SIMTUL VAZULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Vederea este simtul cel mai nobil
si desavârsit dintre toate cele cinci simturi exterioare; aceasta nu contribuie
doar la conservarea vietii trupesti, ci slujeste omului cu precadere în
privinta nevoilor sale spirituale. Diferenta existenta între foloasele aduse
sufletului si cele aduse trupului este atât de mare pe cât de mare e diferenta
între nevoile duhului si cele ale carnii, precum si aceea dintre arte si
stiinte si nevoile vietii cotidiene. Artele frumoase se datoreaza ochiului.
Dupa cum ne arata Istoria antropologiei, prin intermediul vederii omul este
introdus în lumea frumusetii spirituale si materiale, a gratiei, ordinii,
armoniei, stralucirii, maretiei, sublimului si miracolelor; ea strabate
înaltimile, distantele si, ramânând nemiscata, contempla, ca de pe un tron
înalt si maret, întreaga lume. Îsi încordeaza ochii si patrunde în universul
microscopic si plin de mistere al creatiilor invizibile; si de acolo, înaltându-se
mai presus de ceruri, intra în universurile infinite ale titanilor, ale
pietrelor de temelie a întregii creatii si cutreiera în universuri invizibile
asemenea unui locuitor al înaltului care paseste deasupra cerurilor. Cu
adevarat, cât de minunata e vederea!
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 100
ARTA MARTURISITOARE
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Cultura poate fi purtatoare de
evlavie crestina. În Rusia, în anii sovietici, când literatura religioasa era
inaccesibila, oamenii au învatat despre Dumnezeu din lucrarile clasicilor rusi.
Era cu neputinta sa cumperi sau sa gasesti la biblioteca scrierile Sfântului
Isaac Sirul, însa am avut acces la scrierile staretului Zosima din Fratii
Karamazov, care au fost inspirate de lucrarile Sfântului Isaac. Literatura,
arta si muzica rusa din secolul al XIX-lea, desi seculare în forma, au pastrat
o legatura launtrica profunda cu temeliile lor religioase originare. Iar de-a
lungul perioadei sovietice, cultura rusa din secolul al XIX-lea a îndeplinit
misiunea care, în împrejurari normale, ar fi fost lucrarea Bisericii.
Acum, ca prigonirea religioasa a luat
sfârsit, Biserica a intrat în arena libertatii: nu sunt piedici în calea
misiunii ei. Între Biserica si cultura era un zid, construit artificial în
vremurile sovietice. Dar acum nu mai este asa. Slujitorii Bisericii sunt liberi
sa conlucreze îndeaproape cu oamenii din lumea artelor si a culturii pentru a
lumina lumea. Biserica, arta si cultura sunt împreuna-partase la un câmp
misionar comun si împreuna iau asupra-le sarcina comuna de a raspândi luminare.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 16-17
POTIRUL
Sfantul Teofan Zavoratul
Iata paharul Înfricosatului Tau
Sânge, plin de lumina si de viata. Daruieste-ne pricepere si luminare, ca sa ne
apropiem de el cu dragoste si cu sfintenia credintei, si sa ne fie nu spre
osânda, ci spre iertarea pacatelor.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208
VERGILE PEDEPSELOR
Sfantul Teofan Zavoratul
Tu nu Te
tulburi când Te superi si nu Te mânii când pedepsesti. Daca Te-ai mânia când
pedepsesti, lumea nu Ti-ar putea îndura mânia.
Loviturile
Tale sunt pline de dragoste; pedeapsa Ta arde cu focul îndurarilor Tale;
Iubitor fiind, nu urmaresti decât binele chiar si atunci când bati.
Vergile
pedepselor Tale sunt taiate din pomul milostivirii Tale: când se ating de
cineva, toate loviturile sunt aducatoare de mare bine.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191
Un om al străzii sfânt
În plimbarea
pe care o făceam, privirea mea străbătea mulțimea și fixa pe unii în mod
insistent, chiar deranjant. După câțiva metri, deși căutam altceva, am întâlnit
o privire care îmi vorbea parcă fără cuvinte, dar care m-a umplut de remușcări…
În timp ce
eu țineam în mână o plăcintă cu brânză și o sticlă cu apă, cu aer nepăsător și
rece, acela, flămând și istovit, aștepta nu plăcinta cu brânză, ci sfârșitul
său, care nu mai venea… L-am privit din nou și i-am oferit plăcinta împreună cu
sticla cu apă. Le-a luat în mână, dar nu a mâncat.
– O țigară
ai să-mi dai?
– Nu fumez,
i-am spus, dar îndată am alergat la chioșcul de alături și i-am cumpărat un
pachet.
I l-am
oferit zâmbind și neavând ce altceva să-i ofer, a început „oferta” lui.
– Țigara mă
ucide, pe când plăcinta amână întâlnirea cu iadul pentru mai târziu.
L-am privit
în tăcere și nemișcat, arătându-i interesul care cerea ca el să continue…
– Nu mă ia,
prietene, Maica Domnului, ci mă lasă aici să mă chinuiesc… Să-mi văd patria cum
se distruge și eu să nu pot să o ajut… Copiii și tinerii cum se pierd în
deznădejde, fără niciun ideal sau plan de viitor și eu să mă topesc… Să-i văd
pe bolnavi neajutorați și pe bătrânei marginalizați și aruncați prin azile, iar
inima mea să se facă neagră de supărare… Hristos este mereu lângă mine și cu
cât Îl rog să mă ia împreună cu El, mă lasă să dorm și vine din nou când mă
trezesc… Nu am altă companie, dar nici nemulțumire… Oricând Îl strig, aleargă
îndată să mă asculte… Dacă vei cere de la prim-ministru o audiență, nu-l vei
vedea niciodată. Dar Stăpânul întregii lumi vine îndată…
În clipa
aceea lăcrimează și se oprește din vorbit, pentru a privi în altă parte. M-am
așezat lângă el și așteptam să continue… Dar era atât de cald lângă el, în ciuda
frigului care era afară, de ai fi zis că avea o sobă lângă el.
În clipa
aceea mă privește și-mi zâmbește.
– Soba este
dar de la Hristos, îmi spune el, ca să nu-ți spun că noaptea mă și dezvelesc.
Când am
văzut că mi-a citit gândul, m-am făcut palid la față. Mi-am dat seama că nu era
un om de rând…
– Dreptatea
lui Dumnezeu, îmi spune el, este mai mare decât îți poți închipui… Dacă
săvârșești ucidere, îngăduința omenească a tribunalului poate să te scoată din
temniță mai devreme cu câțiva ani, pe când pentru aceeași fărădelege îți spun
că vei merge veșnic în iad… Este cu putință ca omul să fie mai iertător decât
Dumnezeu? Dacă te pocăiești de faptele care te îngreuiază, vei fi iertat îndată
de către Hristos. De aceea să nu fii atât de aspru cu tine însuți. Dă-i
sufletului tău prilejul de a se îndrepta și nu rămâne înlănțuit în legi și
rânduieli. Să-ți faci rugăciunea ta întotdeauna și să nu te lași lipsit de
binecuvântarea lui Hristos.
– Vreau să
te rogi pentru mine, i-am spus eu.
– Dacă eu
mănânc plăcinta, tu te saturi? Să te rogi lui Hristos așa cum fac și eu și să
ai credință!
Când m-am
ridicat, acela a luat plăcinta și zâmbindu-mi, mi-a spus:
– Prietenul
meu te va ajuta să găsești ceea ce cauți.
Niciodată nu
m-aș fi așteptat ca cumpărând un pachet de țigări și o plăcintă, să primesc ca
răsplată înțelepciunea unui om al străzii necunoscut, să primesc în dar
„scanarea” neliniștilor mele și încredințarea că Prietenul Hristos mi le va
spulbera.
Oamenii lui
Dumnezeu sunt printre noi și cine are ochii deschiși, poate să vadă voia Sa,
dar și harul Său, cel care transformă un om al străzii într-un înțelept, un
necunoscut într-un prieten și un om într-un frate!
GRADINA
Sfantul Inochentie al Odessei
Aruncati-va
privirile asupra orisicarei gradini veti voi: într-însa, cu sosirea primaverii,
totul s-a înnoit, înfloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori
care în timpul iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati,
morti si întuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori. Primavara a
adus viata, îmbracaminte noua si podoabe pentru toata împaratia plantelor.
Unele ramân însa tot în golatatea si urâciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru
ca întru ele s-a stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana,
de a respira aer si a-si pune în miscare sevele lor. Iata, deci, icoana
adevarata a omului pacatos, care ne arata cum va fi acesta în ziua Învierii
obstesti! Si el, în mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale
materiei, va ramâne întreg, deoarece firea omeneasca este nepieritoare si
nemuritoare. Însa pacatosul va fi asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe
pamântul cel nou, sub noul cer, totul va învia si se va lumina, el se va arata
mort cu duhul, urât cu trupul si va avea soarta arborelui uscat. Nici un
gradinar nu sufera multa vreme ca gradina sa sa fie slutita – primavara mai
ales – de pomii cei uscati, apoi cu atât mai vârtos Gradinarul cel ceresc nu va
îngadui ca pacatosii prin prezenta lor sa stâlceasca Raiul desfatarii celei
vesnice! Si El va porunci sa se adune pomii si ramurile uscate si sa fie
aruncate în focul cel vesnic. Zicem vesnic, caci sub cerul cel nou si pe
pamântul cel nou toate vor fi vesnice.
Cum si prin
ce putem înlatura de la noi aceasta grozava soarta? Vadit lucru, ca nu prin
curatia si sfintenia noastra, caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci
prin ce? Prin credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se
acopera toate nedreptatile noastre si prin al Carui Sânge se spala toate
pacatele noastre! Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu
parasirea tuturor deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor
întunericului! Prin rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strâmbatatilor
noastre cu fapte bune izvorâte din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la
pamântul cel nou si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa
mai fie.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 60-621111
HRANA SI RUGACIUNEA
Sfantul Sofronie Saharov
Atunci când mâncam trebuie sa ne si
rugam. Toate mâncarurile au înlauntrul lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu.
Astfel, cu rugaciunea, apropiem materia hranitoare si asta ne ajuta.
Mâncarea da energie trupului, avem
nevoie de ea pentru a putea sa lucram si pentru a avea putere de rugaciune.
Pentru cei ce se roaga, puterea mâncarii se preface în putere duhovniceasca.
Cei ce se roaga putin sufera de faptul ca puterea si energia mâncarii se
transforma cel mai mult în patimi si lacomie. În situatii din acestea e nevoie
de post.
Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un
om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 307.
LATURI SI LANTURI
Sfantul Teofan Zavoratul
Naravurile
cele rele ma înfasoara ca niste laturi, si eu ma bucur ca sunt legat. Ma cufund
în adâncul raului, si aceasta ma veseleste. Vrajmasul înnoieste zi de zi
legaturile mele, caci vede cât ma bucur de felurimea acestora.
Tocmai
lucrul acesta este vrednic de plâns si de tânguire, tocmai aici este rusinea si
ocara: ca sunt legat de propriile mele voi. Si mai cumplit este ca ma leg
singur cu legaturile pe care mi le da chiar vrajmasul si omor cu patimile, care
pe el îl bucura.
Stiind,
totusi, cât sunt de îngrozitoare aceste lanturi, cu osârdie le ascund de toti
privitorii sub o înfatisare frumoasa. La aratare sunt îmbracat cu haina
cucerniciei, dar sufletul mi-e legat cu gândurile spurcate. Înaintea celorlalti
sunt evlavios, iar pe dinlauntru sunt plin de toata netrebnicia.
Constiinta
ma pâraste pentru aceasta, si as vrea cumva sa scap din lanturile mele, si zi
de zi ma tângui si suspin, dar ma tot încurc în aceleasi curse.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 24-25
VEGETATIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
În existenta lumii vegetale gasim o
dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare.
Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita
prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale
muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre
ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai
frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o
îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba,
parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe
om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor,
Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin
credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12, 28). Daca Dumnezeu da viata în
fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea
viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul,
în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de
bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui
Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În
ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este
templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile)
crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de
ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului
îsi simt inima plina de sfintenie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444
JUDECAREA UNUI VINOVAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca se savârseste o judecata,
iar în fata ei sta cel vinovat, care, fiind vadit, se cutremura de frica si se
umple de rusine; aude osânda pentru încalcarea legii, este lipsit de cinste si
de avutie, este scos din rândurile oamenilor celor buni si cinstiti, fiind
socotit raufacator si netrebnic; apoi este dus în temnita cu rusine si îsi
primeste pedeapsa dupa lege. De la aceasta judecata, sa se întoarne prin
credinta duhul tau spre Înfricosata Judecata a întregii lumi, unde Însusi
Dumnezeu este Judecatorul Care cerceteaza inimile noastre. Înfatiseaza-ti în
mintea ca la acea Judecata pacatosii stau despartiti de ceata celor drepti;
stau într-o negraita rusine si frica, într-un cutremur de nespus; sunt vaditi
de calcarea Legii lui Dumnezeu, sunt vaditi în fata lumii întregi, înaintea
Îngerilor si a oamenilor; îsi vad pacatele, pe care le-au savârsit cu cuvântul,
cu fapta sau cu gândul cel ascuns si care sunt descoperite spre a fi cunoscute
de toata lumea; îsi vad pedeapsa ce li s-a gatit dupa ale lor fapte. Iar pe cei
care aici au fost defaimati, certati, batjocoriti, prigoniti, napastuiti si
calcati în picioare ca niste gunoaie, acolo se vor afla stând întru slava si
întru bucurie mare. Vor vedea cei nedrepti mânia Dreptului Judecator, vor auzi mustrarea
si rânduirea Lui înspaimântatoare: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în
focul vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui. Ca am flamânzit si
nu Mi-ati dat sa manânc” si asa mai departe (Matei 25, 41-42). În cele din
urma, cu o nemaipomenita rusine, frica si mâhnire, cu plânsete, tânguiri si
urlete de deznadejde, cei nedrepti vor fi târâti de îngerii cei rai si zavorâti
în temnite, „unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge” (Marcu 9, 48).
Aceasta întâmplare si cugetarea asupra ei sa te învete a-ti plânge pacatele si
a cauta de pe acum milostivirea Judecatorului, pentru ca sa nu fii rusinat
atunci în vazul întregii lumi, sa nu te umpli de ocara si sa nu auzi acea
mustrare si porunca înfricosatoare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 66
CHEIA MANTUIRII
Parintele Rafail Noica
Zice Mântuitorul: „Fericiti cei
milostivi, ca aceia se vor milui”. Fiindca spunem noi, în Tatal Nostru: „Si ne
iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Si iata
ca, daca noi nu putem sa nu pacatuim, daca noi nu putem sa nu fim copii ai
iadului, Dumnezeu ne-a pus o cheie mica si usor de mânuit, pentru a ne mântui.
Ca Mântuitorul spune: „Daca voi iertati pacatele semenilor, si Tatal vostru va
ierta voua; dar daca voi nu iertati, nici Tatal vostru nu va ierta voua”. Si
iata cum putem sa facem ca pacatele de neiertat sa se ierte noua.
Parintele Rafail Noica, Cultura
Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 83
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu