miercuri, 19 ianuarie 2022

Maria Diana Popescu - De la Koveşi la Ciucă

 



De la Koveşi la Ciucă

Maria Diana Popescu

19 Ianuarie 2022

 

S-au cam dus generaţiile de doctori în ştiinţe de altădată, cu interes, onoare şi respect pentru ştiinţa de carte. Tot mai mulţi licenţiaţi cu traista subtilizează, după model occidental, masterate şi doctorate, învăţămîntul românesc fiind înţesat de dublu şi triplu licenţiaţi, de doctori şi masteranzi, puţine dintre specializările parafate fiind obţinute pe „hard” propriu. Ştiinţa doctorală şi masterală, transformată într-o chestiune de afacere democratică, de fals şi viciat, a creat un dezechilibru total între capacitatea de absorbţie din piaţa muncii şi producţia de serie a licenţelor, masteratelor şi doctoratelor.  Alături de afaceriştii posesori de diplome gratuite, în mediul academic trudesc multe capete luminate, adică, oameni învăţaţi, care îşi cîştigă existenţa din ştiinţa de carte, însă numărul lor se împuţinează vizibil, pentru că nu-şi mai pot exercita rolul într-un mediu haotic, nereceptiv faţă de valoare.

 

„Teza premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe Militare în 2003, plagiază 42 de pagini din totalul de 138, din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare « Carol I»,” dezvăluie jurnalista Emilia Şercan într-o anchetă publicată de „pressone.ro”. Cum întotdeauna, hoţul strigă „hoţii”, să nu uităm că Ciucă i-a cerut demisia lui Florin Roman, acuzat şi el de plagiat. Chiar şi fără conţinutul plagiat identificat, teza de doctorat a premierului Ciucă nu are importanţă academică, pentru că nu cuprinde capitole de cercetare, obligatorii pentru tezele de doctorat. Se aude că Nicolae Ciucă şi-ar fi dat doctoratul pe un jurnal al amintirilor de pe front. Frontul americanilor, desigur. Dorinţa unora de a fi faimoşi în timpul vieţii, deşi nu au niciun merit în acest sens, mi se pare de-a dreptul grotescă. Aşa se face că unii oameni influenţi, afacerişti, politicieni, alte categorii de infractori leneşi îşi cumpără cîte trei - patru licenţe, başca, doctorate, deşi n-au trecut deloc prin amfiteatre, ci doare pe la caseriile secrete. Va mai trece mult pînă vom înţelege cu toţii că umorul penal al miilor de licenţiaţi şi doctori în ştiinţele posibile şi imposibile a fost obţinut cu alte arme, nu cu „hardul” biologic al purtătorului, aflat în bîjbîire sau iremediabil virusat.

 

Cercetarea ştiinţifică din România, unsă şi ea cu alifii occidentale, funcţionează pe ideea că doctoratele, masteratele, pot fi o multitudine de texte luate cu furca  unii de la alţii, doar ca să umple buzunarele impostorilor. Interlopii aceştia inculţi, fără caracter, şcoliţi „la distanţă”, prin corespondenţă la plic, cu doctorate şi masterate, au neobrăzarea să ne umilească brut şi grav de peste trei decenii. Cu neruşinarea de care dau dovadă, vor decreta, mîine, poimîine, ca hoţia şi jaful, exercitate asupra poporului român,  să fie declarate teme pentru doctorate de filozofie, sociologie, ştiinţă, artă şi cultură economică. În lumea academică naţională, tezele de doctorat au devenit subiecte de cenaclu umoristic. Aşa se întîmplă cînd faci hamalîc pentru stăpînii mînjiţi cu alifii corupătoare! Personaje sinistre din politică au intrat în lumea doctoratelor prin efracţie bine programată. Unii, chiar şi-au luat diploma de bacalaureat, după licenţă…

 

Plagiatorii Koveşi, Ciucă şi alţii au scos iepuri din pălărie, cu un simplu „abracadabra”. Koveşi a plagiat în teza de doctorat, conform „iThenticate”, în proporţie de 50%, inclusiv din lucrarea unui medic, cercetat de DNA, minţind în mod penibil şi penal cu privire la aspect! Luluţa nu are nicio tinichea de coadă, deşi a plagiat şi s-a dovedit plagiatul. Şantajanţii şi şantajabilii se spală pe mîini între ei! Fără  un schelet în dulap, fără un dosar undeva, ca să fie „ameninţaţi” în momente cheie, fără o teză plagiată, o facultate obscură, cu o diplomă dubioasă, nu ajungi „la vîrf”. Pentru că un personaj neşantajabil nu va răspunde comenzilor acestui sistem, cangrenat de corupţie. Sper că nu aţi uitat de Koveşi, care a ţintit, a decapat, a îmbăiat, a îmbălsămat şi îngropat în sute de dosare oameni care-i stăteau în cale. Baschetbalista plagiatoare a creat un sistem torţionar în internul Justiţie şi l-a stăpînit cu sînge de călău, ca, la final, să fie aruncată la coşul de lux al Justiţiei Europene. UE-iştii de la Turnu’ Babel au înălţat-o în grad pentru asta. Plagiatoarea Koveşi a construit, ca un psihopat, sute de dosare pentru neascultători, a „paradit” destine, a curmat viaţa şi sănătatea atîtor oameni, a ţinut ascunse dosarele criminalilor şi infractorilor, printre care şi ale soţilor Iohannis. O torţionară! Şi nu sînt minciuni, sînt fapte dovedite cu acte. Cu toate că acuzaţiile de corupţie au curs şuvoi în dreptul lui Koveşi, individa asta, al cărui nume trebuie să stea lîngă torţionarii Vişinescu şi Ficior, e încă în libertate şi pe scaun uriaş de procuror european.

 

Principalul criteriu de admitere la doctorat în România e să fii prieten cu profesorul conducător de doctorat. Acesta ori îţi dă pe bani o lucrare de-a gata, ori texte din alte teze. Nu se poate nega, există şi doctori în ştiinţe care şi-au parafat doctoratele cu sudoarea muncii lor de cercetare şi inovare, dar ei au devenit excepţii.  







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu