Lora Levitchi - DREPTATEA DIVINĂ

 

DREPTATEA DIVINĂ

 

 

~*~

 

Când a venit Dumnezeu pe pământ, a făcut soarele, să fie lumină și luna, să fie odihnă,

Taina întunericului a creat însă monstruozități,

Demonii vânează cu ochi de felină, pe oricine nu pregetă,

A se menține integru, nobil, într-o societate plină de alienați.

Lacrimile sfinților ce plâng din icoane, mai dau o șansă omenirii, celor de divin lepădați

Licuricii luminează prin ale lor mici lampadare,

Dovedesc că întunecimea cea mai neagră o pot disipa dacă sunt mai mulți uniți.

Omul de știință numai la științe exacte se pricepe, umanistul dă cu matematica de pământ,

Analfabetul se orientează în lume după simțuri, ca un orb, făr de carte,

Câteodată judecata ii e mai clară ca a unui judecător, cu pretenții,  de-a fi crezut, pe cuvânt,

Lumea s-a luat la bătaie, de la o mămăligă, proaspăt făcută,

Mirosul ademenitor de porumb crescut  pe sorit câmp,

Hoarde de flămânzi și hulpavi, colbul social, în durat, grotesc, îl ridică.

Nesătui sunt politicienii, judecătorii, procurorii, doctorii, popii, polițiștii și primarii,

Bucăți grase de mămăligă și-au tăiat pentru ei și ai lor,

Își etalează mândrii, fără pudoare, gulerele aurite de mămăligă,

Hermina nu se mai poartă, aurul devenit-a moneda eternă a lumii,

Monedele digitale se multiplică odată ce porumbul si grâul, la Bursă, aprig, se trade-uiesc.

Licitații de comodități vor fi puternic mediatizate in anunturi ludice,

Deveniți peste noapte abili afaceriști, iși râd în bărbi, personajele publice,

Cu viteză  nestiută, in Rolls Royce-uri și Maybach-uri gonesc,

Mămăligă mai multă, în colțul opozit de lume, cu ochi sclipitori râvnesc,

Integritatea, dreptatea și adevărul sunt uitate,

Sunt în stare să calce în picioare, pe oricine, le-ar pune bete in roate,

Cei lăsăți afară pe tușă, zgârâie cu ghearele porțile bănoaselor instituții,

Se gudură pe lângă cei mai bine văzuti: "vrem și noi accces la ciolan."

De când lumea pe pământ, dreptate absolută n-a fost niciodată,

Omul hapsân, fură pe dindărăt, propria-și căciulă, cu aur placată

În secolul XXI unii zboară pe Marte, alții caută în gunoaie o cuminecătură,

Citadela bogaților îi învață, prostimea, să ignore, iar pe rebeli în temniti ori în de nebuni azile, la păstrare a pune.

Dreptatea i-un cuvânt de lege, de corupți jurați, aplicat strâmb.

Degeaba se zbat în lanțuri, cei considerați bolânzi,

Destinul le este pecetluit de oamenii cu robe,

Doctorii îi sedează să stea o veșnicie în banca lor cuminți,

Să trăiască în vis, i-un car făr de oiști, realitatea lumii adevărate,

Dreptatea, ascunsă într-un codru de mămăligă,

a fost dată la câini, ținuți mult timp flămânzi.

Societatea curentă, profund stratificată, după mărimea portiei, din a mămăligii roată,

Caută din automatism, salvare, din filon ancestral,

O salvează sfințîi care, demult, mâncare pământească nu mai mănâncă,

Rodul sfințeniei lor peste o lume depravată a fost aruncat.

Soarele, peste lanuri de porumb de culoarea smaraldului, supremația își revendică.

Sunt instituții de stat ce și-au pierdut menirea,

Au fost înființate să servească cetățeanul de rând, există, ca să fure mai mult,

Din săli de judecată întunecoase, o avocată, dosarele începe să  adune,

Pentru o sărmană, ucisă înainte de vreme, în fața unui judecător, cu hotarâre a pledat,

Acesta o cumpăneste preț de bune minute, ascultă, pe sărite, tragica intâmplare,

Dacă închide ochii și dosarul clasează, este posibil să fie de alții, el, deconspirat.

Așa că, de această dată, pledantei, îi acceptă dosarul învelit in coperți cu sânge- ncrustate,

Se uită pe file îngălbenite cu ochi obosiți,

Pentru întâia oară, simte din ele cum iese aleanul, unor generații întregi, de el și colegii lui de breaslă oropsite,

Își pune semnătura ca infractorii de drept să fie reinvestigati.

Soarele intră în sala de judecată, pe mâinile judecătorului au făcut popas.

Pe un fund de mămăligă, niște resturi, ce se vor,

A vorbi de timpuri bune când pământul roditor,

Făcea grâul din tarlale, să ajungă tuturor,

Nici nu erau morți de foame, nici hapsâni în 'nalt sobor.

Doar țărani aduși de sale, ce-și munceau ogor cu spor,

Îmbrăcați, în costume naționale, având Crucea spre urmare, iară Biblia ca reper.

Înţeleptul vorbeşte de idei, inteligentul de fapte, cei de rând de ceea ce mănâncă,

Ața cu urme de mămăligă, se uită cu jind la resturi,

Și pe ele le-ar taia, îi este însă, frică, că dintii i s-or strica,

Când mai subțire ca firul de arnică, pe fund de masă se va priponi.

Mai bine asteaptă, un pui de randunică , să  curăte locul, o nouă  mămăligă  spre a veni.

Înțeleptul nu mai mănâncă, lasă la lacomi să se înfrupte și din bucata lui,

Bătălii pentru cât mai mari porții de mămăligă, cu violență desăvârșită, la masa ovală, s-au dat,

Teritoriul mălaiului a fost cotropit, de cei nesătui, burțile și conturile în bănci cu el și le-au umflat.

Înțeleptul pus-a capul pe un colt de piatră, in autohipnoză, entropia lumii, a inceput a revizui.

Sărmanul, tot, sărman a rămas, n-a îndrăznit să ridice fruntea vreodată sus,

De-atâtea mii de secole ținut în genunchi, acum, cătușele de picioare singur și le-a pus,

Sindromul Stockholm apare în toate mediile,

Cât de bogat, orice pântec, mămăligă, tot a mâncat.

Victimele lor au devenit și mai abuzate, prădătorilor, de bună voie, s-au predat,

Ba, au început să le dea și din fărâmele lor, poate, poate, călăii s-au îmbunat,

Să nu-i mai tortureze, să nu-i mai pună în juguri,

Imploră amarnic pe cei ce pân și ultim dumicat le-au luat.

Inteligentul este om pragmatic, de acțiune,

Deja vede fundul lăsat făr de mămăligă, cu altceva populat,

Luat-a cunoștințe de la cei din străinătate,

Că outsorcing-ul, vânzări ii va aduce, in conturi mult, profit neimpozitat,

Nu vede priveghiul mamelor ce copiii în munci de sclavi și-au pierdut,

Nu simte durerea produselor ce-au amprentele de sânge, a celor oropsiti de destin.

O floare mândră între flori, dreptatea, le intrece in parfum pe toate,

Considerată buruiană azi, e smulsă cu tot cu rădăcină din pământ,

Jurații se aplaudă, se bat pe spate prietenește unul pe celalalt,

Buzunarele le atârnă, pline de mămăligă, fiecare pleacă la mai mult furat,

Au uitat însă, câteva spice de grâu, rămase pe pământ netreierate,

Din acelea a încolțit o dreptate ce nu s-a mai văzut pe pământ,

Justiția divină nu poate fi înfrântă nici chiar de înalți prelați cu albe cravate la gât.

 

~*~

De Lora Levitchi, 25 Mai, 2021