Adrian Munteanu - Am ajuns la 60 de primăveri!

 

Am ajuns la 60 de primăveri!

Nu este o plăsmuire fără suport real. Ieri am avut întâlnirea de 60 de ani de la terminarea Colegiului Național Unirea din Brașov. N-am fost exagerat de mulți. Vreo 25 din cinci clase de câte 36 de elevi. Faceți singuri socoteala și trageți concluzia. Dar cei care au fost mi-au lăsat o stare de bine, asociată unui zâmbet și conștiinței că se poate. Timpul are însă raportări diferite, de la persoană la persoană. Ceea ce am vrut eu să fac a fost să ies în față și să reamintesc că la ceremonia de absolvire a liceului din 1966 am rostit o poezie scrisă se mine, un rămas  bun adresat colegilor, profesorilor, școlii. Iar acum, după 60 de ani de la absolvire, am revenit cu o poezie scrisă în aceste zile și adresată colegilor supraviețuitori. De fapt am scris două poezii. Una am rostit-o în sala festivă a liceului și alta la restaurant, acolo unde ne-am dus să finalizăm întâlnirea. Surpriza mea s-a prelungit, pentru că fiecărui coleg i-am înmânat câte două foi cu textul sonetelor respective la care am adăugat semnătura. Apoi fiecare coleg care își dorește, va avea în mod gratuit ultima mea carte, romanul-jurnal „Fereastra Orbului” care are unele segmente ce se petrec în liceu, pe vremea noastră, a celor tineri de atunci. Nu voi pune poze, pentru că nu știu exact cine dintre colegi acceptă sau nu o astfel de destăinuire. Poate n-aș fi cerut voie dacă erau pozele de la absolvire.  Între timp s-au cam adunat firele cărunte, pentru unii spatele s-a mai încovoiat sau au apărut riduri prea multe. Dar vă spun eu că sunt temporare. Poza este cu doamna directoarea a liceului care a ținut un cuvânt de întâmpinare. Vă pun însă mai jos, pentru cei puțini care mai citesc o poezie sau pot adăsta înaintea unui moment cu încărcătura lui emoțională, dar particulară, textul celor două sonete scrise și rostite cu acest prilej.

 

~*~

Urare la 60 de primăveri

Din an în an parcă-i mai greu popasul.

Te văd și parcă nu ești tu acela.
Pe chipul cunoscut s-a pus dantela
Poverilor ce ne-au curmat taifasul.
Imagini dimprejur nu-s acuarela
Cu flori de câmp, ca să-ntrerupi impasul
Căderilor din veac adânc în ceasul
Când se va-nchide pentru toți umbrela.
Si totuși ești. Te recunosc în toate.
De când eram doar niște cruzi puștani,
Când totu-a fost să curgă ca pe roate.

Eram atunci frumoși și diafani.
Dar și acum, când timpul săbii scoate,
Hai să rămânem tineri! La Mulți Ani!

Adrian Munteanu

Urare la șaizeci de primăveri

 

Promisiune

Te văd trecând. Cuvintele cad mute.
De pe rotundul buzei prind să zboare,

Dar goana lor până la tine moare.
Cărări se pierd prin văi mereu abrupte.

Esti tu acel cu care-am pus prinsoare

Că anii noștri tineri vor să lupte
Cu timpul și din tot or să se-nfrupte
Trecând prin vremi și umbre trecătoare?
Ce mult te schimbă soarta și puterea!

Abia te recunosc. Dar drumuri lungi

Încă mai sunt. Refuză-ncovoierea,

Mâhniri si-adânci dureri să le străpungi!
Îndreaptă-ți gândul, trupul si vederea!
Eu îți urez la sută să ajungi!

 

~*~
Adrian Munteanu