vecinii
romanilor
si daca
"la Tiganca dorm eroii si-n Senat rumega boii" ce sunt generatiile care-i voteaza in prostie
si pe deasupra tin si tot prosteste sa fie condusi si TRADATI de alogeni si
puscariabili?
Intreb doar! Ce as mai da eu cu barda in
toti tradatorii de tara si neam!
Virgil Ciuca
New York
01/30/2022
From:
Valeriu Moldoveanu <vmoldoveanu8@gmail.com> From: Mihail Miron
Date:
Sat, Jan 29, 2022 at 11:45 PM
Subject:
Fwd: Vecinii slavi din nord-est ai romanilor
Vecinii
slavi din nord-est ai romanilor
Conflictul dintre ucraineni și ruși este
greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii
au format ultimul grup indo-european care a intrat în istorie, spre sfârșitul
secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit (din care s-au
născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care s-au născut
polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut bulgarii, sârbii,
croații, slovenii).
Prima formațiune statală a slavilor de
răsărit apare la mijlocul secolului al IX lea. Atunci au pătruns în teritoriile
pe care se așezaseră slavii, negustorii pirați din nordul Europei, denumiți
varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi și
apoi Britania (1066) se numeau vikingi sau normanzi. Sub conducerea acestor
varegi, slavii au format prima formatiune statală, Hazaria (aproximativ anul
820), iar pe la 830 începe creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg
Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere
primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave,
polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi). Rusia
Kieveană ( = Rutenia in limba latină) a fost condusă de principi scandinavi
chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Rurik a fost întemeietorul mistic al
dinastiei, iar numele de Ukraina apare în secolul XII, iar pe hărțile politice
ale Europei apare în secolul XV. Ukraina înseamnă cnezat, teritoriu, teritoriu
de graniță … Creștinarea Ruteniei Mari (compusă din Rutenia Albă, Rutenia
Neagră și Rutenia Roșie) o face Cneazul Vladimir cel Mare în jurul anului 988,
iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă,
legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul
Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a
Bizanțului.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei
Kievene, sub loviturile tătarilor care au avansat până in Europa Centrală,
provocând mari distrugeri și jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins
Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi
leagănul viitoarei Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul
Poloțk (va fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în
componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat
al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă
Kievul … dar apar tătarii și cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul
XIV polonii și lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția,
Volînia și Rutenia Transcarpatică. Pe la 1650 cazacii de pe Nipru lovesc
uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era
prins între Imperiul Otoman și Hanatul
Crimeii, Rusia Moscovită si Regatul Polon, care atacă noua formațiune statală
ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți. Între 1770 ÷ 1795 (după
împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și
restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei.
După invazia tătară din secolul al XIV lea
încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de
sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare
(velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită, sub conducerea lui
Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…), se bate cu cavalerii
teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură
autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al
XV lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă,
unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur
(inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost
disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de
la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie
1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat
legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană s- a
dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV÷XVI. Însă, spre deosebire de
ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un
stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în
dezvoltarea lor ulterioară. Expansiunea
rusă către aceste teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și
criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la
dispariția acestui stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în
teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri
Noi) sau Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost colonizate cu
țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să aibă astăzi aproximativ
zece milioane de ruși.
Îndelungata ocupație rusească a făcut ca
și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa este în Ukraina precum engleza în
India, o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a
rămas în sfera de influență a Regatului Polon, apoi în sfera de influență a
Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei
împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a
devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism…
În secolul al XIX lea, cel al națiunilor
si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți în stăpâniri străine, ca și
polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale.
Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat
limba ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi diferite. În
secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană (marele
poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă (precum Nikolai Gogol). În 1863
rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri (ceea ce fac astazi
ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei…). Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a
doua jumătate a secolului al XIX lea se produce marea mișcare națională în tot
spațiul rusesc.
Limba literară ucraineană s-a format în
secolul al XIX lea, în instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la
Cracovia (în Galiția). Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde
funcționa o universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează
la Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie și
limbă ucraineană. În 1916, Puterile Centrale au creat un regat marionetă al
Poloniei. În februarie 1917 începe în Rusia revoluția bolșevică și polonezii
reușesc să-și recapete țara, în vreme ce naționaliștii ucraineni au fost
înfrânți și au rămas împărțiți între Rusia bolșevică și Polonia renăscută.
Tratamentul la care au fost supuși
ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni…
Prin fenomenul Holodomor (Marea Foamete) a fost lichidată și categoria
țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul
sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.
După Primul Război Mondial, tentativa de
creare a unui stat ucrainean a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre
pregătite acestui scop. Sub regimul sovietic care avea nevoie de aceste cadre,
s-a dezvoltat o intelectualitate umanistă și tehnică. Aceștia au asigurat
coloana vertebrală a statului ucrainean după 1989. Între cele două războaie
mondiale, sovieticii îi sprijineau pe naționaliștii ucraineni din Polonia.
Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea
naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania, care urmărea să
lovească în Polonia (aici trăiau cinci milioane de ucraineni), dar să lovească mai
ales URSS.
În timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS.
Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui
Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele
mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul
Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să
intre … dar cu armată si război.
Cele trei provincii (autoproclamate
republici în ianuarie anul acesta) au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente
ca cele dintre 1940÷1945 să nu se mai repete. Documente ale epocii
declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război
descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, 900.000 de
evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri
de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani.
Ukraina a dorit ca Germania nazistă să
învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta
armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti. Biserica catolică ucraineană a binecuvântat
toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în
septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000
ruși și 3000 țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski
care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei
și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți
dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au
existat, s-au întâmplat.
Liderul naționalist și criminal odios în
acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi a masacrat
populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca
populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940÷1945 și să dea
semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, progromurile,
asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii
germani. În 1953 Stalin a murit, a venit
la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula
Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el ține la
secret faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în
partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de
cultura poloneză. Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă (ca moștenitoare)
a fost interesată de a se recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov de către toată
lumea… rușii știind că până nu sunt recunoscute achizițiile teritoriale,
granițele pot fi puse oricând în discuție. Noul tzar /țar Putin, a vrut să se
prezinte ca cel care (în tradiția medievală a Moscovei) a recâștigat
pamânturile Mamei Rusia.
Pentru acest obiectiv a montat o operă
sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al dreptului istoric
poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului international actual
reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere
Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii.
Să nu îi uităm pe polonezi, lituanieni,
estonieni și letoni care nu au uitat și știu pe pielea lor ce înseamnă Rusia
imperială. Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între
aspirațiile Rusiei și ambițiile Occidentului.
“Prietenia” Romaniei cu Ukraina are o
istorie nefastă și mai ales dramatică…
În 1918 Ukraina a dorit anexarea
Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi
dorința vecinilor de la nord. În 1945
Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur
politice, nicicum din dragoste pentru români.
În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături
de trupele ruse din Armata a XIVa a generalului Lebedev, împotriva românilor de
acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea transnistreană pe care
și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este
parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care
a condus Republica Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de
ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în
toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol,
în Găgăuzia…
Ukraina a dus o politică dură de
distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept.
Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt:
Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei
istorice, Bugeacul (cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței…
toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică
sovieticii…
La Tribunalul de Arbitraj Internațional de
la Haga/Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina privind platoul
continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România
a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca
cele două state românești (România și Republica Moldova) să se unifice,
deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența vechii
Rutenii.
Ukraina a sabotat circulația pe canalul
Sulina (în urmă cu aproximativ 15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok,
blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului
dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E.
interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care
ucrainenii au ignorat-o. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina
s-a dedat la crime și atrocități (chiar cu participarea populației
radicalizate) împotriva oricui, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un
naţionalism subuman, plin de ferocitate și ură
rasială, etnică, religioasă.Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne
poziționam și cum să abordăm viitorul. Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a
rezervat.
Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și
Ungaria) un stat prieten cu România.
Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de teama că ar
putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea de a tăcea și a nu
face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si inamicii te pot
respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare.
Cât privește suplimentarea trupelor
străine staționate în România, decizia ar trebui să apartină Parlamentului…
nicidecum șefului statului, care chiar dacă este șef peste armată poate lua
hotărâri greșite în ceea ce priveşte stategia geopolitică şi militară. Chiar, știe cineva dacă W.K.J. a făcut
armata?…
Asadar, nu trebuie să te bucuri ca un
copil că îți vin în țară trupe străine. Unde erau aceste ajutoare militare când
România a avut nevoie ca de aer în timpul celor două războaie mondiale?…
- autor specialist -
Romică Adrian VLAD
Sursa: VIRGIL CIUCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu