CUM SE ÎNTUNECĂ ENERGIA MINȚII
- MITROPOLITUL IEROTHEOS -
Pătimirile lui Iov
Prin urmare, Iov este tipul lui
Hristos care a devenit om, a suferit, s-a răstignit. Atunci când vedem pe
Hristos sus pe Cruce, în esență ne amintim de cazul lui Iov. Și cum se poate
demonstra că aceasta este tâlcuirea pe care o dă Biserica? Prin faptul că în
Săptămâna Mare, citirile (paremiile) care se fac în Biserică sunt preluate din
Cartea lui Iov. Și de ce Biserica a rânduit ca să se citească în această
săptămână din Cartea lui Iov? Exact din cauză că Iov era tipul lui Hristos. Și
toate câte a pătimit Iov drept fiind, a pătimit și Hristos, fiind drept și fără
de păcat, suferind atât de mult din cauza oamenilor.
Al treilea mesaj este că, dacă
aplicăm oamenilor această erminie, adică dacă ne extindem de la tâlcuirea
hristologică și mergem în viața noastră, atunci vedem că se întâmplă „o
activare a energiei minții, în partea contemplativă a sufletului”. Mă refer la
o idee vrednică de luat în seamă pe care am întâlnit-o în lucrarea Părintelui
Ioannis Romanidis, un mare teolog și profesor care nu era doar profesor, ci și
un învățător al isihasmului. Spune undeva Părintele Romanidis că Biserica, prin
Cartea lui Iov, nu a văzut pur și simplu ispitirea unui om de-a lungul vieții
sale și nu a văzut ispitele ca fiind simple încercări, ci le-a văzut ca pe
niște motoare care îi activează energia contemplativă.
Cum funcționează energia minții
Sufletul omului, încă de la
crearea lui, are rațiune și minte. Energia contemplativă este mintea (νους)
care trebuie să fie permanent la Dumnezeu și să se roage. Prin căderea omului
mintea s-a întunecat și a pierdut comunicarea cu Dumnezeu. Există însă înlăuntrul
omului această energie a minții (νοερά ενέργια) care ajunge să funcționeze
nefiresc atunci când omul este întunecat, ceea ce presupune că este moartă din
punct de vedere duhovnicesc.
Aici, în cazul lui Iov, vedem,
după cum spune Părintele Romanidis că prin răbdarea pe care o facem în
încercări, începe a se curăți inima. Adică, omul începe să se înmoaie lăuntric
și când se înmoaie atunci începe să se activeze energia lui contemplativă prin
care se roagă, prin care luptă cu Dumnezeu și-I spune: „De ce, Dumnezeul meu?”.
În acest fel începe dialogul omului cu Dumnezeu. Așa se activează această
energie și începe omul să vorbească cu Dumnezeu.
Într-un anumit punct al cărții
vedem ceva foarte important. În timp ce Iov vorbește cu Dumnezeu, la un moment
dat spune: „Ce ţi-am făcut Ție, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă
pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?” (Iov 7:20). Adică, vorbind
cu Dumnezeu începe luminarea minții și începe să funcționeze energia
contemplativă a sufletului. Deci, Iov întreabă pe Dumnezeu: «De ce prin
încercările pe care mi le trimiți și prin pedepsele Tale mă pui în situația să
Te judec? De ce mă pui în această dificultate?”, adică: „De ce mă faci să-ți
fiu povară?”. Aceasta înseamnă că începe dialogul cu Dumnezeu și când începe
dialogul cu Dumnezeu atunci se dezvoltă această energie a minții.
Cele trei etape ale
vieții duhovnicești
Al patrulea mesaj pe care-l
desprindem din Cartea lui Iov este că aici se vede taina pedagogiei lui
Dumnezeu. Când vorbim despre aceasta, ne referim la ceea ce face Dumnezeu ca să
ne îndrepte spre sporirea duhovnicească.
Toți Părinții Bisericii ne spun
că există trei etape în viața duhovnicească.
Întâi, Dumnezeu își trimite harul Său către om, îi dă dragostea Lui, îi dă
inspirație, îi dă rugăciune, apoi se retrage puțin, după cum explică Sfântul
Diadoh al Foticeii, se îndepărtează puțin. În acest fel se produce o camuflare
a harului ca să-l determine pe om să-L caute pe Dumnezeu. Spune Sfântul Diadoh
al Foticeii că se întâmplă ceva asemănător cu o mamă care, dorind să înțeleagă
iubirea copilului său, se ascunde și, în timp ce se ascunde, strigă: „Ηai,
găsește-mă!”, iar copilașul auzind vocea ei, o caută. Tot așa face și Dumnezeu,
se ascunde pentru puțin ca să ne facă să-L căutăm.
Aceasta este a doua etapă a urcușului duhovnicesc. Aceasta este o retragere a
harului, aș spune, pentru ca văzând Dumnezeu pe om mai apoi însetat și
căutându-L, să îi dea și mai multe daruri. Deci, avem trei etape ale vieții
duhovnicești: venirea în dar a harului, retragerea lui și revenirea din nou a
harului dumnezeiesc.
(Fragment din Revista
Atitudini Nr. 63, dintr-o omilie tradusă de M. Ierusalima)
S A R E A
- Sfantul Nicolae Velimirovici -
Sarea este simbolul crestinilor de acum, care îi îndreapta si pe altii.
Sufletul, sarat bine cu învatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de
aceea ajuta si aproapelui sau sa se împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea
pamântului”, a spus Domnul nostru cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se
refera nu doar la Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii în general. Daca
crestinatatea îsi pierde puterea, facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai
„sara” neamul omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare?
Daca sufletul nu are întru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare
si devine fara gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile
lor prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre
acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare
citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”.
Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru acesta.
Sfantul Nicolae
Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2009, p. 36-37
VREMEA SERII
- Sfantul Teofan Zavoratul -
Cine nu se va închina Tie, Care
Te îngrijesti cu atâta dragoste de noi, oamenii? Tu scoti stelele si pleci
vremea spre înserare, ce pune capat ostenelilor celor ce toata ziua au lucrat
pâna la istovire.
Vine seara si-i odihneste pe cei
ce s-au ostenit luptându-se cu foamea si cu setea. Vine vremea serii, bucurând
lumea si truditorii acesteia.
Bine este cuvântata marirea Ta,
care dintru început poarta grija de noi, oamenii!
Si oamenilor, si dobitoacelor le
dai odihna la vremea serii.
Sfantul Teofan
Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu