Valenţiu Liviu Mihalcia iese la rampă
cu ”Trei prieteni” de Vasilica Grigoraş
M-am
delectat în ultimele zile cu un volum de debut, semnat Grisha Onedin, apărut la
Editura Oscar Print, Bucureşti, 2015. Dacă nu cunoşti autorul în persoană, nici
nu bănuieşti că este vorba de un pseudonim literar. Şi asta pentru că unitatea
dintre pseudo-numele autorului, numele a trei personaje, prietenii (Misha–
moldoveanul Mihai, Saşa–rus şi Yura-ucrainian) şi Chişinău, capitala Republicii
Moldova, locul unde se petrece o parte a acţiunii acestei proze scurte este
intrinsecă.
Povestirea
curge lin ca un râu de câmpie, cu apa limpede ca de cristal, al cărui clipocit
este doar un sursur discret. Acţiunea povestirii are început de poveste, ceea
ce, la prima vedere induce ideea că este o carte pentru copii, în realitate o
scriere pentru toate vârstele. Cartea place de la primele pagini, te îmbie să
sporeşti în lectură şi să urmăreşti năzdrăvăniile celor trei copii fericiţi
care se întâlnesc, se joacă îmbrăcaţi în costume de indieni ca în filmele cu
cawboy şi se exprimă într-un „adevărat Babilon, un talmeş-balmeş de română,
rusă şi ucrainiană”, dar „rupeau şi ceva engleză” pentru că erau „puşti
deştepţi”, colegi de clasă, fiecare cu aptitudini şi înclinaţii frumoase: Mihai
„premiant, urmează şi cursurile şcolii de muzică, specialitatea vioară”, Saşa
„talentat la sport” şi Yura iubeşte matematica şi fizica, de aceea pentru el
„orice trebuie explicat, nimic nu rămâne neelucidat”.
Petrec
împreună clipe minunate, însă timpul zboară pe neobservate şi „fiecare a luat
drumul lui în viaţă”: Mihai ajunge violonist, Saşa, un mare atlet şi campion,
iar Yura, profesor de matematică. Nimic nu i-a despărţit, însă „anii au trecut
şi au ajuns la vârsta pensionării”, după anii ’90.
Saşa avea de
mulţi ani sădită în suflet dorinţa de a vizita America, de a vedea marea
metropolă, New York. Acum era posibil acest lucru şi de comun acord încep
pregătirile. Toate formalităţile sunt aranjate cu ajutorul unui prieten
american al lui Saşa, Enzo Bernini, fost campion olimpic şi mondial la
atletism, pentru a întreprinde această călătorie în perioada sărbătorilor de
iarnă.
Spre
deliciul cititorului, cei trei prieteni au parte de o serie de peripeţii,
escapade, întâlniri neaşteptate cu parfum de sărbătoare şi miracol, trăiri
frumoase alături de oameni minunaţi. În plină iarnă, îmbrăcaţi doar în halat şi
papuci, se rătăcesc precum fulgii de nea purtaţi de vânt şi hălăduiesc în
neştire, iar pe una din străzile New Yorkului trăiesc o adevărată aventură.
Cum era şi
firesc, fiecare avea la purtător un bagaj cultural, artistic, spiritual. Pentru
Mihai, la loc de cinste se afla muzica românească, în principal cea clasică, pe
lângă un repertoriu universal bogat. Îl întâlnesc pe Moş Crăciun şi pe un
bărbat care cânta la o vioară veche. Petrec ceva timp împreună, în care Mihai
cântă melodii în engleză dedicate Moşului, apoi în sclipitoarea stradă
newyorkeză, Mihai deschide izvorul muzical românesc al fiinţei sale şi-i dă
drumul cu graţie în văzduhul american, impresionând auditoriul trecător prin
zonă, care-i răsplăteşte cu generozitate gestul său. În momentul în care cânta
„Balada” de Ciprian Porumbescu, opreşte şi parchează lângă trotuar, alături de
ei o maşină de lux. Şi ne spune autorul că „Muzica a pătruns şi în interiorul
limuzinei, Pe bancheta din spate, un domn în vârstă, asculta nemişcat, cuprins
de uimire şi plăcere. Totodată un fior l-a străbătut. Această muzică i-a trezit
amintiri. În subconştient, cunoştea melodia, îi apăreau crâmpeie de imagini şi
locuri în mijlocul cărora parcă a trăit odată, precum şi personaje pe care le-a
întâlnit cândva i se perindau fantomatic prin faţa ochilor.”
Împreună cu
prietenii săi, îmbrăcaţi la patru ace, participă la petrecerea de Crăciun şi de
Revelion, la invitaţia celui care i-a admirat în stradă, un ,,american foarte
bogat”, cu adânci rădăcini româneşti. Acolo, parcă au intrat într-un palat
fermecat din basmele pentru copii. „O sală impresionantă, cu o sumedenie de
candelabre care ţâşneau din tavan”, „muzica în surdină, acoperită pe alocuri de
murmurul vocilor şi al râsetelor”. „clinchetul paharelor de cristal, pline cu
şampanie întregeau, precum nişte clopoţei, marele recital al sunetelor”.
Din volum se
desprinde bucuria de a trăi frumos, dragostea pentru semeni, înţelepciunea de a
urma parcursul firesc al vieţii. Eroii povestirii trăiesc cu sentimentul că
sunt posesorii unei tinereţi veşnice şi se comportă ca atare. Captivantă este
lectura pasajului în care este prezentată relaţia de familie a prietenului lui
Saşa, atletul american care trăia în continuare povestea de dragoste cu soţia
sa, în ciuda faptului că ea „trăia în lumea ei”. Autorul, el însuşi un iubitor
de literatură, muzică, artă, în diferite paragrafe descrie minuţios modul de
înterpretare a unor lucrări muzicale şi a dansului, iar prin cuvinte delicate
scoate în relief talentul şi harul celor care interpretează ori se află pe
ringul de dans.
Autorul
conturează clar portretele personajelor sale, persoane pline de dezinvoltură,
optimiste, dornice de cunoaştere, empatice, receptive la nevoile altora şi
dispuşi mereu să ajute, să dăruiască, dar şi cu un viu simţ al umorului.
Pe întregul
fir narativ, cititorul este împlicat în trăirile eroilor. Este invitat să-şi
evalueze prieteniile, amiciţiile, astfel fiind tentat să reflecteze la
sugestiile autorului, conştientizând că ceea ce se construieşte cu sinceritate
şi altruism este şi durabil.
Scriitorul
nu are un debit verbal fără noimă, plictisitor, cu descrieri însăilate fals, ci
construieşte abil o frază scurtă, o propoziţie corectă, cu sens şi tâlc. Acest
lucru se realizează prin puterea de seducţie a cuvântului oportun, folosit în
momentul şi la locul potrivite. Cuvântul se adresează în aceeaşi măsură
intelectului care înţelege şi traduce sugestia prin propriul fitru, dar şi
inimii care face diferenţa între trăirile din carte şi ale sale.
Autorul nu
vulgarizează nimic, decenţa limbajului, stilului, atitudinii este la cote
înalte. Dialogul este de bun simţ, vioi, antrenant, sensul cuvintelor este cel
mai potrivit, favorabil, fără ornamente, false înţelesuri ori trimiteri
suversive, înflorituri şi sensuri forţate.
Stilul
abordat se caracterizează prin consecvenţă, limpezime, acurateţe, luciditate.
Atitudinea autorului pare uneori rece, distantă, este o încercare de a fi
echidistant, însă pe parcursul lecturii descoperi implicarea caldă a autorului
în trăirile personajelor. Este vorba de o potrivire fericită între talent,
formare intelectuală şi voinţa de a realiza ceva de calitate. Primatul
inteligenţei formează temelia bunului gust. Toate acestea atrag cititorul spre
lectură, dar şi admiraţia acestuia pentru clipele frumoase petrecute lecturând
cartea.
Întâlnim în
cartea „Trei prieteni” o ironie fină, un simţ al umorului rafinat, apropouri
subtile, o persiflare inteligentă, sugestii uşor sarcastice, dar dulci în
aceeaşi măsură.
Este o
scriere atent concepută, rezultat al unei gândirii scrupuloase. O povestire
realistă, cu imagini de bun gust, în care întâlnim omul zilelor noastre cu
sentimente şi atitudini istoric durabile, cu idealuri statornice în conştiinţa
colectivă şi individuală, cu dorinţa de a perpetua în timp valorile morale
ideale. Faptele, aspiraţiile, împlinirile sunt simptome ale omului obişnuit şi
nu cer interpretare şi tălmăcire.
Meritul lui
Valenţiu Liviu Mihalcia constă şi în faptul că aduce un elogiu sincer
prieteniei, iubirii şi dăruirii, adevărate valori umane. Depinde doar de noi,
oamenii să le cultivăm şi să le păstrăm din copilărie până la senectute, precum
eroii din povestirea „Trei prieteni”. În acest sens ne îndeamnă şi motto-ul
cărţii: „Cel care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi
dezinteresate nu cunoaşte toată fericirea pe care un om o poate primi de la alt
om ” Carl Gustav Jung
Cartea apare
şi în ediţie engleză, în traducea jurnalistei Alinia Lavinia Grigoraş.
Felicităm
autorul şi traducătorul şi le urăm inspiraţie, spor la scris şi colaborare
fructuoasă!
29 decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu