ROSS
DOUTHAT: DESPRE DURERE SI SUFERINTA (II)
Ianuarie
20, 2022
Continuam astazi a doua parte a recenziei
cartii lui Ross Douthat, The Deep Places, care ar putea fi tradusă în limba
română ca “Adâncurile”. [Vă oferim o recenzie în engleză:
https://www.nytimes.com/.../the-deep-places-ross-douthat...
Durerile lui Douthat din ultimii 5 ani
i-au făcut bine, zice el. I-au perfectat personalitatea. I-au modelat cariera.
I-au plasat înainte ochilor adevăratele priorități ale vieții. La 42 de ani,
câți are acum, Douthat este un om de succes incontestabil. A fost un om de succes
de mai mulți ani, educându-se în școlile prestigioase ale Americii, iar apoi
ajungând jurnalist și editorialist pentru New York Times.
A scris mai multe cărți care au fost bine
primite și vândute în multe exemplare. A influențat și încă influențează gândirea
unei mulțimi de oameni. E conservator, creștin, participant fidel la
liturghiile săptămânale catolice, și din tinerețe merge la “confession” cu
strictețe și regularitate. Fidel soției și copiilor lui. Fidel lui Dumnezeu și
tradiției catolice. Scriitor cu o peniță ascuțită.
Ultima lui carte, the Decadent Society /
Societatea decadentă, am recenzat-o acum doi ani în limba română. Este o carte
în care face o analiză profundă și critică a declinului moral al Occidentului,
dar și al creștinismului. În final, Societatea decadentă propune creștinismul
ca unica alternativă viabilă pentru salvarea umanității.
Un
Naaman al zilelor noastre
Om de succes, Douthat călătorea uimitor de
mult în toată lumea, la diferite conferințe pentru a ține prelegeri în marile universități
ale lumii, la conferințe internaționale. Era invidia multor jurnaliști. Viața lui se mișca într-un ritm rapid.
Călătorea, spune el, la marile “Babiloane / Babylons” ale lumii contemporane.
Își făcea simțită prezența. Și totuși, acest tânăr intelectual, creștin, care a
cunoscut o ascensiune rapidă în viața profesională, trece, la anii de mijloc ai
vieții prin încercările și durerile lui Iov. Singurul lucru care nu i-a fost
luat a fost familia.
În anii durerii i s-au născut 2 copii, iar
căsătoria i s-a întărit. Dar a intrat și în datorii financiare mari pentru a-și
putea întreține familia și acoperi multele cheltuieli medicale. Ascensiunea
acestui creștin într-un fel neprihănit, descendent al unor generații de oameni
temători de Dumnezeu, a fost stopată brusc în 2016, când s-a îmbolnăvit de Lyme
disease. Metaforic, el definește boala Lyme ca pe o boală care nu te ucide, dar
care te face să dorești să mori din cauza durerilor. (“Lyme doesn’t kill you.
It just makes you wish that you were dead / Boala Lyme nu te ucide. Doar te
face să-ți dorești sa fi mort ...”) (Pagina 191)
Suferința
și auto-analiza: Ross Douthat se dezvăluie
În anii durerii Douthat și-a făcut o
auto-analiză la niveluri multiple, inclusiv la nivel spiritual. Și-a dat seama
în anii durerii că era un creștin mai mult de tip intelectual și mai puțin un
creștin care își trăia viața prin credință. “I was religious in an intellectual
sense / am fost religios dintr-o perspectivă intelectuală” scrie el. (Pagina
25)
Declinul sănătății i-a fost “speep /
vertiginos”. Era frustrat că medicii nu îi puteau diagnostica boala. Unii
medici îi spuneau că boala lui este mintală ori generată de factorii psihici.
Alții îi spuneau că suferă de o boală care nu există: “you have an illness that
does not exist”. (Pagina 50) Fără posibilitatea de a i se face o diagnoză
corectă a bolii, Douthat începe o lungă bătălie împotriva durerii și
manifestărilor ei. Se străduiește să ducă o viață normală. Ia medicamente, în
primul rând antibiotice, și refuză să se gândească la durerea zilnică din trup.
Concluzii
si lectii ale durerii
În timp, Douthat ajunge la concluzia,
interesantă și relevantă pentru fiecare dintre noi, că “the idea of illness as
an education / boala este o formă de educație...” (Pagina 95) Apreciază că
părinții lui i-au pus în minte noțiunea credinței ca virtute creștină care,
zice el, i-a fost un suport în tipul bolii. (“Because I retained faith as an
adult, I had that belief as a support structure, a bulwark against dispair /
pentru că mi-am păstrat credința până în anii vieții de adult, aveam credința
ca sprijin, o garanție împotriva disperării ...”) (Pagina 95)
Douthat asemuiește suferința prin boală
unui câmp de bătălie. O bătălie împotriva sistemului imun, o “invazie /
invasion” a unor agenți străini care invadează corpul uman. Pentru combaterea
“invadatorilor” e nevoie, scrie el, de implicarea tuturor dimensiunilor ființei
umane, trup, minte, suflet, dietă, exercițiu.
O altă lecție pe care Douthat o învață
este că pe perioada bolii credința în Dumnezeu se intensifică. (“... what I
learned from my illness is that chronic suffering can make belief in a
providential God ... feel essential to your survival ... / ce am învățat din
boala mea a fost că suferința cronică poate să-ți transforme credința într-un
Dumnezeu providențial în ceva esențial pentru supraviețuire...) (Pagina 97)
Credința și nădejdea în vremea durerii și bolii, adaugă el “is tremendously
helpful to maintaining simple sanity and basic hope ... sunt foarte folositoare
pentru a-ți menține sănătatea și nădejdea ...) (Pagina 97)
Interesante sunt comentariile următoare
ale lui Dauthat în care combate cu pasiune ateismul și noțiunea că Dumnezeu nu
este relevant în vremea durerii așa cum afirmă unii. “Religion, scrie Douthat
.. is useful for anyone dealing with severe weakness ... religia este
folositoare fiecărei persoane care se confruntă cu slăbire severă ...”)
Propulsat de credința pe vremea durerii,
Douthat și-a folosit anii durerii pentru a-și educa familia și copiii și mai
intens în valorile creștine. (Pagina 99) Își dă seama și mai mult în anii
dureri că vocația vieții lui este să trăiască pentru alții, nu pentru el. (“You
have to live for others... / trebuie să trăiești pentru alții ...) (Pagina 171)
Înarmat cu acest mod de gândire, începe să
confrunte durerea mai bine, mai ușor și să-și cunoască familia și copiii mai
îndeaproape.
Concluziile finale ale lui Douthat sunt
simple și apar pe ultimele pagini ale cărții: “The purpose of the illness in
your life has to involve finding something – finding strength in learning how
to endure, finding virtue in how to live for others, finding some hidden truth
in unraveling the mystery of what actually ails you. And not to yield is often
the hardest task of all ... / Scopul durerii în viața ta trebuie să implice o
descoperire anumită – să descoperi puterea să poți îndura, să găsești virtutea
de a-ți trăi viața pentru alții, aflarea unui adevăr ascuns care să-ți
descopere misterul cauzei bolii și durerilor. Dar a nu te lăsa este unul dintre
cele mai dificile lucruri ... (Pagina 196)
In final, sfatul lui Duthat pentru cei
suferinzi este lecția ultimă pe care și-a însușit-o el: “I have fought, and
fought, and fought. And I am still alive ... M-am luptat, m-am luptat și m-am
luptat. Și încă sunt în viață ...” (Pagina 197)
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a
Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale,
barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea
sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ...
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are
dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana
isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace,
si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si
cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu