Datorită lor am ajuns anti-semit (1) Alexandru Graur
Doctrină
naţionalistă, Holocaust
ION
COJA
31 octombrie 2016
Datorită cui am ajuns să fiu anti-semit ?
Cred că este util și intersant să
lămuresc cum am ajuns anti-semit fără să fiu anti-semit! Să precizez datorită
cui am ajuns să fiu anti-semit, adică să fiu considerat anti-semit! Fără să
fiu anti-semit!…
1. Cap de listă, Alexandru Graur!… Marele profesor! Lui îi
datorez integral și cariera universitară pe care am avut-o! Cu marile avantaje
pe care această carieră le oferea înainte de 1990!… E vorba în principal de
prestigiul și respectul de care se bucurau universitarii pe atunci. Iar cartea
de vizită pe care am avut-o, aceea de „elevul preferat al lui Graur”, cum mi se
dusese buhul, era copleșitoare! L-a impresionat teribil pe Petre Țuțea,
celălalt ins care mi-a modelat și direcționat traseul vieții! Un comunist
ilegalist și un legionar de legendă!… Cupajul perfect!
Ehehe, să mai fi fost câteva sute
sau măcar zeci de comuniști ca Alexandru Graur, nu se mai întâmpla nimic
memorabil în decembrie 1989!…
Cred că am fost iubit și prețuit
de Alexandru Graur mai mult decât meritam! Dar și recunoștința mea, câtă a
fost, a fost din toată inima, cu toată dăruirea! Din păcate – sau din fericire,
Alexandru Graur nu încuraja semnele de adulație, tehnica intrării pe sub pielea
maestrului! Sobru și apropiat totodată, îți impunea o distanță la care te
simțeai bine să te afli. În orice caz, i-am inspirat maestrului nostru multă
încredere, de vreme ce mie mi-a făcut confesiuni de care alți colegi nu au avut
parte. M-am mirat mai ales că m-a găsit pe mine potrivit să-mi povestească
ciudățenia faptului că aflându-se într-o delegație a Academiei Române la
Beijing a găsit în cameră un mesaj din partea B’Nai Brith-ului, prin care,
printre altele, i se propunea o întâlnire! Nu s-a dus la locul întâlnirii,
poate pentru că era așa de departe: tocmai în China!
Nu mai țin minte cum am ajuns
să-i văd carnetul de membru PCR. Avea numărul 38, parcă!… Număr mic, de
ilegalist.
Ce fel de comunist era Graur?
Mi-aduc aminte cum conducea ședințele de învățămînt politic, veritabile lecții
de gândire liberă, ne-dogmatică, suplă, în respectul adevărului. La una din
aceste ședințe, la care participam toate colectivele de lingvistică, de la
catedră a tras concluzia pe marginea celor discutate de ceilalți colegi: Vedeți,
de-aia mi-e teamă mie când se anunță în ziare că s-au făcut îmbunătățiri!…
În 1981 m-a chemat la Editura
Ecademiei, unde avea biroul de director. Aflase că se împlinise un an de când
nu-mi mai plăteam cotizația la sindicat. Mi-a cerut explicații pentru gestul
meu, fără precedent în toată Universitatea… Se simțea dator, doar fusesem
angajat pe garanția dumisale că voi fi un tovarăș de nădejde!… I-am explicat
întocmai cum se petrecuseră lucrurile. Am încheiat cu cuvintele: o să-mi
plătesc cotizația din urmă, dar numai după ce într-o adunare generală de
sindicat, în prezența președintei sindicatului, le voi explica colegilor de ce
nu mi-am plătit cotizația!… Marele profesor m-a privit amuzat și mi-a dat
dreptate!… Așa că până în decembrie 1989 eu nu mi-am plătit cotizația deoarece,
avertizate de decizia mea, tovarășele colege care dirijau sindicatele din
Universitate, Angela Ioan și Ecaterina Goga, n-au mai convocat nicio adunare
generală!… Le-ar fi fost greu să se explice în fața colegilor pentru măgăria ce
