N.A.T.O.
şi U.E. la o răscruce ?
Petru
Romoşan
23
Ianuarie 2022
Războiul dintre Rusia şi S.U.A. e, de
fapt, în plină desfăşurare. Începând din 17 decembrie 2021, când Rusia a făcut
publice schiţele de tratate expediate către S.U.A. şi N.A.T.O., războiul a
intrat în prima sa fază, cea de propagandă „caldă”. În anii din urmă, Rusia a
încasat multiple sancţiuni economice şi politice, denigraări şi calomnieri din
partea S.U.A. şi a aliaţilor (sau vasalilor) săi europeni, dar nu a răspuns.
România a intrat recent şi ea în tirul
propagandistic al Rusiei cel puţin de două ori. O dată alături de Polonia,
pentru bazele americane instalate pe teritoriul celor două ţări, şi a doua
oară, mult mai misterios aparent, alături de Bulgaria. De fapt, misterul
asocierii României cu Bulgaria în ţintele propagandei ruse poate fi uşor de elucidat.
Nu e vorba doar de ortodoxie, dominantă în cele două ţări, ca şi în Rusia, ci
mai ales de calitatea lor de ţări riverane la Marea Neagră. Prin această
calitate, România şi Bulgaria creează mari probleme Rusiei şi-i dă dureri de
cap prin staţionarea unor importante ambarcaţiuni americane, britanice şi ale
partenerilor N.A.T.O în general, ca şi prin numeroasele manevre militare ale
acestora din ultima vreme. Pentru ruşi, Marea Neagră ar trebui să fie un „lac
rusesc” sau măcar un lac „pacificat”.
La rândul lor, autorităţile române au
răspuns războinic-propagandistic propagandei ruse, urmând strict linia
propagandei americane, prin Mircea Geoană, Bogdan Aurescu şi prin purtătorul de
cuvânt autodesemnat Radu Tudor, printre alţii. Despre Mircea Geoană se poate
spune şi s-a spus deja că a fost promovat în liga mare odată cu numirea sa ca
secretar general adjunct al N.A.T.O. Pentru mulţi români, dimpotrivă, N.A.T.O.
s-a declasat astfel în categoria „prostănac” în care îl plasase Ion Iliescu pe
fostul „preşedinte de o noapte” Mircea Geoană. Despre Bogdan Aurescu nu se pot
spune prea multe de vreme ce România - aşa se exprimă mulţi - nu mai are o
politică externă. Bogdan Aurescu nu ar fi decât o „trompetă”, un „papagal” al
mulţilor noştri parteneri mai mari decât noi. Despre Radu Tudor un important
specialist român în servicii secrete spunea că merge vorba cum că acesta ar
lucra pentru vreo şase servicii româneşti şi străine, şi nici el, nici
serviciile acelea nu mai ştiu de mult cui îi aparţine.
Venezuela a anunţat că-i va furniza o
asistenţă completă Rusiei în caz de escaladare a crizei cu Statele Unite.
Ştirea spune: „Ambasadorul Rusiei la Caracas, Serghei Melik-Bagdazarov, a
declarat că, în cursul negocierilor cu autorităţile ţării, Venezuela şi-a
confirmat voinţa de a-i furniza Rusiei un sprijin militaro-tehnic complet în
cazul unei escalade în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite [...]. În
contextul informaţiilor recente conform cărora Rusia prevede să desfăşoare
instalaţii militare şi infrastructurile lor conexe pe teritoriul Cubei şi
Venezuelei, cuprinzând şi desfăşurarea de arme nucleare şi de rachete
non-nucleare, Caracasul s-a declarat gata să susţină deplin Rusia în această
privinţă. Ţinând cont de situaţia actuală, Rusia ar putea lua aceste măsuri în
lunile care vin, ceea ce îi va garanta Venezuelei că Statele Unite şi ţările pe
care ele le controlează nu vor ataca Republica bolivariană”[1].
Cu alte cuvinte, revenim la criza
rachetelor din Cuba din 1962, de pe vremea lui John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov.
Dacă se va ajunge la instalarea rachetelor ruseşti cu focoase nucleare în
Venezuela, newyorkezii, washingtonienii, locuitorii din Texas şi Florida şi, în
general, toţi americanii vor fi la paritate cu ruşii datorită bazelor americane
deja instalate în Europa de Est, în România, în Polonia şi, dacă nu azi, mâine,
şi în Ucraina.
Autorităţile române nu par să ia foarte în
serios războiul deja început (deocamdată prin palavre) dintre ruşi şi
americani. Apărarea Ucrainei şi a ţărilor din Europa de Est, foste comuniste,
foste membre ale Pactului de la Varşovia, nu are legătură cu interesele vitale
şi strategice ale S.U.A. şi ale Europei de Vest. Cel puţin aşa scriu destui
experţi americani dintre cei mai respectaţi. Actuala clasă conducătoare din
România, în sens larg, se poate trezi într-o situaţie asemănătoare cu cea a
„colaboratorilor” afgani după abandonarea în regim de urgenţă (debandadă) a
ţării lor de către americani şi partenerii lor N.A.T.O. (care nu fuseseră
întrebaţi).
Rusia nu pare deloc că glumeşte în
cererile ei maximaliste care ţin strict de securitatea sa şi apare decisă să
meargă până la capăt indiferent de costuri. Dacă pretenţiile principale către
S.U.A. şi N.A.T.O. se vor dovedi a fi fost doar un bluff, Rusia şi Vladimir
Putin se vor putea considera învinşi şi o schimbare brutală de regim va fi
perfect posibilă. Există şi în Rusia o „situaţie internă” (cu complicata
prezenţă a unor globalişti şi europeişti convinşi în cercurile de putere,
precum şi cu comuniştii care îşi doresc anexarea imediată a Donbasului).
Rusia insistă în declaraţii că nu e
interesată de o invazie în Ucraina. O asemenea invazie ar fi nefastă pentru
Ucraina, dar ar avantaja net S.U.A. pe eşichierul internaţional şi ar aduce
beneficii în politica internă. S.U.A. se va lupta cu Rusia până la ultimul
ucrainean - aşa se tot spune. În schimb, Rusia e foarte interesată de garanţii
de securitate din care Ucraina nu e decât o parte. Bazele americane şi bazele
N.A.T.O. din Europa de Est îi preocupă pe ruşi la fel de mult. Deocamdată,
nimeni nu ştie dacă Rusia e realmente interesată de anexarea unei părţi din
Ucraina (Donbasul şi litoralul sudic) sau a întregii Ucraine. Anexarea întregii
Ucraine poate însemna o povară economică enormă pentru Rusia (un „elefant alb”)
din care cu greu îşi va putea reveni, deşi din punct de vedere militar (sau
imperial) această anexare poate părea o mare victorie.
Expertul militar italian Manlio Dinucci,
care s-a ocupat de chestiunea ucraineană, revine cu o altă vedere deja
discutată : „Proiectul strategic al Washingtonului e evident : să precipite
criza ucraineană, provocată voluntar în 2014 pentru a obliga Rusia să intervină
militar în apărarea ruşilor din Donbas, pentru ca lucrurile să sfârşească
într-o situaţie analogă celei afgane în care s-a înnămolit U.R.S.S. Un
Afganistan în interiorul Europei, care ar provoca o stare de criză permanentă,
integral în avantajul SUA, care şi-ar întări influenţa şi prezenţa în
regiune”[2]. De fapt, încă din 2014 Ucraina este un Afganistan al Europei, dar
nu pentru ruşi, ci pentru americani. Aşa se poate explica de ce ruşii nu au
intervenit până acum, deşi toată harababura se întâmplă la graniţele lor.
Europa e foarte divizată în ceea ce
priveşte politica de urmat faţă de Rusia. Interesele sunt diferite, ca şi poziţia
geografică a ţărilor pe continent. Interesele franceze nu sunt aceleaşi cu cele
germane, tot aşa cum ţările din Est (Polonia, ţările baltice) au alte interese
decât cele din Sud (Italia, Spania). Deşi foarte activă pe plan militar,
inclusiv printr-un tratat cu Ucraina, România s-a abţinut până de curând de la
excese de propagandă. În plus, Europa pare a fi prima expusă la marea criză
economică anunţată din toate părţile, chiar înaintea Statelor Unite.
Interesele economice, politice şi militare
ale S.U.A. s-au mutat sau ar trebui să se mute în sfârşit în Asia-Pacific.
Europa şi, mai ales, Europa de Est pot fi uşor abandonate într-o înţelegere
strategică, globală cu Rusia. O criză economică de proporţii, provocată şi de
conflictul în desfăşurare Rusia-S.U.A. (Bursele dau semne de nervozitate !),
poate schimba brutal foarte multe pentru N.A.T.O. şi chiar pentru UE. Marile
realizări româneşti - aderarea la N.A.T.O. şi U.E. - se pot dovedi trecătoare.
Iar România contează azi mai mult pe UE şi pe NATO decât pe ea însăşi. Criticii
U.E., ai monedei euro şi ai „ocupaţiei” americane din Europa s-au înmulţit
exponenţial în ultimii doi ani de Covid. Propunerile de „exit” sunt foarte la
modă. Clasa conducătoare din România de azi reprezintă mai mult interese străine
decât interese naţionale. Nu e o mare noutate, dar, în condiţii de criză sau de
război, o asemenea poziţionare e greu de îndurat.
------------------------------------
[1]
Le Venezuela a approuvé le déploiement de missiles russes sur son territoire -
https://reseauinternational.net/le-venezuela-a-approuve-le-deploiement-de-missiles-russes-sur-son-territoire/
- 23 ianuarie 2022.
[2]
Le plan USA d’un Afghanistan à l’intérieur de l’Europe -
https://fr.sott.net/article/39225-Le-plan-USA-d-un-Afghanistan-a-l-interieur-de-l-Europe
- 21 ianuarie 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu