P
A D E Ș
FLORIN
ZAMFIRESCU
Voi povesti acum ceva, încercând să
dovedesc astfel că uneori imaginația este mai puternică decât realitatea și că
vina noastră cea mai mare este aceea că trecem pe lângă întâmplări teribile,
fără să le observăm, de fapt...
Eram căsătorit a doua oară și aveam o
fetiță din această căsătorie, alături de un băiat din prima. Aveam o familie
frumoasă, cu niște socri de treabă, cu o soție tânără și iubitoare.
Aveam deja cam 35 de ani când am hotărât
să facem cu toții o călătorie la țară, în satul de unde provenea socrul meu,
satul Gornenț.
Este vorba de un sat din Oltenia, destul
de aproape de Padeș, comuna din care se trăsese Tudor Vladimirescu, cu mai mult
de 150 de ani înainte.
Conduceam un ARO 10, destul de primitiv,
care pe lângă faptul că consuma destul de mult, avea și posibilități reduse de
viteză, ce mai, era o mașină produsă de un socialism obosit, destul de
chinuitor pentru noi toți.
După ce am rezolvat o pană care era să ne
facă să dormim pe câmp, pe care numai puterea mea tinerească ne-a făcut să o
depășim, după ce, ajunși în satul copilăriei socrului meu, ne-am lămurit că ar
trebui să ne întoarcem până la asfințit, neavând cu nici un chip unde să
înnoptăm cu toții, ne-am întors către Severin, unde locuiam atunci.
Era vară, ziua era lungă, așa încât pe la
orele amiezii ne aflam pe drumul de întoarcere, care trecea tocmai prin Padeș,
comuna istorică de care v-am vorbit.
Drumul șerpuia asfaltat, cu urcușuri și
coborâșuri până când, chiar în comuna respectivă a trebuit să opresc mașina,
fiindcă tocmai în mijlocul lui oprise o căruță cu cal, condusă de un bătrân
țăran, cu soția sa alături. Oprise pentru a discuta ceva cu doi tractoriști
urcați pe tractorul lor, oprit și el, paralel cu căruța respectivă. Trebuie să
subliniez că era duminică după amiază, astfel că tractorul acela nu făcea decât
să se plimbe pe șosea, condus de acei tineri vorbăreți și, mi se părea mie la
repezeală, destul de veseli. Șoseaua, nu numai că era îngustă, dar nu permitea
nici o posibilitate de depășire, adică pe dreapta avea o mică prăpastie, iar pe
stânga... avea un tractor frumos, fabricat în România. Am oprit mașina și, fără
să claxonez, am scos capul pe geam și i-am rugat frumos pe cei din căruță să
tragă puțin mai sus ca să pot și eu să trec. Fiindcă nu m-au auzit parcă, am
coborât din mașină și i-am rugat pe cei doi de la căruță același lucru.
Acum simt nevoia să fac o pauză pentru a
trage puțin aer în piept ca să-mi revin, fiindcă deodată mi s-a părut că am
călcat atunci pe o mină neexplodată. Bătrânul acela din căruță a sărit ca ars
cu un topor în mână, pe care a început să mi-l fluture prin fața ochilor,
urlând la mine că ce vreau de la el. Era atât de slab și neputincios, încât
mi-am dat seama că mi-ar fi foarte ușor să-l apuc de mâini și să-i iau toporul
cu care mă amenința, dar i-am văzut pe cei doi tineri de pe tractor cum se
așezaseră să asiste la un spectacol neprevăzut și cum se pregăteau să-l ajute
pe nenea Gheorghe, cum îl strigau, dându-i curaj să nu se lase. Singura
persoană care a intervenit la bătrân a fost femeia din căruță, care striga la
el să se potolească, fiindcă nu i-a făcut nimeni nimic...
Desigur că, ferindu-mă de toporul moșului,
fluturat amenințător prin fața mea, am urcat în mașină, în timp ce socrul meu,
crescut pe acele meleaguri și care pesemne știa ce poate urma, îmi cerea
insistent să plecăm de acolo. Tractoriștii rânjeau de pe tractor, gata să
intervină să-l apere pe nea Gheorghe în caz de ceva. Mi-a trebuit o fracțiune
de secundă să intuiesc ce ni se putea întâmpla.
Fără să întorc mașina, am mers în
marșarier până am dispărut din ochii lor la o curbă. Am oprit, așteptând câteva
minute, apoi, cu inima cât un purice, am continuat drumul, ca să văd tractorul
acela tras de pe șosea, iar căruța dispărută...
Până la Severin nu mi s-au liniștit
palpitațiile, dar ca epilog aș vrea să mai spun că, ajuns în oraș, am mers
direct la miliție, cunoscându-l întâmplător pe șef. Când i-am relatat prin ce
am trecut, a devenit palid la față și mi-a spus sec că am fost deosebit de
inspirat, fiindcă era foarte posibil ca în ziua următoare să apară în ziare
comentarii despre un caz teribil, cu șase persoane ucise, ale căror capete au
fost aruncate într-un șanț, fără să poată fi găsit făptașul... Atunci mi-am
adus aminte și că din Padeș... se trăgea Tudor Vladimirescu.
Capitol din cartea INSECTAR Mileniul
III
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu