FĂRĂ EGAL MONDIAL (scrisoare canonizată)
Ești splendid în tot ce exprimi, cu iubire
la înălțimi, cu dimensiuni în lumină, cu reper de cer, sincer și de pomină.
Ești exemplu al Edenului, grădină a limbii române materne și doină de lumină
din lumină lină. Cu cana de cafea pe canapea și ceaiul în grai de rai, cu
întins de plai, de munți și deal, în Ardeal, cu totul tradițional și
național-monumental, fără egal mondial.
Tu ai talent fără măsură. Iubindu-ți
neamul, limba și țara, ești fără asemănare, o binecuvântare a României
profunde, de legendă și mare. Ești un spectaculos luminos al limbii române care
dăinuie și pururi rămâne.
Trăiești după propriile principii, drepte
și reale, ca ale Bibliei.
Pro Vita este după inima ta.
Nu totdeauna faci ce-ți place. Trece un
timp până te obișnuiești, până devine a doua natură și începe să-ți placă. Căci
la ce bun să-ți placă un lucru dacă nu face bine celorlalți și nu aduce
fericire semenilor? Aproapelui tău și tuturor să le încălzească sufletul cu
căldura și soarele inimii tale altruiste și artistice, optimiste, creative,
divine, pline de iubire, curate și bune, precum Moș Crăciun și Hristos,
frumoase și generoase.
Important este să ai vedere de ansamblu și
să fii mereu în acțiune, cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, cu răbdare, pasiune,
perseverență, dragoste și înțelepciune, asemenea lui Iisus. Cu blândețe și
noblețe, cu școala de dincolo de școală, școala pe verticală, astfel încât cei
din jurul nostru să se simtă bine, în al nouălea cer.
Nu este bine să-i contrazici pe ceilalți
și să-i faci să se simtă prost sau incomod. Fă ca lumea să aibă încredere în
tine și să te urmeze cu bucurie. Să simți că nu faci degeaba umbră pământului
și că, la urmă, râde mai bine cel care a ales adevărul și viața.
Slavă Domnului că am îmbrăcat cămașa
fericirii lui Iisus, Mesia iubirii, și a acelui dor de la marginea mării, din
România lui Mihai Eminescu și a Veronicăi Micle, cu tei înfloriți și plopi
înverziți pe alei.
Ești un om luminos. Educația ți-a dat
aripi. Pe covorul roșu al vieții ești cocoșul roșu, cocoșelul cavaler, om de
caracter, cu cerul drept ghid și reper.
Nu avem dreptul să facem rău celorlalți.
Suntem chemați să fim responsabili și, prin Hristos, treziți din moartea morții
către veșnicie.
Tu, Ben, ești om printre arome și esențe,
dintre cei care mută munții și fac posibil imposibilul. Om între oameni și
pentru oameni, asemenea lui Nicolae Bălcescu și lui Nicolae Iorga, purtând vie
memoria neamului românesc, arhaic și autentic.
Dintru început și până astăzi, România
rămâne o minune, lumină din lumină, grădina Maicii Domnului, țară de omenie și
istorie.
Pildă vie este și lucrarea ta Pro Vita.
Ben, om al cuvântului, în slujba binelui
și a lui Dumnezeu.
Trăiește după propriile principii, drepte
și reale.
Pavel Ratundeanu-Ferghete
Comentariu la text:
Citind acest text, am avut impresia că
autorul lui aparține acelei Românii tăcute care nu scrie după reguli literare,
ci după regulile inimii. Sunt oameni care nu cunosc întotdeauna gramatica, dar
cunosc recunoștința; nu stăpânesc retorica, dar stăpânesc omenia.
În cazul de față, frumusețea nu stă în
perfecțiunea frazei, ci în abundența sufletului. Omul acesta pare să fi vrut să
spună tot ce avea în inimă deodată, fără economie de cuvinte, asemenea unui
izvor care nu știe să curgă măsurat.
……..
Mi-a rămas în minte o expresie a lui
Nicolae Steinhardt: „Dăruind vei dobândi.” Oamenii ca autorul acestei scrisori
nu dăruiesc idei sofisticate, ci ceva mai greu de găsit: căldură omenească.
Mă bucur că am putut contribui, la
cinstirea unui asemenea om.
Pavel Rotundu Ferghete – un Picasso
al limbii române
Continuând ideea că Pavel Rotundu Ferghete
este un izvor năvalnic de emoții admirative, trebuie spus că valoarea scrisului
său nu stă neapărat în perfecțiunea frazei, ci în abundența sufletească, în
căldura omenească și, recurgând la o metaforă, în faptul că el este un adevărat
Picasso al textului românesc.
În toate lucrările sale publicate,
dovedește o inteligență naturală a comunicării directe. El se folosește de
cuvântul esențial și de simbolul fundamental al limbii române, atingând
întotdeauna ținta. O țintă pe care pare să o poarte nativ în memoria ancestrală,
moștenită parcă în ADN.
Canoanele unei limbi sunt atent șlefuite
pentru rigoare, control și exprimare rațională. Omul instinctual însă,
necondiționat de reguli și convenții, folosește cuvintele care îi sar scântei
din subconștient. Poate că tocmai acest fapt sparge canonul și deschide poarta
revelației.
Este ca și cum frumosul s-ar ascunde în
mărăcini. Ca și cum ai culege frăguțe, înțepându-ți degetele. Adevărul
expresiei nu vine întotdeauna pe drumurile bătătorite ale gramaticii, ci prin
potecile sălbatice ale sensibilității.
De ce îl compar cu Picasso?
Pentru că textul său este la fel de frânt
precum imaginea realității recompusă pe pânzele marelui artist. Fețe pătrate,
ochi deplasați, fragmente risipite care, privite separat, par dezordonate, dar
care împreună construiesc o viziune nouă asupra lumii. Un tablou transmite o
întreagă filozofie într-o clipă. Un vers deschide o călătorie infinită.
La fel, textul lui Pavel Rotundu Ferghete
te invită să treci dincolo de aparențe. El nu se adresează doar rațiunii; te
provoacă, te tulbură, te obligă să participi. Scrisul său pare să te iubească
și să danseze cu imaginația, cu orgoliul și cu propria ta conștiință.
Nu și-a trădat obârșia. Nu și-a renegat
rădăcinile. A rămas fidel izvoarelor din care s-a născut.
Este un Picasso al cuvântului, care te
smulge din normalitate și îți pune în mișcare toți senzorii, asemenea firelor
de iarbă tresărind în adierea vântului.
Pavel Rotundu Ferghete scrie astfel de o
viață.
Pentru el, existența însăși este poezie.
Textul original mai jos:
ORIGINALUL
FĂRĂ EGAL MONDIAL
Ești un splendid, în tot ce exprimi, cu
iubire la înălțimi, cu dimensiuni, în lumini, cu reper de cer, sincer și de
pomină, exemplu a Edenului grădină de limba română, maternă și de pomină doină
de lumină din lumină lină, cu cana de cafea pe canapea și ceai, în grai de rai,
cu întins de plai, munți, Deal, în Ardeal cu totul tradițional și național-
monumental fără egal mondial.
Tu, ai talent fără măsură iubindu-ți neam,
limbă și țară ești fără asemănare, o bonecuvântare de România profunda de
legendă și mare (ești un spectaculos luminos a limbii române care dăinuie și
pururi rămâne.
Trăiți după propriile principii drepte și
reale de Biblii.
Provita e după inima ta.
Nu totdeauna faci ce-ți place, trece un
timp ca să te obișnuiești, să fie a doua natură și să-ți placă, că ce-i să-ți
placă un lucru dacă nu să facă bine celorlalți și, chiar să le aducă și
fericire semenilor, apropelui tău și de fapt pe toți să-i încălzească cu
căldură și mult soare sufletul tău altruist și artist, optimist, pozitiv,
perspectiv creeativ divin plin de iubire și pur, curat pur și simplu, cum mai
rar de bun, moș Crăciun-Hristos, frumos și luminos-generos.
Important e să ai vedere de ansablu și să
intri, să fii mereu, în acțiune, cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, cu răbdare,
pasiune perseverență, dragoste și înțelepciune ca Iisus perseverent, cu
blândețe și noblețe, fără îndoială cu școala de dincolo de școală, școală pe
verticală ca toți din jurul nostru să-i facem să se simtă bine, comod, în al
nouălea cer de fericiți ce sunt (nu-i bine să-i contrazici pe ceilalți și să se
simtă prost, incomod, josnic (fă ca lumea să asculte de tine, să aibă
încredere, în tine ca în cădere liber, în penumbră, să te simți lejer și, că nu
faci degeba umbră celui care la urmă râde mai bine magna cum laude, cu undă
verde, spre viață și adevăr, slavă Domnului, c-am îmbrăcat cămașa fericirii a
lui Iisus, Mesie a iubirii și, al acelui dor de la maginea mării, din România
lui Mihai Eminescu și a minunatei Veronica Micle, cu tei înfloriți și plopi
înverziți, pe alei).
Un frumos care te înțelege, că educația
ți'a dat aripi, om luminos, pe covor roșu, tu ești cocoșu roșu, cocoșelul
cavaler, fain-făinel, mon cher, om de caracter, cu cerul ghid și reper.
N-avem drept să facem rău celorlalți,
responsabilizați și botezați, din moartea morții de Hristos la veșnicie
deșteptați.
Tu Ben ești om printre arome și esențe,
printre cei care mută munții, că bagă cămila prin urechile acului, pe altarul
soarelui, imensă tablă de șah al pământului, altar pe care am muncit, investit
ca tu cel mai iubit pământean printre romànii de pretutindeni, românii dintre
străinii, australienii aborigeni, tu om între oameni, pentru oameni ca Nicolae
Bălcescu: alfa, beta și omega, Nicolae Iorga, cu viața de istorie așa cum a
fost neamul nost arhaic, autentic și dialectic, de când lumea lume, o adevărată
minune lumină din lumină, grădină a Maicii Domnului, de Românie cu omenie și,
istorie, pildă vie ca a ta provita Iisus, Ben men, în cuvânt-de sfânt Dumnezeu
mai presus.
Trăiți după propriile principii drepte și
reale.
PR-F
Elogiu al „imperfecțiunii”, elogiu al unei
expresivități care depășește convenția. Exact cum cubismul nu reproducea
realitatea fotografică, ci încerca să o dezvăluie din mai multe unghiuri
simultan, și scrisul lui Pavel Rotundu Ferghete pare să urmărească adevărul
emoțional înaintea celui formal.
Entuziasmul autentic al celui care citește
cu inima și încearcă să explice un fenomen literar prin imagini și analogii
vii. Comparația cu Pablo Picasso este inspirată tocmai pentru că nu se referă
la tehnică, ci la capacitatea de a sparge convențiile pentru a ajunge la o
expresie mai profundă.
Ideea că „frumosul este ascuns în
mărăcini” și că uneori cuvintele care vin direct din subconștient pot produce
revelații pe care discursul excesiv de controlat nu le poate atinge.
Miezul reflecției: tensiunea dintre canon
și inspirație, dintre regulă și har.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu