Mircea Dorin Istrate - ,,Unirea la români,,

 

Mircea Dorin Istrate

,,Unirea la români,,

 

 

ȚINEREA  DE  MINTE

 

         Suntem un popor străvechi, însfințit aici, în huma începutului de lume, unde ne-am împuit mereu în scurgerea timpului. Pentru a dăinui în bună înțelegere, din trăiri și poticneli, din greșelile făcute și iertările cerute ne-am făcut legi, datini, obiceiuri, pe care să le  respectăm mereu fără crâcnire și apoi să le transmitem urmașilor ca sfântă și neprețuită comoară lăsată din moși-strămoși, veac după vec,  pentru a dăinui aici în frățietate, în cinste, în demnitat și în onoare.

       Ne-am încrezut în cuvântul dat, în promisiunile făcute, pentru că ele erau atunci, în vremea veche,  mereu și mereu respectate și ținute cu sfințenie, fiind de-asupra a tot și a toate câte erau în lumesc. Așa s-a clădit lumea de-nceput a strămoșilor mei, așa  s-a întărit, așa s-a lărgit ea atunci în lungul și-n latul pământului și așa am crezut că va fi mereu. Dar la fel ca în biblicul Rai adamic, păcatul l-a îmbiat cândva, pe cineva, să nu mai respecte vechile rânduieli, să mintă, să înșele, să promită fără acoperire și, din acea clipă, s-a năruit lumea.

      Poporul acesta a fost mereu mult prea blând, încrezător în cuvântul dat, în învățăturile și pildele Iertătorului nostru Issus, în jertfelnicia Lui pentru ștregerea păcatelor lumii,  prea sfielnic, prea îngăduitor și iertător cu alții, prea bun la suflet, pricini din care a suferit atâtea în mersul veacurilor.

      A știut că în UNIRE stă PUTEREA, FORȚA și TĂRIA neamului său și tocmai de aceea ori de câte ori s-a adunat în granițele limbii sale a crezut că va fi pentru veșnicie. S-a înșelat însă amarnic, ca și atunci când a crezut că aducând domni străini va fi mai bine condus, când a încheiat tratate mincinoase cu mai marii lumii, când s-a aliat cu aceștia, când a crezut în ruga de iertare a învinșilor, când s-a pus încrezător și cu bunăștiință sub ocrotirea unora, când a vrut să fie și el alături de mai marii lumii plătind prea scump această clipă înșelătoare de mărire, când alții l-au tot îndemnat să-și schimbe orânduirea pentru o alta iluzorie care-l va duce la pieire, când a vrut să fie și el  liber cugetător, lepădându-se de credința lui străbună, și multe altele care l-au dezunit, l-au înstrăinat de neam și glie, l-au sărăcit de  bogățiile sale, l-au ținut la coada lumii și, în final, l-au nevoit cum n-a mai fost el vre-odată.

     Acesta este blestemul pe capul omului cel încă mai bun la suflet decât alții di-mprejurul său, dar trăitor și el în această lume atât de înrăită, plină de păcate, învățată cu minciuna, cu hoția, cu înșelătoria, cu promisiunile deșarte, fără frica de Dumnezeu, doritoare de prea multă libertate, depărtată încetul cu încetul de rădăcinile sale, de neam, de propria istorie, de credința străbună. Și ce-i mai rău e că greșim mereu și mereu și nu ne învățăm minte ca  să nu mai repetăm la nesfârșit greșelile făcute.

     Vin vremuri grele și noi care încă mai avem cîte ceva din cele trebuincioase pentru viețuire, în loc să trecem cu bine prin aceste vremi, ne-om nevoii mai mult ca niciodată, tocmai pentru că nu am învățat încă de atâta amar de timp că doar ,, unirea-n cuget și-n simțiri” dă adevărata putere unui neam,  că doar încrederea în noi, în vrerea și dorințele noastre a fi înfăptuite, în credința străbună, în  curajul, demnitatea și neplecarea capului în fața altora, ne înalță cu adevărat în fala lumii.

      Mai e mult  până atunci, mai e  încă mare nevoie să revenim la matca străbună, la mereu aducerea aminte a jertfitorilor noștri cei prea depărtați acum de sufletul nostru, un Zalmoxes, un Decebal, un Burebista, Descălecătorii, Basarabii, Mușatinii, domnii noștrii cei de începu, de un Mircea, un Ștefan cel Mare, un Mihai, un Avrămuț, un Cuza și atâțea alții care-și dorm veșnicia aici în huma străbună, pentru că ei sunt acum, și-n veci de veci, bornele noastre de hotar, presărate pe drumul viețuirii, troițele cele veghetoare  de conștiință, izvoarele dădătoare de curaj și jertfelnicie în clipele de mare cumpănă.

      Țineți dară minte ce ne-au tot spus bacii noștri cei înțelepți: cum că noi suntem scoborâtori dintr-un neam mare, puternic, neaplecat nimănui și plăcut cerescului, așezat aici de la-nceputul lumii, că ni s-a dat să viețuim și să păstrăm mereu curată preafrumoasa grădină a Maicii Domnului, pentru a merita  a fi, la sfârșitul veacurilor care vor să vină, sămânța de-nceput a lumii celei noi. Gândiți-vă mereu la asta și puneți în ruga voastră de iertare îndreptată spre ceresc, lăcrimata boabă a sufletului vostru cel smerelnic, ce se vrea mai bun și mai înțelept, mai unit în cuget și-n simțiri, spre a putea schimba lumea de azi și  spre a spera că va primi la sfârșitul vieții pământești,  mântuirea pentru tot și toate câte le-a făcut în trăirea noastră cea lumească.

 

 

                                                                              Mircea Dorin Istrate

 

 

 

 

 

NOI  VREM  SĂ  NE UNIM  CU  ŢARA

 

,,Noi vem să ne unim cu ţara’’, gândea opinca adunată

Sub fulguiala de speranţe la Alba  Iulia-mpărată,

Să fim rotundul unei patrii cu toţi ce au acelaşi grai

Şi de milenii tot frământă ţărâna ăstei guri de rai.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ şi-au zis trudiţii din Ardeal

Căzuţi sub biciul de obidă a grofului stăpân pe-un deal,

Pe câmpul cel luat cu sila, ce împrejururi nu-i ajung

Pe care ei, trudiţii noştrii, îl tot munceau ca boii-n jug.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost un zvon din deal în deal

La cei români la care soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,

Crezând că astfel vor întoarce norocul care l-au pierdut

Şi-apoi uniţi vor fi puterea, ce-o face ţării naltul scut.

 

,, Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost fior de vremi grăbite,

Voinţa lacrimei uscate de cele timpuri obidite,

Ce-au adunat măruntul ţării în clipa mare de-nălţare,

S-o facă filă de istorii, nădejde veşnic urcătoare.

 

***

,,Noi vrem uniţi să fim cu ţara’’, că doar aşa vom fi  vecie,

Nu risipiţi şi în dihonii, robind la alţi stăpâni pe glie,

Că soarta noastră şi a ţării e pumnul strâns, ce dă putere

Durerii toată adunată, ce fi-va mâine, înviere.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

ALBA  IULIA-MPĂRATĂ

1.Decembrie 1918

 

Zi de Mare Sărbătoare, când, la Alba Împărată,

Neamul nostru, de milenii , vrut-a nația-nchegată

Într-o limbă și-ntr-o vrere în gândire și-n simțire,

Ca să-mi fie pumn furtunii, pentru  vremea  ce-o să vie.

 

De-asta-n NOUĂ SUTE OPȘPE, pe câmpia din Cetate,

Vrerea neamului aceasta și-a făcut sfănta dreptate,

Renntregindu-se pe sine din fărâme și din părți,

Ce tot fost-au pân-atuncea pe la alți-n alte hărți.

 

Visul lui Mihai Viteazul, ,, pohta ‘’ lui ceia dorită,

Vredniciții lui, urmașii, i-au făcut-o împlinită,

Și ne-au dat-o ca avere s-o păstrăm din tată-n fii,

Până când din neamul ăsta, vom mai fi vre-o câțiva vii.

 

Pe catapeteasma țării stau de-acuma rânduiți,

De la Decebal străbunul, toți acei înșiruiți

Ce  mereu în gând și faptă au avut SFÂNTA  UNIRE,

A acelora de-o limbă, de un țel, de o vroire.

 

Scurtă fost-a bucuria  clipei cele de unire,

Că mai marii lumii ăstei  vrut-au altă sorocire,

Și din nou în despărțire pentr-o vreme ne-am aflat,

Până Cuza, domnul nostru, iarăși ne-a împreunat.

**

Azi, același gând ne mână, să mai facem o unire

Cu aceia de pe margini, ce-s sub altă stăpânire,

Ca  să fie pe vecie sfântul nost’ PICIUOR de PLAI

Și pe el pururea-mi fie-mi, dulcea, GURA mea de RAI.

 

Puneți  muc de lumânare pe altarul vost’ din suflet,

Când gândiți la toți aceia ce-au avut în a lor cuget

Vrerea neamului și-a țării pentru clipa de mărire,

Ce cândva tot va să vină, pentru draga-mi românime.

 

Nu lăsați să sece vâna iubitorilor de țară,

Strângeți iar, cum mai făcut-ați, românimea de pe-afară,

Și-ntregiți într-o unire tot pământul românesc,

Că-i a Maicii cea GRĂDINĂ, darul  sfântului ceresc.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

UNIREA  CEA MARE

 

Motto:,, Ne-mplinit e încă visul de unire

Cât pământ din ţară încă-i la vecini,

Rugi nălţăm de veacuri la dumnezeire

Strângă-ne moşia în a noastre mâini.’’

 

Din ce-am fost odată, mare-mpărăţie

Ce şi-a-ntins hotarul către larga zare,

S-a ajuns în vreme, neamul să îmi fie

Jumătăţi de ţară prinse în hotare.

 

Câte Doamne zbateri, câtă umilinţă,

Câte lupte, jertfe, câte vieţi curmate,

Câte rugi la Tine, în smerit, căinţă,

N-am ‘nălţat Mărite vremi nenumărate.

 

Ne-a unit o clipă marele Viteazul,

Sub un singur sceptru să îi fim ai lui,

Am crezut atuncea c-am trecut necazul

Şi-i vom face dară, pofta dumnealui.

 

N-a fost ca să-mi fie timpul de răsplată

Pentru toată truda ce-am trecut-o-n veac,

A rămas spenanţa pentru altădată

Să unim de-apururi vechiul neam de dac.

 

Vint-a Domnul Cuza, să ne-nfioreze

Mintea şi credinţa, inima română,

Să fim toţi o ţară, suflete viteze

Puse-n palma sorţii şi aşa rămână

 

Când dorinţi din inimi scrise într-o jalbă

S-au cerut să fie lângă ţara mamă,

Sora Bucovina, sora Basarabă

S-au unit cu ţara închizâd o rană.

 

Sora Transilvană, veşnic lăcrimată

Şi-a luat destinul în a sale mâini

Şi-n măreaţa clipă, Alba Împărată

Plămădit-a soarta dodoloaţei pâini.

 

Astfel neamul vrut-a ca atunci rămână

Suflet lângă suflet, Romania Mare,

Veci să dăinuiască naţia română

În cuibarul vremii, nu o oarecare.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

UNIREA  LUI  CUZA

 

Mereu pe Domnul Cuza în inimă l-om ţine

C-a fost a vremii slavă şi-a neamului sortit,

Să îmi grăbească clipa simţită că îmi vine

Când românimea toată în juru-i s-a unit.

 

În frământata vreme, din secolul trecut,

A noastră viţă veche prin veacuri preumblată,

A dat bărbaţi de seamă prin fapte ce-au făcut

Rămâie-n cartea ţării o filă-ngloriată.

 

Din ei, în măreţie, pe-un Cuza-l ţinem minte

Că a unit voinţa a două ţări române,

Ca una fie ele cum fost-au mai ’nainte

Când largă era ţara în graniţe străbune.

 

Bărbat cu drag de ţară, de neamul lui cel bun,

Preaplin de-nţelepciune şi sete de dreptate,

Făcut-a începutul la multe ce-s acum,

Tot măreţindu-şi viaţa cu-a sale bune fapte.

 

Atunci, cum mai făcut-au, şi-au dat mână cu mână

Trudiţii cei de veacuri, mereu ne-ndreptăţiţi,

Şi-au ridicat în slavă ce-a naţie română

Când fiii ei ajuns-au să fie iar UNIȚI.

 

A Milcovului maluri cuprinsu-le-au în horă

Nicicând să mai separe în două vechiul neam,

Legaţi fie-n vecie, ca frate bun c-o soră

În cuib de veşnicie, muntean cu moldovean.

 

***

UNIREA e putere şi vis de înălţare

La cel lovit de soartă căzut mereu în tină,

E spadă neînfrântă, e scut de apărare

Mândrie şi onoare, cât timpuri or să vină.

 

Unirea înzeceşte a braţelor putere,

Credinţa că prin jertfă am binemeritat-o,

Nădejdea că odată va fi şi-a noastă vrere

Că prea de multă vreme mereu am aşteptat-o.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

ISTORIA-NŢELEAPTĂ

 

Istoria-nţeleaptă, de-atâtea ori ne-nvaţă

Că doar UNIREA face tăria unui neam,

Noi tot uităm în vreme, că-şelătoarea viaţă

Ne-ncearcă de-om fi vrednici, ori visul ni-i în van.

 

Doar tainica speranţă voinţa o-nmieşte

Când inimile-aprinde şi-apoi le-nflăcărează,

Pe slabul de putere ea încă-l întăreşte

Când calea i-o arată şi mintea-i luminează.

 

Din vremile bătrâne aşa gândit-a neamul

Că doar unind hotare cu vorbă românescă,

Vom fi cea stâncă tare cum este Caraimanul

Ce ţine piept furtunii şi-o face să pălească.

 

Aşa cum la-nceputuri împrejmuind Carpaţii

Aici ne-a fost cuibarul de Domnul rânduit,

Aşa am stat şi-n vremuri hulpave-n care alţii

Venit-au să ne prade avutul rânduit.

 

Lăţiţi am fost odată departe-n larga zare

Sub marele Zamolxes, în vremuri mari de vis,

Iar dacul Burebista, a strîns în împăcare

Pe toţi din împrejuru-i, făcându-i de ne-nvins.

 

Măritul Decebalus şi Mircea înţeleptul

Ne-au învăţat că ţara cu jertfă doar se ţine,

Că ortul dat de dânsa e nimbul din înaltul

Ce-nnobilează veacul şi vremea care vine.

 

Mihai şi domnul Cuza au vrut cum vru-ta ţara

Mărirea şi puterea să-i nască din unire,

Românii strânşi să fie ca snopi de spice vara

Şi-aşa legaţi, ca unul făcutu-s-au tărie.

 

Mircea Dorin Istrat

 

 

 

FILE  DE  ISTORIE

 

Întorc filele din cartea neamului meu jertfitor,

Tot cetind făcute fapte pe-al său drum șerpuitor,

Din trecutul neguratic până-n ziua cea de-acum,

Ca să știu de cum îmi fost-a suitorul nostru drum.

 

Iar  pe-ntinsul său cu-atâtea mari suișuri, coborâșuri,

La răspântii văd troițe puse-n cele patru vânturi,

Ce ne-au arătat pe care să purcedem mai departe,

Ca de cele ce dorit-am, să avem cu trudă parte.

*

Ca prin fumul lumânarii parcă-i văd în depărtare

Pe Adamii de-nceputuri, ce ne-au pus pe-astă cărare,

Să-mpuim această humă, să lărgim al vetrei maluri

Și să ducem spre departe viața vieții, printre valuri.

 

Fost-au vremi, când în milenii, tot  mânând din urmă turme,

Ne-am întins hotarul nostru până-n margine de lume,

Unde-am dus din munte-n munte limba, datini și povești,

Obiceiurile, portul încă, zeii noștri din cerești.

 

Baci ne fost-a din-ceputuri, el, ZAMOLXES, înțeleptul,

Cu-ale sale ,,Legi Frumoase” ce ne-au pus în frunte dreptul

De a ști că pe-astă lume  omul e biruitor,

Dacă-și apără moșia și la nimeni nu-i dator.

 

BUREBISTA, DECEBALUL,  au simțit că cea putere

Stă-n unirea ceea strânsă între neamurile cele

Ce vorbesc aceeași limbă și se trag dintr-un strămoș,

Ce la toți le-a fost odată, înțeleptul nostru MOȘ.

