Rabindranath Tagore - Balada vieții trecătoare (in amintirea indianistului român George Anca de la Ioan Miclău Gepianu)

 

 

 

În amintirea eminentului om de cultură

Dr. George Anca

 

Balada vieții trecătoare

de Rabindranath Tagore

 

 

 

~*~

 

Un tren lung ne pare viața,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit, și când.

 

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut,

Până când ne dăm noi seama,

Sună, pleacă,... a trecut...

 

Iar durerile sunt stații,

Lungi, de nu se mai sfârșesc,

Și în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

 

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo țintă ce-o dorim.

 

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe și dureri,

Noi trăim hrăniți de visuri,

Și-nsetați după plăceri.

 

Mulți copii voioși se urcă,

Câți în drum n-am întâlnit,

Iată un bătrân coboară,

Trist și frânt, sau istovit.

 

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm și noi,

Ce n-am da atunci o clipă

Să ne-ntoarcem înapoi?

 

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarna veșniciei

C-am trăit și n-am știut.

 

 

~*~

(În 1913, R.Tagore a primit Premiul Nobel, fiind

primul laureat Nobel din Asia. )

 

Trimite Ioan Miclău-Gepianu, in amintirea

indianistului român George Anca

 

*

Ioan Miclău Gepianu

9/17/2019