MERE PADURETE 53 - necorectat/needitat

 

foto: ferghete

MERE PADURETE 53

Dorul de Vica mă caută acasă, cum cânta cu dragoste adevărată și Angela Moldovan, ca o scumpă mamă a cântecului popular, cu sanie și, în sanie cu zurgalăi. Totu astfel e foarte normal și moral, național. Dorul de Vica e încă foarte puternică e ca de casa cu prispă și tărnaț, unde stam, la casa părintească, bisericeascească, cu ocolul, unde, în copilărie mă jucam cu turma de copiii satului, c-aici aveam îngăduință, cum acuma copiii au îngăduință la grădiniță, pe atunci neexistând decât să caut după mere cu rujă, în obraz, cu sărutul soarelui  la popa, în grădină, c-aici erau mere clițane de vară cu jind care trebuiau dezgustate, mere de care și acuma mi dor. Totu astfel e fiarte normal și moral, național. Avea popa mere acre, pădurețe care erau scroase din pemniță, din beci, de Crăciun pentru colindăndători. și merele mai erau și pentru nepoții fătului Viorel și a fătoii Nastasia care aveam numele copiilor preutesei și a popii Petru Nicola. Mă gândesc la visul meu și nu pot, cum să mă opresc? Incredibil, dar sunt rebel, din cauza lui Vica, că mai trag çâte o beție, dar cine nu trage, cânta Bubu, Gheorghe..., un om cu grediente și talent actoricesc.  Incredibil, dar sunt rebel, din cauza lui Vica, că mai trag çâte o beție, dar cine nu trage, cânta Bubu, Gheorghe..., un om cu grediente și talent actoricesc. Cu toții avem gânduri, că avem șarm, cadou de la Dumnezeu, eu nici fete cu de toate, neputând să le colecționez, îți dai seama, culmea. Mai trimite-mi ultimul capitol Mere pădurețe, că s-a topit de pe telefon și n-am reușit să citesc 52, ultimul mohican și mi dor, să văd, în mod fericit, fericitule, să sorb cu ochii, citind, cum ai aranjat vorbele, de fapt episodele, că eu cartea o scriu cu tine, Ben Todică ca la piața satului, tu, întodeauna ești un maistru care atâtât de mult fler și totul e atât de bine totul  foarte regizate, că ferchezuit și ordonat aranjezi, în drept de a fi cu atitudine și înțelepciune, în narațiune provita națiune ca scenarist și regizor, cu talent nativ, îmulțit. Uneori dacă boala nu-ți face veacul, uimitor, e ceva trecător și vindecător, că fuge de om ca un iepure fricos care-și pune coada între picioare, ca să nu-l gătești, în sărbătoare și veselie, de bucurie, istețule, să-l pui, de sărbătoare, binecuvântare, în blid, în farfurie. Uneori, iepurile, fâș, fâș, prin tufiș. Chiar și regele e uneori manipula, s-ar putea doar unde știți unde și încătro merge și el merge pe jos. Pentru orice se dă un edict, în orice se dă ordonanță de urgență? La ce din prostie omenească Stalin, prostie sadic omenească, a fost reabilitat? S-a făcut epurare politică? și Rebuturile politice, tot, în picioare au rămas? Ce s-a întâmplat și ce nefast se mai întâmplă și Putin ca un Sisif rămânând pe poziție, în funcție? N-avem pentru nimic timp de pierdut,pentru asta Marin Preda a continuat robota scrisului și pentru asta a fost omorât ca pe Eminescu, Labiș, Iorga, Sadovianu..., morțile multora rămânând un mare mister, o mare rușine națională. Și culmea nimeni nu declară:

     - "Eu numa-s de vină", că nimeni nu-i fără vină ca Ion Iliescu vinovat, dar fără vină. La noi s-a înțes greșit, cu stres, până și adevărul. Herțeg scrie o carte care nu-i cu jumătăți de măsură, nu-i nici jenanant, că e scrisă  cu excelență și conștiință, eficientă, cu arta succesului, de doină și pomină, nemaipomenit, pentru elevii de toate vârstele, cartea fiind de calitate, cu o cinste și o onoare, ruză-buburuză, ideal, cu un scop, este ca tratamentul, vaccinarea, contra Coronavirus ca să nu contractăm virusul Covid, sarcov... Cartea, Arta de a scrie, trebuie avută ca un lucru bun, de cinci stele, că e incredibil atracrivă, cu dimensiune și pe înțelesul elevilor, din lista fenomenelor. La noi s-a înțes greșit, cu stres, până și adevărul. Cartea e cofortabilă, profitați de ea! Cartea, Arta de a scrie, e o metodă de a învăța excelen, cu excelență, e o modalitate de a învăța ușor, cu artă, fantastic și pragmatic, în patria limba română, mod de a învăța natural și național, cu siguranță. Cartea e ca o terapie, inverție, în drept de a fi. E mereu la îndemână Arta de a scrie, e eficientă, liturghie, în scopul de a învăța cu inversie și disciplinație democratică, revoluționară. Ne ilustrează pașii importanț al vieții, pași mai ușoar care trebuie urmați. E o carte de calitate, cu punct de fermitate, igenic și cu bonos de lecții, cu stil, că e o ofertă, bonus, testați-o, elevilor! Scriitorul, autorul, profesesor, ca atare, nu e boschetar, al străzilor, ci un om de onoare și de valoare, în culoare tricolore, cu echilibru și de armonie-omenie care respectă niște reguli, restricții. Are emoția iubirii de oameni. Nu iese din cuvânt, și cuvântul, îl face mare, fie vorba între noi. Nu înlocuiește binele, în binele lui Dumnezeu. Ne ilustrează pașii importanț al vieții, pași mai ușoar care trebuie urmați. E ca o Ecatarina Teodoru, o Darc al România, că avion, avion ia-mă și pe mine-n zbor, să mă fac aviator/ scriitor. N-are sistemul nervos periferic detoriorat, că la mișto el e sănătos și frumos, în topul de a fi zi de zi. E om de suflet, pentru bună și cu bună sănătate, de calitate, familist, în dragoste adevărată artist și artistă. Când lucru e bine făcut, Herțeg n-are nevoe de bla, bla ca-n povestea vorbei de Anton Pann, dintr-o primă școală românească. După o rezolvare, reușită, câtă bucurie și fericire nu găsești, in împăeăția României! Fiecare autor, își caută propriul drum, din multele drumuri pe care putea apuca. Prin esență, îl pricep pe Bogdan Herțeg. Caută să se exprime limpede, pe înțeles, clar, să explice ce era de explicat, cu strălucire, dându-și seama, că trebuia să-și dezvolte creerul, cu starea lui de bine, că de bine, cu toți avem nevoie și în tot e o poezie. Tu, îți dai seama ce fel de om sunt. Iți dai seama, cât și ce fel de om sunt, nu-i așa? Herțeg e foarte drăguț scriitor responsabil. Înspre ce înclină grădina, cu turnul din Pisa, că, pentru ce s-a optat prună răscoptă? încătro e Golgota și crucea cu Hristosul răstignit? Totul e răscolitor, e ca povestea răscolitoare de dragoste a mea și a lui Vica? De ce să profit, că nici Hristos nefiind atârnat pe cruce? Nici nu se ști pe unde ar fi grădina Ghețimani, dar nici Golgota fericitului, a celui mai iubit dintre pământeni? În general un artist, scriitor, nu trebuie să fie egoist, că altruist, trebuie să fie optimist, om cu o logică, om cu un pumn de creer și om fără pereche, îndemănatic, practic și  asta să se dea în vânt după ce-și dorește Bogdan Herțeg fără ai pureca, citi cartea, intuiesc. Intuitiv să despic cu icul, bobul de miei asemenea lui Brâncuși piatra cu dalta, fereatrăul sau să cioplesc, din bardă ori topor nativ, modern, doar în aparență primitiv, absolvind școala celor 7 ani de acasă al țăranului meșter, în lemn, piatră și bronz. Cursurile cele 13, sunt, întregime, cu dimensiune, sunt scrise, cuprofunzime, cu iubire la înălțime. Este o carte minunată scrisă cu caracter și lumină de cer. În general un artist, scriitor, nu trebuie să fie egoist, că altruist, trebuie să fie optimist, om cu o logică, om cu un pumn de creer și om fără pereche, îndemănatic, practic și asta să se dea în vânt după ce--și dorește Bogdan Herțeg fără ai pureca, citi cartea, intuiesc. Scrie cu fler ca un îndreptar și reper pentru elevi. Acest volum Arta de a scrie, merită citit. Cât mai este vai și amar!  ÎN CULORI-CURCUBEU - E un steler, e stelară poeta, însă fără tăgadă înmulțită, în har, la fel fain-făinel e și recitatorul, astral-național, cu monumental de grai de rai, pas cu pas a lucrului bine făcut, din lumina de început, când, în veșnicie, cu vrednicie și eu m-am născut, cum se zice și cum vine vorba cumsecade, strălucitule care ai strigat, maistru, măiestrel al limbii pace, pâine și bine, de patrie a limbii române provita cu îndemână de mâine verde-albastru, cu utrenie, liturghie și vecernie provita și de omenie, din dulcea Românie, doină și lumină de pomină, în unire și iubire profericire: lapte și miere, cazanie de vatră, din Carpați cu mândri frați uniți de inimă și frunte, pâine fierbinte, de pretutundeni, cât un vaier cu vai și amar, îmulțit ca cell mai iubit dar din dar, că tu sufletul de plai lai, mi-l transformi, in rai de grai grăit și la locul potrivit ca om un munte de om, în lucire de grăire, cu drept la înviere și fericire ca apa curgătoare, în veșnică primenire și de veșnică pomenire cu maternă și eternă poetică iubire care ca un Dumnezeu, călăuzindu-mă, Doamne iartă-mă mereu, în aur cenușiu de pământ, de apă și de foc, în noroc  strecurat că voi a-ți bravat, prin Eminescu spiritual, genial-național, tradițional și monumental, natura-universal, în, în porumbescu care sinfonic și baladesc, dialectic, pragmatic, păruntesc, porumbeescu și a zburat prin cerul care-n cuvântul, Dumnezeul, în pace și pâine, de bine transformându-ne: aur cenușiu strecurat, în culori-curcubeu, peste mare fulger și tunet de bine aruncat colorat și aromat cu iz de România ducându-și peste frontiere mondial-cultural sinfonia, în rost folosul, și sinfonia armoniei României neamului nost, de cum a fost provita. Lui Irina, cu un Dumnezeu poetic astral. A fi, în pom, e o înflorire de pom, Dom, drept la înviere, drept la fericire ca apa curgătoare, drept la permanenta primenire. Depinde foarte bine de pace și bine, că noi n-avem, că n-avem cum avea o gândire catrastofică, cu grea povară pandemică. Bună ziua, dragă româncă, de biserică și imnică, cu frumusețe, în noblețe, în gentilețe și bună ținută în artă și, în etică, cu regal, vânătoare regală, iubire verticală făcând senzație, în socio, socoteală, democratică, ecuație, de Românie, cu omenie și sinfonie. Tu ești consistent, conștient, inteligent, în ceea ce, în iubire, ești student.

     - Totul e suferinta fratele meu Pavel din Ciubancuta. Dumnezeu te priveste prin ochii mei si invers. Nu suntem de capul nostru cum crezi tu. La urma platim, Pentru toata iubirea neinteleasa, IROSITA.

     - În cum arată vreme ești cu fapte mari, cu arta succesului într-ale scrisului, pe altarul soarelui, provita făcând față, în viață, cu o mare conștiință, că tu om de viitor, cu spor dai o mână de ajutor, că în zori ești cu capul pe comori, cu dragoste cât cuprinde, ești lucid, limpede.

     - Sunt pierdut prin maracini, printre scaieti precum capra Sfantului nefericit.

     - Nu-mi ies toate lucrurile, dar cui, îi iese? Voința dă succesul, starea de bine, sustenabilitatea, un respect față de noi înșine.

     - Cateodata traiesc cu senzatia ca suntem sabotati de cineva de sus care ne doreste cat de repede acasa. Ca noi poetii, scriitorii, artistii ne-am destrabalat indeajuns si ca IUBIREA sa terminat..., ACASA CU VOI !

     - Mama, în Aghireș-Fabrici, ajunsă la textile, dacă alte femei și-au cumpărat material de rochie, șorț, pentru un stil de viață, era influiențată.

     - Acuma noi ne-am agatat atat de tare de dragoste incat in obraznicia noastra nu vrem sa ne mai lasam de ea, vrem sa iubim mergand. Altii au luat-o cas pe usa din dos sau prin ferestrele veceurilor cum intram noi cei fara bani la film. Asa sa nascut CONSTIINTA frate Pavele, constiinta si dorinta de libertate sau anarhia cum o numesc chinezii. Asa e tradusa libertatea la ei in dictionar.

     - Putem să facem orice și să câștigăm sau de ce nu să pierdem ca fani. Nu toți vreau să se vaccineze cu auto pricepere. Golurile-s tot goluri.

     - Dumnezeu ne iubeste ca vede ca suntem copii prosti insa la colt pe genunchi in coji de nuca tot ne va pune – sau boabe de porumb dupa preferinta.

     - Cui s-arătăm, că avem de toate, că avem suflet? Nu te întreabă, chestionează, ce vrei și ești surprins de echilibru, că-n dos e cu miros, cu zâmbet larg? De actualitate-s figurile de stil și fabuloasele metafore, cum scrie cu plus Herțeg Bogdan, unsoare și o atmosferă armonioasă, frumoasă, că mai sun vânt in sistem și înorări, dar ce nu-i posibil? Nici cu piatra de cap și nici cu capul de piatră nu-i convenabil, cum nici o mașină răsturnată. Contează ce bifăm? Noi în ce sens tragem linie și adunăm, mai ales, că suntem vulnerabili? Dar ce promitem și cui cel mai devreme, cu șanse? Ce rezolvăm, cât mai curând? A fi, în pom, e o înflorire de pom, Dom, drept la înviere, drept la fericire ca apa curgătoare, drept la permanenta primenire. Cerul e pe cer și cățelușa își aștepta stăpânul, în gara, în care cobora, când venea de la servici, și undeva la malul mării se izbi balena moartă de 70 tone și nu era ușor, înlăturarea ei, ceva dând voce românilor cu talent. Ce frumoasă ofertă, Dume! Că, Tu ești, în formă liric performant, că viața e o luptă cum nu s-a mai luptat acceptând ceea ce, în iubire, ești un gigant vânat, ca să vezi și să nu crezi ca om cu puteri și cu vederi aparte, mai presus de moarte, prin cuvinte, dar câți știu, cu cine au de aface, Teohdor, deosebit și distinct, excelență și mare conștiință națională atins la coarda sensibilă ridicat cu renume, în lume culme, în iubire pe verticală, de școală de dincolo de școală de pe orizontala, în absolutul Eminescu, pe verticală, legat infinit apropiat de obiect, mamă, mamă, ce talent îmulțit, pe bune conștient și student de anume! Nașu având mașină, cu Mariana lui din Ciubăncuța se duc, când li se scoală, dar dacă-i întrebi, că nu vreau probabil să-ți spun, de fapt să-mi cumpere leacurile de care am nevoie, mica toată, ei spunându-mi: "nu știu unde se duc uriaș" Are fire de calitate și e sincer Mânzu, cum îi zice ea, Mariana. N-a uitat și m-a telefonat, vezi, că ma duc, trebuie să-ți aduc, unchiule? Trebuie să fim deschiși ca-n vremuri bune, Marian Teci sustenabil, spune lui Daria cum sa omogenizeze aluatul și să înferbinte tipsia ca să pună cu principiu plăcinta pe ea, văzând mai întâi ce e curat și sănătos, cuminte cu stil de viață, bine făcut, cu suspans și cu sustanibilitate, pe gustul meu. La ce a trebuit să mă gândesc inspirat și descurcându-mă, în viață. Avem nevoie să punem umărul non formal. Nu trebuie să pășim pași greșiți, chiar dacă perioada nu ni așa bună. Ce rezolvăm, cât mai curând? Ești ca un star, prinț al literaturii spre care ai pășit dotat să readuci la viață ce îți era cu drag și făinoșag. Uneori, îmi dau seama, tu, ar trebui să te superi pe mine, dar de ce, nu chiar te superi ca ala la poarta noua, în aceleași haine să te și desuperi. Tu, nu mă lași singur, când trebuie să meargă sărbătoresc bine miresma de pace, în veșnicia care ne-a născut, cu sfințenie și omenie logică, de ecuație și democrrație, cu meritocrație ca să arătăm bine! binele aducând bine, în mărșăluirea disciplinată și ordonată, în artă conștiință națională și personalitate distinctă! Suntem totoloi! ca la noi, în după noi potopul! că la război e ca la război, câtu-n vâlvoi ca un dibol de cap, cum am zis lui bunica și domnișorul Caroi. Domnișorul sărind ca ars:

     - "Nu cumva mi-o fi roit albinele" și eu te miri ce minune oi fi văzut, în fundu grădinii, în prunii bistriți. Tu, ai un as, în mânecă? Cel care face ce n-ar trebui și sapă groapa altuia, el cade!, în ia. Vica înseamnă mult pentru mină, îmi dau seamă mai ales după ce a plecat. Vica înseamnă mult pentru mină, îmi dau seamă mai ales după ce a plecat. Anumită stare mai deslânată la frumusețe și bătrânețe sau la ce noblețe, cu bețe-n roate, mi se datorearează: mintea mai brează? La ce datorez onoare și coaie crețe, cu stuația, cu flețe, în lipsă de nobĺețe, lucrurile nefiindu-mi, cum m-aștept?

     - E vre-un eveniment mare azi in Romania de toata lumea e plecata de acasa? 22 ian.2021

     - Nu-s ca pe vremea noastră, dar asta ne mai lipsea? Tu mă instruiești și educi, jos pălăria! Nimic bun nu ne vine ușor. Tu-mi dai voce, vocație. Culorile-s, în multe nuanțe și noblețe. Cum să mă las răsfățat? Cine vânează, va fi vânat (e ca-n chestia cu groapa). Mă iai rău, din prima! Tu, nu ignor, eu, nu te ignor. Mă iai rău, din prima! Io-s teribil, varză! Habar n-am lucrurile importante. Tu, te crezi, în filme, că ai și... ideal.

     - Eu scriu cu aparatul de filmat. Asa am invatat de la 10 ani de la un cineast francez de care nu mai stie nimeni astazi. Creionul meu e ecranul deaceea eu combin imagini din filme asa cum un poet combina cuvinte si fraze si azi le combin cu poeziile altor poeti construind o trinitate poetica; versul, imaginea si combinatia lor. Deci daca le traiesti independent, le observi pe rand sunt poeme cu un mesaj iar in combinatie devin un alt poem - o cheie spre o noua lume.

     - Cine înrăutățește situația, pentru noi? Ce ne împretenește pe amândoi, șefule!?

     - Tacerea, necunoașterea.

     - Nu mă cert cu tine, că nu vreau. Când Neagu Giuvara era un istoric, cât un veac de pricepere, încredere și înțelegere cu responsabilitate, în cultura diferită. Nu-mi întorci spatele, că nu ești om rău! tu având Nădejdea Phonexului. Viața sau ce crezi are întorsăturile ei nebănuite. Desgur eu mă bazez pe tine, prietene-pe aripile vântului ca un Joe Biden, un om, în noua ordine mondială a păcii. Tu, nu ești ca vioara care nu cântă după ureche. În ciuda speranțelor, s-a dat înbară. Când se va mai primi o gură de oxigen, că e nevoe, încă de restricții, chiar și facitalitățile fiind sistate, abolite. Există speranță, că nu există nu se poate.

     - Ceva tare ciudat se intampla cu intreaga omenire. A fost stranie acea inaugurare fara popor si acea stare sinistra s-a transmis intregii lumi. Am ramas numai noi doi la restul parca li s-au consumat bateriile. E o boala sau o prudenta globala?

     - Între noi e o sinceritate totală.

     - Aceste doua elemente, sinceritate/adevar sunt tabu in noua oranduire globala. Isus a fost crucificat, Asange si Snowden, Cristosii vremurilor noastre inchisi si exilati - eu cu tine intruchipam chipul Hristosului.

     - Între mine și Vica a fost frumos și lin, o dragoste adevărată, dragoste de temut, cea mai de temut, dragoste temerară, cutezătoare și de încredere, de binecuvântare, cutezătoare.

     - Noi doi ne potrivim pentru ca suntem sinceri. Noi scriem, din punctul de vedere al societatii in care traim urat. Scriem urat pentru ca adevarul este real intr-o civilizatie care promoveaza capul in nisip si curul afara. Ca ei sa ne accepte trebuie sa invatam sa fusarim/falsificam adevarul si sa-i lustruim partile bune. Asta se invata in scoli azi. Priveste toate blogurile frumoase sau lucrarile "molarite" cum zicea mos Plesa. Modernistii. Priveste-i! Toata uratenia si mizeria a fost maturata sub covorul vietii. Ei nu vor sa lupte, ei nu cred in Hristos (doar pretind credinta ca sa mai culeaga niste puncte si sa-si vanda prefacatoria). Este groaznica pandemia minciunii in specia om! Deci impaca-te cu gandul ca scriem si suferim si prin suferinta stam pe cruce langa Isus. EXISTAM ! TRAIM ! VIETUIM !

     - Duc lupta, în luptă dreaptă luptată uneori cu Zmeul și zgripțoroica de mamă-sa. În viață ai o alternativă, care, ca tu, să contezi zi de zi: pâine de o ființă ca să te merite neamul și țara, că tu ești un român talentat având vocație pro promovare patria lumba română cu pasiune și cu înțelepciune, cu viața pentru mine la țară? Ești ca un corsar! din toate pânzele sus, de Radu Tudoran care prin Aristotel Bunescu mi-a dăruit prin două coloane! dar el scriitorul aiesta a văzut, în mine încredere, a crezut fratele-meu! că voi ajunge ca el scriitor dăruindu-mi nemaipomenitul cuvântului scris cu măiestrie! mi-a dăruit o mie de coli, un kil de cerneală și un stilou bun ca să mai primessc de la Pârvan Getica eccetera, că lui Bunescu aiesta tare bun și darnic era, un moș Crăciun de moș Crăciun cu sens care se bucură ca Melania Rusu Cargioiu care acuma e prin Montreal, Canada. Necuvântătorele și prin Ion Agârbiceanu, popa scriitor, din Agarbici, pecare, cât un veac și de leac, l-am văzut îmbrăcat modest pe la cofetăria unde chelnerițele de la cofetăria "Victoria" vizavi de cinematograful "Victoria"unde, în Cluj, orașul trandafirilor, ilustrat, cu Cetățuia, unde se instruia cum și ce din acel turn să te dai școlat, cu parașuta admirând orașul, ca bell-vedere undeva la poalele acelui deal, cum de pe Dos, în Sâmpetru, din cetatea garnizonei vedeai ca de pe dealul cetăți de la Dăbâca, cu cetatea lui Gelu, vedeai panorama satului, în vale, în pitoreasca, depresiune, cu case țărănești, în epca istorică, tot cu alte modele, stiluri și forme, perindate, în tip și, în Olimp de omenie și existență, parcă tot altele și altele și luptele, războaiele decimând, ruinând casele și construcțiile modeste țărănești, în unele epoci sărăcăcioase, zbicite de frământările zbuciumate sociale. Vrei aprecieri, însă tu, domnule dragule, nu-mi trimiți onlaine pagina/ revista Astra, trimite-mi atașament PDF, că pe telefon altfel nu te pot citi, în Astra aiasta a ta (Eu îmi scriu cărțile, nu pe leptop, ci pe telefon, că doar așa mi-a sărit nevoia într-ajutor când am fost la pădure s-aduc cu lemne uscate, lemne verzi, c-alfel nu cinez mâncare caldă, iar din brișcă să mănânc nu-i prea bine pentru stomac, nu-i plauzil cu aplauze. Vreu să-ți trimit pe unul, din Dej, originar din Ocna-Dejului, pe Marian Teci care vine pe la Daria fiica mea, sânge din sângele meu și din spermatoidul meu și ovula lui Vica, c-au format zigotul, oul, împreună, în sfântul pântece, de maică precestă a lui Vica, ca din  formatul aiesta să se nască fetusul, pe Daria o să- înscriu, în registru de nașteri, din primăria municipiului Dej, înscriind-o, în 12 aprilie 1979, Daria-Loredana Ferghete, fiica lui Rătundeanu, de-a rătundeanului, nepot a fătului Viorel și fătoii Nastasia, de-a Iancului, din Dragu. sâmpetrean-sălăjan domiciliat, în Ciubăncuța-clujului. Nu trebuie să ne rupem, pe plaja largă a vieții, nu trebuie să ne rupem de adevăr și viață, că de-a lungul vieții ne păstrăm, în conștiință națională ca român, al României. Grosier ăsta sunt ca narator, că lucrurile trebuie colaborate. Zile mohorâte te fac să nu te simți bine, să nu fii în apele tale și să pari un neverosimil, mai încet și greu adaptat. Tu Melania, explicit, cu emoții scrii, creonezi cu stil om, în raze luminat faci portretul lui Valentin Mic, din Sârbia, un poet cu poftă de viață, cu caracterul form provita patria limba română! cu nevoia de a fi înțeles cu semnificație, fără vre-un dificil, în ceea ce este domnia sa ca personalitatea sa distinctă ca artă, în scris poetic. Orice mâncare vitalis hrană sano, cu ovăs care energic te mobilizează contra barbariei și globalizării, ca să devii slugoi la ciocoi, în noua ordine mondială, s-ajungi rob, slugă la dârlogă. Ce-i sa vuros, pentru o viață frumoasă, că lupta-i cum nu te-ai mai luptat ca Rambo, în ultima luptă cu credință și cu vrednică și sprințară, pe o sprânceană speranță, că vom avea o viață prosperă și bună. Când nu aveți mari nebuni colonizator, globalizatori, cine vă mai scuză, cine vă desculță, mormolocilor malaci? O frânghie împletită din patru fibre de cânepă prelucrată țărănește sănătos încăpățânată, nu se rupe ușor, nebunilor, din marele oroașe a lui Fănuș Neagu, unul cu îngerul a strigat noaptea pe fulgeră, când și caii, întunecații corupți, fură. Cel care luptă, să nu lupte, să nu scrie dacă nu se cunoște pe sine, dacă n-are suferință și conștiință națională, dacă n-are personalitate și indentitate distinctă și unic-specifică de Românie. Tu, cu mine ne pierdem, în nebunia celebrității și ca cei botezați, în nebunia responsabilității și expresivității,a carității și a clarității, că avem distincție, meritrocrație prin democrație și libertatea de a ne exprima liber, fără a fi cenzurați, că provita legendele se nasc, în activ și creeativ, că noi suntem ceea ce suntem profesionist, în iubire, cu drept de îmviere, în drept la fericire, că luptăm prin ce credem, că noi doar astfel existăm, existăm peren neaoși ca Marin Preda un director, editor și scriitor la Cartea Românească, un pro patrie limba Română, că era omul, pită, omul spiritual pâine de o ființă, un pro artist, prin iscusință, artă a scrisului, omul succesului. Ca cetățeni onorabili și nobili trebuie să ne străduim ca să nu gonim anapoda după deșertăciune și vânt ca Don Quijote, un aiurit, în Spania pe unde vecuiește, trăiește și muncește Teodor-Flaviu Celemen, se onorează și cinstește, în Miguer la vre-o 500 km de Madrid. Are sens să aibă silință, străduință și stăruință, perseverență ca să arete cu răbdare și dragoste, că-i Flaviu un om bun. Nouă nu ne-ar ține să umbĺăm cu hidoasa minciună care-ar mai avea și picioare de lut și scurte. Numai după un somn odihnitor, suntem  tihniți, de cinste și pro România, fără să întindem coarda. Viața ne ia mai mult de cât ne oferă. Dumnezeu, fie cu cei care pierd! Are sens că mă duc la Farmacia Miryam vizavi se Al. Florin Țene, merg pe Izlazului, merg, nu pentru'că aici mi-ar vinde medicamentele mai ieftin, ci pentru că fetele, farmacistele, sunt una și una, sunt drăguțe și se comportă politicos cu clienții-pacienți a lor, în omenia lor ele având suflet divin, cu un deplin de bonomie. Tu, nu uiți să-mi dai lecții de viață trebuincioase. Nici mama nu pretindea că m-ar prea cunoaște, că nu mă cunoștea bine. În Mere pădurețe, cum am și scris, trebuie să scriu sincer, direct, să scriu pe cont propriu de caracter trebuie, să scriu, om de omenie! Accidentele fac parte din joc și aici, în Chir Ianulea, nu-i vorba de năpastă, apocalipsa cu libertate bine analizată ori pe cuie pe unde inconfundabil se pune harta, în cui/ noroc, că noi știm ce-i Năpasta, Caragiale sau Făclia de Paștii.

     - Tu ma fascinezi cu cunostintele tale literare! Toata viata ai umblat cu literature romana in trusa cu scule.

     - Tu, ești omul cu remedii, medicul, deși omul nu-i făcut ca Adam făcut, cu buric sau nu, că Adam e făcut și nu născut ca o capodoperă a bunului simț și a bunului gust artist ca scrisul, în lumea oamenilor, o realitate, în sănătate, cu efect-eficiență. Tu poți să mă lauzi cu rostul de a fi a și de avea încredere, eu ne numărând banii cu lopata, cum tu o poți face în Australia?

     - Vezi ca gresesti. Eu nu traiesc pentru bani in ciuda faptului ca ei sunt parte din functionarea societatii. La mine functia banilor invatata si cu care am crescut in Romania a ramas la fel si in occident - chiar pana azi. Banul e doar o scula. Ce sa schimbat este constiinta omului - a saracit. Pe vremuri acest filmulet/recitare de ieri ar fi luat premiul national pentru mesajul pe care il poarta insa azi nu mai reprezinta nimic. Tot asa cum nimeni nu mai intelege limba Dacă. In schimb vom fi antrenati sa mancam gandaci si sa chitaim. Nu sunt rau cand zic asta ci citesc stirile de maine. Lumea evoluiaza! Noi murim.

     - Dumnezeu, fie cu cei care pierd! E clar, între noi e o frăție vădită. Eu am fugărit cartea, am furat-o, că n-am învățat-serios, cu seriozitate, chiar și tu, pierzându-ți copulări, cu năzdrăvănia trăirii cu vâlvele, din mină, însă temându-te să mi le poveștești despre fantasmele tale mitice și de legende, chiar dacă au un fain mitic al lor ca dintr-un înșiră-te Mărgăritar, de Eftimie Murgu pașoptistul/ scriitorul. Învățătura ca cea pentru fiul său Tudose, de  către un Neagoe Basarab, vodă, am fușarit-o cuminte, am mâncat-o unsă pe pâine spre mirarea tuturor, cu furcuță și mămăligă cu brânză/ sivoiță, matematica cu lingura, cu mămăligă cu mujdei precedată de mămăliga cu lapte. Cu Via-Vicuță îmbrăcată, în pieptar și cătrință ca o mare conștiință jucam, că nu eram mămăliguță cruduță. Banul e ochiul dracului, nu ne-aduce nici un bine, banul doar celuiește, îți dă culori de neliniște.

     - E bun si necesar pentru stimularea tineretului si a orgoliosilor/increzutilor. Daca alegi in tinerete, la inceput de drum aceasta unealta iti va fi de folos - in atingerea visului tau insa la maturitate omul isi gaseste pacea si frumosul in alte dimensiuni – isi pune anumite scule in cui. Sa nu uitam ca Dumnezeu ne-a facut si ne-a dat in grija lumea - nu a facut banul sa i ne inchinam. (n-o sa ma inchin deacum ciocanului ca ma ajutat sa bat un cui!)

     - Noi ne luptăm cu sărăcia, dar corupții boierește corup și ne mint, deși noi nu vorbim fără minte nemțește ca și cum am vorbi papagalicește, neânțeles păsărește, pe turcește. Ce bine ne povesește Mihail Sadoveanu, un priceput scriitor orânduit de cel de sus să scrie riguros și Neamul șoimăreștilor, cu toate, că unii critici, îl privesc cu pasme și pismă și de ce? C-a fost comunist murind pe tren la peste 80 ani, murind și el așa cum misterios ne-a murit genialul Eminescu, la care scrisul era fără egal național, raportat la universal și pentru că a scris cu curaj, cu magia spărgătorilor de bănci, cum o zic austriecii despre acest artist anisemit.

     - De virusi si alti paraziti n-o sa scapam niciodata. Universul e plin de ei. Isi au rolul lor. Noi ii ocolim.

     - Ești bun, în chestia cu cu cuiul bătut de ciocan, dar dacă se strâmbă bătându-l, tu știi cum se zice, boier dumneavoastră: -"L-o bătut vântul de s-o strâmbat, măria ta!

     - Vezi tu cum poti sa le intorci precum politicianul. Asta din cauza ca limbajul nostru (al speciei) e sarac, nu e destul de ferm/precis. O limba adevarata nu o poti manevra.

     - Îi ocolim, cum adică? Ne dăm cu capul de piatră sau cu piatra de cap, că viceversa nu doare sau se face Ospătul Deavolului? Roman care și l-a presupus, propus, să-l scrie cum se leagă toate pe acest pământ, însorit de soare?

     - Ma duc la nani. pa.

     - Îmi vorbești, în frumosul grai doinit, a șoimăreștilor, după grai românii și cei de pretutinden recunoscându-se purur ca români, din veșnice lăcașuri ale Românie, cu albastre zări de zestre de dulce plai omenesc. Aici e un suflet și un drept de a fi, că vioara ne merge strună pro viață mai bună. Cu mersul pe ghiața nu-i de glumit, că n-ai de cucerit lumea, avântul și minciuna spărgând gheța, de îngheță apele, când nu ții pasul cu adevărul și lucru bine făcut. Toate-s până vine ceasu și potrivit să ne sfințească neamul și pe noi fără nici o tulburare. Prin nimic nu stârnim zarvă, ci ca manifest de slavă pentru sănătatea pământului ne sfințim, în mare nebuniei, cu nobil, util, durabil și sublim de zestre de suflet din sufletul sărbătoresc al neamului și al zărilor albastre pe veci rimânești și ale noastre. Când o vedeam pe Vica bolnavă după ce muncea orbește orbitor, nici eu nu eram, în apele mele limoezi, nu era cu mine limpede, că emoții tulbure, îmi stârnea fel de fel de gânduri spinoase, cu colți de piatră și stări cu fiori și tremurânde, chiar furibunde, că-mi dădeau o stare de neputință, în poalele lui Vica care cu acea ocazie părea pe nicăieri ca la nimeni. un alt portret Eminescu care mă fascina prin tinerețea lui spirituală crudă cu frumusețe de o noblețe rară. Așa proverbial impecabil scrie T.Dume, un spadasin al poeziei ca al. Dumas al romanului de capă și sabie-de aventură și istorie prin genul abordat. Oameni de curaj avem numai ca Iohannis, presedinte de Tara vrea ca Poporul Roman sa ramana POPOR DE SCLAVI si injumatatit!

     - "Secretarii de Stat" in majoritate au fost si vor fi evrei la fel si ambasadori si "armatele de consilieri americani" pe probleme de armament si afaceri - cu precadere in tarile unde interesele evreiesti primeaza! Paul Goma ne-a indemnat pe noi romanii  "SA INVARTAM SI DE LA EVREI"! Noi am invatat sa ne comportam insa opus decat o fac evreii care-si apara si Tara de Suflet si Neamul,  caci noi romanii  suntem singurul popor din "Istoria Umanitatii " care-si TRADEAZA TARA! de dragul "sistemului social" si al libertatilor de tip occidental!” Virgil (Ciuca)

     - LOBBY-ul evreiesc domina si impune politica externa americana! VFw: [New post] Evreul Ronald Klain este seful de cabinet al presedintelui Joe Biden, omul cheie in intregul angrenaj al puterii. Diversiune pura OARE CUI MAI FOLOSESTE?! JOCURILE AU FOST FACUTE! România este în colaps economic. Klaus Iohannis și Guvernul Cîțu pregătesc terenul pentru TROIKĂ. NOI CEI CHEMAȚI UTIL PENTRU DURABIL Să nu ne uităm cine suntem, să nu ne uităm trecutul și să recitim, în caldă aducere aminte de pâine aburindă pro Romània profundă de baladă, în nobil și sublim pe Marele poet Eminescu să citim pentru că vom ști cine și de ce suntem români, de români de-a acasă sau români de pretutindeni, de ce, în iubire ne ne aprindem, să dăm mână cu mână, inimă la inimă, toți cei cu inimă română? Vom ști de ce verde de albastru cu Nichita Stănescu cu Glosa în lumina de pomină și de doină suntem iubire și candidat la fericire, de ce mă lupt întru înviere făcând fapte bune, de ce suntem ceea ce suntem pe bune ca stejarii neclintiți, cu sânge și pâine fierbinte, pur și simplu trasă la înălțimi, în mâine iubire de templu exemplu, în lanuri de grâne, în vânt vântul ca pe codru în bine să ne legine cu liturghii fără suspine cu ciocârlii, în cântec și imne, cu aripi întinse, în zbor să fim ceea ce suntem în cei ce cetim, să fim ceea ce citim să știm, că se cuvine, drept la înviere, drept la fericire, ușurați de boli, închinări la idoli, c-avem chip cu aură și nimb, în schimbul de mâine ca cei chemați și botezați de moși-strămoși provita feți frumoși și sustenabil, pentru util, impecabil, pentru durabil. Pe secții se luptă pacienții luptă pentru viață. Cu toții te îmbrățișează și asta contează, că bucuria de a fi te înaripează. Om biruii tracu, emoțiile care existau mai ales la Daria. Eu sunt cerebral și-ți scriu astral. Așa-i NECULIȚĂ DOAMNE! nu-i Am fost f.obosit, dar de la o vreme-de mai trziu "deșteptă-te rimâne:pace și pâine dată în mâine, patria limbii române încovrigat, în bine și tu, nu zici nimic despre nimic și tăcerea ta mă îngrozește ca nu cumva să ți se fi întâmplat ceva, ce? Te simți bine ce te legini codrule, în căldură și vânt? Pe bune, când scriu și o fac dezastros cu demență și cu conștiință națională extra concentrată, esență din natura eminesciană a noastra,a celor de acasă sau de pretutindeni, excelențe, în noblețe, în frumusețe cheltuind atât cât trebuie, in o școală ridicată  de pe orizontală notabilă iubire, în drept de a învăța pildele și din pildele lui Iisus care m-a înebunit ca să nu umblu, în cârjă, cu frângere, că la mine e și binecuvântare, în aspori veniturile, bonus de viață ca să nu ni se gate zilele cu binele care ne însenină destinul, paradisul de pros-cris, în scris un bormal și real al existenței mele mai mult decât normal și natural ca-n luminosul codru Robin Crusoe și-n aventuri Robin Hood, un Duliș din Sâmpetru sau justițiarul dreptătii Zoro,Cal Bălan din satul Bălan, sat în care Viorel fătul avea neamuri, fost primar, când se unea Transilvania, în marea unire, cu Rimânia profundă, tainică și real mare, că-n mica unire, în mare iubire populară fără pereche și egal, în voe bună, dreptate și frățietate, de lungă durată, se unea Moldova cu Țara Rimânească, cu perinitate și-n următoarele zile, cum prorocește renumitul Arsenie Boca, cel care s-a evaporat din închisoare ca omul invizibil, fantezia scriitorului... la noi fiind să nu lăsăm încă garda jos, după cum se exprimă cei competenți supra care știu ce și cum. Se spun multe despre dragoste, despre reversul medaliei, că și-n ce mă privește, mă vedeam, în ochii lui Vica ca-n oglindă. Iubește, dar nu folosi nici numele Dumnezeului tău, în deșert. Fa, da, fiecare boală ediferită de la persoană la alta și trebuie tratată difert, mă cel mai iubit, de România sfințit potrivit, că omul își sfințește locul dacă respectă restricțiile, regulile. Delicatețuri politice inadmisibile de dromaderi corupți prinși cu mâța-n sac apărați de legegilație, că corupții le-au fabricat, în folosul lor dobitoc care-i condamnă doar cu închisoare, cu suspendare, la fără frecvență, deși ne-au devastat avutul național și exemplu în legea lui Caragiale curat murdară. Nu-i poți aresta, că au protecție parlamentară și atunci pe unde se pierde legea lege, legea pur sânge ca să nu fie la noi ca la nimeni. Nu-i nevoie de nici un comentariu, contrariu, statul plătindu-i celui care l-a păgubit, chipurile, că statul nu i-asigurat confort, condiții optime. Lucrurile nu-s, în regulă, că nu e o morală, o etică de biserică, cu dialectică, că ne luptam cu inamic, la creer cu pitici care ne ține-n corzi și dacă facen ingenios, Hristos, cum ar zice plin de amirație, în luminos, că, în dedăvârșire ne desăvârșim spiritual prin național și tradițional, că avem puterea energia, magia, de România, înfrățită cu omenia. Acceptă. ACceptă cine ești și luptă pentru o viață spirituală echilibrată și, în artă adevărată de tine conservată și primovată plus valoare. Suntem puși la grea încercare spre România pro fundă  și mare de binecuvântare. Totul e ca să fie bine igenic cum se cuvine descurcând lucrurile. Nu-i nimic de mirare, cànd afacerea ne merge prost, ca n-are folos, ci ponos, că n-are nici rost artist optimist (obții ce-ți dorești?) Mărturia trebuie să fie adevărul ca să ți se reducă pedeapsa. O vupe bătrână mai ști vicleană ce are să facă. Calea spre adevăr e viață și nu strmtorare? lucruri de care și eu și Vica eram îndrăgostiți, că nu alții ne-o putea înainte curarați la suflet, pur și simplu dezinteredat. Ce nu-i bun lucru bulverseză și nu-i puțin lucru.

     - Mere padurete 52 - De admirat ce imaginație prolifică și neobosită are Dl. Pavel Ferghete. Admirație și mulțumiri, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - In simturile si expresiile sale actioneaza insasi mama natura. Petre Cichirdan

     - Mulțumesc pentru aprecieri dumnezeiești, domnule redactor, om ca oamenii pentru oameni, că nici dumneavoastră nu scrieți/ înscrieți, ca jucător de valore și cu culoare, cu cuvântul de ordine, ci cu o inginerie aparte ca om între oameni și pentru oameni (pentru aiasta meriți sincere mulțumiri ca Domnul Trandafir sau eu ca fiu a lui Veronica și erou a lui Dragomir, iar Ben eficient cu parfum de trandafir și trandafir de la Moldova, după cum ne vine ca un casting la românii au talent, frate, cu vocație și talent cu bucurii care te bucură imprevizibile prin sen de vers, în univers, în viață cu conștiință de adevăratălea, că noi ne salvăm viața bonus Iisus prin bună purtare și bunăcuvință). Vezi ce ți-am spus: cine se aseamănă se adună, că ce samănă seceră, adună provita pentru o viață specială mai bună. Nu-mi vine să cred domia ta, în marea zi a unirii, al societătii de cultură Carpați și al Eminescului. Mi clar că nu era statică natură moartă ca sufletele moarte a lui Gogol, că era un viu care mă inspiră despre neam și țară, o rară și țară comoară ca o cazanie cântată de țarani, în viața lor încăpățânat sănătoasă, tânără, viață vrednică de la vrednică, viață de la țară. Poetică zicere, cum la zicală oru la doină, îi zice proverbialul Griore Leșe a suferinței, din Lăpușu Românesc, Rohia Maramureș.

     - ‘Brancusi vorbea de intoarcerea la natural si e normal ca poezia sa nu stea intr-un borcan pe raftul unui laborator, ci sa zburde, liber, pe campia infinita, sa o are, sa o insamanteze, sa zboare peste dealuri si paduri intinse ca vulturul cu aripile deschise sa planeze peste munti si peste vai...’ Cichirdan

     - Dacă spui și nu tăgui adevărul apoi spui, că dacă nu-l spui mai bine, nu spune  nimic și suntem chit, un nimeni care face-n drum și deabia apoi fuge tufă de veneția, în tufă, din curiozitatea străinilor iscoditori. Orice om cade uneori, cade, în Cădere liberă, de Grigore Zanc scriitor surprnzător care a locuit în gazdă la Mihăilă Ioan, în Osoiu la tata Ion și mama Eva la Dănilinești care cu inima-n dinți nu ia luat din bunătate, nu i-a luat nici chirie, cum de obicei se ia de la chiriaș. Caut să-mi amintesc și să-mi limpezesc gândurile ca o operație estetică care nu iese, că doctorului i-a fost doar de bani, de ciubuc, de câștig. Oricât de dramatic ar fi Cădere liberă, în film i se zice Probleme personale, un film de curaj care scoate, în evidență niște vicii dintr-o intreprindere, dar mai marii pe nedrept câștigă, că-lanțul slăbiciunii parcă ar mai fi trăit Caragiale cu de-ale Carnavalului și al altor vicii politice cu acel special. În cazul răilor al celor ce fac rău criminal țarii, o crimă aduce altă crimă ca vorba care aduce altă vorbă și vorba lungă, e sărăcia omului chiar și când e par lung și minte  proastă, cu pieri pe limbă, scurtă și cu boi pe limbă, belea, zălog, pe capul omului afurisit și criminal, că din orostie și pe Iisus au ucis tăntălăii, spur cații, chiar și pe cinstitul și sfântul Hristos, așa cum scriturile au prorocit! cum și Arsenie Boca a spu-s-o clar ca bună ziua, de adevăratălea a spus-o fără sminteală, a spus-o adevărat de a adevărat ca înviat cu drept de a candida la  fericire. Aici nu intră în discuție  nuci o întrebare retorică, reciprocă și filozofică, de negație a negație, din socio-ecuație. Când un lucru e bine făcut n-are nevoie de bla, bla... E, în tot vorba și de o diaectică, că apa trcând peste 3,9, bolovani, se primenește, în culori, de nebuni de mincinoasă iubire, de Guliver, în țara liliput/ țara uriașilor, în grijă; din grija de a ne cunoaște, cum zice și Eminescu, în esență și, în excelență de a ne cunoaște pe noi înșine.. Totu!-i indiferent de socio-comedie și de situație, de rezoluția din ecuație. Corupții puși pe învârteli fac învârteli nenorociți ca ei să fie cei de deasupra mizeriei câcate și mâzgălite, cufurite, tot de acești cufuriți ca oaia cufurită care cufurește turma, societatea de pleavă. Dumnezeu are un plan plan prin care ne privedheăză, pentru care și Vica a prins curaj:

     - "Pavele te-am agătat, c-aveam nevoie de tine ca părinte pentru tudoreii lui Celemen, din Urișor". Eu mai știu de ce mă simțeam vinovat, când alături de Vica mă simțeam fericit? Eu nu profitam de nimeni, ci doar de Vica aiasta atât de codoasă ca o fetișcană care mă cicălea și enerva. Am îngropat Crăciunu și anul vechi și a venit Anul nou, an de dragoste cu Vica, an, în care nu barza ne-a adus-o pe Daria și nici la pod, în vale, n-am prins-o, pescuit-o, pe Daria, că a fost anul când mi s-a născut bucuria de Daria, un sens al vieții mele, în tot cap, coadă. Am îngropat după datină, chiar dacă nu intru în amănuntele tradiționale să știi, că obiceiul există cu- n există, cu făinoșah și drag cu eliminarea răului de la noi și acceptarea binelui pe altarul soarelui, sl ROMÂNIEI. Prin asta descoperim lumea fascinantă a lucrurilor, măsură a lucrilor. Ce se întâmplă în furtună la palat, altcum se staîntâmplă; ùn Ciubăncuța la casa Petroșoii, Mămăliga, o zgripțoroică, cum nicj mama zmău lui sau baba cotoronța n-o fost, că la aiesta cu prunci cu droia, un copil mai prăpădit nu știu cum se face, că unul mai neascutor a furat nu mai  știu ce și nu știu de la cine, dar la urma-urmelor nu asta contează, că mămăligoasă hâtră își luase copilul vinovat și zdrobise degetele la capacul lădoiului și-l închise în poiata, grajdul cu vitele și aici nu-l mai prea alimenta și uneori zăpăcita care numai mamă nu o putea nimeni numi uita să-i dea papa și un pafar cu apă, iar dacă careva lăsa oblonul dschis sau ușa el însetat și flămânzit stârcea toate bălțile sau cum peste drum era valea..., vă închipuiți și singur (în furtuna de la pălat serial corean și acuză fiul de complot contra lui, a regelui și și-l închide într-o ladă de bucate, orez și-l omoară nevinovat). lasă o scrisoare dosită sub un tablou și într-un târziu e descoperit-o pictorița care  îl salvează pe prințul moștenito, nepotul bătrânului rege, regele dându-și singur seama că feciorul Sado a fost omorât, își promoveaeză pe San rege,în locul lui, deși și aceat era tot acuzat, că așa și pe dincolo... dar tot scăpa ca prin urechile acului adevărul triunfâns, în cele din urmă, fiimd la noi cine râde la urmă râde mai bine, mai cum se cuvine. Màine cu Daria mă duc binefăcător spre inima Daciei Cluj-Napoca. Nu pot să adorm, ațipesc dormim, deci de  ora o și 45, nu reușesc nu deși am stat cu ochii închiși, că moș Ene mă va alina pe la genu, însă nici cântecul de leagăn nani, nani, ca pe vremuri, când neostoită mi-l cânta mama ca acel cântec în Deal la cruce. Voi fi obosit în drumul meu, dar ce pot face? Daria doarme, se odihnește boierește (boerii fac pipe și în timpul șlujbei ca Urcan Bătrânul lui Pavel Dan, când bogătanul nu umbla pe sate mai depărtate, pe unde credea, că nu era cunoscut, însă unul care a fost de un leat cu Simion armata nu știu cum se face, că l-o cunoscut pe acest îmbuibat și acasă cu de toate ca corupții prinși cu mâța-n sac, de se jurau, că ei nu fură, însă ce-i cu oul din buzunar și cu rața din buzunar? Lumea vorbește floare albă, fliare neagră să auzi și să nu crezi, că caii verzi, că... în gând am gândit; dar n-am scris pe telefon și totul s-a topit, s-a pierdut, în neantul uitării. Mama ei de lume rea, cum ne putem regsii, în calitate? Nu stau ca o mămăligă de mute ca care nici ele nu-și ies din vorbe, din muțenia lor scrise cu talent ca în filele  cum s-a scris Băraganu de Emil Gârleanu, că am investit, în opera lui grăitoare, Agârbiceanu scriind mai artistic, dar nu asteic, cum se prefac  și unii înșir dialectic și didactic, dar frumos din partea lor, că fac ceva, scriu MONAGRAFIA SATULUI... Cu Via-Vicuță îmbrăcată, în pieptar și cătrință ca o mare conștiință jucam, că nu eram mămăliguță cruduță. Mai se vorbește din gelozie vrute și nevrute, născocir, i se nasc, că Marian Teci la Sorcova, nepotului  lui Partizanu, îi zice Parfum mai nou ca poreclă, c-ar fi zis, la Floricuța Ciupe, cine-o mai a uzit, că este parfumul la prețul de 5000 lei, că el, Sorin Revnic, își vinde vaca din poiată numai dacă merge, Daria după el și i-l cumpără, că-i trece viața altfel neânsurat ca la ciuperci, ca la bureții usturoi și pentru ce rost s-o mai fi născut si acest cetățean turmentat să -și toarcă tortul pe furca vieții, că-și petrece câtu-szilele, timpul pe la bar, birt, ca o sugativă, gogoriță și de râsul satului, cum vine vorba și-l bârfește, lui Marian i se toacă, în cap, că și ceva îl bâzăie, că lui Daria i-ar sta firea, capul după Parfum și nu-i dă pace prostia care-i ca râia și tot îl tot tocește, bate la cap ca o moară stricată, pe el făcându-l să vorbească de unul singur, să ia câmpii aiurea la pas ca un Urcan Bătrânu plecat pe la cerșit, deși Lui Daria nu i de Sorin care nu-i caȚifrașu, Itu Vasile din Ciubanca, șef de secție la Jurca dând cu coada pe la Suiana învățatoare la Osoiu. Încă o pagină din istoria Americii s-a scris ieri.Nouă ne scapă esențialul. Încă o parabolă,rostită de Iisus multora ca pildă,în focul Iadului,e cu îmulțirea pâinilor și a peștwlui hrană pentru 5000 mii de oameni, o altă ca cea cu transformarea apei, în vin la nunta din Cana Gaalilei, rumintea mamei lui,  fecioara Maria. Prostia omenească și îmbuibare, râsul și plânsul nu ni bun la ceva, că mișca ca coda la vițelul cel mort, prin tendința de globalizare, cu haboaca de colonizare, din înteres cu stres la fes. Din fugăreala lui Vasile, nu rămâne groasă Suiana; ci Florica lui, de care s-ar vorbi, în sat, că s-ar fi încurcat cu șoferul  băgăreț, din Pâglișa, Ion Mărgineanu, un afemeiat, dar cine chiar poate ști, lumea satului mai vorbind și aiurea. Tu, ai înțeles, că niciodată nu le vom ști pe toate, dar din ce știm /nu se adeveresc rezolvă cât ai zice pește, mai existând și frica care păzește pădurea, pepinăria. Fii serios: cip, cip-cira, cucu și pupăza. Bărbați dacă cățeaua dă din codă se încurajează și plachează, marchează, ca la Viro a lui Gorduna, Pavel Chira care de una singură, unică, își crește plozii. Că dacă i-o plăcut... îi crește, că ei, minunile, și-o scutură și pleacă. Daria cu Marian se ceondrănesc, sfădesc, ceartă, că-ea mai sensibilă, dar în ce casă nu se întâmplă fițe și șantaje: violențe domestice cu isterie, că se lucră unul la altul psihic, se descoperă și isteria care enervează și stresează, că și-a băgat dracu coada. Cititorii noștri ne apreciază munca, efortul pro-Prtformanță, aurul primit pe podium, pe cea mai înaltă traptă a succesului. Că casa părintească pragul pe care am trecut mireasa peste pragul casei să-mi devină ca Vica bonomă nevastă. Că noi nu suntem ca alți-n lume, cu renume de anume. La noi pentru toți e harnică muncă și, nu distreacție. Dar ce mai zic axuma: cine se aseamănă se adună cu Dumnezeu. Avem un motiv pacea, în lime, lumină a luminii. Că casa părintească pragul pe care am trecut mireasa peste pragul casei să-mi devină ca Vica bonomă nevastă. Frumosu e zidirea de iubire, iubirea mea pentru Vica, zămislire lui Daria, în pântecele ei și minunea de poveste, cu Ion Roată, în istoria unirii. Înțelepciunea nu ne dă pe ușa casei afară de neam și țară, în poezie existând metafora, pilduirea, iubirea patriei întregite, în sănătate. Nu știu nici unul ce fac. De multe ori... și nu-mi pace, că se ignora adevărul. Sânt eu pus, în situație de doi bani. Îmi recâștig cu greu echilibru interior. Cu cine are de a face? Sunt ca copiii. Ea ar vrea să aibă pe cineva. Eu mă fac, că... și trece, Doamne apără-ne și ne păzește! Azi e chiar bine, bună dispoziție. Le-o fi venit mintea la loc, că parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Surele poluante ne omoară cu zile și nu-i o glumă proastă, că nu-i o minune, dar iarna n-a trecut, că revine iară, neam! În Rusia scandal cu manifestanți pentru otrăvirea lui Navalni, ca și cum tot ar fi moșia lui Putin. Cristian Pomovaci a provădiuit despre ascultare, dar el n-a ascultat de Dumnezeu, iubirea. Noi avem grijă unul de celălalt. Tu ai fost dus undeva de cândva cumva, dus până la soare, în răsărit până la apus, ai fost dus spre Iisus? Românii erau altfel patrie limba română, inimă română doină și lumină de pomină maximă inimă cu inimă, dând, în rostul lor:cântare a cântărilor, dând mână cu mână integru întreg popor uniți ciopliți din bardă sau topor, uniți sub tricolor. Dacă o fi să fie nu doar să fie ca să fie, trebuindu-ne Românie de omenie, în sfânt să pășească părârintesc, cu picioarele noastre vrednic cu picioarele pe pământ, în Roînia integră întregită național teritorial,că suntem monumental, că suntem așa cum suntem, că al acestui a suntem național,omenesc geografic românesc ne aparținem doar prin sfânt pământ ce rai până și-n grai, îl avem și-l am cu drag,în făinoșag de țară și de neam,care îl am,în generos-Hristos cu rost și de folos neamului nost ca-Tatăl nost ce-l rostim pe de rost. Națiunea e la rangul care-l merită. Sfânt să ne fie rostul, sfânt să ne fie și de pace, cuvântul, cu țara să ne fie legământul, pururea să ne a nost rostul, țara și neamul și tot natul.

     - Opreste-te din scris ca sunt in spital de Duminica 24 pana nu stiu cand cu celulita care iar ma atacat la dreptu. Poate inca o saptamana. Nu am cum sa-ti culeg textul, deci nu te irosi, Ben

     - Dacă-mi vine să scriu ca acel regizor care dacă-i vine să fluiere fluiere fluieră,iar eu nu te enerva,dar eu scriu,c-așa-i bine eu să scriu și să înzestrez pe cei din viitor,Dumnezeu,deie-ți sănătate ca să ne mai auzim citindu-ne,nu te îngrijora dacă eu scriu,că așa mi-fost dat,iar în rest te-a ajută,te va ajuta Dumnezeu să fie iar șiar bine și va rândui lucrurile noastre,nu te descuraja bun prieten,că va fi rând și timp pentru toate,chiar și-ți mulțumesc,că vorbele tale m-au pus la rând,m-au informat despre tineomule-prieten,prieten-om cumsecade care ai crezut,în mine și,în scrisul meu,care vorba ta va rămâne pentru ce care ne vor apropia de ce care vor veni din viitor !Tu,mare lucru ai făcut și vei face,după cum zici,pentru omenire,orin ce ți dat,menit să faci,dragule și dragilor care mă mânghiați cu vorbele dulci doinite ale poporului român, popor mie atât de drag.Cu drag și prețuire prieteni dragi!

     - Cred ca e ce-a mai buna ideie, bravo frate Pavele! Ramai cum esti , din plamada ta. Citeste-l pe profesor, insa doar ca sa-l cunosti pe profesor nu ca sa-l urmezi.

     - Apropo,cu tine ce se petrece, pe unde cu ce boroboațe, treburi rătăcești/ sau îmi faci fițe, că te-ai îmbolnăvit,de te codești să-mi răspuzi? Ai treburi, care lucruri te încurcă, că asemenea lucruri niciodată nu mi-ai făcut, chiar nimic, nimic, nimicuța să nu zici (e ceva, însă ce, Ben Todică, ce-ți face figuri, ce te încurcă, tâmpita de Corinavirus/ tensiunea? Dă-mi o cât de mică știre, că ceva te încurcă, dar ce, că eu sunt răbdator, liniștit, stau pe curu-mi daca știu ceva, cât de cât, fiu-ai sănătos să fii, că m-am prea învățat cu tine și cu graiul tău grăit, în scris! Azi încă tot prin Cluj sunt preocupat să o rezolv pe Daria mea,că nu mai contează starea mea, nu contează, că mă dor cioantele, nici că mă dor toate și nici, că mă deplasez greoi prin oraș. Mă bucur de toți, când cât de cât știu câte ceva despre voi și sufletele voastre preocupate, zorite de zorii altei zile care vă înhamă la lucru cinstit, că pe mine ca mine, dar viitorul va fi mult mai înteresat de ce faceți voi zorit, nu, în graba desigur care mărită fata/ care strică treaba.

     - Sunt iara bolnav cu celulita la dreptu. Am fost in spital de duminica si acum continui tratamentul acasa cu injectii dimineata si seara, vine spitalul acasa. La ce-a mai mica zgarietura mi se inegrste piciorul. Asta e viata.

    - Sfânt să ne fie rostul, sfânt să ne fie și de pace, cuvântul, cu țara să ne fie legământul, pururea să ne a nost rostul, țara și neamul și tot natul. Aici ni cuvâtul, jurământul care ne-unit întreg ținutul. De vorbă cu voi, că dacă-mi vine să vorbesc cu voi; să conversăm, să vorbim holteiește, feciorește, tinerește, în fapt și de fapt luptă dreaptă luptată provita, viața fiindu-ne o luptă, după cum grăiește, în culori de liniște, în neliniște, cum vorbește dejeanul bucureștean, mânce-l tata, de dulce someșan-artistic bucurându-se, în graiul nostru Lucian Gruia. Eu n-am cum imita pe profesorul Herțeg, în grozăvia lui, că el până la vârsta lui de 4o de ani s-a maturat, copt la minte și are deja o personalitate distinctă, deosebită, menită unui mare lucru reformator, în Romoma ni instruită și educată. El chiar are un cuvânt de spus, alții de un alt nivel, inferiori, spnând ce spun ca Dandanache sau Farfuride fără subiect și predicat (tu, Ben, ai nițică răbdare să ajung acasă ca să mai lecturez, în Arta de a scrie, că deabia cum ți-am scris, deabia am început s-o citesc, deci mai am o țâră până să-i descopăr universul, descoperirile temerare și cutezătoare ale acestui, Bogdan Herțeg, neaoș maramureșan, din Baia Mare, cu cursuri universitare de calitate absolvute, în Cluj, cu distincția unui Grigore Pintea al predării lecțiilor, al predării cursurilor gândite strălucit, ca un om intelectual, emerit din elita învățământului omenesc românesc. Ești inspurat, în tot de Dumnezei, îți mulțumesc din suflet, prietene!

     - Dragă PAVELE, Sunt foarte îndurerat și eu de Prietenul BEN, fiindcă știu ce sunt durerile astea, eu nici acum nu pot sta mult pe scaun, dar nici în picioare, dar de mașină și tren or avion nici vorbă, ajung la destinație paralizat! Doamne ferește! Mi-a venit să schimb licența de conducere auto, aici se schimbă anual, așa că cel mai bun și de salvare gând să nu mor în vre-un accident, mi-am predat licența la departament! Sunt mai fericit și eu și familia! Să ne rugăm pentru Ben! Cu drag și prietenie, Ioan

     - Tu, ești inspirat, și cu talent, spiritual cu talanții nerisipiți/ îngropați, ci îmulțiți ca dar din dar. Fiecare ave câte o bubă pe lângă talent dar din dar, de la Dumnezeu. Puțin știu/toți știm, nu e așa, că nu tot ce din pasăre naște, nu tot și zboară? Am frica, că voi fi acuzat, că l-am plagiat, omițând te miri ce, când îl citez, când exemplific cu modul lui de a gândi, că eu multe lucruri nu le-am reținut, din timpul școlii și așa agricole, secția veterinară, eu ne-având de ce să-mi acuz dascali-prifesorii, învățaceii ucenici-apostoli a sfântului și scumpului Iisus, un mai presus de moarte și cuvinte ca Eminescu nostru. Doar tu poți să-mi descrii cum e chestiune, suferința, ce  restricții urmezi, în fiecare boală fiind și suferință și un ce care doar suferindul o știe. Altfel ce te doare, că de durut te doare cu siguranță, tu pentru cititori ce scrii, omule?

     - O sa scriu despre asta. Te doare sufletul caruia ii pare rau dupa omul care esti, in existenta ta si pe care nu o mai deslusesti. L-am vazut pe diavol si m-am ars intens in iubirea sa. Nu am mai stiu pe ce lume sunt. De parca ei ar sti ca nu mai e timp si vor sa ma foloseasca epilog, la maximu, exhibind multiplu prin mine toate emotiile lumii. De ajungi acasa pe marginea patului singur in intuneric sa-ti plangi de mila ca n-ai inteles nimic. Despre asta voi scrie.

     - Nu zice asta, că țaranii mei, nu se supăra pentru nimic, în lume ei motivând orice întâmplare neprevăzut cu mândrele vorbe românești, că Dumnezeu ne pune la încercare, chiar suferința ca să fim mântuiți, în răbdare și, în hărnicia de-a demonstra, că etic și estetic suntem buni ca sfinții lui cărora le-a fost dat să sufere, dar noi nici atâta nu putem face, deși Hristosului i-a fost dată crucificarea, martirajul care ne demonstrează ce dumnezăiesc om a fost Iisus ca geto-dac, Zamolxis, c-au fost răbdători acești sfinți, prunci dumnezăiești ai pământului dumnezăiesc al pământului nostru românesc, din totdaeauna strămoșesc, în chemare cu dragoste de viață ca atare nu trebuie să ne îndoim de dumnezăire sau s-o facem pentru a exista. Ai ajuns deja acasă, ajutat de vorbăria mea și rugăciunile lui Ionică și domna Florica, familia gipianului? Răbdare eu am, Ben.

     - Sa ajungi sa interpretezi biciul ca pe o sarutare virgina din Care nasc doua sanse: atacul de inima sau inaltarea.

     - Vezi, că Dumnezeu știe ce face și dacă noi încâlcim lucrurile. După plecarea lui Vica s-ar zice că-s singur, dar Daria mă mai brutalizează cu câte o vorbă smâcită care la nevoie tot dulce e, că vorba românească e de natura asta și-n esență astfel. Nu-n frică, ci-n cutezanța e conștiință și biruință, nădejdea phonexului, pe altarul soarelui de omenie și de României. Fericirea e binele făcut celuilalt. Mama ei de lume rea, cum ne putem regsii, în calitate? Nu se poate întâmpla după gândul nostru vicios, rău și otravicios și criminal, nemoral, corupt. Ce-i voi face Lui Daria, cadou ca din partea tatălui ei?

     - FLORI, insa nu mai e la moda. In Australia ii cumperi o masina insa cum la voi in Ciubancuta nu e pietruit drumul iti recomand un cal.

     - În pandemie nu se rezolvă stresul fonic, că păreții caselor noastre le descoperim acuma aflând ropcii-copcii, că ne cresc buruienile sociale, în creer și pe creer ca harabură catastrofală și stroșită cu tensiune și deficit și nu e nici un secret, aici, că-i mare bolunzia, nebunia frumoșilor nebuni din marile orașe a socialist, altruist, a artistului, comunist Fănuș Neagu cu un motiv justificat scriind cu metafore și hiperbole-simboluri, chiar când cu semnele îndoielii privind meciuri, își scria ca pocniturile din degete, își scria Cărțile cu prieteni și estimări, cu mize de a ne convinge și câștiga, în felul său de partea sa oferindu-ne plin de vitalitate, încântare și din fericirea sa, bucuria de a scrie cu stil și cu-n mod propriu, original și inedit ne dă din fericirea lui de a scrie ca să ne scoată din tot ce e sumbru, în existența și existențial moral și spiritual ca moda din sezonul exsaltat din primăvară, cu binele care vine cu bine, vine cu flacăra aia de pe comori care ți se descoperă, în folclor, tezaur și tradiții, cu autentice valori, în sezații tari și sentimente, în culori și arome care ne dă de anume: renume, cu dezbatere publică. Eu sunt mândru de tine. Eu am ajuns la Ciubăncuța. Tu, tot, în clinică ești? Ai și trecut la nanii? Nu te risipi, în lucruri mici, exoticule și naturalule! Ni se rotesc ochii pretutindeni, din curiozitate, că eu nu vreau să te dezbin, tu avându-te magic și magnific, cu Ming, că noi ce-am avut și ce-am pierdut, eu ca pe o porumbiță vânată pe vica aparată de Dumnezeu, că ea a plecat de la mine. Norocul tău e că dumneavoastră o mai aveți pe Ming. M-ați convins verbal pur și simplu. Imi datora Vica atunci la plecare să-și ia măcar rămas cu gura ei. Oricàt v-ar părea corect, mie mi-a părut rău și o regret pe Vica și acuma. Tu, ești om de succes. Mă bucur, pentru tot la ce tu dai sens. De ce am lăsa pe fraieri să ne fraiarscă? Iacătă, de unde vine adevărul și aprecierea provita inegalabilului poetului nostru național Eminescu imfirmând cele spuse de Pataievici și Boia, că Eminescu, genialul și universalulul, nemaipomenitul poet de limbă și de patrie limba română, că nu va mai exista, deși e o excelență sesam deschide-te și al lui Mureșanu care excelează, cu ceea ce e arta succesului de iubire și de unire, pentru întregire țarii și a neamului, cu a neamului omenesc care-l am unic și specific, în acest rai cu plai preplin de sunet și grai, pe picior de plai șigură de plai, în sens de dans a bucurii, conservării și promovării tezaurului, patrimoniu cultural tradițional și național istoric monumental fără pereche și fără egal numit Eminescu, în ordine și disciplină de grădină a Maici Domnului, a sfintei Maici alduite fecioara Marie întru Românie profundă și mare, întrgite și unite, cu drept, în unire, cu nemurire, de omenie, provita de pace-liturghie, în spice de patrie limba română, cu meritocrație, în socio-ecuație cu rezoluție, pentru omenire. Suflet sensibil Gepianul Ionică din Gepiu-Bihor de dragoste și dor răsărit ca izvor de patria limba română tuturor cu înțeles și dialectică îndemână.

M-am înfrățit cu o rădăcină de gorun,

Trăia înfiptă-n glie,

Îmi trimitea prin frunze oxigenul,

Eu îi curățam doar de omidă frunza.

SIMBIOZĂ (Iubiți pomul)

Vă viine o altă revistă cu renume. Cea mai noua Vatra veche, cu paini rumene in ea - fain gust, fara pereche, sa tot sezi a lectura... Să trăim bine, vorba lui Băsescu, că nici iarna nu-i ca vara! Ambasadorul Germaniei canta ”Mai am un singur dor”- in cinstea lui Eminescu. Acest contrast vetust și artis, în culori, o simt și, în firea mea în personalitatea mea oportună, cu ce se scrie, prescrie, în severitatea disponibilă, în România. Cine zice altceva decât prefect și corect? Avem cu toții credință și speranță, stăpânind un credo, profesiune de credință cu prIvelegiere, motiv, în a fi, că nu se există nu se poate, cum zic și invitații lui Andreea surprizelor, Andreea Marin. Daria e fată bună, că după ce mă cacă, îmi scoate ochii, învinețindu-i și roșindu-i, că învinuiește aruncând voarbe, verbe, proverbe cu furca, în ponos, cu logoreea ei, dar după un timp se calmează și:

     - "iarta-mă, ticule! Însă mă întreb: de ce până atuncea a trebuit să fiu troacă de porci, ștergătoare de cur?

     - Oh fratele meu, eu ma lupt cu intrebarile acestea zilnic. Nu stiu de ce ni se petrec insa e ceva acolo ce nu vedem. Cred ca e nefericirea si oarba setare a vietii de azi. Daca te angrenezi in ea devii parte din mocirla cotetului, daca nu atunci vei fi declarant ca nebun de cei din jur. Asta se intampla in Iad. Si cum se spune ca aici pe pamant sunt amandoua Raiul si Iadul inseamna ca suntem in transit.

     - Efectiv m-a ofensat și m-a afectat eficient. Durerile dându-mi neputință, dologire, mă dau peste cap ca efecte negative și steategii ca să știu că trăiesc, asemeni căpitanului Val-vârtej care val-pe val, cu prejudecăti, între viață și moarte care te târie ca pe șarpele la care călătorul îi zdrobește capul transparent ca vacinarea pentru coronavirus, sarcov-2, covid-19 care ne sufocă prin piarul, pozitivul ei, curat-murdar, că alt remediu, vindecare, nu există, ci doar vaccinarea e, declară mai marii zilei fără scrupule, fără nici o prudență. Cine nu se străduie să facă bune, că iuburea nu se uită. Desele mele întâlniri, în pitorescul și românescul omenesc Cluj-Napoca, cu frumosul profesor Bogdan Herțeg un om, în rază luminat simțean înflorire, cu rodirea de pom pur și simplu exemplu mai ales după ce cu bună voința și bună cuvință, îmi daruiește voluminosul volum Arta de a scrie, că domnia sa e pe înțelesul tuturor, cu filizofia vieții și cu adevărul specific de maramureșan și de viață cu calea spre Iisus Hristos-drept la veșnucie, că-n omenie, cu-n divin și senin de destin cu iscusință și slință, cu harnicie și seriozitate, în muncă își predă și explică elevilor expresiv cursurile și le predă exemplar, nu neapărat pentru a deveni celebru, că e celebru ca un curs de apă, în permanentă primenire, că el parcă e mai dotat, în excelența ca personalitate distinctă și deosebită profesor-om și om-profesor cu indentitate națională, venind din școala lui Pintea Viteazu din Mogoja și Grigore Leșe, academician, din Lăpușu-Românesc, venind ca să învrednicească ca mlădiță din truchiul străvechi geto-daco-român, facut de anume și în deplinitatea de om între oameni și pebtru oameni, din aceeași lut și stofă, că profesorul Bogdan Herțeg, roz de soare, e om, în rază luminat cu drept de a fi pâine, pace, în noua ordine mondială reformatoare, de zi cu zi cu drept de a fi pâine de o ființă, de anume conștiință la 40 de ani a lui, de anume cu renume, în școala cu instrucție și educație, pas cu pas, cu lucru bun și bine făcut, în România normală, morală și educată. Aici e un apostrofic. N-am cum să fiu definit, confirmat cu prestigiul celui mare scriitor ceh Iaroslav Hasek, în completa ecuație, chiar dacă traiul ni cum ni, ca cei, în adoua evaluare, în afara progrămării sau cuprinsă, în schimbarea datorită penalizării (dar cine plătește prejudiciul, că la noi e un caca-maca? Care-i scenariu încurcat, roșu? Viața e un spectacol socio-cosmic, că mai există speranță și nu mai există nu se poate, ca artist, cred, că se poate și tu, Irina, tu poți și scrii ca o Mesie a iuburii, în lumina luminii, lovitură de ciocan cu artă și reușită, decisă Precisă ca ce faci să fie lui Dumnezeu pe plac, tu, făcând-o cu sens și energie cât cuprinde demnă de flacăra la rugul aprins cu  toate-n sănătate să le pui spectaculos, capac. Noi avem o viață inspirată și plină, divină, prin speranță. Caterinca lipsei lui Vica e parcă nu de acasă și eu nu sunt pregătit, dar există o legendă vie care schimbă destine și-n rest, artist, dar ca ninsorile, că ninge, că se arată și soare, dar e mai rece și, în Recea, o așezare caldă, și tot la noi viața viscolite cu drumuri blocate prin sud! (apropo, în nord, nu la noi, la Ciubăncuța, Doamne ferește-ne viscolit, la noi fiind mai blând!) Eu am o stare de oboseală, după osteneala și umilința, cu ce nu-i normal, fericire, că restricțiile cu trierile de la Cluj, mă simt frânt, la pământ, că cine nu-i gata îl iau cu lopata). Eu, nu sânt indiferent. Ne debarasăm de ce-i învechit ca să mai respir într-o veselie cu plinul, bucurie, din farfurie, n-aș vrea să fie în excces de nutrienți, în tain. Multe planuri cad rând pe rând. Nu-i nici o odihnă a spiritului. De scris mai scriu. Tu ca o minune desprisă de lume, socioo-cosmic, în flăcările rugului aprins mergi înainte și mă bucur, că nu te izolezi de sens. Să ne trăim viața bine ca s-avem parte de bine. Să trăiți bine, cum zice și politicianul Băsescu, hai să fim sănătoși! Dacă nu mai am pe Vica deși am pe Daria lângă mine mă simt singur ca și cum n-aș avea ca marele singuratic/ cel mai iubit dintre pământeni, că familia, frate Mircea, e un ideal, nu că n-am aveam pe viață un scop aveam prin Vica scopuri și când munceam amândoi la colectiv, în hotar și ca doi tineri nu ne păsa de greu nicicând ne prindea ploile, pe arșiță plăcându-ne, când ne mai răcorea adierea vântului zădit, dos la nadă, Păraul Mărului și valea osoiului. N-aveam încătro, însă nouă nu ne păsa de nimic, că noi zoream, dovedeam, că aveam spor obligatoriu, pe contul nostru propriu, pe atunci, Ben ca tu și Ming, cu logică cu tinerețe aveam mișcare, că nu puteam renunța la muncă, cum nici tu n-ai renunțat la mină, la Ciudanovița, c-aici din nevoie i-au venit părinții ca Dragomir și Veronica pe la Leghia și Aghireș-Fabrici, eu în cele din urmă la Ciubăncuța unde am întâlnit și cunoscut pe Vica, cu anumit preț și metehanța în Vica găsind hârjoană și satisfacție mai ceva ca eroii din tele- nuvele. Daria:

     - "Ce, ticule, te necăjești? Nu trebuie să te necăjești!"

     - Omul oricare, e o fruză lăsată de porumbel să cadă, în apă ca să salveze pe albina, deci omul, e cum ai întoarce mâna, zicea și Vica "e o dihanie ciudată alcătuită din contraste." Tu, încăpâțânat ai rămas corp sănătos, minte sănătoasă ai rămas pe poziție. Când văd oameni necunoscuți am senzația fricii, fobie, cu emoția, că mă tem, un ceva ciudat, aparte, revoltător, în fața necunoscutului. care dă la iveală spectacolosul. Tu, ești Vica țărancă cuminte care nu ai lăsat prevăzătoare, garda jos. Vică tu ca Vica-femeie, ai fost totul pentru, mine care cu nimeni ca bărbat nevastă nu te-a înșelat știe asta și satele prin care am activat și mi-am făcut serviciu de veterinar, de doftor de marhe. Eu am fost cum am fost nu mai bun ca alții mai și greșându-ți și zăbovind, când mă rugai să ridic oala de pe foc, după ce chirurgul Deceanu de la Clinica CFR te operat la colon, descoperindu-se, că are cancer și extirpându-i-se din colon 12 centimetri și făcând spre bucuria doctorui deabia ieșit din operație:

     - "Va face tot natural ca până acuma normal". El știa ce e bine și ce nu.Vica mai avea să mai trăiască câțiva buni ani. În lume totul era neprevăzut și un necunoscut, afli de la oameni pricepuți care legă și dezleagă cu știința lor și cu vorba bună ca apostolii, învățăcei și ucenicii păstorului blând Iisus. Viața e cu energia calității și sănătății, cu mult soare și multă căldură de om, în această vânătoare regală cu: o bere pentru calul meu. Oameni nu te mira, oamenii investesc, în calitate, igenă și, în sănătate. Eu nu știu să fiu un romantic și eu și nu Eminescu, să fiu ultimul romantic, clasic, fără să dezamăgesc, ca un nebun bun de legat, dar eu nu mă jenez auto nebun și-n toate felurile, chiar dacă nu-s cu toate alifiile / jegurile, dar asta, ce mă face diferit, de bun augur, omul cu inima de aur a lui Iokoi Mor, scriitor de care mi-a plăcut, că nu scrie cu fițe, chiar și eu scriind, cu stil și simboluri, licențe și noblețe poetică, făcând jocul scriitorului artist, profesionist. Vica era inima și iubirea mea. Să trăiți bine, cum zice și politicianul Băsescu, hai să fim sănătoși! Omul, în căsnicia lui mai ripistează și n-am fost eu mai bun. Deci de sfădit m-am mai sfădit și eu cu Vica. Și totuși Vica niciodată, nu mi-a spus, că n-ar ave loc de mine, în plăpândă inima ei, ci din contră parol, ea-mi era totuși iubirea, iubirea cu adevărat, că ce sa hotărât și s-a semănat s-a secerat și adunat. În România e mizerie, incendiu care nu-l stingi cu o gură de apă și la spitalul de urgență arde, că o dăm cra-cra ca o cioară urmând ancheta extremă, că unde-i prostie e prăpad și omor, în popor, că s-a soldat cu victime, chiar în inima București-ului, parisul românesc, că din perspectiva politicienilor e un rău care a dat buznă peste noi, la noi, a dat din nepricepere, incopetență socio-umană și neîncredere în bine (ce detalii vom mai afla?) Efectiv, când nu vom mai simți durerea că ne mor cei dragi, din nesăbuință, orore umană groznică. Corectați vă rog greșelile, că scriu el dorado și el fugitivo cu tinerețe fără bătrânete laudator tempori acti mega magna cum laude, în verde de albastru scriu din tezaurul firii mele ca laudă de zestre, dar din dar rai de suflet și plai. P.S. Știu, că graba nu marită fata. Eu sunt rezultatul fermei decizii limpede și de legende, care sufletului răspunde verde, că suntem iubire a ceea ce iubire de țară și neam suntem, în raiul care-l am și avem. Vă rog să îmi corectați greșelile ineptiile mai aparte sacre ca la cei botezați. Cu bine, dragilor! Tu provita ești cu răstignire lui Isus pe Golgota. Ciubăncuțenii și oameni de pe satele unde activat nu m-au scotit vinitură, străin de ei, ca ei aveau inima bună primitor și înțelegători, cu toate că nu știau care o să rămână ca permantizare și nu știau care vin și stau cât stau dar pleacă pentu un mâine mai bun, pleacă nemulțumiți, neîmpăcați, nesatisfăcuți, crezând, că altundeva e țara făgădiunței, deși celor neobrăzați li se va lua darul, că calul de dar nu se coată la dinți. Tot așa ziceți, dar chiar mă publicați, Artur Silvestri mi-a fost drag ca ochii din cap, Dumnezeu să-l ierte și să aibă deplină odină si imemoriam memoria binecuvântă și neuita, că m-a și premiat domnia sa pentru cultură sustenabilă, că Gabriel a făcut bine oricui, că era Artur Silvestri un scump, dezinteresat să facă extraordinar bine, ce și cum se si ni se cuvine ca un sfânt, că-l vom cunoaște, dar n-am avut fericit să-l cunosc, așa cum nu l-am cunoscut pe bădica Todică pe Ioan Gepianu, la toți, Doamne dă-le bine! Cine ne aduce ca Vica marea bucurie, sens, încredere și înțelegere și multa căldură de om, dragostea desecretizată? E și o prietenie legătura, relația, dintre mine și Vica care a întregit viața bună, de bună veste de poveste. Toată trăirea mea cu Vica ne-o sfințise ca taină a cununiei, o popa Găureanu Timoftei. O pasăre înțeleaptă și pricepută, își face cuibul în copacul cel puternic. Nu-și părăsește pasărea mamă puii și cuibul, că ea nu-și lasă familia pradă nevoii, uliliului-gaie, zvăiată, când totul ca la politicienii care nu-și fac îndatoria și datoria  cinstit și demn funcției, în statcare nu-i o afacere individualistă, egoistă, cum mumai rătăciții mental, corupții, numai el știe ce-i rău sau bine, binele care e un bonus de viața, de zile, că ne îmulțește talanții și zilele, adică cum vine chestia trădătoare și omorâtoare, dușmană binelui și drumului spre rai deschis, la noi fiind adevărat paradis mântuitor și pur și simpu învingând tracul pustiitor, că mare de tot fiind starea de bime, stare care, cu bunăcuvință și bună voință dându-ne, învrednicindu-ne Dumnezeu, în drept de înviere pro-fericire, cu garanție și rezoluție la socio-ecuație, revoluție, dacă nu-i lovitură tâlhărească de stat. Ce zici redactore- șef, Ionel Marin? ÎN SENIN DE ESTI Ce zici, domnu Radu Găvrilă președintele Astra și scriitor dejan la revista culturală Astra dejană, cu ceva mai bun, în plin divin și senin de valori și autentice culori cu iz de parfum de omenia și de România personalitate deosebită și distinct națională a patriei limba română. Profesorul predă permanent sustenabil la elevii particulari prezenți, în școală, dar nedumirirea mea e cum de nu s-au îmblnăvit cu sarscov 2? Ceva n-am înțeles? Sunt implicat moral și emoțional cu acest dumnezesc astral și ancestral, național și tradițional monumental, integru, moral scriitor, Gabriel-Artur Silvestri. Oricum voi supravețui mai multor generații de cititori, însă și mai multor, dacă mă publicați, dragă Maria Balș. Timpul va distila si cerne, cum țese țătanca șansa de a îmbrăca cămașa fericirii ca slujbaș, în slujba vieții la ca le respectăm regulile, cu toate restricțiile cu urgențe pro noblețe și frumusețe ca să nu facem greșelile. Timpul clar cerne valorile. Daca a nins s-a muiat vremea, s-a încălzit și nici, în casă nu-i rea abianța, atmosfera Daria și Marian Teci, chiar zic:

     - "E cald, în casă, dacă o nins și s-o muiat vremea." Ce facem cu neregulile? Ce putem face când sunt nereguli. Cum vine poliția te veghează și hoțul, coruptul, te fură? Știm cum gândesc oamenii, în destinul lor? Noi cum suntem și devenim model fără ca mândria să me fie lezată de povestea cu prostie omeneasca, când cică, soacra, se sfădește extrem de rar, apelând la etic și estetic, s-a certat cu ginere-su într-adevăr advers, ceva contradictoriu și cu efecte secundare ca la vaccinare urmată de comentariu imprevizibil:

     - "Nu știu ce-o găsit fică-mea la tine?"

     - "Vrei sa-mi dau pantalonii înjos pe vene și să-ți arăt?" Totul e greu de ignorat. Totu-i plin de surpiză și savuros și fără a citi prospectul, neglijent de fel și stil, punându-ți sufletul pe tavă, timpul fiind să construim conul din penumbre cu replici pe bune cu drept de repel și la apel,cu torul plăcut sau cu ce te agită și inflamează, că politica și demersul diplomatic cutremură țara și neamul, că e cum e, că unde Dumnezeu nu e, nici iubire nu e. E vorba să te înțelegi fără exchivare, că unde nu-i incendiu fară echivoc, cu experență și excelență vastă, cu o gură de apă, îl stingi, că responsabilitatea, își spune dupa noi potopul, își spune cuvântul, avântul. Totul e parodia și ironia de la spitalul suport Covid, de la Matei Balș, București, cu balamucul de la primiri, urgențe, fară veghe și fără noblețe la îngrijire, neglijența dând foc la valiză fară a se precizeze de competența medicală cu lacune ca-n învățamânt, că ce-i școala după scoală care nu se practică, nu se desfășoară, întru desăvârșire lăsându-se în prăpăstii lucrurile începătoare cu du-te, în tri dupărări, cum graiește neglijenților, Gălățan Lingurar de lui Lunga din Sâmpetru, fire energică și cu succes însurându-se cu Roza lui Gusti Lacatuș, fără ca oficialii să-i aibă habar. Ce zic și ce demonstreaze, experții? Unde plinul de speranță cu haz și suspans? Provocarile sunt pe bandă zilnic, dar cine pune cu grijă punctul pe i, în România stresantă ca să fii stresat și cu filmul depresiei/ schizofreniei, că așa fără minte ne face impura depresie, făcându-ne fleașcă, fără s-avem ceva de pierdut, deși nu suntem vagabonți boschetari crescuți cu loialitatea pe strazi, cu nimic serios arându-ne curios cu cioarbă, dar suflând cu talent, în iaurt fără măsuri elementare. Ceva confirmă, că România are potenținal. Avem și noi tehnologia modernă, scriu pe telefon, lăsând caiete și pixurile, în pauză, puse la index și relaxez pe Ben și pe ceilalți prieteni chiar și de pretutindeni, din diaspora română, că simt  și văd curios, văd ce și cum e cu simtoamele neplăcute ca alimentele neprocesate de relitate. În toată viața e cu dietă mai enervată care trebuie ținută, cu voința. Ce-i minunea cu gluten, cu indicația imună să nu uiți de sănătatea ta care mai alunecă la săniuș pe derdeluș cu metehne datorată de vicii și compartament sarit de pe fix, că mișcarea ne dă sănătatea de care nu fugim ca de viroze! Ben și tu, știi c-ai rămas ca Dumnezeu, în sufletul meu, să mă călăuzești, că suferi mereu? Ai energie și bunvoință ca să mă înveți, cum ce natural și național, ce să fac, lui Dumnezeu pe plac și cumva să reușesc, în arta de a scrie, tu chiar zicându-mi afirmativ:

     - "Scrie, Pavele, sceie!" Un îndemn către un visător, o tânără, târzie speranță ca romanțele de mai târziu ale lui Ion Minulescu.

     - Tu nu ai nevoie de nici o indrumare si nici o carte de specialitate daca vrei sa ramai un ORIGINAL. Doar stoarce suferinta intre pagini. Redactorii si publicistii vor face restul la timpul oportun.

     - Fără școală, viața-nasolă, că nu-iubire și drept la fericire cu înviere, om între oameni pentru oameni, cu orizontala pe verticală. Starea genereală nu trebuie s-o lăsăm să se altereze motamo, că nu se ia tratamentul aiurea, după ureche. Cum anume, ce face ca sa n-avem paranoia?

     - "Dacă fuți buha faci pui cu pene", cum zice Măriuța Filp, fata lui Reghina Ciupe, Chițoaca de peste vale, din neamul dihorilor ca Gusti lăptaru' ori frate-su Aexandru Găvruș care a rezolvat propria situație fără să riște tulburări, în somn. Totul mai compex decât vă prezint și spun eu, în viața amplă care se susține sustenabil, după cordonate a geniului și realitatea acută agravată potențial cu precauție, mai dificilă asimtonatci, cu trimboze și nicro embolii și insuficiente renale și cilac peste pupază și cu diabet, că dăm explucații pentru a afla soluții, chiar dacă reacționează la fenomenele meteo, că bolnavul recționează și simte dureri, moleșală și are mers greoi, că neropatie, dă un fel deoarte de naturalețe și noblețe, că în felul aiesta, cum ajugem corect și perfect declarativ, la cauză, mânce-o moartea de boală, greu de ignorat!? An văzut, cum decurge, starea mea de bine, stând cu trac și cu-n car de emoți ca o necuvântătoare îngrijorat de ce a fi, în țara plină de valori, cu natură vie sau moartă, că erai îndoit, în ce privește cu Vica care mă iscodea:

     - " Voi mai ajunge pe picioarele, mele, din Cluj acasă, la o viață mai bună?" Nu ne iese pasența imprevizubilă ca la picii lui Soreasca, o însorită care trăiește cu mintea cipiilor, trăiește ca prinț și cerșetor, trăiește de zor cu spor într-o poveste. Totul e un bine pentru mine, că binele uneori de la sute de mii kilometri îmi vine ca să-intețească emoțiile constructive ca pansament universal de prietenie și de omenie ca o mie de inimi Marie- ciocârlie cu mărinimie, că România e o vale a zânelor cu dărnicie, Dumbrava minunată, cu prezența Lizuchi și cu Patrocle cu butonul apsat pe verde cum laude, în msiune de înțelepciune cu supremă energie, în iubire, din România morală-normală, educată, că-i școlată după amintirile noastre din copilărie. Prieten Ștefan Mihuț de o viața ca tine Ben și specialul Lucian Gruia miracol și minunat cetățean de onoare al Dejului, din Coldău, Beclan, un foarte cuminte născut, în 3 iunie 1936, autor dramatic strălucit dramaturg și scriitor al Asociației scriitorilor din Bistrița-Năsăud, având cariți de teatru: Candidați la fericire, ed. Astra Dej, 2oo4; Cioburi de oglindă din viața noastră, publicată Editura Texte, Dej, 208; publicistică Labirintul din amurg, editată de Texte, 2013; Un mariaj cu viața povestiri vesele și nu prea Astra-Dej, 20014; Pânza de paiangen-Elogii aduse femeii, ed Astra, 2o16; Șomerii crtezani, teatru; În grădina tranziției, tetru; Balurile de tranziție, teatru; O lume de hram-teatru, 2017; eccetera, ecceterea, că e forte prieten ospitalier, el și Maria lui super tare. Romanesteanu 21 ianuarie 2021, 02:48:

     - Pavele, pieri-ti-ar frica/ Nu te mai dezveti de Vica/ Si, bolnav de cuvantare/ Strigi de cat de mult te doare/ C-a plecat si n-ai cuvinte/ Indeajuns, sa te alinte/ Sa-ti dea starea cea de bine/ Ca si cand ar fi cu tine/ Vad si eu, mai Pavele/ Cum te-mpung cuvintele/ Inorogi, in herghelie/ Cum te-mpung si te imbie/ Cum ramai cu fruntea sus/ Si spui tot ce ai de spus/ Deseori, mai Pavele/ Spui ce vor cuvintele/ De mi-e greu sa iau aminte/ Cand esti tu si cand cuvinte...

     - CĂ LA NOI E PACE,PÂINE ȘI BINECUVÂNTARE. Mulțumesc, Românule te cunosc și te iubesc părintesc, pentru sfatul dezinteresat și pitoresc și eu pentru tot ce ești omenesc, te iubedc la mulți ani cu bine și fericiți ani, îți doresc, spunându-ți într-adevăr, pe Vica, cât de mult, dragule, ca mare singuratic și ca cel mai iubit dintre pământeni, spunând, om bun, că pe Vica ce mult neprețuit dar din dar cu mult soare și căldură de om, iubesc, ție dulce Românie mare ce altceva ca Eminescu să-ți doresc, în pâini pentru mâni, tu, Vica, în pântece cu rod, pentru norod, eu fiind, în echilibru și filfizon pe drod, că pe Vica ce, mult, Doamne, o Iubesc, că și România iubesc, cum în omenie și prietenia ta iubesc, că mă face diferit, aparte ca o melodie preferată, artă aparte pentru fiecare, fără moarte, că la noi e o sfântă binevuvântare, ca la carte. CĂ LA NOI E PACE, PÂINE ȘI BINECUVÂNTARE. Mulțumesc, Românule te cunosc și te iubesc părintesc, pentru sfatul dezinteresat și pitoresc și eu pentru tot ce ești omenesc, te iubedc la mulți ani cu bine și fericiți ani! îți doresc, spunându-ți într-adevăr, pe Vica, cât de mult, dragule, ca mare singuratic și ca cel mai iubit dintre pământeni, om între oameni, pentru oameni bistoși, siguri spunând, om bun, că pe Vica ce mult neprețuit dar din dar am iubit cu mult soare multă căldură de om iubesc, în înflorire de pom, pentru rod de norod, ție dulce Românie mare ce altceva ca Eminescu în verde-de albastru Nichita Stanescu și restul de români de români nestrăini, Ce să-ți doresc, în pâini pentru cu lanuri de pâini, în mâni, tu nu pricepi pe Vicafată de români, în pântece cu rod, pentru norod, de români, eu păstrându-mă în echilibru și filfizon pe drod, că pe Vica mea, cult, nu ți-oi fi spus, cât de, ce de mult, Doamne, o Iubesc, că pe o România te iubesc, că ești pământ strămoșesc omenesc, românesc, cum în omenie și prietenia ta iubesc, frate, că mă face diferit, aparte ca o melodie preferată artă aparte pentru fiecare, fără moarte, că la noi e o sfântă binevuvântare, ca la carte, Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Ai puțintică răbdare că dacă nu picură plouă, că curge din adevăr sânge, în viața din viață și conștiință, pâine de o ființă, în drept de afi super de cer, că cuvintele ne dă reper de cuvinte, in suferință, brend  și viața, câștingând încredere și fără nimic de pierdut credință națională, cu iubire pe verticală, de școală, în inițere, chiar dacă sentimentele-s, în contradictoriu, că nu-s filantrop și nici, în aer și, în plop fraer și după noi  potopul, cuvântul ca să cuprindă-n larg avântul.

     - Vica s-a purtat corect cu mine și m-a învățat sa mă comprt corect și se putea asta că nu exista,nu se poate, pe Vica să n-o iubesc, să nu apropiu infinitul Brâncuși de obiect, din respect pentru Eminescu, în verde de albastru, din tezaur, patrimoniu, național al nostru. Asta-i ce-s hodoronc tronc, că Vica mi-a căzut cu tronc ca as-tronf, Mă încurc, în ițe, că doar tu ce-i de făcut. Ești bun cu vai, vai, vai, cu bonus Iisus, bade pălărie nouă, că Vica mi-o rupt inima-n două, nouă de patrie limba română țifrașă, în șansă fericită, de a îmbrăca cu inspirație cămașa fericirii lui Hristos, Mesia iubirii, lumina luminii lumii și minunii!

     - Vezi, Pavele, daca nu esti "corect politic" si te dai de consevator, Varu Googule te sanctioneaza rupandu-ti paginile...

      - Aiesta nu cumva e cenzură inadmisibila, în așa libertate cu necenzura, fiecare fiind aparte, cu OK și drept de a fi spiritual, nu credeți chiar, în cădere libera fiind cum zice oportun, cum de frunte cu minte demnă de luat în seamă, Grigore Zanc, perfect a Clujului, cu probleme personale. Scrisul așa cum e cu-n anumit sens, mă bucură, chiar dacă nu-i nu apreciază credința, mila și credința, fiecare fiind cum l-a lăsat Dumnezeu, dar apropo trebuie să mai fii neânfricat patriot, fiu al României sănatoase. Nu te supăra, Ben, tu mai pus, năzdrăvanule, pe brazdă de legendă și baladă și dacă-mi vine sămi vine sa scriu, că amândoi suntem de o seamă și ne potrivim, cum vine vorba, vorba. Totuși iubire, unele lucruri or ajuns și chiar le-ai publicat, cum și ce-am făcur, în cazul aiesta, nu știu, că bat la poarta soarelui, piezie, tu mândrule, ai publicat, așa că nici eu nu mai știu ce să zic, domn demn Vasile Birlic! MI-am amintit minune și înțelepciune revigorantă, în artă, scumpule, cum am făcut ca să ajunga la tine, dar mai și uit cum să mai facem un bine? Deci: am distribuit-o către mine și de acolo, școlar nepriceput, obraznic și impertinent benefic eficient, am expediat-o apoi pe calea lui Hristos și eficient ți-am trimes-o spre tine fain-făinel și frumos, voios de pioner cu etic și estetic-pragmatic, cu o reală diplomație, în umana ecuație socio-cosnico-socială școală de școală specifică și de biserică de pe Arca salvatoare, mântitoare și de binecuvântare, în în folosul tuturor nu doar din România profunda revigorantă mare provita, cu stare de bine, înviere, cu drept la fericire, că așa cum și tu, Ben cu silință și bună- cuvință și voință, făra de care n-am fi ceea ce știm, că suntem ceea ce suntem prin fiul lui Dumnezeu. Ferească-ne Dumnezeu de Azhaimer, de care uitând de dragul popor, suferă politicienii corupți și papură vodă, că nu-s trstii gânditoare, ci un pericol, că politicienii sunt niște bandiți contra umanității. Poezia: Că la noi e pace, pâine și...binecuvântare, Poezia asta ai primit-o? Ție cum văd îți place ce-i șod, ce-i dat, în dracu, ce-i cu veselie, iepure-n farfurie, masă îmbelșugată, boier miner, cu sindicatul liber a lui Dragoș Corățanu medic, veterinarul, că la Cluj e o Sorina care a devenit Sorin, că chirurgical și-o schimbat sexul, Cocolina! Totul din viață e poezie, armonie și omenie, că noi suntem complet ca fiduri, poet de cuget, din neam, în neam din paradisu, purgatoriu și rai sfànt care pe pământ, în noua ordine mondială de pace și pro sănătate, îl am ca senin destin, ca să-mi am, în România instruită și educată normală, profundă, tainică de școală pe verticală absolvită școală, în vieții fericirii și Mesii a împlinirii și desăvârșirii, în elexirul tinereții cu și, în drept de a fi cu înviere și cu fericire fără nevoia poliției și a mascaților, că noi de noi ca noi cu potopul după noi cuvântul, potopul, modești, cinstiți, că demni nu uzăm de limbă de lemn ca să ne facem politic de câcat, iată-mă dacă popular sunt vulgar! Era ca Daria, Ștefan Mihuț dramaturg și scriitor, în Dej, nu cu toate, că Dumnezeu luminat și curat, aur cu muncă și efort sfințit cu voința i-a dat totul pe tavă, în bucuria de ași îmulți talanții rămas, în grija pe scut și sub scut, în lumina convingătoare a luminosului Hristos, că arăta cu degetul, când politica, prin politicienii din epocă ne da peste cap ca securitatea vremii și vremurilor care nu erau de evanghelie, că aieștea ne zăpăcea și batjocorea continu cu ceva, la omul de rând care era defăimat pentru că vroiau să-și schimbe starea, situați, orânduirea cea nedreaptă, care n-avea moralitate, libertate, în tempul eliberării, dar unde nu-i cap firesc, vai de picioare, că nimic nu-i normal, nemic nu-i lucru bine făcut, bine înțeles și în depresie și stres, nu-i ceva deosebit, ceva ales și distinct, cum era scumpa de Darie și dragul prieten cu strălucire, distinsul Ștefan Mihuț, bustrițean popisit la Dej ca să devină cetățean de onoare a Dejului. Cine știe ce știe, cu mâna pe inimă și lumba română, din hora română, că e o inculpă, ca ne pune pe jar, îmulțit, în precar. Teci Marin, în, cu diversitate, paletă largă pornit smâcit și răstit, certăreții din te miri ce fără motiv învinuiește pe se sensibila Daria cu toate pe cont propropriu, nu era de vină pentru toate de toate felurile, chiar dacă el verat ca orăsean versat, din suburbia Dejului, Ocna Dejului, își permitea să scuipe vorbele, să replice nerușinat ca paiele arucate claie grămadă cu furca pe boade, fârcitură sau pe claie, cu furca, în corne claudine, că dacă nu ești nemulțumit vrei banii înapoi, când dai un ban să stai în față. Și când mănânc mai trebuie de Marin să mă feresc că bagă de vină ca cel care scoate sabia, în fastuosul de a fi de legendă, ca un Hagi avar sau Harpagon din Avarul, unchiu Unchiu Iacob Miron bărbatul mătușii Violica de la Porubești, de-a lui Ferghete, de-a Rătundeanu învățător, dar să vă spun de Iacob un zgârcit care nu-n îngăduia să folosească ulei, cât era nevoie la o mâncare gustoasă, dar oare putea ea, Viorica, din cauza lui care măsura cu gătejul cât ulei să folosească din oiagă, însă într-o bună zi a decoperit gătejul-măsura lui Iacob și rupea bățul să arate, că-i cât i-o măsurat bătbatul, fută-l grebla lui! Cum zice Pr. Ferghete Sabin. Toți oamenii ca Vica avea speranță safie fericită, cătoată națiunea, cum scrie, în Testament, Avram Iancu, națiunea română trbuie să fie fericită și-momente grele cu revoluție/ revoltă provit, pentru aflrea adevătului, adevărul fiind nu tragedie, ci evident viață cu un plan bun de a fi fericit și cu speranța de o viață mai bună, de bună veste, grăitor și de viitor ca doamna y. Cu greu răzbați ca să îmbraci cămașa cristică a fericirii ca Mesia durerii și  de împărat al măririi și iubirii mândrii de a fi deșteaptă-te române, în patria limbii române cu proletrari din toate țările întru pace și pâine, în noua oridine mondială neglobalizată, necolonizată! Hodoronc tronc, pe tronc, este erată o magică gramatică a limbii, că eu mai am boii pe limbă chiar dacă nu-s bleg și mut ca o lebădă, în viscolitu sat cu veșnicie, Blaga. Marian:

OROVTA DIN POPOR

Cu greu răzbați ca să îmbraci cămașa cristică al fericirii

ca Mesia durerii și de împărat al măririi, prea mării și iubirii mândrii de a fi deșteaptă-te române, în patria limbii române, în Carpați de frați, cu proletrari din toate țările întru pace și pâine, în noua oridine mondială neglobalizată,

necolonizată,

uniți-vă ca frați de unire, în iubire! Doar așa cu libertate cioplită din bardă și topor,

cioplită cu artă provita din popor, pro-popor

ca Condrate om bun

care ca domnișorul Kalman Karoi gherlean,

cu spirit de viață,

cosește la Crăciun cu ochii deschiși

și deciși și, strânge la Bobotează

și nici măcar o oaie,

batăr o oaie să se facă de oaie, nu iernează,

deși, călcat de nevoi lenea și o serbează, cocoloșează, mușamalizează perfect și corect, infinit absolut, cu respect,

lingușitor, mieros, apropie ca pasăre pușcată, cu aripa frântă, o aprooie cu spirit de anteprenor apropie infinitul de obiect.

     - Pavele, chestia asta nu e poezie. E pisalogeala, bataie de apa in piua. Iti inteleg singuratatea si frustrarile, dar trebuie sa ma intelegi si tu pe mine: nu ma pot prinde la jocul asta, Inbox-ul laptopului meu este si asa foarte aglomerat cu probleme concrete, stringente. Nu fi baba care se piaptana cand tara arde! Jocul de cuvinte este vecin cu poezia, dar jocul de vorbe e de-a dreptul saracie. Si daca-ti e si daca nu ti-e cu suparare, eu tot te rog sa nu ma mai bombardezi cu mesaje in felul asta, am nevoie de un Inbox cat se poate de aerisit si de timp sa pot citi, intelege si comunica:

     - Mă încurc, în ițe, că doar tu ce-i de făcut. El știe, de ce n-are  ursul coadă, știe dragă ilie Marian, că-s detalii, psihologie, nu de poezie, ci din sistemul ucigaș medical, noi căutând fericirea care depind încă de PCR (pile..relații ?), că eu scriu la Mere padurețe, dar din noblețe și frumusețe să i-le trecem cu vedere, că nu tot ce zboră..., că mai sunt și contrare, raporte false, dar dumnelui ca Horea Gabrea se lagă la cap de greșelile mele, care în spontaneitatea mea de a le testa, nu am evitat scăparile inevitabile scriind doar pe telefonul mobil performat, dar lupta providențială provita e fară busoală, în marea nevoie de a-mi demonsta cine sunt și de ce cuvântul vine de unde vine ca sângele prin mine,mai uman ca mine, practic privind adevărul, în mine, de care depindem. Important s-avem încredere și înțelegere, chiar dacă din contră e și scădere. De ce se face împtriva statului și neamului, că suntem răspunzători de schimbare, în reformă, o stabilzare cu stare de bine are. Fugi de săracie, dar dacă ești comod și nepŕactici, că aiește suntem noi, cum să fugi, cum adică să faci, două-n belit, că n-avem sistematiseptic și anti-incendiu apocaliptic ca cel esețial de la Matei Balș, spital cu coloranți artificiali! Totul e un mod expres ca și cum nu s-ar fi întâmpat nimic, că situația asta este așa cum ește și nerezonabil, știm care-s problemele, reproș câte-n lună și stele, dar au murit oameni e biba și buba. Fug de sărăcie, că nu mă descurc și e un rău care nu-i necesar, că din cintra contra nu marchează, în ezența de a fi (sărăcia poate să nici nu existe, că eu mă bucur de românia mea, în ismană așa cum e mulțumitoare sau nu pentru indivizii pentru veșnicii nemulțumiți și când nici vremea nu-i..., că-i provocatore, cu ispite geroase, fără protecție socială, deși totul e de interes public ca bine.

     - Pavele scrie acasa pe hartie saptamanal si apoi incarci textul pe telefon odata pe saptamana altcum toti vor fugi de tine. Lumea e stresata si vei suferi. In timpul saptamanii veziti de ganduri si viata prin curte iar Duminica scrie ce ai meditat si regandit.

     - Eu nu vă zic de țaranul liber, răzeș, plugar, clăcaș, palmaș lucrător al gliei, agricultor e ca o ideie bună, că-i un cicilizat sănătos încăpățânat, în bine, ci de cel la care gândește ca la un ciocoi, că îi și zici țarănoi și-i cu totul altceva, nu-i civilizat că e un prost crescut, par alb  și minte proastă, că oicât i-ai spune ca la Bulinosu, Burdea-Revnic Ian, Republică, care oricât îi atragi atenție, el se comportă ca Bulibașa și ca Dada de acasă care împarte jumerile și și-și face buiac de cap nevăzându-și lungul nasului de Pinochio, că vezi, că-i o nenorocicire, un pricaz, haz și de necaz, colhaz, spital, dă-l, în dubală, că-i, incediu, rug aprins sa nenoroceasca pacienții, bolnavii de covid. Facă cine  ce crede, că de te superi, că m-am dezvățat de caiet și hârtie, iar de nu scriu când îmi vine, cum nu-mi convine să fiu aglomerat, va rămâne natură moarta, că chiar cei de ai mei, vor risipi și ce-i de înteres public, indispensabil, că toată vremea cum zicea Eminescu are vremea ei, dar dacă tu mă trimiți la vremea trecuta, dar nu mă înteresează de cei care nu-s înteresați de mine că n-au viața linștită și rabdătore, eu fiindu-mi bucuris că tu și timpul mă mai rabdă și că nu nerăbdător, nu mă expulsează cum l-a alungat pe iubitul pământeanul, Marin Preda.

     - Eu ti-am dat doar o idee. Fa ce iti zice inima.

     - Vezi cum mă intuiești și ghicești,că eu trebuie să scriu când trebuie, când îmi vine inspirația cu gânguritul nevinovat de copil căruia i se cântă de legăn, dar ce să fac dacă sunt plictisitor, că prea bogat scriu, în larga paletă în preaplin de diveretate diverta ca o librărie cu pinul de cărții care te așteaptă să-le lecturezi, citești, pasionatule! Dialogul dintre noi e amical și surprinzător de frapant, de înteresant. Eu dacă nu scriu când îmi vine uit ce-am vrut să scriu și pagubă-n ciuperci, unde nu-i pagubă, că nu ni hia noi înmulțindu-ne întru har de Dumnezeu. Mi-o telefonat și Flaviu și fac bine și m-am bucurat pentru ei că-s bine, deși fiecare sunt cu pizda măsii! Am citit materialul domnului Matcas referitor la Irizatii de talcuiri: ÎN SCRISUL ACESTUIA - Vasilica Grigoraș, în Scrisul acestuia e un, în scris sincera provita penntru neam și țară, având artă de a scrie, cu omenie de Românie, c-a scris,

aurit, in slove,

bucove slăvite, cu isprave

mostru sacru ca un reper, astral național,

în calea către Iisus Hristos-drept la veșnicie și înviere provita la fericire,

cu drumul spre cer.

FAIN scrie Vasilica Grigoraș și fain-fănel voinicel se scrie despre ea ca despre o sfâtă a pământului al Românii pitoreșt ca cea văzută de Aleco Russo/ Alexandru Vlahuță, ei niște panarame ilustre ale patriei Limba Română, că le dă mâna ca ei lui Vasilica Grigoraș o adevărată literată, scriitoare cu larg suflu și suflet ingeresc-divin deschis către bine și sacru.

DUPĂ ARTA DE A SCRIE CU MERITROCAȚIE, ÎN SOCIO-COSMICO- ECUAȚIE

Vasilica Grigoraș e omul care crede,

în ce vede, dar și-n ce nu vede,

laudator temporis acti, mega cu meritrocrație,

în socio cosmico paradis prin scris,

cum magna cum laude, că, în undă verde s-a autoproscris,

c-așa, în frunte i s-a scris biblic, i s-a prezis, prorocit,

ca celui mai iubit pământean care nu trăiește prin ceea ce scrie cu iubire, în van, ci e, în drept la înviere, cu veșnicie având dreptul de a candida la nemurire, după modul de a scrie

și arta de a scrie.

Nu mă înșelam, că une-s doi, puterea crește înțeleptește arătând de ce ai nevoie, chiar și cànd prietenul anevoie ca-n povestea vorbei, se cunoaște cu savoare ca în cazul atrăgător și inteligent, cu simpatica Vica care mă reprezenta numai pe mine, evedenția numai de  bine cum mi se cuvine, pentru mine nefiind periculoasă cum credeau invidioșii care mă săpau, că todeauna inventau ceva, chiar și scuze, când pretențioși, nu erau politicoși necunoscând firea omului cu care are cap sec, de a face. El a creeat problema sărind peste cal, cu zel fan-făinel, cinăsel, sărind real, voinicel, din banal, cal bălan cezându-se cu țurturi, mare, trăind, in van. Atunci ce dă recolte bogate? Mi-o telefonat și Flaviu și fac bine și m-am bucurat pentru ei că-s bine, deși fiecare sunt cu pizda măsii! M-a cam prins cu haboca, menghina și m-a cam șifonat, ilie Marian, dar nu-i bai, că ca doamna data viitoare și-a revenii el la oile nostre, că om eficient cine trăiește și muncește mai greșește, păcătuiește respectând celorlalți dreptul la viață. Mă mai scol ca la mama acasă cu noaptea-n cap pentru a admira răsăritul, în zori, că cine se aseamănă la starea nației, în unanimitate, cu relitatea de anume, minune și înțelepciune se adună. Doar cu pâine și apă în România trăim și ne simțim desfătați, în sublim, că asta ca sfânt știm. Ce bine și OK, să zici celuilalt:

     - "Simnte-te ca acasă!" Timpul trece, dar cine ne trece din vedere: marea trcere și pentru tip grăbit, fără timp, pentru mine, că sta n-are pentru mine, că nu-s incredibil mai de lux probabil și impecabil, vulnerabil și mai băiat de bani gata? Îm chiar tot sunt reguli și o etică, dar așa cum e și se ține bine făcut, lui Marian îi stă cu așezare și bine ca miliardelor de bacterii din cavitatea bucală, orală, de înteres public. Mai e Vorbind de lup/ Vulpe? Pentru că e vorba e bombă cu ceas de care eu mă simt vinovat și atunci, când epigramele-s nevinovate, că-s fără poantă. Totul e ca loterie vieversa, cum zice despre Lefter Popescu, Caragiale, în Două loturi.

Eu sunt Pămplău,

cel rău,

că el parol, n-ave rând de un Pierde-vară

ca mine, de un Moaie poame si Papă-lapte, Nătarău-

urât și de tot rău.

Nu zice nimic, că tu, n-ai cunoaște un individ specia, cu esență și conștiinț de fain-Făine ca el, tufă de veneție, în ecuație, cu barbară soluție-rezoluție, cu proclamație, ca bărbat cum trebuie, că lucruri mici sunt binecuvântare cu fapte și lucruri mari prin natură și perseverență și ideal național, trasinit torențial/ în normal distinct și moral.

Combat intrigile

și diversific culorile, că-i vorba de a cerne și discerne valorile, ironiile,că îngropăm armele de război,

dar fumăm,în obiectivul muncii,

de viitor,

fumăm pipa păcii

ca între scriitori.

Eu sunt bun,bun de gură,Laură-gaură !

Eu mai am încă onoare,

în binecuvântare

de România profundă de legendă și mare.

Cceterați,că eu am ecceterat destul fudul,

dar nu deștept destul.

Despre mine vorbești pârlitule,Pârlitul,

proza de debut, a lui Marin Preda ?

E mișto,cal maro,

fură kentul,calul,din biro..,

fură calul cu arcanul ori face pe Creangă torcalăul,

să toarcă, tortul,fire de tort,

toarce din furcă.

 

Accept ce mi se băgă pe gât, în piept, că-s tras, în barbă și tras de barbă tras, în piept. Eu n-am secrete ca să țin la ele. DREPT LA ÎNVIERE ȘI CU VEȘNICIE, DIN PRUNCIE - E mare domn, demn om, Ilie Marian, acest prieten am, în raiul/ iadul ce cinstit, modest și artist, îl am spiritual național, în drag și făinoșag canidat la fericire și cu drept de înviere-ca Iisus drept la veșnicie, din pruncie, cu omenie de Românie. PRO PÂINEI, PACE, ÎN LITURGIA PĂCII, DIN SPICE - Să ne credem că poți face ca King Artur-Legenda sabie, că și eu spiritual mă aventur special și excelență, în arta scrisului pe altarul soarelui, chiar și eu, adică tu, pertu, însuți, că în tine e viața și ceva complicat, adevărul aurul cenușiu strecurat, scutul, imunitatea, că nu există bla, bla, ci lumina și dreptatea, luminii,

lumina lină care ne rodește, în grădină,

în grădina Macii Domnului, cu obectiv al păcii

și cu talent aparte: cu talanții îmulțiți, în obiectivul muncii

pro pâine de o ființă și națională conștiință, în știință.

 

Ce fel de  nume e Romasteanu? Ce fel de nume e Roansteanu? Romastanu, s-o fi ghidat după  român sau Rătundean. L-aș fi întrebat, dar m-am vrut să-l enervez, că el nu se ocupă cu toate fleacurile și are și pe alții la care Marian se preocupă, cu care corespondează, că-i finuț pe pământ și-i inimă bună, că totul, îi merge strună, chiar dacă-i ițit, toate cu sănătate, îi merge repezit strună și cu străbună voie bună. Că iubesc pe Vica sunt un cuminte și un special, dar acuma doar, în inimă, iubesc cuminte, pâine fierbinte, o iubesc ca un părinte, însă, în minte, cu mintea mea cum iubesc neamul și țara mea, așa îmi spune maxim inima. Clar nu merit o vorbă rea. Romanesteanu, cred, că am scris numele, pseudonim cred, pseudonimul lui Ilie Marian, Potlogaru. CĂ NI SE CUVINE - Ce-ai pierdut, dacă nimic n-ai pierdut, idealistule? Dacă nimic n-ai pierdut socio-cosmic uman pragmatic ca veterinar!, cu talanții îmulțiți, în har și cu habar, în imunizare, că tu  amic, liturghie de pace, în spice ești binecuvântare ca vânătorul plecat cu pușca și fiecare aparte și cu cureaua lată, plecat aur cenușiu strecurat, plecat la vânătoarea regală, iubuire pe verticală din școala de dincolo de școală, cu crucea noastră, in celula societății eficienți, cu merito secrație și omenie de Românie, cu un strop de mai bine, că, prietene Alexandru Berceanu, ni se cuvine. DE MOARTE MAI PRESUS - Cu fofilica fifinica, furnica, ca un nimica din încătro, de unde, quo vadis Domine și de un permanent student de ce rodul muncii mele, rodul iubirii mele, e binele să se adune și să se verse pestè România belșugul după brazda de sub plug și după Vica miresă trecută, pe calea lui Iisus, trecută, în drag și făinoșag, trecută peste al casei prag, cum și tu, Ben, dragule, cu asiatica Ming ți-ai zis în lumina dumezăiască de început, lucru bun priceput ca Dumnezeu ai făcut, că tu, cu aură și nimb ai zburat din natalul naționalul, naturalul cu duhul sfânt, porumbel, de pe pământ  ai zburat de la dumezăiescu cuib românesc, cuib pitoresc pe care eu în veci de veci eu nu-l părăsesc, conaționalule - Benule Ponex, din gașca, ceata, de colindători al lui Zamolxis, istoric cum sa zis, în planurile vieții de biserică de pe miorica Arcă cu credință și speranța, că avem un scop pe românescu pământ omenesc, românesc, tu însuți titanule de limba patrie limba română cu îndemână, si inimă română ești cu armonia din România, starea de bine și cu ce ni se cuvine, in lume sau, în România cu renume și natal-plăcutule care suferă pentru meam și țară, raiul care, în drag și făinoșag, îl am împăciuitor, cu talanții și sănătatea, cu voie bună și cu omenie să-mi trăiești bine și împacat îmulțiți dar din dar cu habar și har, in, cu perserverență probine și împăcat de încercări, cu rabdări prăjite unse cu foame, cu foame, lume printre străini bonomi și blajini ca transilvănenii-ardeleni cu plin, în divin și senin de calm-bunătate, în realitate și cu ideea, că sanătatea, frate, e așa cum este transmisă oral și cum citim la carte, e mai bună sănătatea mai bună ca toate și fără moarte ca-n poveste, că unde Dumnezeu e, iubire e și viață fără moarte e, ortace-liturghie de pace și pâine al patria limbii române, cu viitor și primenire ca apacare curge cu viitor din izvor, în viața provita de viitor, în, cu dragoste și dor, un ABC la curți de dragoste, de legendă și de baladă Porumbescu, sinfonie Enescu-Eminescu / verde albastru cu psalmi Arghezi și  Nichita Stanescu, Labiș, verde-albastru cu iz de floare albastră, cu floare-n glastră pe pervaz de fereastră ca la și cum se mai întâmplă și la case mai mari, case domnești și ca-n povești, legende românești, așa cum de Rai Vica mea din cer e sesam deschide-te cu Deșteaptă-te române, Andrei Mureșanu poet și Anton Pan muzician și ficlorist artist, cum știm/ sublim învățătir și-n prima școală românească la Brașov, cum spunem, magna cum laude, plină de mister, în reper de cer și România profundă, cu binecuvântare, în tainic și pragmatic, Vica, în România unită integră, normală, mare, cum Vica ca o sfântă le vede și, maistru, nu-i, cum se zice, puțin lucru și nici mare lucru, că noi, dragi frați, din eficienții și în aur bogați Carpați, cu fată/ sau Aurel Vlaicu mândru, în aeroplan, că artistul aerului nu trăieste șuhan nazdrăvan optimist, în van, ca Vica inima mea toată viața mea te va cânta, în Rinânia mea, binecuvântat de Iisus de cuvinte  și moarte mai presus Iisus, cum v-am spus înaintând spre asfințit apus ca cel mai iubit la locul lui sfunțit, că omul, își sfințește locul, cum zice Lucian Gruia, în culori-curcubeu de neliniște de năframă vărgată peste mare spre bine, vreme senină aruncată cu mândrie și artă. Te tot sâcâi, te tot bat la cap pisălog ca și când mi-ar lipsi o doagă la ce dacă țâpi, arunci de pe casă, că am o casă albă, pe nicăieri găurită, însă dacă cumva se strică nu-I mester, maistru la loc s-o tocmească, la loc s-o fărescă, la loc s-reconstruiască creeativ și perspectiv cum stă bine omului prevăzător și intuitiv creeativ ca tine care te ostenești pentru tot posibilul, că doar bine cu educație solară ca să fie bine, că diar binele, bine aduce că și vorba dulce mult aduce, multe realizări. La Ștefan Mihuț acasă pe Carpați-2 eram primiți de doamna Maria desăvârșită și gospodină harnică fară reținere ca ardelencele ospitară, primitoare u dragostea cel mai bun lucru și conversam animat cu dramaturul Mihuț care, socio-uman scrie bine emanând emoție cititorului și soectatorului entuziast tetru scriindu-se cu o notă distinsă și distinsă si distinctă, că orice ai scrie nu-i ușor, unii ividioși și țapi ispăsitori mușcân din măr ca la masa de pomană ori cum Adam ispitit de Eva a mușcat din marul interzis, cu interdicție, pentru pământeni. Uneori mai eram bosumflat, cu buzele câș, că ceva nu ne covenea, dar Vica mă și lua la rost, că ce-mi displace ca om cumsecade sau aproape cumsecade, in viața subțire ca ața, că zici tu, cum zici, bine, dar cum să fac să scap de beleaua sărăcii, că niciodată traiul nici la țară, în Viața la țara, nu ni satisfăcător și îndestulator? 

     - Viata se inrautateste pe tot pamantul, deci ADAPTEAZATE LOCAL FRATE PAVELE.

     - În casă era un du-te, vino, în zavera răscolei de la Bobâlna, ca la cancelarie, că pe atunci era mai rău ca acuma, în epoca corupților si distrugătorilor de păduri al habitatului animalilor care cobor, în sate, în gospodările țarani, cu săteni harnici dar fără protecție ca parlamentarii cu slarii speciale, dar și, în oraș dadeau buzna animalele flamânzite ca țarani care mai sunt și impușcați pe la190, deci gozăreu în gunoaie lacontainere băgând, în sperieți orășenii domnoși cu intenția să le fa self, poze. Oamenii dezbat ce și cum e cu țara, cu pademia,carantina și dezastru din familiile lor, din viața lor pur și simplu și chiar se întreabă degeba: ce-i de făcut? Mi-am comandat la București telefonic ochelari POWER ZOOM MAX, o țâra marind mai mult decât, îmi trebuie, dar e OK, curat-murdar, vorba marelui dramaturg scriitor, de un leat, de fapt un bonus din epoca lui Eminescu și verde de albastru Nichita Stsnescu, un alt spiritual convenabil modern ca Ion Alexandru, un icredibil profesor la București Universitatea cu catedra uluitoare și umitoare, Mihai  Eminescu, pe muchie de cuțit ca un laser imnic, spirit ascțit, din Topa Mică, la un nivel cu dimensiun și imbatabil cu susținere sustenabil ca bucuria care ți-o dă reușita că-i ca un brici care te barbirește de prima clasă, ca și cum poetul ca Eminescu ar fi a tuturor timpurilor, a vecurilor, în rostul și folosul care e Tatăl nost al neamului nost artist complet nou, cu desăvârșire, că toți și-au făcut reușit, corect treba și perfect ca parte buna, în bucurie, dragoste și dor. În tot e o ecuația lui Dumnezeu, în mereu și cu mereu de Mere pădurețe cu factură excepțională, după placul tău, Ben, în preplinul de său, de excelență special-național și artist altruist, precum si socialist-optimist, comunist extraordinar de conștiința națională, că România e normală după Iohannis e anormală cum îi zice cuminte domnul ca o pâine prospătă și ferbinte cu schema complete, demn domn președinte?

     - "Vai, Iisuse Hristoase, ce burlane grose, Doamne, noi pe tine te rugăm între ele, între picioare, să apucăm!" Cum explic celebru și expresiv, eram vagabonzi, ca boschetarii, oameni ai străzii. Crede-mă pe cuvânt, că eram copiii răi și slăbănogi, unii și păduchioși, zăpăciți rău, că nu toți eram educați, instruiți și uimitor, școlați, dar eram și magnifici cu pitici, în materia cenușie, plini de energie, că noi nu știam de griji și de omenie, anti stesului fonic, că eram gălăgioși ca dracul, În balamucul copilăresc. Melul care l-a mângâiat la cornițe cu iubire și cu igenică nevinovată bucurie ca o mironosiță care, în bar dansează la bară.  

El a creeat problema sărind peste cal,

cu zel fan-făinel, cinăsel, sărind real, voinicel,

din banal, cal bălan cezându-se cu țurturi, mare, trăind, in van.

 

Unii îs minciunoși sfruntați și nemernici, cum și tu intuiești ca mirele frumoasei Ming. Asta nu-i de lăst la mintea și la îndemâna coipiilor. E o afacere care nu-i gata pentru ei, pentru împelițați și îndrăciții de copiii. că aieleacurtezanele inundă-n bărbați făcând băi de bărbaț acaparați și cuceriți de dracoaice și dacă-s băgate-n casa omului cu ceterași ca să nu zic, Doamne ajută, că-s curve care pot să-și strice pâna și casa, căsnicia. Mai faci prostii, dar tot  cu soția am rămas, că nu era prostia la care una-două vă gândiți dumneavoastră crezându-mă chiar mai breaz, decât, eu în realitate am fost fără ca Eu ca nenuntitul Eminescu să am amante, cu toate nu eram ca om înstare, Vica fiindu-mi frumoasa ca Veronica Miclea, Vica fiind zâna și Zeea, fericirea și desfătarea vieții mele. Toată viațs m-aș fi simțit pacătos, vinovat și la ce, că n-ar fi meritat, că Vica nu-mi era ștergătoare de șters la cur, dar nici femeia slujnică de tras la baie apa. Zvonurile pot fi mincinoase, deși nu iese fum fără foc, dar de ce unii defăimatori, calomniatori zice uricioși

     - "Dute-ai învârtindu-te și numa' hiru să-ți vină înapoi!" Fară muncă nu ești om, dar nu cu astel de muncă de hărțuire sexuală, de violator, de taur communal sau ca însmânțător artificial-taur pe bicicletă cu sula-n servetă, în tot într-un fel de iubire pentru candidatul la fericire, evadare, în nemurire dacă ai urmași, urmașii-urmașilor, că doar binele bumerang și se renoarce la binefăctor de zi și noapte, că-i, în schimburi herup și non-stop, frumosule! În nebunia vieții unii-silitori și ambițioși, care nu-s ca crul mare și buturuga mică, un fel de negație a negației, pentru dihania ciudată alcătite din contraxte. Unii au făcut greșli de la opincă până la vlădică și azi pe sfânta Arcă continuă să mai facă! Nu se spune dacă avem curajul să spunem cum ni vorba ce avem pe suflet chiar dacă uneori ne țigănim, facem cu vorbe porcoase scandal ori toiți, certați și zăpăciți ne mai tragem din coarne, că unora nevestele le implantează coarme că ei bărbații tai lemne cu firezul/ drujba și ele stau de vorba cu ei la fereastră și prin spate amantul, gagicul, îi face mendrele, plăcerea, cartofi pai cu muzică ușoară și ochiurile sunt ospățul curvarilor, că se face la minut, că n-o coasta timp ca să dea bărbatul peste și s-o surpindă cu amantul călărindu-se, în patul nupțial, c-aveau nevoie să se încălzească hârjonindu-se unul peste altul. Teci Marin fără să-l audă Burdea, despre care crede, că are gură cât o șură, vrea, pișoșul, să știe totul și să borască totul pe gură și să bârfească, că știrile ce le află, vrea să le stie, pentru bar și radio-șanț, dă-l, în borât! Țara trebuie cormănită, cârmuită cum trebuie, potrivit, de oameni potriviți, pentru lucru aiesta sfințiți, ca popii cu tsină, hirotoniți. Nu trebuie să fii dus la rău ca vitele la tăiere. Când scriu lucru cu agerime minții, că-ceva-n mintea mea, când scriu cum știi. Vrășmașii n-au milă, iar dragoste cu silă, la ce să ai nevoie că-i o pacoste care-ți taie crenga de sub picioare? Noi n-am avea mânile pătate, că vinovații, răii trebuie să plătească indiferent cum au făcut legile pentru ei să-i protejeze și să-i condamne cu suspendare și de ce cu ce drept să scape nepedepsiți, că să existe un cinic? Ar fi un istoric fără prevedent? S-ar răsturna situația și ar fi cum n-a mai fost, că se merită ca răul să fie tăiat din rădăcină. Mamica te verifcă, dacă ai fost băiat cuminte, în casă fiind cu o nobleță de fătucă culesă de pe stradă, fătucă care, descoperită, că-i bine, răsfățată și-n combinație, că a promovat, în...chestia de promovare, că suntem bâtă de carte. ROMÂNESC-FIRESC - Ești ca rugăciunea Maicii Domnului din rostul lor de popor ca Eminescu, Solomon al cântării cântarilolor, un altfel fain-fănel, cu David al minunii poetice, liturghie de pace, în spice cu principii de biblii a înțelepciunii și minunii, înțelepciunii conjugate de David cu subiect și predicat ca poet de psalmi și cu  cuget lumină a culmii lumii, lumină a luminii cu nazbâtâii, cu pilde pilduite de Iisus, în Dans de bucurii, în univers cu cu jucari-copilării și sens, rost și bucuria cu senin și divin, în știrea distinctă, în universul creștin-divin copilăresc-pitoresc și haioos luminos de Hristos cu noblețea celor de jos din colindul socio-uman, că nu se trăiește-n van prin minunata lume a copiilor, înșiruită, în sesam de mărgăritar cu înșiră-te mărgăritar, îmulțit, în har, cu rostul naiv de hrisiv nativ, în rostul lor al copiilor cu zburdalnic dialectic vesel pragmatic program școlăresc, de șoim, prichindel-voinicel cu năzdrăvănii și infantile și nevinovate nevolnicii-jucării, din România instruită și educată după mândra artă de a citi și scrie, în școala vieții cu omenie de Românie, cu zbori de fluturi și zburdălinciile mieilor zglobii a lui Pann pe câmpii cu floricele pe câmpii și cu falnic în harnic de hai să le adunăm copii pentru a împleti cununi Maicii preceste, mama lui Iisus din Raiu care mândru și fără modru, îl am în codru de oamen, pentru oameni și la heruvimi, în iubiri cu înălțimi și prufunzimi de lumini, în răsărit de lumina lumiinii și-n mai presus cu veșnicia învierii nemuririi, în ceea ce artistic de sfântă trăime cu mărinimie și mărime trăim în tri-dmensiune socio cosmică de biserică pe a salvării cristice Arcă, în doină, suferință, cu lumina noastră verde-albastru de pomină albastră astral- național omenesc, istoric monumental românesc-firesc pitoresc. Cu bine de zeu și zmeu-paraleu! Cu drag și de bun augur, cu bine și sănatate de zmeu! Dar ce prostioare, nu făcem, de multe nici neaducându-mi aminte? Daria a urmat la profisională-MIU pe Str. Taberei nr.3, dar s-a legat învățătura de capul ei ca nuca de perete, dar nepracticând croitoria, nu pot zice, că știe s-o coase, așa: cu ce mă pot lăuda, că-i doar măturătoare, îngrijitoare pe la școala din Ciubăncuța, mă laud totuși iubirea, că nu vagabondează ca Vagabondul pe străzi, că ea muncește și nu-i femeie de consum, curtezană/ boschetară și, și așa ceva, că muncește și-și sfințește locul de muncă, onorându-se cu munca și nu-i țucu-vă puțin lucru după cum se exprimă romii din Ciubăncuța care nu știu, in tri suparări, nu știu ce-i lucru bine făcut, cum zice un conațional  mai răsărit, de-a lor, Gălățanu. Daria cu Martin Eden, Marin Teci, se mai ciondrănesc, certă, cum mai făceam și eu și Vica, că eu veneam pe tri cărari, beat = turmentat acasă, dar ne trecea iute pornirea scandaloasă, mânua repede, chiar dacă eram ițiți, smàciți și rastiți, dar ce să mai cimentez și să mă imbunez față de dumneavoastră, mariile voastre? Nu mă justific, cu nimic, dacă vă spun, că nici o casă de oameni, cetățenească,nu-i altar de biserică/ biserica, ușă de biserică, dar asta nu mă scuz mai ales când pardon și cu pardonul, omori omul! După sfadă ca D'Ariana cum îi zice el Marin lui Daria, Vica, se muia în rigiditate, scazând din seriozitatea ei și se olocinea și milogea ca obuleandră, cârpă de cerșetare și cu toate că eu eram cel bat cel care trebuia să-și ceră iertare ca cea care iată greșiților ei, eu amenințând-o că mă duc și o las ea era cea care-și cerea iertare, ba chiar uuita, deși în popor se zice și ea, Vica, chiar își pute să-și zică, în gând, in sine:

     - "Te iert, dar nu te uit, dragule Pavele! că imnul e ca o frunză pe apă și cum întorci mâna, dar zice ce zice, c-am zis c-oi zuce... însă uită comedia de om! Uneori comedia de om e circ fără bani, un urât. Marin șperlă harnic sare ca ars dând sens liric de vers, în univers ca nora lui Urcan bătrânu care fură păstăi verzi de fasoale din hotarul Tritului, din tarlalele altora, însă Marin nistru al Dariei, pețitorul și bărbatul făra cununie la biserică, sfat ,primarie, sare sfârnel, sare și face focurile, că-i timpul și facutului mămălugii, sare și face focurile: în cameră și antreu ca să nu înghețe, înbaie instalația de apă și astfel cântare acântărilor, cum îmi place mie, să mă exprim metafiric, exorisiv/ îmbârligat, că Marin punând capacul pe oală cu împăcarea împacare-i Care-i gata, gata sau negata, dar noi, eu, el, voi, dați cu lopata și împăcarea trebuie, că trebuie din omenie, necesitate, în realitate trebuie, că trebuie din omenie de România, trebuie să fie gata, in casa noastră, că la ce, Doamne sfinte, la ce e mai bună sfada, cearta- cocobata, fir-ar să fie, la ce-i bună dacă dorința ni s-avem viata bună!? Spre fericirea noastră roșu galben și albastru al nostru terestru și celestru, pur și simplu de templu ca exemplu de oameni dintre oamen, pentru oameni. Nepoții și strănepotul Alex, e inima lui Iisus, frate, în descernământ și desăvârșire pe sfânt drag și făinoșag albastru de floare albastră a noastră cu stralucire, în cât ți ne zarea la da de zstre de zefir senin prin destinul nostru divin, lovitură de ciocan, iz de floare albastru propășită Eminescu Artist unic cu artă care precuvânta specific și ibiblic dinamic, creeativ și prespectiv benefic. CA NEAM, NEAMULE CARE-N RAI TE AM - Ce s-a intâmplat exact, infinit apropust de obiect, cred și eu, pentru Dumnezeu, çă nu știu, în truda mea de nepriceput nu știu zău ce s-a putut întâmpla, că picătura care face diferența o fi indiferența care nu se ignoară că-i vorba de neam și tară, de raiul pitoresc și omenesc ro mànesc în firesc care-l am, nesmule ca neam. APROPIAT. Cele bune să ni se adune, pe bune, în România veritabilă și facinată, iubire prețuită și pe verticală, din școala de dincolo de școală cu orizont deschis spre ce ai de spus Iisus. IORGA CU PEȘTIȘORUL TEZAUR DE AUR - Marii dcriitori nu știu cu  fac, lui Dumnezeu pe plac ca să fie mai scumpi, vegheați de vulturi și de Dumnezeu pe și sub aripi-s, scut, în Romnia veritabilă, scumpă, dar de corupți citadelă sfărămată, că România e o cântare binecuvântare a cântărilor și a rostului, în gustul de  neutat, așa cum, în ansamblu am fost o viață de om așa cum la Iorga a fost tezaur cu peștișorul de aur. TU CU HAR

Tu ești cu har,

că trebuie să ai un har,

talanți îmulțiți dar din dar,

în standardul sicio-uman, că la noi nativii, nu trăiesc, pitoresc, în van,

ci tradițional național-univesal.

 

PR-F&BT.

foto: FERGHETE