mi-o făcuseră!…
Spun toate astea ca să se
înțeleagă că tot așa, într-o atmosferă dez-inhibată total, uneori de față și cu
alți colegi, Alexandru Graur a abordat și amintirile sale din perioada
guvernării Mareșalului Antonescu. Nu cunoșteam mai deloc subiectul! Așa că nu
m-am priceput să-i pun întrebările pe care i le-aș pune azi! Dar și așa, cele
aflate au contat pentru mine enorm după 1990, atunci când am făcut primii pași,
timizi și ezitanți, pe tărâmul minat al anti-semitismului meu feroce și
funciar! Da, ați înțeles foarte bine, îi datorez mult lui Alexandru Graur, în
calitatea mea de anti-semit! E nevoie să repet?!…
Fără să fi beneficiat de
discuțiile cu Alexandru Graur tangente la acest subiect, probabil că nu l-aș fi
abordat cu același aplomb! Pe scurt, după 1990 am devenit anti-semit în primul
rând datorită lui Alexandru Graur. Repet: am devenit antisemit datorită lui
Alexandru Graur! Datorită am spus, nu din
cauza!…
De la Alexandru Graur am căpătat
respectul necondiționat pentru adevăr! Iar informațiile primite în discuțiile
mele cu „profesorul nostru” au intrat după 1990 în totală contradicție cu
elucubrațiile lui Moses Rozen & comp. Alde Lya Benjamin, Radu Ioanid, Jean
Ancel… Cum să merg pe mâna lor?! Cum să mă dezic de profesorul cel mai drag
celor care i-au fost studenți?
Pe scurt: Un subiect pe care
profesorul Graur l-a abordat de câteva ori a fost perioada guvernării
mareșalului Antonescu. L-am auzit incriminând o singură persoană, pe Zaharia
Stancu, care ar fi fost omul Siguranței, un provocator!… Niciun reproș la adresa
Mareșalului ori a legionarilor… În anii războiului Alexandru Graur a activat ca
profesor și inspector școlar la Centrala Evreilor din România, instituție care
s-a ocupat de problemele evreilor. Inclusiv de problema elevilor și
studenților. Am înțeles astfel că povestea cu eliminarea evreilor din școli sau
din teatre era puțintel altfel: autoritățile i-au izolat pe evrei de colegii
lor români, deoarece printre evrei se aflau mulți purtători și răspândaci ai
ideilor bolșevice! Dar nu i-au lăsat pe drumuri, la voia întâmplării, cum lasă
să se înțeleagă haita de țuțeri ai rabinului roșu, ci autoritățile românești
i-au ajutat pe evrei să-și organizeze o rețea proprie de școli și de
Universități, iar Graur a funcționat în acest cadru ca inspector școlar și profesor!
Ne-a povestit o sumedenie de amintiri din acea vreme, legate de învățămîntul
pentru evrei!
Nicolae Cajal mi-a confirmat,
prin Eugen Simion, că el însuși a beneficiat de acest învățămînt, unde a făcut
primii patru ani de facultate. În toamna anului 1944 Nicolae Cajal, ca și alți
tineri evrei, s-a înscris la facultate direct în anul al V-lea. Făcuse primii
patru ani la facultatea evreiască, organizată cu sprijinul guvernului
Antonescu…
În treacăt mi-a povestit Graur și
cum a fost acuzat după 23 august de câțiva evrei, cum că ar fi „colaborat” cu
opresorul evreilor! Acuzație care i s-a adus și lui Nandor Gingold, șeful
Centralei Evreilor din România. Cât erau de întemeiate aceste acuzații se vede
și din detaliul că Gingold a plecat din România în Israel, unde nimeni nu l-a
mai acuzat de trădare! Graur a rămas în România, ca un veritabil evreu
pământean, având a mai suferi din partea unor evrei de trei parale, cum a fost
și Leonte Răutu, marea sculă a ideologiei bolșevice!
Recomand celor care vor să afle
adevărul despre acele vremuri să cerceteze activitatea acestei organizații
create sub tutela directă a lui Ion Antonescu: Centrala Evreilor din România,
despre care haitele holocaustizante se feresc să aducă aminte, să sufle vreo
vorbă! Un alt evreu – citez din memorie, a apreciat că prin activitățile
diverse ale Centralei Evreilor evreii din România au făcut un exercițiu de
auto-guvernare care le-a folosit foarte mult după 1948, în Israel!
Alexandru Graur nu s-a sfiit
să-mi spună și ce a fost în Transnistria, drept care eu m-am simțit îndreptățit
să mă mir: de ce după 23 august evreii nu s-au înrolat în armată să lupte
împotriva germanilor?! Răspunsul lui Graur: s-a considerat că muriseră prea
mulți evrei „în celelalte țări” și că măcar evreii din România,
care se salvaseră cu toții, să nu mai fie expuși morții! Se înțelegea din tot
ce ne spunea maestrul despre acei ani că nu au fost ani de suferințe mari, de
genocid!
La o asemenea discuție, de față
fiind și doamna Lucia Wald, aceasta a pomenit de un văr care a murit la Iași în
„duminica aceea” din iunie 1941. Dar felul cum s-a purtat acea discuție despre
Iași nu rima deloc cu teza post-decembristă a asasinării a peste 10.000 de
evrei! Versiunea oficială înainte de 1990, susținută și de autori evrei, era că
muriseră la Iași câteva sute de evrei, exclusiv din vina germanilor, care s-au
purtat la Iași ca o armată de ocupație…
Scurtez povestea: după 1990, când
Moses Rozen a lansat acuzația de holocaust în Transnistria și de pogrom la
Iași, eu m-am simțit dator față de memoria marelui nostru profesor să-l
invoc ca martor! Puteam „să mă tac”? Am știut bine că nu-mi va
fi ușor dacă preiau poziția celui care mi-a fost ca un tată! Și nu mi-a fost
ușor! Am avut multe de pierdut pentru „curajul” de a mă opune rabinului Moses
Rozen! Dar, slavă Domnului, devenind …anti-semit nu mi-am pierdut respectul de
sine, pentru mine însumi!
Am considerat că sunt dator să mă
păstrez pe baricadele adevărului, alături de amintirea, mie atât de dragă, a
severității și intransigenței cu care maestrul meu privea servitutea față de
adevăr. Față de datoria de a onora calitatea de dascăl, de om!
N-am invocat prea des numele lui
Alexandru Graur. Dovezile care îl confirmau erau prea multe, prea edificatoare!
Dar acum, când mă apropii de ultimele texte ce vor rămâne după mine, mă simt
dator să fac această precizare, pentru mulți cei care mă întreabă cum de am
avut curajul să mă pun „împotriva evreilor”! Îi corectez: împotriva „unor”
evrei și alături de alți evrei! Eu m-am pus pe linia de conduită a marilor
evrei Alexandru Graur, Wilhelm Filderman, Moshe Carmilly Weinberger, Barbul
Bronstein, Nicolae Minei-Grünberg, Alexandru Șafran, N.Steinhardt, Edgar Papu…
Printre acești evrei îi număr și pe cei trei frați Solomon Marcus, Marius Mircu
și Marcel Marcian!
Pentru a afla cât a fost de
anti-semit Ion Antonescu, l-am convocat ca martor pe unul dintre cei mai
cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme – Marius Mircu. La o jumătate de secol
după consumarea „holocaustului din România”, în cadrul unei dezbateri
publice desfăşurate în Israel, Marius Mircu consemnează, pentru ştiinţa tuturor
evreilor deci, că prin legile anti-semite ale guvernării antonesciene
şi mai ales prin legea Centralei Evreilor din România, „a
fost creat în România un stat (evreiesc) în stat, spre a-i menţine evrei, pe
evrei“. În felul acesta au fost posibile unele
realizări cu totul extraordinare în contextul european de atunci şi nu
numai de atunci. Şi anume, în perioada 1940-1944, zice Marius Mircu
„– au fost redeschise
toate şcolile evreieşti din România, închise de regimurile precedente şi au
fost înfiinţate multe şcoli noi;
– a fost creată,
pentru prima dată în România, o universitate evreiască;
– au fost redeschise,
pentru evrei, spitalele evreieşti şi azilele de bătrâni care mai înainte
fuseseră rechiziţionate de armată;
– au fost
reînfiinţate cele două teatre evreieşti, de la Bucureşti şi Iaşi;
– au fost înfiinţate
cantine gratuite pentru evreii săraci;
– evreii aflaţi în
lagărele de muncă obligatorie sau în închisori au fost mereu aprovizionaţi cu
îmbrăcăminte şi medicamente;
– evreii deportaţi în
Transnistria au fost aprovizionaţi cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente,
unelte gospodăreşti şi unelte specifice meseriaşilor;
– cu sprijinul
«Centralei Evreilor» au fost readuşi în România – deci salvaţi, din
Transnistria cca 2000 de copii orfani;
– autorii evrei şi-au
putut publica o serie de lucrări (numai eu am scos trei)…(…)
Nicicând, ca pe
vremea lui Ion Antonescu, Teatrul Bareşeum n-a avut şi nu va avea asemenea săli
arhipline, deşi funcţionau două săli;
Nicicând n-au făcut
asemenea dever cafenelele, ceainăriile, restaurantele evreieşti, magazinele
alimentare evreieşti, tot atâtea prilejuri de adunări evreieşti;
Urmăriţi colecţia
„Gazeta evreiască“ din acei ani: pentru fiecare zi e anunţată cel puţin o
manifestare evreiască, spectacol de teatru/revistă, concert, conferinţă.
La 28 noiembrie
1940 (deci pe vremea guvernării legionare! n.n.) evreii au
obţinut de la Ministerul Educaţiei Naţionale aprobarea pentru înfiinţarea
„Colegiului pentru Studenţii Evrei“, denumire sub care se ascundea caracterul
universitar al cursurilor. (…) Toate aceste cursuri universitare au fost
frecventate în total de 2000 de studenţi. (…) Un sprijin important l-a acordat
Crucea Roşie din România (preşedintele – savantul medic Ioan Cantacuzino) care,
cu acordul Ministerului Sănătăţii, a ajutat „facultatea“ evreiască de
medicină să deschidă o policlinică pentru practica studenţilor. Această
policlinică a servit şi populaţia săracă din cartier, în marea majoritate
evrei. (…)
Important a fost şi
sprijinul acordat de unele cadre didactice români din învăţământul superior de
stat care au ajutat la întocmirea programelor de învăţământ şi punerea la punct
a cursurilor, pentru a fi cât mai corespunzător celor de stat, ceea ce a fost
esenţial pentru viitorul studenţilor.“
Marius Mircu ne oferă şi mărturia
altui evreu, la fel de bine informat, dr. Theodor Lowenstein: „Aceste
şcoli evreieşti din România au fost unice printre ţările bântuite de fascism,
au fost o componentă a rezistenţei poporului evreu.“ Şi concluzia
aceluiaşi onest martor Marius Mircu:
„Dar dacă aceste şcoli n-ar fi fost susţinute de oficialităţile româneşti, dacă
nu ar fi fost tolerate de mareşalul Ion Antonescu, ar fi putut exista acest
„mic Israel“ din Bucureşti, anticipaţie a Statului Israel?“ (apud Teşu Solomovici, România iudaică,
p. 389-392)
Cu alte cuvinte, eu nu am avut
curajul de a mă poziționa împotriva evreilor de soiul celor mai sus pomeniți!…
Pomeniți de mine cu respect și recunoștință! Doar lor le datorez
anti-semitismul cu care am devenit celebru!
Menționez și datoria de
recunoștință pe care o am față de cărțile domnului Alex Stoenescu, dar mai ales
pentru informația pe care mi-a dat-o la un moment dat, extrem de oportună:
Moses Rozen a efectuat un lung turneu de conferințe în Israel, prilej de a „stoarce”
de la fraierii din audiență câteva milioane de dolari de care ar fi avut nevoie
ca să declanșeze în România campania de promovare a acuzațiilor de genocid și
holocaust! Cu acest conținut SRI primise un raport detaliat din Israel!…
Cu alte cuvinte, dacă am ajuns să
fiu declarat anti-semit de indivizi ca Vainer sau Șapira ori Biriș, eu n-am
niciun merit special. Anti-semitismul meu se explică în primul rând prin
influeța avută asupra mea de evrei de seamă, în frunte cu evreul, deopotrivă
bun român, care mi-a fost mai mult decât profesor și mentor!
Ion Coja
31 octombrie 2016
COMENTARII:
Fata de incorectitudinile oricăror
persoane aparținând oricaror etnii trebuie luată atitudine. Aceasra nu înseamă
ANTIetnia respectivă. Numai premeditarea, pretextul, ilogica si abuzul semantic
pot face așa ceva. Și dubla măsura. Oare nu ar trebui ca si noi să denunțăm
antiromanismul?
Corbu Ion
Pe mie., mai 27, 2026 la 19:43,
Alexandru Cetateanu
<alexandrucetateanu@gmail.com>
a scris:
Calde salutari de pe tarmul fluviului
Saint Laurent, unde a venit primavara!
Raspund prin Reply All (scuze, nu mai
verific la cine!).
Domnule profesor Ion Coja si eu am fost
declarat anti-semit, cand la Montreal, la o adunare langa statuia lui Eminescu,
scriitoarea Livia Nemteanu (fie-i tarana usoara!) l-a citat pe H. R.Patapievici
(„cadavrul din debara...etc”) fara sa-i menționeze numele. Eu, invitat sa iau
cuvantul, am precizat că doamna Nemteanu l-a citat pe H.R. Patapievici, care
este evreu (se pare ca am gresit, este de origine poloneza!?). Atata mi-a
trebuit! Chiar si apreciatul dr. Cajal (sotia este poeta) mi-a atras atenția că
„antisemitismul este pedepsit...” . Asa am devenit „anti-semit”, eu care nu
sunt si nu pot fi antisemit si detest din suflet pe cei care sunt cu adevarat -
greu de inteles si crezut ca exista asemenea specimene umane! Sa nu mai vorbim
de evreii care provoacă antisemitism, voit, din viclenie sau din prostie, care
trebuiesc demascați si combatuti. Urăsc din suflet minoritatea de evrei,
români, ruși etc. care au adus bolsevismul in Romania si-n lume, dar asta nu
înseamnă că sunt anti - evrei, români, ruși etc. De acord?
Nu am văzut ca ați menționat acest erou
(din Goodreads): - Michael Solomon was a journalist living in Bucharest when
World War II began. He fled to Palestine and in 1943 joined the British Army.
He returned to Romania in 1948 and was arrested as an enemy of the Soviet
state. He spent most of his time in the Gulag system imprisoned in Kolyma.
After his release in 1956, he was imprisoned in Romania for an additional nine
years. After his release, Solomon and his wife immigrated to Canada where he
worked as a writer.
Alternate spellings of his name:
Solomon, Michael
Solomon, Mihail
Va recomand sa citiți cartile lui geniale,
in special MAGADAN si STRUMA. Cu sotia
regretatului Mihail Solomon am vorbit la telefon acum cativa ani - era la
Montreal.
Dar Pastorel era antisemit? Cine nu știe
aceasta epigramă? :
„Graur se tot straduieste/Sa ne învețe
românește!/Va reuși, cand îi va crește/Bucățica ce-i lipsește!”
Scuze, m-am „întins la ...vorbă”!
Toata stima,
Alex Cetateanu
PS.
Bine a zis Voltaire, sa ne aducem aminte:
"I disapprove of what you say, but I
will defend to the death your right to say it." This quote, often
paraphrased, encapsulates Voltaire's belief in the importance of free
expression, even for opinions he disagreed with.
1
"Freedom of speech is more important
than the content of the speech." This highlights the value Voltaire placed
on the principle of free speech itself.
Este adevarat ca prin Romania de astazi,
exista unii care nu sunt de acord cu genialul Voltaire?
A.C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu