința a fost dată de Tribunalul București, dar nici după amar de ani el nu execută, că pedeapsa e veche, se dorește prescrierea ei ? însă la noi așa e legea, e nevolnică și îmbătată de cap, cu alcol e, în sânge e cu alcolemie? ca naiba e și-i fantastic de proastă treaba, isprava!? La ce să ne așteptăm?) Nu se întâmplă așa cu omul de rând, tu o știi lucid, genialule, că ai și o doză de nebunie și ești fascinant de nebunie, că ai, în sânge și personal ești sub umbrela limbii române, că ai responsabilitatea și iscusința ta, că tu nu se știe ce înteres ai, tu știi ce caracter ai ca să fii reper. Autoritățile nu răspund inexplicabil, nu răspund promt la solicitări, nu se deplasează la domiciliul vătămat. Poți chiar tu vătămat și omorât, dar polițaiul, îți spune, că vine mâine, dar nici adoua zi nu mai fac prezența. Cum se pun inșii aieștea, în valoare, contrar așteptarulor? Cum ne fac protecție, cum ne protejează autoritățile? Când ești stresat stresezi și pe ceilalți, dar când ești fericit fericești și pe semenii tăi? E o vibrație și un plus de armonie, în familie, ne zice Sanda Neti la horoscop. De marți se schimbă foia, iar vine frigul și îmbrăcat subțire vom tremura gros, că meteo nu-i nici după Busu, Florin Busuioc, că nici el chiar nu-i ghicea: ciumulcei cei: pălărie într-un picior / hribă uscată, în cui agățată, cum îmi spunea Itu Raveica a Zbângului, mătușa deputatului de Dej-Gherla-Recea-Cristur-Apahida, Itu Cornel, cel care mai zilele trecute ca sponsor a cărților mele, îmi mai dase, în fața casei lui, din Dej 150 roni. Am știut eu mergând pe trotuar, am știut eu, am știtiut de ce mi-a zis să mă opresc, să stau locului, a zis dintr-o mașină, limuzină neagră, luxsoasă neagră ca mașina din Două fețe a lui Augustin Buzura care te lua, dacă nu te-ai înscris în colectiv, în gospodăria agricolă ori ca minunea de mașine care la luat din chilie pe preotul Mureșan Floare din Ciubanca, din Suciu Maramureș l-a luat și l-a dus la închisoarea din Aiud, închisoare de unde nici nu s-a mai întors aici și murind rușinos lăsând-o văduvă cu doi copiii pe preuteasa Eva Adam scriitoare, din Ocna-Sibiului, c-a fost închis de comuniști Pr. Floarea Mureșan care a slujit și, în bisericuța de lemn, dinCluj-Napoca aici având și un cenaclu literar aici întâlnindu-se și cu Suciu Anania- Bartolomeu, cu Rotonda plopilor, episcop a Clujului și Feleacului, Floarea Mureșan a murit la Aiud ca Dr. Petru Groza și el omorât, că era intelectual și bun conducător a imperiului comunist cu epocă de aur, în frunte, în acele vremi avându-l pe Gheorghe Gherghiu-Dej și apoi urmând Nicolae Ceaușescu de a cărui nevastă, Elena Petrescu, poporul, se săturase, se bistuise, se îndestulase. Itu Cornel deputatul era un om cumsecade, bucuros că scriu și public cărți la Editura Sitech Craiova la directorul profesor de mate, matematică, Aurel Popa, un alt om bine văzut de semeni, că face lucru bun, el cu angajații săi destoinici. Iată, cum domnia ta îmbracă cămașa fericirii!

     - Si toata aceasta fericire pentru ca nu l-am abandonat pe Sfantul Eminescu.

     - Asta bine văd negru pe alb / pe șalul poetului rus (ce să-ți spun eu nu am prea purtat șal) ca eu să nu m-arunc sub tren cum naibii a făcut-tembel Ana Karenina o bogată rusă deznădăjduită, de societatea bolșevică, că de cozonac nu mă feresc și dacă mă calcă, fir-ar să fie, deși mă îngrașă! Bine-ar fi s-avem parte de sfântu Eminescu-dreptul nostru la veșnicie cu limba română, Ben Phonex, în credință și excelentă conștiință, noi trecând cămila care n-o avem, trecând-o prin urechile acului și cu un dram de credință mutăm până și munții din loc! Eminescu ca un Dumnezeu aparte e, în fiecare din noi ca Vica / Olga Banci, în Aghireș Fabrici, Olga Kis, dezbrăcată, în coatumul lui Eva jucând pe masă privită de mulți ochi galeși și cu dor de femeie tânără ca acestă neliniștită. Idioții își bat joc de neam și n-au ca români nimic sfânt. Când am început, nu știam ce fac, că mi-o intrat așa spontan, să scriu și eu o carte fără să știu, că așa ceva e o responsabilitate, că nimeni nu-mi spuse nimic, în această privință, ce înseamnă, dar hopul l-am trecut cu multă muncă, că mă antrenam zi de zi ca Halep / gimnasta tot de nota 10 fără să știu ce-i autodidact ca să fii ceva și cineva făcând cinste României (mai la început a fost încuitor pentru mine), dar eu vroiam să scriu și scriam având și surprize neplăcute, că nu era ușor să ai succes (nu mă credeți, întrebați-l pe Pavel Coruț / Radu Tudoran cu Toate pânzele sus și ce depinde de noi, fericitule, că meriți ce-i mai bun! Nu asta zic și eu, să nu ne defăim ca români plini de valoare, cu standard de viață, trai bun? De ce ne-am dezaprecia valoarea? Avem așteptări ca ceea ce suntem, cu tradiție și folclorici, în socio-ecuație beton! Ești bun și ce ne propui, observatorule popular? N-am fost techergheu, deberdeu. Și așa piele goală bagă-n oală ar fi sărit capra Olga lui Moriko, din curtea veche a Rapidului. Eminescu pur și simplu era un sfânt român. Pe mine învățătura și scrisu, că voiam eu să scriu, m-a luat ca din oală șo pe zi ce trecea eram tot mai fericit. N-am imblat teleleu ca Mihai Pelin care de la Flacăra trimis de Adrian Paunescu a venit ca securist și la mine, în Ciubăncuța, m-a mințit că mă publică, în Flacăra, dar n-a făcut-o ca reporter, cum suține c-ar fi (cei de la Clujeanul, îmi deschide ochii ce pomă acră era acest Mihai Pelin oltean șmecher, pișcher. Sora lui Olga, Moriko era casieră la Textile, dar  ce făcuse sau ce nu făcuse, că Moriko și nu bolunda blondă, Olga, se sinucise, Olga se căsătorise ca curva de Nuți care sta după uzină mai departe de Ilie și Viorel Rășinar și Olga avuse și copiii frumoși și blonzi, cinași și simpatici ca mamă-sa mai pusă pe jar cu trosca și păsărica ei fără astâmpăr, că zvăpăiata ca pupăza, cucu și pasărea cip, cipcira... mai ajungea și-n așternutul te miri cui. N-am fost niciodată o acritură, însă ca elev am avut noroc de palme, cum observase și colegul de clasă, Puiu, Vasile Sotelecan care mă întreabă chiar:

     - "Îți mai amintești cum te-o pălmuit Nemeth Băieșan Iosif la franceză, când Ioan Sinoschi profesorul de română, în clasă fiind gălăgie, te-a pălmuit tot pe tine, Dumnezeu mai ști de ce" și tu-i spui și de profesoara Butna, când ai venit din orașul Bistrița, când te-ai întors, cum ai schimbat fișele de utemist, în utecist și profesoara amintită era de servici pe școală și tu, intrând pe coridor ca să intri-n clasa unde tu și clasa făcând meditație zărind-o pe profesoara care cocheta cu un inginer de la Stațiuna Pomicolă Experimentală Bistrița și eu bleg ca Paul a lu' Parizianu din romanu Deliru de Marin Preda, n-am intrat indiferent fără să dau celor doi binețe, dar profesora Butna mi-a luat-o, în nume de rău gestul meu de bunăcuvință și smâcită a intrat, în sala de clasă, în urma mea, luându-mă la palme de la ușă până la ultima bancă, în fundul clasei zberând înebunită:

     - "Eu, nu sunt zdreanță, târfă-n fața ta" (o călcasem pe bec, încurcasem ițele, peteicile și drept răsplată palmele primite, erau recompensă). Iencenu cu Marcel Pavel e la odată în viață e cu Frumoasa mea prezentați de Iuliana Tudor și au un soare și o mare, în noaptea asta, cum am fost și eu cu Vica ca doi nebuni, că era frumoasa mea. Omule, nu-ți face inimă rea, că-ți trece viața!

     - "Odată, în viață, vei ști ce să premiezi zi de zi, în dreptul de a fi zi de zi / în drept de înviere cristica ca candidat la fericire", zice cu vorba ei cântată de la mama ei nativ cântă Iuliana Tudor. Vica-i sclipitoare și, când cânta cu Ionel Ionelule pe la porta... și zărzărică zărzărea fetele merg la pădure, c-o fugit Zaraza ca nevastă-n lume cu tri prunci ne botezați, om, în rază luminat, reesposabilizat de Zavaidoc, o mândru-n cântec, dar de altfel fără noroc petec la sac... Maia Morgășten: hazardul îsi are rolul său (recită Criticilor mei, o face asumată. Constantin Noica zicea, că Eminescu e omul deplin a culturii noastre. Noi suntem definiți de cultură, prin cultură ne scriem istoria. Maia Morgenstern cenzurata nud in Patul lui Procust.

     - Am vazut filme romanesti in 1979 in Italia cu Amza Pelea in nud in grajd cu o servitoare, deasemeni pe Mircea Albulescu in nud in filme romanesti foarte populare in Romania dar cenzurate.

     - Cu Mirce Albulescu nu mi-o plăcut Cel mai iubit dintre pământeni. Scena ai din închisoare mă dezgustă. Frumoasa Vica ghicise uitàndu-se, în a izvorului oglindă, dibuise, că e frumoasă ca o crăiasă de la țară ca o primăvară ce deabia migise, în învierea ei de limba română, cu îndemână, șoptind șoapte de amor, din Cartea șoaptelor, levantul, în rostul lor, de cântare a cântărilor, cu șoapte de amor, în dragoste și dor, chiar: Mai am un singur dor cu Stelele-n cer, al vieții reper pe întinsele și necuprinsele... de cer. Gàndur, năvalnice gânduri cu Vica inima mea, în drag de România mea. I-am urmat cărarea lui Vica pe care am atras-o spre mine/ea m-a tras cată ea pe mine. Horea la supărare mi astâmpărare, lele, lele, Floare și iele, în dumnezăiasca ciuleandră populară și trațională cântare, hore cu astâmpărare la durere, la supărare. Să știi, Vica, că te comporți frumos întru Hristos-dreptul la veșnicie, dreptul cu înviere ca candidat la fericire, drept la poezie, că dragostea dragoste cere și face și lui Dumneze voire dă plăcere.

Sus, ni cerul-cuvântul, ni cerul înstelat-aur cenușiu strecurat,

curat

și luminat-

om, în rază lumină lină luminat,

răsărit de soare,

cu binecuvântare,

de România profundă,

de Românie veritabilă,

iubire pe verticală,

din școala de dincolo de școală

și prin iubire fabulos și Hristos luminos pragmatic,

frumos hiperbolic, dialectic si biblic,

de România mare,

în binecuvântare.

   *

erată: gânduri, Chiar presiunea asupra Ucrainei e o stresare, o imoralitate, o nedreptate ce se face asupra ucrainienilor din partea lui Putin Nebiblicul și al rușilor care i se supun orbește acestui rebel cu teoria chibritelor, a fetiței cu chibrite, fără discuție. Eminescu zice, că multe ne bat la porțile minții ca să ne spunăesența existenței, că tot ce suntem iubire ne spune prin cuvànt ce-i sfânt adevăr și vorbe sfinte și de cuminte cioplit din bardă sau topor, din popor aflat sub tricolor, ne spune nouă tuturor despre viață și adevăr ne spune pe bune, c-altfel sunt înclinat să compun epigonilor, un alfel de poezie, cu adresă directă și cu mare artă ca-n a lui, Eminului, Eminescu: Criticilor mei care omenește pășea câtin gan fără a trăi neverosimil / în van, ireversibil, că-n nerăbdare timpul ne elimină din decoril lui Mai am un singur dor,

de dragoste și de dor de dor,

în aval, în viitor de izvor prosper, în păstrăvi creeativ și perspectiv, că acolo unde-s înalți brazii dăm din fericirea noastră celorlalți după porunca tribunului Iancu / Eminescu,

așa cum e prevăzut inteligent, prin veșnicia de România,

în care națiunea ni s-a născut, cu poezia / filozofia,

s-prevazut, în plinul și absolutul lui Eminescu, în verde-albastru Nichita Stănescu,

în Testament,

a tribunului Iancu

de când Dumnezeu a zis și omenirea / lumea, în culmea ei, s-a făcut.

*

Noi avem imunitatea lui Eminescu sfânt, culme,din sfânta treime. Lui Creangă nu-i puțea a casă de om. Îi mergea cu amărăsân, vicevrsa ca, în filmu bulga, de humă cu Dorel Vișan, un alt clujean cu hâră pe limbă, cu un fel de tâlc, că Crengă era și ciufalnic, că ciuful ciufulește lumea, dar nu se vede, că-i minune: buruiana, holbura și batjocora, ticălosul și mangosul. Eminescu către ", îi zice ca să scrie poveștile care le spunea elevilor și Eminescu, îi spune cum îmi spuneai, tu mie:

     - "Ar trebui să scrii"...(se referea la poveștile, că nu-i tăcea gura ca o moră hodorogită, stricată). Amenințari când scria la ziar, deși de altfel era un om cinstit și drept.

     - "Eminescu să ne însoțească,în fiecare zi," zice Oana Amza. Petru Hadârcă de la Chișinău: Eminescu ne readuce la renaștere, la lumina luminii, răsăritul luminii.

HRISTOS S-A NĂSCUT

EMINESCU S-A NĂSCUT

TRĂIASCĂ ROMÂNIA

ȘI LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

LA MULȚI ANI CU IUBIRE DE DUMNEZEU!

Ioan

*

Faină revedere a celor 5 mușcherartari de Liceu agricol după 50 de ani, o altă frumoasă amintire, cu tot Covidul naibii, de care se temea Sarca Nicolae și Șarto Petru, unul din Recea domiciat, în Urișor, însă cu nici o scuză mințându-ne, că i-a murit frate-su, o poveste nerezonabilă, o minciună din partea lui ca din partea lui, cineva din Recea-Cristur, confirmându-mi contrarul, deși, îl crezusem, crezusem, că nu-i posibil să umble cu cioara vopsită, cu fuse strâmbe Șarto din Mogoja, a cărui casă, în Mogoaja mi-ai arătat-o la întoarcere vorba lui lașă, de a nu ne însoți fiind mai acceptabilă doar minciuna, măi frate-meu, Vlaicu, având picioare scurte / de lut, nu făcusem de anume pe dedectivul, decât pe deșteptul fără voe am făcut spontan povestind cuiva din Recea-Cristur despre întâlnire și acel om cinstit mi-a spus, că în Recea-Cristur n-a fost, în ultimul timp nici o mormântare, deci lui Nicolae nu i-a murit nici un frate și atunci de ce ne-a mințit Sarca? Tu ce mai faci Teofile, că zilele trecute, îmi spuneai, că nu te simți, în apele tale și nimic nu-i de mirare nici a fi domn ca Sarca? ȘTEFAN CEL MARE DREPT, CINSTIT ȘI DREPT, ZICEA SĂ NU MAI STEA LA Putna, că asupra noastră o năvălit corupții, spurcații... Adevărat, că s-a născut Eminescu care chema pe Ștefan să ne unească țara și pe Țepeș îl chema să elimine politicienii și epigonii! Și dacă Țepeș Doamne pe nebunii corupți nu-i trage-n țeapă să-i trăsnească în temniță și apoi să dea cu fulger foc la pușcărie ca să le piară până și sămânțafir-ar să fie! Tu, ești cu marea și sarea, că nici un lucru, cât de mare / cât de mic, nu faci, înzadar, că tu, ai o rânduială pe care te bizui, te-ai bizuit. Poezie, surâs, în veșnicie, prin poezia dumneavoastră pășind cu coasa prin rouă ca bădiț bădiță cu pălărie nouă și bun lucru! Nu, tu, alții se cred autosuficienți, dar la o femeie, îi vine vremea să nască, intervine și un virus și ne crucim, că devenim neputincioși și nu recunoștem binele care ni ce face, ne zice popa Olaru Septimiu, în fața altarului, în bisericuța monument istoric, din Ciubăncuța. Doamne auzi rugăciunea mea... și e rugăciune de mulțumire pentru desăvârșirea noastră, întru slava lui Dumnemnezeu de Dumnezeu, ocomoară, o floare rară, că mântuiește-ne, Doamne, Doamne miluiește...și tine-l pe Eminescu între noi spre slava, logosul tău, bucovă, întru pretutindeni și iartă-ne, Doamne pe noi, prieteni, pentru lucru de recunoștință ce-l face, în vecii vecilor, Dumnezeu preabun! Mereu mi-ai cerut câte ceva, aiesta e și motivul, sensul, pentru care exist. Doar cu atâta ponegrim pe ce care ne vorbesc neamul urât? Cum adică ziua inculturii? Ce-i frumos și lui Dumnezeu place!

A mai trecut o sarbatoare trista

A neamului acesta prins captiv

In zbuciumatu-i mars intempestiv

Spre-un paradis promis ce nu exista (PotLogaru)

Ziua Culturii Nationale a trecut neobservata de institutiile statului roman! O singura institutie s-a sesizat - si inca ce sesizare! Politia din Zalau, care afland ca George Simion si simpatizantii sai AUR-isti sarbatoreau Ziua lui Eminescu fara sa poarte masti, s-a deplasat la fata locului si a aplicat amenzi... drastice!

     - Mariane! Profesorul de română, avut la Bistrița, ne zicea, că o fată frumoasă și la ore merită pentru că-i frumoasă, notă mare și cu drag ne citea din catrenele lui Blaga poetul filozod din Lancrăm. Nu știu dacă Vica era, chiar așa de frumoasă ori doar mie-mi căzuse la inimă cu tronc, că era frumos, frumosule, ce-mi plăcea mie, dragule Ben! Mereu mi-ai zis scrie și am scris.

     - "Tu, știi, cât beu aiește, cât duce trenu, aud, în spital."

Măi, Dane, Dane,

te-o închinat măta la icoane

ca pe Gheorghe și ca pe Iuane

ca la botez să-ți dea nume

ca să fii și, tu, ca Eminescu, cu renume!

Noi ne mai îmbătăm și cu apă rece, că legea lucră cu Angela merge încet, merge cu pași de melc, că se bălăcesc politicienesc, în apă tulbure. Unde ni-s legile și ce fac legiuitorii care n-au discernământul lucrului bine făcut. În echlibristica vieții, în cărți trebuie să existe mai multe cărți și, chiar și pedofilii, violatorii și perverșii să nu se bucure sub nici o scutire, că și pedepsele, condamnările sunt minime, prea mici ca atare: să fie pedepsiți la sânge, la maxim, fără a se bucura de pedepse cu suspendare acești nemernici, ca ce să fie iertați, că ei nu scriu poezii și sub nici o formă nu fac bine, lucru bun. În tot ce trăim e Pârlitul lui Marin Preda, nuvela de debut al acestui intrus din Săliștea lui Moromete și Călărașu care ar face ce fac și eu, adică scrie. Mă leg de oameni nevinovați, că nu-mi văd ceafa ca Iliescu, un trăsnit care a omorât pe Ceaușescu? Și incompetența e cea de toate zilele, o pâine nucegăită și lipsită de calități. Tu, ai propria eneegie cu valențe. De fapt, zici cu propria frumusețe a talentului. Azi din Cluj merg acasă cu Mânzat Ioan-Mânzu,nepotul lui Vica care vine pentru Mariana nevastă-sa la Instirutul Inumii.Mihaela stăruie să mă rentorc cu el,în Ciubăncuța,chiar dacă eu mai bine m-aș rentoarce cu microbusul de Osoi cu Micu Cornel,că-i mai pur și simplu, trăiască națiunea !  Sus națiunea,vorba sinceră a lui Eminescu ! Miha cu grijă a venit de la grădiniță ca să mă ajute să mă îmbrac și pregătesc pentru Mânzu,Nașu nepotul lui Vica(mai multe heredii,griji,cu mine,însă mai greu mi-a fi să-mi aprind focul,să-mi încălzesc, în casă la Ciubăncuța unde voi fi singur,în frig,că și la Cluj fulgi sunt suflați de vânt și Miha zice,că-i tare rece,cu mult polei,îmi zice să am grijă să nu alunec și să mă nenorocesc,că doar asta-mi mai lipsește să-mi rup mânuri, picioare,membre mai ales nu știi cum te rostogolești Sucă-om sucit. Faine vorbe sfaturi, că s-ar putea involuntar să fiu un necioplit doar Brâncuș fiind de rară noblețe modernă, cu gândire filozofică sănătos țărănească / țârcovnică de pe Arcă diaconească a salvării. Nu putem ști tot și, chiar nu pricepem tot, Domn Savaot. Unde stă Mihaela pe Aleea Piana 14, e casa lui Flaviu și Ioan Cristina panticiuană cu gărgăuni, pitici, în creer, strident-gălăgioasă, că ea bagă divorț de Teodor-Flaviu, îi de a lui Mureșan aiasta de lui Ioan lui Brișcu din Blidărești și de a lui Elena de a Ursului, de a Brânzii, din familia Vlaicu mama ei. Daria cu Marin Teci iară o avut strâmbe, neânțelegere, iară l-o apucat pe el buiecia, stroșala, îmi spunea telefonic. Eu eram încă, în Cluj. Aiasta nu-i tihnă, ci mai degrabă violență domestică, un continu stres. Mă sună Mihaela, că Nașu cu Mariana încă n-o isprăvit la medic, dar vine să mă ducă la el pe Byron de unde mă va lua mai ușor, că el prin oraș nu șofează cu siguranță. Să fii sănătos ca să puteți face lucru bun, că-i cinstea dumneavoastră. Ai o mândrie, ai artă, bucurii, maistre Marian, că ești cinstit și muncitor chibzuit. Ești de bună credință și sfaturile tale dezintesat, cu spirit socio-uman sunt bine primite. Mulțumesc, om bun! Cei din viitor, vorba lui Ienechiță Văcărescu, dorind creșterea culturii și literaturii române, cetățean al suferinței, te vor înțelege, că ești ca genialul Eminescu! Oare asta ne-ajută să fim la cravată și patru ace și să rămânem cu ochii-n soare? Tu, ajungi la sursa durerii? Ce-i bine, e fără dureri de cap? (chiar aiasta nu cred, că nimic nu se face fără osteneală și, tu, chiar despre asta-mi spui nu-i așa?) Văd, că tu, îmi vrei binele ca la copilul hrănit la sân natural și firesc și atunci de ce să-ți pierzi stăruința, răbdarea, dragostea, pasiunea... Tu, ești omul momentului și știi care e unda verde. Ești cel mai căutat om. Noi n-avem selecționeri. Ești un om apreciat, Ilie Marian. Astă noapte la ora 001 Daria a fost țâpată de Marin acasă și la ora aia târzie ce să fi făcută la ora cu pricină, el amenințând-o, că de nu vine acasă și mai bea litru de țuică, pălincă, el ia cuțitul și, îi taie hainele de pe ea și, în pielea goală, în costumul lui Eva, o trage prin omăt, zăpadă și face dezbrăcată și așa o trimite acasă. Multă nebunie e, în unii oameni dezmățați la beție cum era bolundul de Marin. Că face să fie și ea vânturată de la școală, deși el aducea acasă, la Gogancea, că fura lemne  subsuoară dărăburi de lemne, le lua de la școală ca vagabond / huligan, ce era cu stroșeală, în el ca nebuneală, că era cu duși și arșăi de bâtă, cum era îmbârligatul aiesta de dejan. Vica avea ceva de a-mi demonstra și orice mișcare era motivată. Tu, Ilie Marian, ești cu monitizarea, că ești, în sensul aiesta motivat. În sufletul meu e o răsturnare de situație, c-a venit soarele și pe ulița mea principală, vorba lui Sorescu ca om de valoare. Noi prindem sau n-a fi să prindem mondialul? Debușeul tău mi-aduce plus de culoare, de autentică valoare, stai așa! Sunt o fire sensibilă și nu-i bai dacă-s inedit, originar. Facem abstracție de ce ați zis? DE Dumneavoastră e vorba, să facem abstracție de ce ați zis ca academician. Sunt intrigrat și frustrat.

     - De ce? De gineritu? Pune-i o botnita sa nu mai bea.

     - E un obiectiv esență, de rezilență și reglementare, că nu prin podul cu flori rezolvăm unirea cu Republica Moldova. Cu ce n-avem noi probleme? Vorbește lumea, c-așa-i gura lumii, bârfitoare, rea de gură, clevitoare, că te surprinde și tu, și tu știi care mai impulsinat, chiar dacă sunt stingher, în atmosfera unde scriu unic, cum îmi vine mie, c-aici e buba, c-așa-i mai bine, chiar și, când am un gust și un artist ca să am succes având eul meu. Îmi ești ca un tată și dacă ești mai tânăr, chiar și ca Vica ești ca o mamă, dar mai tânără, în general dar gen și cu stil, un mare clasic ca boabele de grâu, în spic, că nu-mi plac oamenii cu două fețe, cu contra sens, aiurea, în tranvai și prin porumb, mălai. Chestia-i, că contează conținutul oricât și ce ar zice Ilie Marian ca profesor corect și artist- specialist, cu energie și strategie artustică, cu artă și infinitul apropiat de obiect, pe Arcă muncii Cristică, cu a vieții, arcuită, în duminică, cu capacitate, în drept de a fi cu înviere, candidat lapte și miere, candidat la fericire. Și bolunda pasiune a lui Marin cu microbi de horincă, e de apreciat, că din fericire e nefastă și viceversa, contând unde se revasă cu efect negativ și el, dejeanul știe, că o fost ca cetățeanul turmentat iară exagerat, a fost un mare prost, cu stres. Vreau să scriu, cu o sănătate emoțională, cu instincte și sentimente puternice. Daria:

     - "E o chestie, cu Marin, care nu ți-o pot spune (ce nu-mi poate spune, că dacă nu-mi spune, pe mine nu mă duce mintea, de ce să mă dau cu capul?) Ce pot să spui / ce să comentez? Marin Teci a făcut probleme nouă și lui Daria și până acuma. A recurs la gesturi fără sens, versus țigănești, că-s obraznici și figurași, cu fițe de neoameni, pe care nu-i percepi, în proceduri brutale ca  cei fără o doagă, ieșiți din minți ca ciufulici, cioclofenderi. Uneori sperietura e inimaginabilă, că nimic nu-i pur și. Tu, ai auzit, că sunt cetățeni vaccinați la ghivetă. Iată, că și prim-ministru gel. Nicolae Ciucă e ca Ponta plagiator. Ce fel de oameni ne conduc? Unul pentru a omorât un câine a fost condamnat la un an închisoare și să despăgubească pe proprietarul aflat, în bloc, dar nu i s-a întâmplat nimic ciobanului Cornel Găvruș pe care l-a enervat propriul câine de dat, în strungă și de întors oile care a mers, în șură la Octavian Mureșan, unde, în gazdă stă Daria cu Marin, dar atunci a mers la Gogancea și a luat securea Cornel Găvruș, copilul pocăitului Gusti Găvruș de a Petrișoii / Mămăligii și de-a Dihorului, care destul de complicat a tăiat câinelui gâtul, l-a decapitat, câinelui capul, nu i-a păsat la nervi de valoarea acelui câine negru de întors, căruia tipul i-a despărțit, capul, i-a retezat și i-a rămas, în uliță la Gogancea, Octavian Mureșan, capul și trupul câinelui, a rămas, cum a rămas, în pustie aiurea: Călărețul fără cap, însă nimeni nu l-a pedepsit pe Cornel... Și așa se mai întâmplă, în sat. Dar cine nu ignoară viața, de la sat, viața de la țară.

     - Or sa vina vremuri si mai grele.

     - Am dat șah / mat, la rege ori la ce fac aluzie, în vânătoarea regală cu o bere pentru calul meu, în orașul F, un roman sau mai multe? Lui Daria i-a intrat sub piele și teama, că va fi singură, iară o înspăimântă, îi face piele de găină. Cine avea câine trebuia să latre, dovadă, că câinele e prietenul omului și paza bună... Greu mi-ar fi căzut și zău mi-o căzut, când ea n-avea chef de dorințele mele și-mi zicea nas, în nas:

     - "Lasă-mă-n pace!" îmi zice nu, c-ar face fițe, mofturi, dar era ostenită / obosită (să nu zic sătulă de mine). Noi trăim, în inima și maxima Ardealului, că nici eu nu eram o cârpă, o zdreanță. Eu n-am trăit în est / în vest, în ciudă, că Clujul e, în vest și nimic nu e simplu. Sunt prea implicat, în a scrie Mere pădurețe, corobețe, cu noblețe. E și un respect cu rigoare. Nu știu de ce mi s-a rupt sufletul ca lui Eminescu. Adevărul cum iese la iveală. Cum o să turnăm petrol, motorină și benzină pe foc? Despre Eminescu unde-i viața lui și adevărul care timpul nu-l lasă ușor descoperit, în dor de dor, cu cât timpul îl îngroapă mai mult, în viitor, în eternitatea lui? Câinele negru un film cu mult sadism, o mizerie americană. O viață sănătoasă depinde de mai multe. Cum adică: brânză bună, în burduf de câine, că sunt oameni și oameni? Cum, îi facem fericiți pe ai noștri, fiind drăguți? E un plin de soare. Câinele negru un film cu mult sadism, o mizerie americană. Scuzele nu țin de foame, de frig, nu țin de lucru bun nici de denigrare. Problemele trebuie rezolvate. Ana Paukăr era evreică săracă cu spirit comitară. Face parte din coniform. Comuniștii erau fragili. Ajunge, în rusia.

     - "Tu, cum mai lupți cu durerea?" (nu mi-ai mai spus, cum te-ai vindecat după accident, ai uitat să-mi mai zici crezând, că nu mai are importanță). Care mai e grija ta de a duce tot greul vieții având grijă de tine?

     - In fiecare dimineata imi simt durerea cand ma ridic din pat. E ca si o entitate separata care doarme si cand ma trezesc si aseaza si ea in locul in care traieste din 2017. Apoi se face ca nu vede precum matza. Ea e acolo decate ori ma ridic si se aseaza cand umblu, fiind constient ca ea e ce-a care imi da impresia ca s-as putea sa cad. O pierdere de echilibru rapida care ma socheaza si imi trezeste constiinta. Adica ma aduce cu picioarele pe pamant. Cand esti creativ tu nu esti in trup, e doar animalul. Sant momente cand cred ca as mai avea multe de facut/contribuit si sunt momente cand cred ca rolul mei sa terminat si pot intra in somnul etern. Imi pare bine ca Ming are copiii ca suport si asta e un confort. Nu va plange si nici nu imi imaginezi. Mao ia facut DARZI. Viata a fost frumoasa si bogata pentru mine. Am fost educati sa fim cuminti si acum golanii profita si isi calaresc societatea. Ar TREBUI sau sigur trebuie noua generatie sa invete din nou sa fie REA si sa muste din poluticeni.

     - Cu ce te mai alinți?

     - Cu posibilitatea de a mai aduce bucurie lui x si lui y, de ai asigura ca nu sunt singuri si ca nu sunt nebuni atunci cand isi doresc ARIPI.

     - Cu Ming ai un pui de chinez? Vorbești, dar nu-mi deslușești intimitatea ta cu asiatica Ming, nu e sufinciet dezvăluită (eu ce să spun?)

---     - Cu Ming e o alta lume. Eu am intrat deja in GLOBALISMUL ALBASTRU. Nu trebuie sa ii astept pe americani. In fiecare zi descopar si invat lucruri noi din cultura asiatica veche de 15 mii de ani. Ei sunt evoluati psihic si anatomic intr-o alta directie decat noi europenii. Una e sa mananci cu furculita si alta cu betisorul. Noi nu realizam din aroganta si inganfare. Ei simt si percep lucrurile diferit. Ma uit la nepoti din partea copiilor ei. De cand s-au nascut si pana azi la 10 ani nu pot rezona cu ei ca suflet si nici ca instinct. In schimb ei intre ei parca sunt telepatici. Noi albii ii privim si judecam prin mitologia noastra. Aici e pacaleala si lenea noastra. Eu inca invat si aflu cine suntem noi pamantenii. Ai mei si cu ai ei suntem destui. Nu am.

     - Ai fost vreodată gelos? Cum,îți explici gelozia?

     - Gelozia e generata de cultura. La noi e venita din povestile si istoria cu care am crescut. De la Evrei, din Biblie si din Hollywood, din mitologia greaca si ce-a dacoromana etc. Gelozia se invata si este injectata in popoare ca sa fie folosita in dezbinare si control. Gelozia e o scula emotionala pe care, daca extrasa si inbogatita o poti folosi si face minuni. Uite te in Biblie si chiar in toate piesele lui Shakespeare. Cand te trezesti si realizezi cine esti te vindeci de boala geloziei. Gelozia se retrage in locul ei natural impreuna cu celelalte emotii protective. Parintii te pot influienta si indoctrina. Ai mei in simplitatea lor nu au inteles pasiunea mea pentru film si concursuri, ca sa dau un exemplu si m-au atzatzat emotional si atunci eu am cautat singur o alta tema, mai potrivita sau mai adevarata pentru urmatorul concurs. Am invatat/observat pe ce se pune accentul insa elementul adevarului trait de mine am vrut sa-l explic in film si asta ia suparat si pe Comunisti si pe capitalisti. Si de ce? Pentru ca strigam: JOS ARMELE! Nu am fost gelos. Eu am acceptat de mic ca sunt altii care stiu mai multe decat mine si nu imi ramanea decat adevarul perceput de mine sa-l caut. La fel cu fetele. Era preferinta lor. Rezultatul asteptarilor e cel programat de cultura nu de creatie. Nu stiu daca nu a avut efect asupre mea zisa: Doreste-ti aproapelui ceia ce ti-ai dori tie. Si atunci gelozia dispare.

     - În filmul serial Don Matteo, se zice, că: Iubirea e dar de la Dumnezeu.

     - Aici ai nimerit-o. Am iubit extraordinar si iubesc. Iubesc pana la lacrimi sau jertfa suprema. Iubirea acopera si chiar sufoca gelozia in cazul meu. Pe altii ii face sadici, criminali, distructivi pana la exterminare. Ce nu inteleg unii, si asta e trezirea de care vorbesc, e ca: iubirea trebuie sa ierte, sa vindece nu ca nebunii, cu ciomagul, ci prin binecuvantare. Acesta e Darul luI Dumnezeu! Albii au perfectionat manipularea sentimentala precum politica si se multumesc sa traiasca in minciuna (si unii si altii) pe cand asiaticii/galbenii o fac/declaratia prin fapte si durabilitate/constanta. Si daca nu intelegi asta si astepti minciuna din gura lor ca raspuns vei fi dezamagit. Ai privi pe asiatici prin ochelarii culturii tale e total gresit.

     - Unii oameni-s cum întorci mâna.

     - Marlania conduce omenia la noi. Trebuie sa punem mana pe justitie si s-o aplicam. Am uitat sa mai maraim, sa reactionam si sa fim drepti.

     - Ca atare nu-i mai trăiau lui Vica părinții cărora trebuia să le ceară învoire și binecuvântare.

     - Dumnezeu i-a dat-o. V-a Binecuvantat in unirea voastra. Fericirile noastre stau in aceiasi sursa: DARUL/TALANTII.

     - Dezirabilii, politicienii, cu multă ușurință ne fac rău, deprinși cu așa ceva.

     - Pentru ca le dam voie. Am invatat de la razboi incoace sa fim cuminti si ei profita de asta. Ne inrobesc, ne mint, ne batjocoresc si ne fura/vand la maximu. Copiii nu mai au nici un Dumnezeu in fata. Se vor intoarce spre noi in morminte si pumni, de ce le-am facut. Ca am fost momai in viata, nediferiti de mortii.

     - Politicienii n-ar trebui să facă rabat la calitate ca divele Ave Maria, de la patinajul artistic.

     - Dute si spune-i membrului tau local despre nemultumire si de pericolul pe care il observi. Vindecarea unui sistem bolnav asa incepe, cu un pas.

     - Când ai suflet mare și larg, ai șansă și rar făinoșag.

Omul mare are suflet mare,

suflet de poveste

și cu dragoste.

Cicălitor nu sunt cum nici Vica n-a fost, în viața ei cu îmbunătățiri și ea punând umărul, c-avea echilibru, cumpănă, spiritual, că se vede soarele, în zori și e frig cu dinți, știți cum vine cu minus, nu-i așa, la voi fiind ca vara, că vara-i ca vara și iarna-i un infern? În București nici transportul nu transportă muncitorii (2 milioane de cetățeni redutabili). Ce se pupă cu ce facem noi, vorba lui Bogdan Simion.

     - Lynch, Gogh, Dali, Picasso, Bacon, etc. Tu spargi canoanele pentru noi deschideri. Asta ii sperie. Nu e vina ta. Tu indeplinesti, sincer dorinta Domnului. ÎN FĂRĂ EGALUL NOSTRU Un moment poetic vast inteligent artist și inteligent cu soare, îmbietor Eminescu, cu ambiant sorelnic poetic, în gricolanda care fascinant ne poartă prin întreaga lume cu paradoxul poeziei lui Eminescu ca un stăpânitor a limbii române, de pace și pâine, liturghie care nu apune, în pace și ca hrănitoare pâine cu performanțe și noblețe, cu frumusețe, cu creer și cer ca reper, în afacere de binecuvàntare de românie unită moral cu artă: profundă și mare de baladă Porumbescu și Enescu fără a ne avea poticnire, că poezia lui Eminescu ne penetrează sufletul nostru, în verde-albastru care ne bucură ca orice minune de Romànie în preaplin și divin de înțelepciune cu universală dimensiune de verde albastru cu lumina luminii, răsărit cu mărinimie și românime de renume ca minunea satului românesc cu serenada sufletului cu struguri copți strânși, în teasc rug aprins, în necuprins univers eminesc cu firesc și omenesc, în primul rând, în genial fără egal ca o creație unică și specifică și fără egal național-universal, cum rar rasare soare cu suflet și cuget limpede cu înălțime iubire, în profunzime, iubire ca ieri provita pâine pentru mâine comori spirituale, că practic suntem al celuia ce suntem mirabilă sămânță și conștiință fără amenințare de dispariție din socio-cosmico-ecuație astrală de limbă română, al românilor cu îndemână mamă maternă veșnic etetnă, cu comoară a comorilor fagure de miere, preț a evadării, în nemurire, că inima mea se vrea șansă, în rostul de mâine de a două șansă, de cântare a cântărilor-Eminescu și de verde-albastru Nichita Stănescu ca tezaur al tezaurului veșnic dumnezăiesc al nostru că aiasta-i normal și moral național monumental echilibrat aur cenușiu strcurat promovat, în al nostru areal național, că Eminescu e fără egalul universal al nostru, soare și binecuvântare, în naționalul nostru, cu naționalul nostru. Dacă faci lucru bun iese lucru bun.

     - Nu stiu cat de bun dar ieri ma rugat ca e ziua lui Luni. Si eu nu pot refuza sa darui cat pot si vrea Domnul.Si exista si pericolul sa uit. Ca te mai fura treburile si dusmanii.Sa fie fericiti!

     - Noi facem ce trebuie să facem, neam ! Noi ne-avem descendețea, în parametri normali morali și nobili, utili și durabili, că noi nu ne pierdem de spațiul numit de rasă, Romània, că noi suntem bucălai și bobițați mășcați ca boabele de grâu, în spic Eminesc-românesc, în omenesc și rațional național, în performanță, cu nobleță acceptat, în viața ca o luptă și cu artă, în România de baladă deștepta și de legendă profundă care dintr-o sorbire au făcut dalbă unire fără să se lamenteze, că noi întindem o mână celor aflați dincolo de hotare, dăm o mână de ajutor, că ne-avem sate părăsite, din vina lor zic eu ca fără obraza care ține casa ca pământul roditor, cu calea Hristos spre viitor, din viață și adevăr de izvor de izvor ca dor, dragoste și dor de dor. În puterea cuvântului e România, pe altarul soarelui, imensă tablă de șah al pământului, că pas cu pas a lucrulu bine făcut, în veșnicia, în satul, în care mintos veșnicia, în care cu Hristos luminos m-am născut ca să întreb pentru răepuns, voi pe Hristos între coaste cu sulița de ce ați mai străspuns? E o splendoare, în splendoarea ierbii, cu frumoase duminici, de binecuvântare, că, în România n-ai cum o uita, că e aici, în inima mea cu Olimpia Panciu și Aura Urziceanu, dar să n-o uităm nici pe Dida Drăgan o lebădă neagră. Eu datotoeută lui Vica n-am umblat după muieri din casă-n casă, cu ea fiindu-mi viața  frumoasă. Casa cu Vica nevastă-mea mi se veselea, de veselie mi se umplea și Vica era bucuria mea. Nopte, cât era de lungă o iubeam pe Vica să-mi ajungă, vorba lui Ilie Mendrea. La vederea ei, îi remură glasul, deși n-o știam de când eram copil, dar acuma nu-i femeie ca ea să-mi placă mult și, chiar să-mi fie ca un cult, că nu-i femeie ca ea să-mi placă așa mult. că hai hop și iar hop,eu nu-s, în aer și, în plop, că cu Vica pe genunchi / pițiguș la joc, nu-s de fel șchiop, vorba celui cu veselie care face bucurie. Ce-i cu acele animale numite și juvenil, un soi de popândăi, dar marsupiale acei coca care fiind puiet mai vrea să sugă, întinzându-și copilăria, putându-se și rătăciți, ciorile venindu-le de hac / seceta, putând să omoare acele marcopode. Pe undeva-s vulturii care pe la voi fiind și pinguinii apoi care-și fac și ei familie (rezistă cei mai puternici ca la noi, în politică, corupții). De ziua unirii (e vorba de conștiința poporului). Sechestrat viu între morți? Cine mai știe cum să te ajute instant cu experența lui? Vorbește sigur și la obiect, că nu poți sluji la doi domni: la Mamona și la Dumnezeu (atunci de ce motroșești prefăcându-te, că-i alba-neagra?)  Nu faci căsătorie, dar nici îmormântare, că sare iepurele, dar din ce tufă cine să știe? E un matematic. Dumnezeu să știi, că nu ne dă mai mult decât putem duce, chiar dacă ne frâge inima! Pierzând acel drag, eu pe Vica. Uneori hazardul ne joacă feste, chiar și pamenii fiind răii răilor, până și Coșbuc, în numai una afirmând că lumea rea, din lumea rea ne tot încurcă și ne tot închide cărarea. Coșbunc ne zice, în felul lui. Atunci, când vorbești cuiva răstit, nervos și urât, nu tu vorbești, ci durerea din tine vorbește, în culorile de neliniște, după filmul Dr.Quin (e o stare de stres și nervozitate, însă cum, îți imaginezi?) Ilie Marian, îmi amintesc ceva și nu vreau să uit și doar așa nu reușesc să scriu omenesc, corect, înghesuindu-mă graba, ai dreptate, domn profesor, că domnia ta mă cunoaște, cum rar mă cunosc alții, în România te iubesc, Eminesc și firesc! Noi trecem cu zor, în zori, cu drag de România mea, vorba lui Fuego, Paul Surugiu de la Turda ca Andra nevasta lui Cătălin Măruță. În Vânătoarea de mafioți, tot rușii-s vinovați de crime, așa cum vor fi învinovățiți dacă atacă Ucraina, de un fel tot așa de mult de catastrofic și apocaliptic care cu bună știință o fac profesionist și utipic, poporul rus fiind antrenat de Putin, un Stalin / Lenin, care antrenează la om-ucideri, crime oribile.

     - Ai aparut in America si Canada cu merele.

     - Pe mine nu mă doare nici la patină, îi zice la Victorița, la Violica fata Evii, sora gemenei Paula și Angelei, îi spunea găinarii, că n-a furat găini, ci motociclete,

că premierul Nicolae Ciucă a plagiat, că e absolut, învățat, în ceva, în furăciune specializat, zice sfătos Mircea Dinescu poetul afacerist la Dunăre, cu restaurant (amărâții de unde să plătească factura scumpită dacă pensia de la ceape care i de doar de 4oo lei ?) Socetatea e o societate de consumat nervii, zice M. Dinescu.

     - Cu lăutarii e bai, bubă ...că ei cu ce să trăiască?

     - Iliescu a răspuns oarecăruia legat de Dinescu, eu nu pot întrerupe râsul poporului român (și victoria aiasta a fost cea mai dulce victorie). Bunica lui Mircea Dinescu a venit, în Bărăgan a venit de la Bobâlna, se laudă a fi ardelean prin bunica lui din Orpet, Bobâlna și din întâmplare Dinescu ajunge la Cetate. La cetate Dinescu a refăcut totul dintr-o clădire dărăpânată, după povestea lui (alții-l invidiază pentru asta). Ca pe vremuri presa și justiția e, în mâna lor și-și fac de cap franc și din nenorocire legionarii săreau din banal peste cal. Istoria și acuma e cum e, cu minciuni. Valorile nu-s decât trecătoare și ele. Bombele era și o metaforă și hiperbolizare ca să mascheze jocul hazardului care ne juca fițe. Totul era pe viață și moarte. Și, când era de a vațea ascunselea și de a baba oarba, chiar dacă era ceva mai complicat și complex, cu tot paradoxul istoriei, un fel de lecții de viață. Emoțiile ne răscolesc la tot pasul, că cine măsa, își pot face de cap, fir-ar să fie!

     - Poporul nu este naiv, el a învățat să ,,despice un fir de păr în patru”, dar pedepsele puteau fi capitale și oamenii pentru familie, pentru locul de baștină și pentru propria viață ,,lăsau de la ei”, iar viața mergea înainte cum se putea. Fabula și povestea copilăriei, fiecare impletită cu mult adevăr, aici,  erau, ca și astăzi, cele care se puteau strecura fără ca ocârmuitorii să intervină cumplit asupra celui zicător de adevăr. M-au impresionat mult, aceste două ,, filmulețe”, prin adevărul crud care transpare. Cu mulțumiri și stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Vorbe cu adevăr astral și național, cu luceafăr și la steaua, în care se oglindește badea cu pălărie nouă la coasă la trifoi pe rouă. Dacă te eliberezi, descătușezi, de frică, ai succes, gestionezi bine, cu succes. Aici e o chestie, noi suntem aI acestui pământ sfânt România. Noi așa cum ai auzit suntem al acestei nauiuni și nu facem din țânțar armăsar. Voi ziceți cum vreți și stați, în banca voastră, citez după Un comisar acuză. Un film istoric, cu desfășurare alertă. Istoria noastră a fost aspră, n-a fost blândă. Parcă trăiam cu patimă ca suflet zbuciumat, în acele vremuri de debandadă și de crimă, în război și după... În comentariu complet greșit am vrut să scriu că tu, Ben Todică, nu ești mai puțin genial ca Pavel Dan, un mare prozator al câmpiei transilvane, dar eu Sucă-om sucit, învârtit, val-vârtej, murculit, prost, prostesc, exprimat, exprimându-mă greșit, am scris cu totul altceva, iartă-mă, omule!

     - Trebuie sa revezi textele inainte de a le trimite pentru ca nu imi da voie sa le corectez. Eu am inteles unde bati dar cititorii vor crede ca esti sub palinca si nu mai vezi tastatura.

     - Știu, că nu-mi răcesc gura de pomană și n-am nici o scuză scriind incorect, negramatical. Care om nu greșește? Dacă te superi, în hainele, în care te vei supăra, tot, în acele te vei desupăra, maistre! De pomină replică a rostit și cel nevinovat de sângele vărsat la revoluție, că de moartea celor doi n-a fost vinovat doar Ion Iliescu. Uneori anevoie ajung la adevăr, exprimându-mă ca un gunoi, greoi, jegos.

     - Bea niste apa din fantana racoroasa si trage un pui de somn.

     - Sfatul e bun, frate și e bine venit, tu a limbii române cel mai iubit (dar ce mă fac dacă-s neglijent?) Mai bun, mai de ispravă nu-s, nu voi fi, Emin al limbii române! Somnul nu-mi vine.

Apa nu-i la îndemână,

cu română,

că-i la fântână.

Nu doar nepotu-su prof. Univ. Sergiu Dan va scrie despre Pavel Dan, descoperit de Chinezu și Breazu, cum pe Mihai Eminescu, îl descoperă Iosif Vulcan pentru a rămânea de pomină, în lumină ceea ce e iubire, că unde iubire e, fericire și Dumnezeu e, vorba Apostolui Pavel, nu-i așa, Ben? În multe lucruri politice e imbecilitate, minciună și corupție, neispravă, că doar constiționaltate și igalitate ce fac nu e și atunci unde li dragostea de semeni, de aproape, Ben?

     - Toti ar trebui stransi intr-un autobuz si trimis in Spania la cules capsune.

     - Ce să facă acolo un neisprăvit ca mine?

     - M-a refeream la guvernanti.

     - Dorin Istrate e imun nu, că ne-ar spune ce nu știm, ci pentru că spune fain, mândru și fără modru cum și Duliș era haiduc, în codru, cu instinctul de a face bine și cum se cuvine, dar nu de-a-ndoaselea, cu echilibru și cu conștiința, în balanță, cu unele îmbunătățiri, cu banii completând cumpărături pe nepusă masă cu noi oportunități, în înfrumusețări și reușite. Dacă-i vorba de autobus, însă unde-i Țepeș Doamne ca să motroșască treaba, să le dea la mocă la neisprăviții politruci care-și fac de cap, în acest moment cu autobuzele Stb, în grevă, că doar cerem, însă noi ce dăm, în schimb ca lucru bun?. Noi de ce suntem ca nemulțumiți, mulțumiți, în arta fără compromisuri? De ce s-a adăugat scumpiri ca să determinăm inflația ca nebunii cu strining care își permit continuarea crizelor inconfortabile, crize economice și sociale și politice, chiar dacă nu ne-a invadat extratereștii, în Carpații cu dimineți, cu soare și, cu răsăritul sorelnic, cu mulții sori Eminescu, cu pitoresc fascinându-ne ca români ce suntem neplecați aiurea ca tranvaiul pe mălăini ca trenul fără șină, fără cale ferată, plecați, în acele stăinătăți strălucitoare doar pe dinafară, că prin dinăuntru-s găunoși și verminoși? În situația arătată cu grijă călcăm pe cioburi de oglindă, oglindă-oglinjoară, din albă ca zăpada, cum o mai știam cu sufletul răblăgit și dolojit, unde mama vitregă e rea ca orice maștihă, e cu amărăciune și pelin, pelin amar, cu har și viscol amar ca mamă vitregă care era cu coarne și cu coadă cum ni-l închipuim pe dracu, pe mama dracului / pe tată-su Mamona, Satan (ai tu idee cum e dusă de acasă cu sorcova vesela). Avem motive și acuma, avem motive să fim mândri de inventivitatea noastră, de mândria noastră cinstită care ne ține capul sus și, în străinătate, unde umblăm cu onoare și cinste. Cei care câștigă e Nelu lui Pește, intermediarii și băncile care ce schimbă, în viața noastră fatală? Țăranii ce profit au, că aduc bani de acasă, că statul nu-l subvenționează și toate legile-s ca țăranii să iasă prost cu veniturile? Pe pământul lui e tot sărac și s-alege cu osteneala, cu truda ca câștig și care e valoarea muncii lui, în cazul țăranului, că țăranul e un caz ca în cazu' lu' Oânditul? (vezi filmul acela păgubos, un fim real românesc cu bun gust, cu real crud, imbatabil și special genial cu stil național interpetat bine de Amnza Pelea). E sărbătorită unirea, dar pe când vom sărbători și unirea cu Republica Moldova? În rest sunt doar vorbe de clacă, că ce mi se câcăie și președintele Iohannis...? Și la ce ni-s bune serviciile religioase orucât de cu grație s-ar desfășura, în desăvârșirea lor? Știu, că contextul e larg, o marcă, e de marcă tot ce sărbătorim cu danf și mândrie, că suntem cu echilibru, dar cu lipsuri fără marea împlinire de întregire terirorială națională care e ceea ce e iubire, un efort al neamului, e o contribuție, în iubire. La ce ni-s bune distincțiile care se dau de excelența sa..., că România nu ni integră, întreagă și nu onorează nici pe Emunescu. Aiasta nu-i o mândrie națională, o artă a succesului, că-s doar vorbe și de-s patriotice, cu ce fols al nemului nos sunt? A ieșit ieșenii la Ieși, în stradă ca la serenadă, aici fiind o dragoste manifestată nesilită. De ce nu sărbătorim sfârșitul la pandemiei darorită efortului depus de statul român și al președintelui, dar cum s-o facem dacă nici vorbă, covid mai fiind cu tot stresul care mai există ca o crucificare a noastră.

     - "Zicea mama, nu băga, în sarmale toate prostiile," zice Mihaela-Ștefania Celemen referindu-se cu multă experență, cu coerență, plină de perseverență și cu conștiință, referindu-se mămoasă la mamă-sa, la Vica, Ludovica Ferghete. Cuza a fost un simbol cu inimă română ca regele poeziei Alecsandri care, în felul lui a scris istorie cu inimă română. Numele noastre vor fi pomenite ca cel a lui Ioan Alexandru Cuza? E dragoste sentimentală, patriotică, sărbătorească. A ieșit ieșenii la Ieși, în stradă ca la serenadă, aici fiind o dragoste manifestată nesilită. Toți sunt de o făprură, de o mamă, de un neam, în rai ce-l am de bună seamă. Vica n-a mai fost fecioară, dar era mândră ca o fecioară fără modru din omenesc tezaurul nostru ca o vreme bună: cu mult soare și multă căldură de om, cu flori care le înfloare ca un pom. Vica era o bilă albă pentru mine, când am făcut un cuplu și nu unul doar de alba-neagra, că era serios pur și simplu. Eu sunt sacraficiu adus lui Vica, lui cea care nu merita umilința (la ce să aduc detalii din dreptul de a fi cu ea, în învierea ei provita, cu urcuș pe crucea sus pe Golgota). N-am schmbat ca ciorapii pe Vica, mocanul șofranul și țiganul cum, își schiba calul, iar eu cuvâtul. Remarcabilule, ești remacabil și de marcă pe a salvării Arcă, Mesie a iubirii de gașcă, din gașca mea! Înțeleg, că Vica era esența și existența mea. Când vorbea dulcea de ea, mie sincer mi se părea, că recita poezie și, înteresant mi se păre, că îmbrățișarea, îi era cu omenie.

     - "Mariană hai și mâncă sarmale," zice Valentin Mureșan.

     - "Hai, că nu ești din pom, Mariană!"

     - "Nu te-ai băgat pe la Anica, că Marius, tu, ești de-odată cu ea, cu Anica."

     - Unde-i Nașu, să-i dau horincă", o întrabă Marius Celemen.

     - "Lasă-l, c-o băut la Dăbâca, la înmormântare". Valentin la sosire:

     - "Să-ți spun și eu domnu' Ferghete, o poveste?" Valentin Mureșan știa, că eu culeg folclor. Era un efort continuu, un înteres și o pasiune pentru tradiție și folclor. Talentul nativ aiesta, îmi făcea jocul, că-mi era visul cel mai frumos ca dragostea pentru Vica, era un genial, un dor de dor ca teatru și filmul pentru George Visu, din Rănit din dragoste ca cântăreața Angela Semilea, de care mă îndrăgostisem, că era irezistibilă, cu vino încoace de Dulcineea, din Idila lui Blaga / din Lacul lui Eminescu. Similea avea o privire dulce ca Simona Halep, o mult mai tânără ca noi, ca ea și să nu mai zic mai ales ca Vica. Când moartă Vica era băgată moartă cu mașina adusă de la morga spitalului copiii izbucniseră, în plâns, chiar șo eu fiind adânc răscolit până la lacrimi de sânge, cum vine vorba, în creer și inimă parcă pătrungându-mă ca un pumnal:

     - " E mama mea", rostiseră truspatru copiii, în cor. Era schimbată, în sicriu. Când venise preotul Olaru Septimiu, nu mai era nimic de făcut, ci el putea să-și înceapă slujba de îmormântare. Noi puține lucruri am mai făcut după tradiția locului, cum și Ipocrate spune, cu puritatea minții. Cele bune să se adune ca să ni se facă viața bună, că ni se stă împreună, în viață bogată, frumoasă și bună! Se închide o ușă, se deschide o altă mai generoasă dacă nu ești legat la ochi / ai vată, în urechi, că și la săniuș jucăuș sunt cum vezi de genul ăsta sunt activ, deși eu nu pun inel, metal, pe mână, că vorba lui Caragiale: atrage fulgerul, trăsnetul, că atunci cu toate nuanțele, când dragoste e, dragostea intră pe ușă, de pe ram intră tam, tam, bla, bla, pe geam, că ramurile ne bat serenada, la geam, ne cântă și încâtă, descântă: la, la, la, tam, tam și ne intră pe geam cu grai de pe plai, intră, în rai. Totul mă obosea. Eram frânt, haoatic, nu puteam nici să mă țin pe picioare și absent parcă eram, sprijinit pășeam ca un somnabul pășeam încet și nesigur cu convoiul mortuar spre țințirim, cimitir, de pe dealul bisericii. Eram cam aiurit, fără noimă. Eram ca un pierdut, în spațiul socio-cosmic. Nici vorbele din jurul meu nu le prea deslușeam. Se desfășura înmormântarea, ritualul, la înmormântarea, ceremonialul înmormântării soției mele Vica și era o năuceală, pentru unul ca mine cu accident vascular suferit acut. Era un buling și totul mă obosea, mă afecta. Eu n-am fost pregătit / de genul aiesta, n-am fost pregătit de ce a fost mai rău, că eu tot mai speram stând cu ea-n Cluj, tot mai speram ca un prost, că Vica n-are să dea ochii peste cap și, că n-are să moară, chiar dacă Hristos o chema la Dânsul, la El, pe umărul și la pieptul lui doar aflând odihna, mântuirea și viața veșnică! Speram și, că nu degeaba mă întreba:

     - "Pavele, mă voi mai duce pe picioarele mele, la Ciubăncuța, că oi mai da piept cu viața și adevărul". Totul se leagă cu un credo, că: cred întru unul Dumnezeu, Ion Creangă a fost unic și specific, prin Mihai Eeminescu, e unul de al nostru cu potențial maxim, un român care nu e ca o simplă vitamină, că este esența unei religii. Să dovedim a fi român cu adevărat, prin ceea ce e iubire, că unde iubire e și Dumnezeu e. Noi am trăi mai bine dacă am ști să prețuim, zice cânrat Diana Cârlig, că e vorba de vorba bună și de omenia și de am știm cum să trăim.

     - Aveți un frumos roman de viață, ceeace este f. rar și foarte lăudabil, Cu stimă,  Melania Rusu caragioiu

     - Un suflu înoitor polivalent, că oameni compatibil cu viața suntem provita procultură cum rar. Voi ați fost cei care dezinteresați ca cei botezați, cei care m-ați încurajat și responsabilizat într-una apreciindu-mă sincer dumnezăiesc cum rar îmulțiți cu har, din altarul sufletului, că-n iubirea voastră exista Dumnezeu și Eminescu un sfânt drept cinstit și genial universal fără precedent cum rar pe pământ nativ și intuitiv și perspectiv-inteligent. La noi era poștășița, Susana nevasta lui Silviu Crăciunaș nepot al harnicului folcorist Pr.Grigore Crăciunaș descălecat, în Ciubăncuța din Maramureș, la care-i ziceau Bărăganu onest și istoric de pomină i-au zis. Mă strădui să scriu în felul meu și nu mai contează ce vor zice ceilalți, nu contează, că nu contează, că nimeni nu mă ia la rost. M-a sunat Vasile Moldovan un alt consătean care locuiește pe lângă București și am vorovit o bună postată de timp. Știa pe unde, în mijlocul satului am locuit, mi-a zis, că s-a întâlnit cu una din cele două fete a lui domnișoru' Kalman Karoi vecinul care locuia mai cu câțiva pași mai sus de Gusti lui Picii mai către Poșoapa care sta într-o curte cu pintescu, Gusti picioii, Birtocean sta vizavi, în fața casei părintești, în colț cu ulița care ducea la școala devenită sediu ceape, școala construiindu-se, în locul sfatului popular, primăriei, care se desfințase și, în Sâmpetru ca, în Ciubăncuța, prin1968, pe vremea, când eu eram elev și din anul doi liceian la Bistrița mai către cascadă pe strada Avram Iancu nr.1, la Șimleu școala ne era pe Simion Barițiu nr.11(după 50 ani minunându-se colegii Vlaicu din Pantuceu și Precup din Letca de câte-mi mai amintesc de prin școală, din Liceul agricol.

     - Cartea merelor e un manuscris care va trebui prelucrat mai tarziu. Motivul pentru care il punem pe internet e sa nu se piarda din calculator, sa dispara. Numai cineva care isi iubeste neamul puternic poate investi in Merele tale padurete. Eu sunt doar GARDIAN al acestui TEZAUR.

     - Eu scriu c-am sâc, sâc! că n-ai mărgele și cisme roșii, c-ale mele, în de-ale carnavalului Caragiale, de bal mascat, îți trebe, arde, ție, și un doi la geografie? Să trăiți mult și bine și cu sănătate. Ce mai faci, dar Floarea, Florica, florăreasa atât de scumpă din Bihor (tot din Gepiu ?), dar fetele, ficele, voastre ce mai fac, cu mulțumirile și nemulțumirile, cu marile realizări ale lor?

     - Dragă Pavel Rătundeanu Ferghete, Ești stăpânul ființei tale, precum și poetul versurilor tale. Te admir. I.M. Gepianu

     - Ce dacă ne-ar întreba: de ce, cum? Dar înainte de orice ce vedem, în iarna friguroasă, că mi-a înghețat apa la baie, la ghivetă, în antreu (bucătăria mea). Știa Vasile Moldovan despre Dumitru găzdacului, roșcovanu cum s-a urcat, în măr ca, în Ciubanca Jenu din pomi, Eugen Mureșan și cum a căzut, din nuc.

     - La mine in Melbourne sunt +34 de grade, maine vor fi +35.

     - Dumitru, îmi era prieten, în copilărie. Cu Bombonica răgulii, Birtoceanu și-a făcut, casă spre casa lui Vasile găzdacului, tata Feliciei, în grădina părintească a costruir-o Dumitru. Să faci o casă, un copil, să sădești un pom (asta-i important să faci într-o viață de om). Ben, tu, ai sădit pomul?

     - In Australia cand devii cetatean primesti un pui de copac si trebuie sa-l sadesti. Asta e traditia.

     - Consumerismul e mare, bogat. Eu, contez mai puțin ca personaj, că nu întotdeauna sunt puțin lucru ca prunc de sălaj, în curaj, că n-am curajul tâlharului de bănci, vorba austriecilor care zic ce zic, dar viceversa, nu murculit gramatical ca mine prost exprimat, nu că așa am citat, plagiat ca prim-ministru ofițer băbălău liberal, în cădere liberă, vorba lui Grigore Zanc, un scriitor cutezător, în stare naturală, în probleme personale, în comunism excelent și îndrăgindu-l și pentru Conul de penumbră și dacă se exprimă sumar cu echilibru, dar nu băgat în seamă,.deși e romancier promițător dacă persistă și scrie ca activist și Dumnezeu, un transilvan al scrisului, dacă nu renunță la el și e ferm. Ca Vica, Similea și Simona mai nervoasă, au suflete calde, cu simțire și practice, indiferent, că lumea e bună sau rea, că nimic, nu-i gratuit orice s-ar zice despre românce, vezi adevărul din Numai una, imnul din Câmpia Libertății, poezia scrisă de George Coșbuc, și auzit, în latinul Blaj cântat și făcându-l pe autor să lăcrimeze, să plângă cum profesorii: Ioan Popescu sau Marin  Coldea plângeau la ore, plângeau cu adevărat și erau radicali și neliniștiți ca Onedin pe linia Onedin. Nu știu, cât am reușit să vă vorbesc despre dragostea mea de zi cu zi făcându-ne reciproc cu pricepere și puțină magie, făcându-ne fericiți, cum se știe. Noi parcă eram desprinși din basme, din inima naturii ca noi să zăbovim, în împreunarea noastră. S-au adunat cam multe de făcut știa Vica și nu neglija nici dragostea cu mine și era o tradiție, în zilele luminoase, plăcute cu soare și binecuvântare cu turme cu miei zglobii și zburdalnici, jucăuși. Dai din sapă până iese, izvorește, apă și privești, prășești bine buruienile, în pitorescul câmp împwstrițat fresc cu muncitori-agricultori și Vica radia bucurie și, când surprinzător era, în sporul ei, era la capacitate maximă muncind, era obosită, chiar frântă, dar nu abandona munca din obligație:datorie și îndatorie (nu conta dacă, îi impunea cineva plătundu-i-se o normă care valorea 1leu / 2 lei per zi mun că conform altei politici, politică socialist-comunistă dacă-s veterani, după cum vă mai amintiți ținând minte ca să țineți minte cum se fură, în agricultură țaranul lucrând bio și eco solul, impus de N.Ceaușescu și dacă nu era nimic virtual, cu directive pe internet, el, știind din capul lui de pantofar, pantofar cu imagine de la Scornicești, cum mulți nu știu azi, mulți academicieni, academicienii fiind, autodidacți analfabeți / politicieni cu doctoratele plagiate, copiate, din știința altora luându-se, imitând după advocatul, om a legii, Dr.Viorel Poanta cândva și el prim-ministru, cu agitație, cu stres și nervi, în culori de neliniște ca Crin Antonescu zdruncinat, cu greu dându-și demisia Ponta, din funcție, din puterea dobândită la liz,în plic ca liberarul Ciucă sau nemții care știm cum au ieșit alugați, din România, în care cu voia noastră au intrat, dar pe urmă n-au vrut omorând români nevinovați.

     - "Mi s-a rupt apa", strigă gemut Vica ca într-o istorie ascunsă și era o știre reală și o aflam din gura lui Vica, în țara de la țară, o țară plună de valori ca, în Mândrie și pasiune, un alt serial emoțional, cu vervă specifică ca la Răscruce de vânturi / Pe aripile Vântului. A fost o clipă.  Au fost oportunități, dar cine ce ști? În România e femeia care a adus ploaia. Și era un nou început, aici unde veșnicia m-a născut veșnicia de România și pe mine cum se cuvine, cu bine dialectic,magic ca să fiu pragmatic ieșit din standard ca păstorul blând, un ni se cuvine, cu experența foarte drăguț, în profund, cu record. De mâine se mai încălzește, dar ca iarna, însă rușii sunt tot la granița Ucrainei, cu gânduri ascunse și de mâine se vaccinează copiii între 5-11 ani. Sunt și ghilimelele de rigoare. Aș vrea să arăt adâncimea colocvială a gândurilor, prin genial și expresivitate, dar ce zic, că eu nu sunt Nică a lui Ștefan a Petri. Am privilegiu ca eu să fiu eu redimensionat, prin ceea ce sunt și eu un altu. Eu sunt ce mă definește, chiar scrisul meu.

     - Api, ce se întâmplă aici, domnule? E după Moromeții, de Constantin Ștefănescu rescris cu actorii Iureș și Mihăiță la sala Colibri. E un regal după Moromeții lui Marin Preda. Pentru Dumnezeu noi ca oameni, nici unul nu putem prevedea, chiar sfinți de-am fi, nu putem prevedea ce va fi, în viitor, că a crede / a ne preface, că știm, e doar o minciună, că nici, chiar noi, nu credem, bunule, Ben. Ca politicienii doar ne băligăm pe gură, că promitem, promitem mereu, dar nici noi nu credem, în realizarea promisiunii, o imbecilitate și o nererealizare, o sfidare ca-n politica care o duc mincinos politicienii inutili patriei numite România, patria limbii române, o patrie a păcii și pâinii, patria cu obiectiv a muncii. Omul e mai puternic, chiar și de cât crede, chiar el, omul. Într-un fel pentru că m-am născut om am avut noroc și sunt puternic. Vica era un om mucitor, cu trăirea ei harnică, în plină mișcare, dinamică care nu era nemulțumită, că mereu cu voința sa sărea neastâmpărată să facă și tot timpul găsea, că era mereu de făcut ceva, că într-una era ceva de corectat și de perfecționat ceva, c-așa credea ea, Vica, credea de cuvință să facă, în permanență ceva și, chiar făcea harnica mea. Vica avea un parfum a ei, parfum de România. Poftiți la un altfel de bal. Cât va costa atâta voi plăti, că pasiunea e pasiune, o grea pandemie, dar ce nu plătim noi? Eu nu-mi fac contabilitatea, că nimic nu-i pe de gratis. Afirmarea contează. Amnstarii o dat, în covid ori covidul o dat, în amstari? Dacă ramuri bat, în geam, e de Eminescu aminte să-mi aduc și să nu-mi uit de rădăcini și de genuni, de prieteni din pretutindeni. Munca, să muncești din greu, e peactic, pipărat cu succes, chiar și, în artă, în arta succesului, că asta-i prototipul, care ni-l propunea și Marx, Eagles, Lenin și Ceaușescu, că ce etic și comunist, cu îmbunătățire ne spunea artist și profesionis, în programul partidului, gen artist și comunist, cum rar altruist, chiar / în ciudă, că unii defăimați, fugiți la străini, în străinătate ca să dea mari vânzându-ne, cum ar veni tradându-ne și făra scrupule, că sub comunism s-au instruit și educat ca oameni între oameni, ca oameni pentru oameni, iubire provita, fericire pentru ceulalți. Uneori nu faci ce vrei să faci, că tu trebuie să te antrnezi, să exersezi ca să reușești o sportivitate, o performanță, că nu-i ușor să fii bun și fără antrenament, efort, cum să izbutești glorie victorie ca Comănici, că ea-i o istorică, în sportul, gimnastica, cu nota 10 pe linie, o olimpică de marcă și mândrie a României, chiar dacă acuma fătuca sportivă, din Carpați, Comănici, cu medalii cinci... dar ce păcat, că ne privește din U.S.A.! Mare păcat! Pupăza-i pasăre mândră, țifrașă, frumoasă chiar, dar bai e, că-i pute cuibul (Ce zici, Ioan Miron?) Problemele, chiar și cele personale, au adâncul și măreția lor, nu-i așa, Grigore Zanc? Ce implorăm cerului? Uneori habar n-ai ce reprezinți pentru România provita. Iată, că am ajuns să vorovim vorbe, cum zice sâmpetreanul Ioan Miron, un Ioan blestem, sărut a pământului și blestem a iubirii! (Ion, de Liviu Rebreanu, cel cu satul lăudat, în Academia Română) Nu știu, dacă suficient am prețuit clipa trăită artistic, în dragostea lui Vica. Vica era Vica și numai Vica, o unică. Ca stăpân a inelelor, Ben, doar tu știi, câte, pe câte pagini trbuie să se întindă și să se extindă Mere pădurețe vol.2, în normalitate, cu moralitate ca iubire, totuși iubirii, cu flacăra vie a  adevărului satului românesc care va pieri fără o sulunță și voință politică, va fi dislocat din rădăcini amare, din semnificativ și perspectiv, folclor și tradiții, cu rost și folos luminos neamului nost, dezrădcinând satul din măsura lucrurilor, că fără legi, votate, în Parlamentul și Senatul României suntem nimeni și pe nicăieri ca țărani sănătoși încăpățânați eminescian, în bine cu meștegite vorbe care să-l protejeze și să-l lumineze pe cale de adevăr și viață, că senatoarea Șoacă are propriile ei ideei străine, de înstrăinare de național, înterese, care-s vulgare, atipice, sunt de înstrăinare și egoiste, fără precedent bătând apa-n piuă fără noimă, ilegal, manevrabil, în afara constituției. Într-un moment nasol a vieții mele, sunt nasol și doar scriind Mere cu noblețe, că-s depedent de scris, fac treaba asta. Am un fix mental. În răsucirile ei, cascadorii veritabile, neînfricate, energizate de munca neostoită fără a se crampona la 76 ani era competirivă Vica, c-așa avea acuma vre-o 3 ani Vica și ceva și n-arăta rău aranjata și nealcoșa mea ferchezuită, aranjată fără bătăi de cap, că la ea era o obișnuință, a doua natură. Delia și Iulia, în Alpi, escaladează munții înalți, cu haz și necaz, cu patina timpului patinează, urcă ca femei curajoase, temerare și cutezătoare și ca binecuvântare. E mai special, cu național, dar și cu ceva mai aparte, în explicație. Ofertele-s pe gustul meu. Lui Măria vaca,îi era vaca în călduri și mergând prin sat cu vaca de lanț,îi întrebată cum se întrabă de obicei:

     - "Tu, Mărie, unde meri?" Ea scurt:

     - "La taur".

     - "Dar vaca unde o duci?"

Fiecare din noi aparte ca o melodie preferată, din grădina Maicii Domnului cu flori multe, cum zicea și papa de la Roma papală, în vizită dezinteresată, în România mea cu drag și făinoșag, suntem cum bine știm, suntem cee ce suntem, în iubire, prin iubire, suntem candidați a nemuririi, candidați la fericire, suntem, Mesie a iubirii, paznic de far, Eminescu la marginea mării cu mai am un singur dor de dragoste și dor, prin limba română, să rămân, în vecii vecilor, în dor de dor, să rămân nemuritor prin mai am un sigur dor și amor temerar, cutezător, pe sub teii înfloriți și plopii fără soț sub zări albastre cu laudă de zestre, în oruzonturi și iubire cu înălțime și pe verticală de școală, de dincolo de școală-laudator temporis acti. Eminescu e astralul nostru părinte și sfânt Luceafăr, viață și adevăr, cale spre Hristos luminos, om frumos, în rază lumina, aur cenușiu strecurat: curat și luminat igenizat ca Iisus mai presus de moarte elexir, în cuvinte,

un mai presusîn cele sfinte, un mai Iisus de moarte

și limbă română cu îndemână, în cele sfinte și de sfântă treime, culme și renume, cu tri-dimensiune, minune și înțelipciune

cu lumină a luminii, minune a minunii,

prin cuvinte.

A fost ziua unui titan național monumental și genial opera omnia de România cu semnificație, în socio-cosmico ecuație, din geto-Dacia pix-fix zamolxis felix.

Eu sunt cuminte și grijuliu, viu, pe cont propriu și

la Eminescu iau aminte

și vreau să-l țin minte,

pentru simțire și gama diversă, variată, de sentimente.

Nu prea țin minte ce vorovesc și cu Miron aiesta, dar iată, că perla asta, nu m-o încurcat cu ițele și peteicile ei. Uneori sunt ghinionist și, nu: artist, cum, Ben, mi-ar sta fercheș și țifraș ca țifrașul, din Ciubanca, Itu Vasile,din Ciubanca, tractorist la S.M.A., semete Ciubăncuța și apoi sef de secție la Jurca, aici având ocazia să se întâlnească cu suiana, învățătore pe la Osoiu, cum a fost mai demult învățător și perfectul, scriitorul Grigore Zanc, după cum, îmi povestea tata Ioan Mihăilă și mama Eva, unde și eu eram omenit ca acest țangău Grigore Zanc și găzduit la a ecești țărani cinstiți și omenoși care-mi zic:

     - "Dacă-ți vin șefi, în control, să-i aduci la noi, că la noi întodeauna este cineva acasă și avem rând să-i omenim, domnul Pavel." În Eminescu e o dimensiune spirituală, că nimic la el nu-i trivial, ci național și universal, în liric proteic, cu pragmatic cu spirit critic, în Criticilor mei pe sub tei înfloriți pe alei umblând un profund de păstor blând ca o chemare a luceafărului:

-"Cobori, în jos luceafăr blând

și pătrunde-mi, în casă și, în gând...

*

     - Mult stimate Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, Timpul a trecut. Eu am plecar de la bibliotecă de vreo 30 de ani. Am avut un colaborator la Sesiunile științșifice anuale, un muzeograf sau un bibliotecar pe nume Crăciunaș, un om cult. Poate ați auzit despre el.  Dacă știți ceva , vă rog scrieți-mi. Cu mulțumiri, Melania Rusu Caragioiu

     - Dacă nu-ți mai amintești, cât de cât e vorba, eu mă pierd, în imensul a ceea ce suntem, că suntem (Crăciunaș sunt mulți minunați). Ai un drăguț as, în mânecă, drăguțo, că tu însuți ești o carte de pomină, al culturii Eminescu. Pr.Grigore Crăciunaș a răspuns de fapt chestionarelor lui Nicolae Densușeanu și asa, prin spontaneitatea lui nativă, s-a afirmat, mai târziu Prof. Univ. Adrian Fochi descoperindu-l și scriind despre el, în cartea sa Eresuri, din secolul lXlX-lea și a devenit vast, mai altfel scos din găsălnița vieții, eu de la specialistul Fochi având și o scrisoare inedită dându-i spațios și vastitate, valoare și culoare, autenticitate. Eu pe mulți, îi zeisic, dumnezeific, le aflu magnificul util, și acel durabil, că, în timp nu s-au perimat, n-au expirat și aici e frumosul a ceea ce nu-i trecător, în viața oamenilor, că tăvălugul istoriei nu i-a șters, nu i-a eliminat, din timpul care le dă eternitate, perenitate și parcă-ți mai dă din experența, din viața lor cu semnificația fascinantă, expresivă, cu inspirație și cu excelență uimitoare. Aș dori să reușesc să scriu despre oameni, că noblețea mi pentru oameni.

     - Un concurs de rara anvergura - "Romeo si Julieta la Mizil", editia a XV-a - si-a desemnat castigatorii. Cand spun "anvergura" am in vedere numarul foarte mare de participanti - peste 170, conform listei cu participantii afisate, pe care nu figureaza si numle meu, aflat insa pe lista cu mentiunile, ceea ce denota ca sunt mai multi decat indica lista. Felicitari organizatorilor si mai ales membrilor juriului, care chiar au avut de tras!

     - Eu am felul meu de a fi. Noi avem o chimie a trăirii, că e important ce trăim uriaș, viața politicienilor e o prefăcorie, o ipocrizie și o idiție ca-n Idiotul lui Dovstoeski, unde și universul are un rol, cum zice și Marin Moraru. Chiar și Moraru avea zucerile lui, zice Iureș la foc înalt competitiv. Era mare lucru să fiu magnetic, unicat. Gheorghe Dinică zice:

     - " Fiecare-i cu steaua lui." Noi avem un sens și avem o bază, că noi o frumuseță, ne avem unii pe alții ca să coexistăm. Îmi țin măsura și firea. Marcel Iureș:

     - "Cum mi-o spus bunicul, străduiește-te și fă lucru bun pe care ia-l și pune-l pe marginea drumului, dar nu te uita cine-l ia, că uitându-te nu mai are sinceritate / farmec".

     - "Azi, în satul de pedeal s-a făcut un mare bal," cântă Iuliu Merca, formația Semnal "M"

     - "În viață fiecare are drumul său, Drumul lui Leșe".

     - Am gasit intr-un numar mai vechi al revistei semestriale de filologie, limba, literatura si folclor LOGOS, ce apare la Novi Sad, un minunat articol dedicat limbii si literaturii romane, sub semnatura unui  academicia profesor brazilian. O lectie pentru multi filologi si scriitori romani chiar reprezentativi. Asta-i soarta noastra: in timp ce multi dintre noi ling funduri fandosite din afara, niste straini avizati si nealienati isi bucura sufletul cu frumusetile noastre.

     - Mariane eu’s perplex dar nu mirat. Si ei sunt tot romani. Traiesc in aceiasi suferinta. Pandemia asta scoate perle din oameni. Iulia și Delia Danoski, românce au ajuns pe înălțimea munților (aceste surori au fost, în Alpi, excaladând Everestul, cu Evrika și...depășindu-și liminitele omenești, escaladând, în Antartica și afirmându-se ca turiste-alpiniste româncele, cu un record de poveste, unice ca ceea ce sunt, în a fi / în totuși iubirea două flăcări ca turiste demne de cartea recordurilor, că e vorba de un cinstit efort uman, de ceva foarte cool). Au sfidat dificilul. Sunt figuri foarte înteresante. Sunt superbe ambele. Sunt două serioase și profunde, cu plăcerea aventurii. Scriind despre alții, scrii și despre tine, scrie, Vasile Popovici Dela Eminescu la Mircea Cărtărescu, zice Robert, în Piper pe lumbă, că omul aiesta se dă, în vânt, despre... scrie obiectiv ca o conveție, dar criticul e foarte cald și criticul e foarte formatizat, zice Vasile Popovici diplomat. Edgar Papu a pățit a ajuns la mititica sfârșind-o foarte, extrem, de rău, că s-a alăturat de Corneliu Vadim Tudur (zice ceva și de Nicolae Breban care acaparând funcții și din scriitor mare pentru o vreme decade). E un spirit critic. Robert Șerban e cu emisiunea Piper pe limbă, asta face să-l admir. Popovici e cu supra eu și lua paradoxal responsabilitatea de a scrie, dar despre Eminescu ce știm la drept vorbind? E o tâmpenie să scrii / să zici, că Eminescu / Picaso, nu e pe gustul nostru, zice Vasile Popovici, Eminescu e piatra noastră de temelie, că noi ce știm de nebunia lui, de labirintul, de abisul, în care alunecă până la pierderea de sine,că de fapt ce știm eficient, de spiritul lui critic? Vasile Popovici scrie și de Mateiu Caragiale, un alt enimagmatic a literaturii române, un ciudat cu Craii de curte veche. Popovici, își pune multe semne de întrebare, cu admirație scriind de Marin Preda și de Lucian Raicu. Sorin Titel e un mare scriitor ca Ileana Mălăncioiu poetă, un alt semn bun, că și ea e importantă prin marea ei poezie, că scrie cu mare demnitate, scrie V. Popovici. Scrie Punctul sensibil cel amintit. Criticul Radu Cernestescu scrie impresionant despre Shakespeare.

     - "Ascensiunea e cu merit personal," zice Vasile Popovici. N-am, în măiestrie talentul nativ al marelui Creangă care și-a înhămat viața pentru a nara Amintiri din copilărie, povești și povestiri, c-avea mintea ageră și era la îndemnul lui Eminescu fără să știe la ce greu se înhamă, la ce, își leagă viața, ce piatră de moră de la Domnișoru Feri, își atârnă de gât, când se aruncă, în gârla văii, Sâmpetru, afluient a văii Almașului pe la Hida / Baica după podu Hopoii, pe unde trecea învățătoru Ioan Rătundeanu-Ferghete ca să învețe pe copilașii-elevi pe care-i instruia și educa, că avea drag pentru așa ceva, pasiune pentru scrisul, ce piatră din casă e scrisul aiesta și-a dat deabia pe urmă seama. E vorba pe lângă etică și de estetică. Nu știu cât de etic și estetic scriu, frate, Ben.

     - Etic sau Estetic din partea cui? A criminalilor care ne conduc sau a lui Dumnezeu sau a iubirii tale fata de Vica si Ciubancuta, fata de limba romana si strabunii tai, a copiilor tai sau a tale insuti? Tu scrii pentru Credinta ta ca multumire pentru ce fericire ti-a daruit aceasta lume.

     - E o chestie și un drept a fi.

     - Tu traiesti pentru darul tau.

     - Sunt niște învățături după tradiția pământului, România, altar al soarelui. În dreptul de a fi om, român, în România, e o mândrie, un suport eram unul pentru celalt: eu pentru Vica și Vica pentru mine. Nu cumva eu sunt mai deșuet ca Creangă?

     - Astia cu nasu prea sus, mucii se lipesc mai bine de pamant ca prind viteza.

     - Eu, Pavel Rătundeanu-Ferghete doar, în România mea sunt cu drag, făinoșag și sunt fericit. Fain scrii, dragule. Servus! Rămâi o scmpă, că n-ai aripa frântă și-, pentru că-i continui dând aripă după aripă vâslind aerul ca să nu ne încurce fraerul îmbâcsind cu otravă cu hidrogen sulfurat aerul, că tu știi ce faci ca o scumpă. Mulțumesc Eminesc, dragă te iubesc! Echilibru emoțional sobru l-am dobândit, în echilibru e întrebarea firească, de biserică, e pe arcă, că cade lapoviță ne îmbucură, Busuioc, Florin Busu, pe undeva încălzindu-se viața binișor doar pe creste montane e viscol, că e o atmosferă păcălici de primăvară, că mai sunt ninsori și viața e îngreuiată, cu temperaturi scăzute, în zadar iarna fiind ca iarna, să traiți bine! Mic nu e mic. Demarajul e în trombă, că-s tribiliști, cu râs prostesc, la extreme. Îmi ofer un respiro oferindu-mi confort pe planpersonal, gen, în traiul artistic, cu, în zilele ce urmează, cu mai cald și baie, în marea de smarald. La noi mai ninge. După o viață, cât secolul (despre cine era vorba?), că nu poți greși, dar noi intrați într-o etapă, treaptă, a vieții, eram cu rădăcini amare, cu ploaia și vântul, viața ne era în egală măsură, sarbădă și amară. Ce ne încurajează / deranjează, domn doctor, domn Savaot, pentru dumneavoastră, cu zâmbet normal și semnificativ provita, pentru dumneavoastră. Avem și o Românie sălbatică, dar grăitor avem și o Românie certă domestică. Acasă.Românii cu români se află acasă. Eu unde era Vica eram acasă. Vica îmi da tribut, îmi da încredere și credința, inspirația, cu stelele din cer, speranța, că sunt acasă, prin ea conștiința mea. Vica era cea mai bine cotată, cu energie și omenie de Românie (între mine era un sens, în conversație, chiar și-n sex, dragoste, îmbrățișare, că nu ne trișam prin sentimente, cu noate foarte diferote și virtozitate, în dezlănțuiri de plăceri pe diverse teme, cu opusuri, în sinfonii, cu amintiri virtuoase frumoase instictive folclorice, cu dragoste, că drumurile noastre, cu încrucișeri se contopeau cu înaltă virtuzitate cu mare impact fără dubii. Totul mă marca, călduroase, ea, în schimbul ei vibra făcându-mă, în România, făcându-mă să mă simt acasă îmbietoare. Vica era o femeie de marcă, domnule! Vica și-a luat inima-n dinți, cu Mere pădurețe, în frumos și, cu noblețe Hristos autentic, dinamic rafinat și dialectic, în ceea ce e iubire, că era, în tot și toată, iubire, o vie trăire intensă, imensă, prin artă și imensă omenie, de Românie, în artă cu înțelepciune și cinstită mândrie. Eu uzez de expresii locale ca să redau atmosfera locală, primitivă, că lucrurile se întâmplă băltind arhaic, cum îmi place să zic, fără a-mi face mustrări de conștiință, că eram român terestru, cu picioarele pe sfânt pământ transilvan, românesc cu iz de România, în culori și, în valori autohtone, autentice. E multă căutare, în sine ca să mă cunosc pe mine, cum zicea Eminescu, pentru a mă descoperi, în sine, în ceea ce se cuvine, crezând, că încă se mai poate face binele, lucru bun. Aici e trăsătura mea de caracter, reper, în așa manieră, în cer, că mă frapează acea poezie La steaua, astralul lui Eminescu, un fără egal național autoraportat la universal, am eu impresia având un clar vizual, în desfășurare de forțe, în extraordinarea desăvârșire, desăvârșirea spre care noi românii tindem, mereu și mereu perfecționându-ne, cu măiestria istoriei ca comori spirituale, din tradiția pământului cu reverență socio-umană de care ne mândrim dovadă, că suntem ceea ce suntem, prin destinul nostru însorit ca cel mai iubit, pun pariu, domnule, mișcând cu fericire inimile românilor!

     - Un adevar ce trebuie sa ne dea de gandit: "Dar numărul celor care citesc și nu scriu scade tocmai fiindcă numărul celor care scriu și nu citesc crește" (Nicolae Silade, in editorial). Si o posibila explicatie: „Lumea bună nu zice poponar sau țigan,/ Curvă, sărăntoc, pârnăiaș, retardat./ Ea știe politici identitare, e/ frumoasă și e înțeleaptă./ Lumea bună trage linia la ne-bună./ (Ceva de care să râdem trebuie să ne rămână.)/ Un dezaxat, doi dezaxați…/ Ce, ești nebun?/ Diliu. Zănatec./ Bolnav mintal./ N-are toți boii acasă./ E dusă. (Cu pluta.)/ Sărită de pe fix./ Îi filează o lampă./ Stigmă, privare de libertate,/ Aparținători, decădere din drepturi,/ Izo- lare, ridiculizare, dispreț./ Să fii nebun e o infracțiune./ Ești „irațional”. „Nerezonabil”/ Hilar. Grotesc./ A încălca regulile de conduită,/ Normele emoționale,/ A supăra ordinea publică/ Se pedepsește prin diagnostic./ Dictatorii, criminalii – pe de o parte. [Cruzimea nu e nebunie.]/ Pe de altă parte – artiștii. [Talentul nu e nebunie.]/ Reducționism./ Delimitare vs Exotizare./ Alteritate, periferie, disfuncționalitate./ [Cuvinte mari,/ repudiere,/ teamă.]/ Geniu (?) (OK, dar să stea la altă masă.)/ Să nu ne pierdem de tot umorul./ Ceva de care să râdem trebuie să ne rămână./ NEBUNĂ”. (conica de Romeo Aurelian Ilie la volumul de debut al Ilenei Negrea distins recent cu premiul Mihi Eminescu - p.10) Concluzia: Cititi, cititi... ca sa se citeasca ce scrieti !?

     - Mariane, mariane..., E o modalitate de a fi. Eu parcă eram un pișpirică care alerga desculț prin iarba verde, catifelată și rourată, în soarele cald sclipitor, soarele limbii române, o culme a lui suntem cu nume și renume. Văd, că s-a lipit ca timbru de scrisoare, surpriza de a fi. Iată, că eu nu mă cunosc, în însuși sine, deși porunca lui Eminesc mi scumpă și dragă. Multe lucruri nu le știm.

- Revista asta literara

O fi-n romana si maghiara

Sau pacatosul de Facebook

Face cu noi un giumbusluc?

L-intreb pe Googul: Manca-ti-as

Ce-nseamna, bre, Csatlakozás

Raspunde el: conexiune.

     - Nea Marine:

Vorbim de soartă, de destin

și de un însorit, de senin

care ar fi egal cu divin

*

ȘI EU, ȚIE, BINE, ÎȚI DORRESC

 

 

Vorbim de nobil și de senin, de divin și de sublim Eminesc, vorbim nobil, util și de te iubesc România,vorbim de sufletesc și de pitoresc,

că dulce Românie și eu ție, dulce, îți doresc, dulce Românie, bine, îți doresc, bine ceresc și Eminesc,

cu trecutu-ți mare, eu umilul, Pavel, te iubesc

și prin tine eu  cu tine și Eminesc, în limba română cresc șo mă îmbunătățesc,

mă îmbogățesc, Românie mândră și dulce, că, te iubesc

și bine ție

și eu, ție, bine din bine, îți doresc!

*

Niște reguli ca niște tărani a lui Dinu Săraru care, în Dragoste și revoluție, vânătoarea de vulpi scrie cu vervă și curaj, cu curajul spărgătorilor de bănci, o vorbă austriacă spirituală, scrie, Dinu Săraru de la Cornu, scrie Ultimul țăran, așa cum și Marin Preda, cu acte oficiale, ìn regulă, scrie Delirul volumul 2 și ceva-i, în ordine, cu reguli, în noua ordine mondială a păcii, cu transparență. Mai e: Màndrie și pasiune, măsură a lucrurilor ca, în Pârlitul, lui Marin Preda. Cu Nadia Comănici, era un ceva la care am ținut morțiș, să ajungem, la performanță, eu nu știam, că pot ajunge, prin credință, că pot ajunge prin eleganță la calități ca cei botezați, la responsabilități ca să ajung monumental național ca acel genial fără egal ca fire serioasă și frumoasă, comunicativ, cu talent nativ, cum zice bunul critic Alex. Ștefănescu, un acel care a scris despre mine, în copleșitorul lui Jurnal intim, deși cine și ce eram eu tras la..., că-n fond ce minune, minunat, ce am fost, în forul meu interior / sunt eu, un mic, că sunt mic și nu știu nimic, dar culmea spunem, că tata, în pod belește clopeșitor, belește o oaie și mama la fântână spală sau pe târnaț, prispă, scarmână o lână (eu sunt direct și la obiect). tare i-a plăcut lui Miron Radu Paraschivescu, nuvela aiasta de debut, plătindu-i lui Marin Preda, cât valoarea unui salcâm. Vica și-n afara realității era imponzantă și galantă, elegantă. În multe privințe nu era cu fițe, dar nici rezervată, în nobleță, că, în evidență, își da pe față arama, multa frumuseță. Practică, cum era, nu se pierdea, în visare. Nu era nici o răsfățată (doar eu parcă nu eram om, cu capu-n nori, în zori de zori verde-ziorelde, pe mine întristându-mă multele situații care mă făcea să nu fiu cu picioarele pe pământ și cu ele-n aer păream fraer, razant). Vasile Moldovan e mai răsărit dintre sâmpetrenii legendă locuiește pe lângă București, în Ciomogârla, e în competiție, că e cu imunitate, în socio-ecuație, cu inteligența naturii, naturalis. Că de unde ne vine eco și bio-mâncarea? Am atins, mi-am atins potențialul de flacără și de rug aprins, în sens intens? În intestine e creerul și nu, în craniu, cum clasic anatomic se știa, se lamentează unii ca s-o facă pe deștepții, deșteptule, căposule și superiorule (eu nu te ameninț cu nimic, că, după cum știi: cu forța nimeni nu scoate de la mine sau tine, nu scoate nimic! aiasta-i teoria chibritului, că degeaba stai îmbufnat ca fata cu chibrite, în Franța cu bogătani și indiferenți de situația precară a celorlalți, de cei care pe cum se vede, că și Dumnezeu i-a uitat, că trăiesc imbecil, mizerabil și precar ca vântul turbat, val-vârtej... neinteligent și chiar tubulent țzunami năpăstuitor, prăpăstios și apocaliptic). Vigilenții îngrijorați de ceilalți au ochii-n patru, că fericire o destinează nu lor personal, ci celorlalți, chiar lăsându-se pe ei cu pricaz, necaz, pentru ceilalalți ca Avram Iancu, un fiu de seamă al acestui sfânt neam românesc, care s-a sacrificat pe sine (Eminescu cerea să ne cunoaștem, în sinea noastră și de ce ne solicita lucru acesta ?), Avram Iancu fiind trup și suflet, pentru fericirea celorlalți. Nimic pur și simplu, nimic nu e simplu, că îngurgate-s căile Domnului, cale și viață spre Hristos-drept la veșnicie întru înviere, după adoua venire, cum crede poporul român sănătos încăpățânat ca țăranii, în bine! Politicienii împedică, în școli, învățământul, cu frigul, lăsând pe băieții deștepți să se îmbogățească prin scumpiri, scumpirea facturilor la curent și gaze. De ce să ne conducă tagma jefuitorilor criminali? Asta nu-i drept, nu-i democrație, că ce haznă are poporul român din corupția și abuzul unora, peștilor împuțiți la  cap ca să trebuiască să fie curățiți de la codă cu revoluție? Numai la noi e prăpăd, îmbolnăvire că-n și-n clase nu se asigură căldură, ne nimurugim copiii, viitorul țării ni-l distrugem, că la noi nu-i nici o lege, bine că la noi dorm supra încălziți parlamentarii, în parlament și enatorii în senat, că nu mai știm ce-i omenia ce-idemocrația nu știm, nu știm să nu permitem globalizatorilor să ne fure, îmbolnăvindu-ne de nervi și de stres, pentru că nu mai vrem:

- "pretari uniți-vă!"

- "proletrari trziți-vă!"

- "Deșteptați-vă la adevăr și viață și sropați prostia omenească!"

- "Eliminați ororile!"

De ce nu suntem oameni cu calităti socio-umane!? Să fie pedepsiți toți cei care se abat de la etic și estetic socio-uman și dacă-s parlametari / senatori, că toți îs hibași, cu greșeli. Din cauza lor se păgubește România și ni se îmbolnăvesc românii de tineri / inocenții elevi, că din cauza lor n-avem legi care să pedepsească pe vunovați, chiar dacă-s plagitori ca Ponta / Nicolae Ciucă. Eu nu vreau să mi se facă dreptate, că vreau să se facă dreptate României și românilor, localnicilor. Ce-mi strică starea de bine? Nebunia, bolunzenia, cu care ni se face rău de anume culme? Ce ne face rău de rău? Vica era Fefeleaga harnică / Mara mama lui Persida, cum o chema, în Sâmpetru-Almașului pe fata lui unchiul Simion Păhuța și sora lui Costan, cel care arțăgos se legase de milițian, pentru care făcuse închisoare fratele lui Simion, unchiu feciorului.

     - Vizionează „Ce se întamplă cu NOI de Ben Todica, versuri Adrian Grauenfels” pe YouTube

     - O istorie crudă e chestia cu evreii (eu  știu, cât știu, nu întreaga poveste, cu Hilu fiind mai mare și fiind prieten, cu Dragomir și despre Iancăla mai mic fiind, cărora românii din satul meu natal, sâmpetrenii merseră care de care să-i prade, să le ia celor doi, furându-le ce le venea, ce le cădea, în cale: mobilă, doar deșteptul de Viorel Ferghete  de a lui Ion Rătundeanu-Ferghete se hărnicise, se duse să le salveze uși, ferestre și ce putuse, că de se vor întoarce cumva acasă din lagăr acești copiii năpăstuiți de nemnți, pentru că-s evrei, jidani, să aibă unde locui, în casa lor, chiar dacă păreții casei jefuite erau, cu încăperile goale, că românii, îi jefuiseră (Hilu ajunse, în America din Lagăr și Iancăla revenise, în Sâmpetru-Almașului, bunicul renturnându-i ușile și ferestrele, că ce casă era casă, nu era, nu era fără acoperemânt deasupra capului fără acestea, cum ar veni, casa nu era casă fără uși și ferestre (Iancăla devenisă vânzător, în coperativă, în magazinul mixt sătesc). Eu revenind, din Aghireș-Fabrici pe la bunici mă opream să mai cumpăr te miri ce mărunțișuri din magazinul unde Iancăla servea, fiind bucuros, când mă vedea și fără să-i cunosc povestea, pacostea, înciotricând câteva vorbe, pe ungurește, în maghiara învățată, în Leghia unde p clasa a-lV-lea frecventasem, pe a-V-lea umblând, în Aghireș sat, dar cu acest evreu dând ochi, mă opăcea să-mi dea pentru bunicul, să-i trimită 2 pâini fără să-mi ia bani, costul lor, fără să știu eu prea multe de ce-l cinstea pe bunicul acesta, Iancăla ( ce fel de recunoștință, ce fel de dar, era pentru bunicul pâinile, n-am să mai aflu niciodată și Iancăla și bunicul, ambii fiind morți, dar nici bunicul nelăudându-se cu ce făcuse pentru evreul Iancăla și astfel îngropându-se povestea, fapta bunicului). Aș vrea să vă fie clar, dar nu știu dacă v-am lămurit clar, limpede. N-a mai curs cum am vrut vorbele, cu toată deschiderea care o am. N-am pe Vica, n-am fără ea, n-am anturaj, m-a scos din singurătatea mea Vlaic Teofil și Ioan Precup, primul venind din America lui Nadia Comănici, era un prilej înebunit să merg și eu însoțindu-i, în Maramureș la Fântânele și Rohia, de extraordinară emoție, răsfăț emoțional aici dând, că și ei se străduiseră să ne întâlnim, reântâlnim, după 5o de ani, că anii s-au dus dând ani de la noi și excursia revederii a fost minunată, că cine de noi își vor reaminti, când noi n-om mai fi, că ce-i frumos e ca o cămașă a fericirii care cu ocazia cu pricina noi am îmbrăcat-o și totul a fost minunat și frumos Hristos luminos. Acele clipe decamdată nu le uităm. Sinele din sine, ego, ne vrea bine, binele. Bunica, își păstra banii, în năfrămuță, în batistă și nu știu cum se face, că îi află colegul de clasă ș-i dă înapoi și bătrâna mea bunică, îi mulțumea și-n rugăciunea ei care o glăsuia și întâmplător o aud și eu,cum sta îngenucheată la icoană mirosind parcă mănunchiu de busuioc pus la grindă/după icoană. Avea capul pe umeri și ducea lipsă de înțelepciune, o minune a satului omenesc, românesc, pilduitor, în vorbe de duh. Bunica e o mănușă de femeie, ca Vica o femeie harnică. Gândindu-mă la Mere pădurețe sunt un noian de gânduri ca surâsul Giocondei care, pentru mine e Vica, o țărancă neaoșă, cu emblematicul ei, că e cu dilemă și enigmă a Otiliei, cu râsu-plânsu, haz de necaz și cu paralela a lui fi, nu neapărată dintr-o nevoie de a mă relaxa, un ichigai, în limba română. Bubuiesc facturile, cu scumpirile energiei și a gazelor. Ce facem, liberarilor, că suntem contra oamenilor, poporului? Facem experența ca și cu măgarul, că îi înlocuim o masă cu poptiruș, hârtie, ziare și vi se pare, că inaniția nu-i hibă, dar, când i-am înlocuit și cina, cum vă explicați, că măgarul își dă ortul popii, că sunt reprecursiuni făcând abstracție, că-i foame, că va fi și război, rușilor urcându-li-se obrăznicia și prostia la cap, parcă numai asta ne lipsește, în vreme de pandemie, că nu-i nimic cuvincios și starea e de sărăcie, mizerabilă nemulțumire și refulare dându-ne, în petic, deși două săbii într-o teacă, cum încape, cum se împacă, că noi n-avem stare bogată? Adevărul e, în realitate și, în sufletul nostru verde de albastru, în dragoste cu valori și, în culori de neliniște, în tot ce trăim nobil și sublim. Eminescu, în răsărit de soare e o excepție, de binecuvântare, în socio-ecuație de socializare cu potențional național, în monumental prin tradițional etno-folcloric, în dialectic și pragmatic, Eminescu fiind un fotogenic cu Veronica, în amor pragmatic si firesc, dar ce vă vorbesc pitoresc și firesc despre Eminesc? Asta-imeseria, c-a cei dela Gigi, să umble de a trânta zice Nașu Mânzat, Mânzu, din Valea Jurcii, tot din Ciubăncuța, dar mai spre capătu satului, la distanță de 2 km spre, de Jurca. Din păcate,Ioan Mălai a venit,cu:

     - "Să trăiască unu mai?" Ceva nu se mula. Cum ne cunoșteam pe tine însuți? Nu, călcând pe bec, nu sac și petec. Eu duc trai pe vătrai, cum vine vorba mega populară, cu osânză. Viața mai era halucinantă. Prin trăirea mea sunt demn de concetățenilor mei dăruit lui Vica? Mă oameni totu-i bine, când veritabil facem bine, că se și termină totul bine, eu revendicându-mi locul, în inima oamenilor, dragilor. Părinții lui Hilu și Iancăla pieriseră, în lagăr și cei doi copiii, numai Dumnezeu ști, cum hazardul, îi salvase. Aveam o speranță și o credință, în diverse ipostaze era și salvarea. Scriu și mă degrevez și nediul nu mă intimidează. O surprind cu satisfacție cum Daniela Zeica Buzura vorbește cu o expresie înalt- emoțională despre muzică cu deschidere sufletească, cu experență vorbește, cu o dragoste ca o dragoste de țară. Eu de la Mere pădurețe nu capitulez, în ciudă, că mă îndoiesc a fi puternic, dar Decartes: Dubito, cogito, cogito ergo sum=adică, prin asta cum exist, cum am o indentitate? Cum sunt scos dintr-ale mele, prin obligație, obligatoriu, nereușind nimic?  Viața are un sens, dar nu întotdeauna cel așteptat, dorit, sperat... În tot  ce facem e nevoie de principii de moralitate și integritate. Nimic, nici o stuație nu se tratează cu ușurință, fiind vorba și de limba română. Mai e și o maximă populară: cine se scoală de dimineaț, departe ajunge.

PR-F&BT.

                                                                                                                                 foto: imgepianu

Iar sau intalnit ASTIA !