 

Vin la rând domnii cei tineri, făcători de nouă țară

DRAGOȘ, BOGDAN, BASARABUL, FARCAȘ, GELU, bunăoară

DOBROTICI la mal de mare, Mușatinii cei bărbați

Ce-au născut în lupte grele bravi eroi, înlăurați.

 

MIRCEA încă, înțeleptul, frate bun cu râul, ramul,

Cel ce a iubit ca nimeni LIBERTATEA, ȚARA, NEAMUL,

STEFAN- vodă-nvingătorul în atâtea bătălii,

Pe-ntru-a țării ne-atârnare, în vremi grele, cu stihii.

 

MIHAI- vodă-ntregitorul țării cum el și-a dorit,

După pohta  ce de veacuri și norodul a pohtit,

Și-AVRĂMUȚUL, suflet mare, al moțimii împărat,

Ce cu alți de-un let cu sine tot Ardealul la-nviat.

 

CUZA- vodă, domnul care ne-a unit pe cei de-un grai,

După cum așa dorita și Viteazul nost’ Mihai,

Doritorul de dreptate și de neamul nevoit,

Ce ca nimeni până astăzi, încă nu mi l-a iubit.

**

Ei sunt dară veghetorii ce sunt puși pe-a nostră cale

Să ne fie, la nevoie, pilde vii de îndreptare,

Să ne întărească brațul și ne facă jertfitori

Când ea, ȚARA, ne va cere, pentru ea să-i fim datori.

 

De mi-i treceți în uitare pe cei marii noști’ eroi

Ce-au știut că pentru țară sunt de-apururi jertfitori,

IUDE sunteți, trădătoare, și nici măcar meritați

Când muriți, în huma țării, să fiți încă, așezați.

 

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

FII  DAR  ROMÂN,  ADEVĂRAT

 

Doar dacă simți că-n vene-ți curge

Bătrâna DUNĂRE ce plânge,

Și-un MUREȘ lin, însângerat,

De dealul OARBEI blestemat,

Și CRIȘURI, ce împreunat

Cu TÂRNAVELE lenevite

Cuprind CÂMPII ce-s înflorite,

Și-o TISĂ lină și un NISTRU

Ce la vecini se varsă-n ISTRU,

 

Și-n brațe-ți dă tării, CARPAȚII,

Și-n suflet CODRII ce ți-s frații,

Și CÂMPURI large, roditoare,

Și DEALURI care râd în soare,

Și-o GLIE ce-i de pus pe pâine

Ce ieri și azi și răspoimâine

Ne-o tot hrăni flămânda gură

Și ne-o-aminti de cei ce vrură

De-atâtea ori să ne-nnrobească

Pe VATRA NOSTRĂ STRĂMOȘEASCĂ,

 

Vei fi ROMÂN  ADEVĂRAT,

Și-n fața sorții, NE-NFRICAT

Vei fi scoborâtor  la RÂND,

Din cei ce-n SUFLETE și GÂND,

Au fost uniți în fața sorții,

C-aici să stăm în VECI,  CU TOȚII.

**

 

De încă ții LIMBA  STRĂBUNĂ

Să-ți fie vorbă, caldă, bună,

Și DATINI vechi și SĂRBĂTORI,

Și OBICEIURI care vor

Ne aibă strâși, îngemănați

De toți ai noștri ce-s plecați

Spre cer cu ZEI și DUMNEZEI,

În veci de veci vom fi cu ei

COLUMNE cu nemuritori,

Ce nimănui n-or fi DATORI.

***

 

Și de-om trăi în ăst lumesc

CREȘTINI sub umbră de ceresc,

Și-om fi ca frații-n veci UNIȚI,

Vom fi mereu NEBIRUIȚI,

 

Iar când vor fi pe-aici nevoi,

Din noi s-or naște mari eroi,

Că suntem neam, ce în ceresc

Avem SĂLAȘ dumnezeiesc,

Cum spusu-ne-au de-atâtea ori

Străbunini mei, NEMURITORI.

**

Fiți dar ROMÂNI  ADEVĂRAȚI

În GÂND și-n CUGET, ca  buni FRAȚI,

Cereți IERTĂRI de-aveți păcate

Și-așa să-mi mergeți mai departe

CURAȚI, de-apururea UNIȚI,

Și-atunci vom fi, NEBIRUIȚI.

 

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

 

 

&&&&