Excluderea
„Istoriei românilor” și a „Istoriei României” din programă școlară
Acad.
Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române
19
Ianuarie 2022
Reflecțiile de față au fost îmboldite de
apariția metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de
predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2021-2022. În urma lecturii laboriosului document, rămâi
- mai ales dacă ești om de școală - cel puțin cu o mare nedumerire: „Istoria și
tradițiile minorității maghiare”, dar și „Istoria și tradițiile minorităților
naționale” se află în centrul atenției, pe când „Istoria românilor”, „Istoria
universală”, „Istoria României” nu sunt pomenite deloc, nici măcar în
paranteză. Ceea ce intrigă și mai mult este permisiunea ca orele de istorie și
cele de geografie să se poată preda în cadrul aceleiași norme didactice, de
către un singur cadru didactic, acesta putând să susțină examenul la prima
disciplină dintre cele două, disciplină cu ponderea cea mai mare în cadrul
normei, din punct de vedere al orelor”.
Din formularea „Disciplinele studii
sociale, literatură universală, științe și educație artistică din învățământul
liceal intră în norma de predare a absolvenților…” s-ar putea oare înțelege că
nenumitele „istoria” și „geografia” ar fi incluse aici?
Să presupunem că în România – țară care
dincolo de definiția ei „perimată” de… „stat național” din Constituție și de
apartenența ei la Uniunea Europeană, are… cam 90 la sută etnici români și este
parte a vechiului continent – numai minoritățile contează și că „istoria” și
„geografia” (ale românilor/ României și ale lumii/ Europei) sunt cantități
neglijabile? Ne îngrijim atent și generos de minorități – ceea ce este foarte
bine și foarte necesar – dar excludem ori ignorăm, prin compensație,
majoritatea?
De mai bine de zece ani, cele patru mari
universități comprehensive (eterogene) ale țării, în care se pune un mare
accent pe profesiuni didactice, cer ministerului de resort, faimoasei
A.R.A.C.I.S. (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior)
și altor foruri aprobarea dublei specializări (cu o formulă de bază, între
altele, „Istorie-Geografie”), fiindcă, mai ales în școlile rurale, este aproape
imposibil de făcut o normă didactică numai din una dintre aceste două
discipline înrudite, dar diferite.
Totul a fost în zadar, iar acum vine brusc
„unificarea” istoriei cu geografia, ca și cum ele ar fi identice.
Această „adâncă” judecată de la nivel
central nu rezultă din nimic serios, ci doar din șiruri lungi de limitări ale
orelor de istorie și de geografie, după „exilarea” acestor discipline la nivel
de dexterități, după disprețul masiv exhibat în spațiul public în raport cu
ele.
Se aud iarăși voci și se văd proiecte din
care reiese că istoria și geografia ar urma să nu mai fie, la anumite nivele de
studiu, materii onorabile și nici de sine stătătoare, că orele lor ar trebui
drastic reduse ori chiar suprimate, că nu ar mai fi nevoie de asemenea
cunoștințe „demodate” și „inutile”.
Ba unii, mai „subtili”, se milostivesc cu
câte o oră de istorie și geografie, pe ici pe colo, integrate și integrale,
fără dimensiuni temporale și spațiale, adică fără conținut specific.
Această involuție se vede clar și din
„Proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional, care
vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului școlar
2021-2022”, date spre dezbatere de foarte curând. Istoria, pe unde a mai rămas,
se face în câte o oră pe săptămână.
Nu apare nicăieri scris „Istoria
Românilor”, ca și cum neamul nostru ar fi ciumat.
Alte istorii, peste tot în lume, sunt ale
unui popor, ale unei țări, ale unui continent, ale unei minorități etc., dar a
noastră, la noi acasă, nu este nicăieri. Într-o variantă, văd că și la profilul
umanist istoria este prevăzută tot cu câte o oră pe săptămână.
Se vede că propunătorii acestor proiecte
sunt foarte acriți de lumea aceasta dispusă pe spații și timpuri, sunt sătui de
piramidele Egiptului, de Roma eternă, de revoluțiile care au schimbat Terra, de
Michelangelo, de Domul din Köln, dar și mai saturați de Voroneț și de Bălcescu,
de biserica din Densuș sau de Tomisul lui Ovidiu.
Unele din aceste propuneri sunt rețete
sigure de îndobitocire, de cufundare în ignoranță, sunt îndemnuri la
necunoaștere, la comoditate și la letargie.
Ce vini vor fi având asemenea forme de
cunoaștere consacrate, precum istoria, vechi de când lumea? Ce tulburare
trebuie să fi produs ele în mințile unora, încât aceștia să-și închipuie că vor
revoluționa astfel școala românească?
Sau, poate, unii au ajuns să creadă că
învățământul merge rău din pricina prea multor cunoștințe despre spațiu și timp
pe care le primesc, în sistemul nostru de educație șchiop, copiii și
adolescenții?
Nu voi putea să înțeleg niciodată cum și
de ce, în numele principiilor democrației, se iau măsuri referitoare la școala
românească bazate nu pe necesitățile sale reale, verificate de specialiști, de
oamenii domeniului, de protagoniști, ci pe opinii exprimate la o cafea, pe
părerile unor decidenți care n-au mai fost într-o școală și într-o clasă de
când erau mici, pe pretențiile unor părinți care-și văd propriii copii geniali
sau chiar pe ideile de simplificare a instruirii susținute de unii elevi.
Cum pot să știe elevii dacă postulatul lui
Euclid, legea lui Arhimede, scrierea corectă sau stilul gotic le vor fi utile
ori inutile în viață?
Este cert că istoria și geografia ar putea
să fie predate de către unul și același cadru didactic, dar numai la nivel
primar și gimnazial și numai dacă profesorul respectiv a făcut dubla
specializare, adică s-a pregătit, în cadrul licenței, deopotrivă în istorie și
geografie.
Ministerul de resort nu ne asigură (prin
comunicatul său din 21 decembrie 2020) că profesorul de istorie va preda numai
disciplina „Istorie”, iar profesorul de geografie … numai disciplina
„Geografie” și nici nu ne promite că, din rațiuni practice, se va introduce
repede dubla specializare „Istorie-Geografie” în anumite universități, dar ne
liniștește în alt sens: disciplinele „Istorie” și „Geografie” nu se
desființează sau comasează și nici nu se unesc sub denumirea „Studii sociale”.
Așa să fie, dar amenințarea rămâne și ea
este formulată periodic în anumite medii de la nivelul Ministerului Educației,
al unor consilieri și experți, al unor institute de științele educației.
Văd tot mai des, prin mijloacele de
difuzare în masă, „soluții” tot mai trăsnite, de rezolvare a crizei școlii
românești prin introducerea unor „materii” precum educație sexuală, igienică,
circulația pe drumurile publice, educație financiar-bancară, nutriție
sănătoasă, protecția mediului, șah, educație digitală etc.
Menționatul comunicat al Ministerului
arată, de exemplu, că disciplina „Studii sociale” intră în categoria
disciplinelor socio-umane în învățământul preuniversitar (la clasa a XII-a),
alături de „Gândire critică și Drepturile copilului”, „Educație
interculturală”, „Educație pentru cetățenie democratică”, „Logică și
argumentare” etc. Ca să faci toate aceste discipline sui generis, trebuie să
renunți la altele.
Unde să mai aibă loc „Istoria” și
„Geografia”? Nu-i vorbă, nici „Matematica”, „Fizica”, „Biologia”, „Chimia”,
„Filosofia”, „Limba și literatura română”, limbile străine nu au cum să se mai
regăsească în același cuantum, cu același număr de ore.
Teoria formelor fără fond este mereu la
ordinea zilei la noi.
Dacă nu vom face în chip serios
disciplinele școlare consacrate și verificate de secole, dacă nu vom ști limba
și literatura română, limbi și literaturi străine, matematică, fizică, istorie,
geografie etc. sau dacă le vom face pe toate la nivelul minimei rezistențe, cum
să devenim experți în nutriție sănătoasă, mediu nepoluat, igienă, sexologie,
fiscalitate, drepturile omului, democrație, studii interculturale, gândire
critică etc.?
Nu se înțelege de către „toboșarii
vremurilor noi” că adaptarea la nevoile societății contemporane digitalizate nu
se poate face prin materii școlare noi care să le îndepărteze pe cel vechi, ci
prin conținuturi adecvate.
Nu spune nimeni că elevii nu trebuie să
cunoască drepturile copilului, democrația, constituționalismul, igiena,
nutriția sănătoasă, relațiile interetnice etc., dar acestea nu au de ce să
devină materii școlare, notate și încheiate cu medii semestriale.
Toate acestea trebuie să fie teme
speciale, conținuturi serios făcute de către profesorii disciplinelor
existente. Ce câștigăm dacă îl învățăm pe elev că „Declarația drepturilor
omului și ale cetățeanului”, adoptată în timpul Marii Revoluții Franceze (la
1789), a revoluționat societatea europeană și pe cea americană, din moment ce
elevul nu mai învață nimic despre istoria Franței, a Europei și a lumii?
Sau ce avantaj obținem pentru cultura
generală a adolescentului dacă îi spunem ce înseamnă un cont curent de
economii, fără ca el să știe cadrul general apariției băncilor, nici istoria
monedei, nici rolul bancnotelor în istorie?
Degeaba împărțim istoria țării și a lumii
pe felii tot mai mici (de genul rolul democrației, istoria comunismului,
dictaturile, războaiele mondiale, revoluțiile, crimele contra umanității etc.),
fără să ne mai îngrijim ca elevii să vadă și ansamblul. Istoria este a
societății, a comunităților mari, a civilizațiilor și trebuie studiată ca
atare.
Că noi ocolim istoria națională, că ne
ferim, la nivelul programelor și manualelor, de numele de România, că blamăm
sentimentul național și patriotismul, confundându-le cu naționalismul excesiv,
cu xenofobia, cu șovinismul, este regretabil și condamnabil. Numai cunoașterea
istoriei neamului nostru ne ajută să înțelegem istoria celorlalte neamuri.
Ceea ce nu înțeleg chivernisitorii școlii
este un lucru foarte simplu: istoria înseamnă cultură generală și orientare în
viața contemporană, nu date și fapte de prisos despre o lume care nu mai este.
Iar geografia înseamnă orientare elementară în spațiu și nu denumiri care
trebuie memorate. Azi, copiii și tinerii au marea șansă de a călători, de a
vedea lumea, de a se bucura de marile creații ale omenirii din toate timpurile
și din toate spațiile, din preistorie până în era zborurilor cosmice și din
Laponia până în Patagonia.
Dacă nu mai învățăm istorie și geografie,
dacă disprețuim aceste forme de adaptare la viață, dacă ne temem de
conținuturile lor, vom ajunge să mergem în America Latină și să credem că
oamenii de acolo vorbesc limba latină, să vedem obeliscurile egiptene de la
Paris și să credem că acolo a fost Egiptul antic, să intrăm în British Museum
și să credem că unele obiecte de acolo le-au adus extratereștrii.
Poate că vom ști să ne spălăm mereu pe
mâini, să mâncăm numai produse ecologice, să nu poluăm natura, să deschidem o
afacere, să accesăm site-urile cu cele mai spectaculoase jocuri sau filme cu
ființe fantastice etc., dar vom ajunge categoric infirmi intelectual. Vor gândi
alții pentru noi, iar noi vom executa cuminți ordinele lor. „Un popor fără
cultură este un popor ușor de manipulat”, constata Immanuel Kant, cu mai bine
de două secole în urmă.
De atunci se întrevedeau gravele
consecințe ale ignoranței, generatoare de prostie și de prostire. Cultura
generală prezentă numai în memoria calculatorului este utilă doar pe jumătate,
fiindcă poate să rămână, pentru cei mai mulți, literă moartă.
Ca să accesăm datele digitale avem nevoie
de o pregătire a minții noastre, de o anumită sensibilitate pentru cunoaștere,
de pasiunea cercetării. Acestea toate nu vin printr-un dat imuabil al sorții,
ci prin eforturi grele, prin învățătură asiduă, prin strădanii ale memoriei,
fără de care inteligența moare. Se poate ca peste mii de ani – dacă planeta
numită Pământ va mai exista – structura biologică și intelectuală a oamenilor
să se schimbe radical și să nu mai fie nevoie de școală, așa cum o înțelegem
noi astăzi.
Până atunci, însă, nu putem arunca peste
bordul „corabiei” noastre o experiență de viață verificată de milenii și foarte
folositoare, adoptând în loc iluziile unor decidenți fără școală ca lumea, cu
diplome luate la apelul de seară și care pot fi caracterizați cu îngăduință
drept semidocți[1].
---------------------------------------------
[1]
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/01/02/acad-prof-univ-dr-ioan-aurel-pop-vorbeste-despre-o-programa-scolara-gandita-fara-nicio-noima-istoria-si-traditiile-minoritatii-maghiaresi-istoria-si-traditiile-minoritati/?fbclid=IwAR01bjltsBwU9lbwbqbJ7h9EwlcH2fSENr2AtEvqtipZ8nrrNPXb5MkCYOc
- 2 ianuarie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu