MERSUL OMULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum mama îsi învata copilul sa
mearga, ne învata si Domnul sa credem în El cu credinta vie. Mama îsi pune
copilul pe picioare, îl lasa sa stea asa, se îndeparteaza de el, apoi îl cheama
sa vina la ea. Ramânând singur, fara sprijinul mamei, copilul începe sa plânga,
vrea sa se duca la ea, dar nu încearca, de frica sa faca primii pasi, pâna când
se hotaraste sa paseasca si cade. Întocmai ca o mama, Domnul îl învata pe
crestin sa creada în El, credinta fiind ca si mersul (credinta – cale
duhovniceasca). Credinta noastra este firava, lipsita de experienta, întocmai
ca un copil care învata sa mearga. Domnul ne lipseste de sprijinul Sau,
lasându-ne pe seama diavolului sau a feluritelor necazuri si suparari. Ceva mai
târziu însa, când avem mare nevoie de ajutor ca sa scapam de ele (când nu
simtim nevoia mântuirii nu suntem gata sa mergem la El), parca ne-ar îndemna sa
ne îndreptam catre El (si trebuie, într-adevar, sa o facem) dupa ajutor.
Crestinul îsi da silinta sa faca aceasta, „da drumul” ochilor mintii (asa cum
copilul îsi da drumul la picioare), încearca sa-l vada cu el pe Domnul, dar
inima care nu este obisnuita sa-l „vada” pe Dumnezeu se teme sa-si faca curaj,
se împiedica si cade. Vrajmasul si stricaciunea pacatului pe care o avem de la
nastere închid ochii inimii care încerca sa vada, tinându-l pe om departe de
Dumnezeu, facându-l sa nu poata înainta. Domnul îi este totusi aproape, gata
sa-l aduca la Sine, sa-l cuprinda chiar si în brate, numai sa vina la El cu
credinta; si atunci când, straduindu-te, reusesti sa-L vezi pe Domnul cu ochii
inimii, El îti întinde o mâna de ajutor, ca si cum te-ar lua în brate si ti-ar
alunga vrajmasii. Atunci simte crestinul îmbratisarea Mântuitorului Însusi.
Slava bunatatii si întelepciunii Tale, Doamne! Asa cum, atunci când esti
strâmtorat de diavolul si de toate necazurile trebuie sa vezi îndata ca
înaintea ta sta Sânul iubitor de oameni al Mântuitorului tau, cauta cu
îndraznire la acest Sân parintesc, ca la o nesecata comoara de bunatate si
darnicie si roaga-te Domnului, din toata inima, ca sa ne faca si pe noi partasi
acestui nesecat izvor de bunatate si ajutorare duhovniceasca si îndata ti se va
da ceea ce ceri. Principalul este sa ai credinta sau vedere a inimii catre
Domnul si speranta ca vei primi de la El ceea ce Îi ceri, ca de la un Atotbun.
Asa este! Experienta ne-o arata. Asa ne învata si Dumnezeu, adica sa
recunoastem ca fara El suntem de o neputinta morala fara seaman si, cu zdrobire
de inima, sa mentinem duhul nostru într-o necontenita dispozitie rugatoare.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 42-43
COPACUL INCOVOIAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
copac încovoiat nu foloseste la nimic. Asa este si omul cel hain, a carui inima
este nedreapta. Acesta nu e bun de nimic, întocmai ca si copacul cel sucit.
Daca este sluga, lucreaza cu lenevie si cu viclenie, fiind necredincios si
prefacut. De este pedepsit, cârteste si se razvrateste. Iar de este miluit,
nesocoteste mila. La bucurie se face samavolnic si se îndârjeste, iar la
nenorocire se mânie si huleste. Într-un cuvânt, nici prin milostivire nu se
pleaca, nici prin pedepsire nu se îndreapta, asemenea unui copac încovoiat,
care nu se va face drept nici de la caldura, nici de la ger. Iar pricina dintru
care se întâmpla astfel este inima nedreapta, care pe toate le înrâureste. La
fel si un om slobod, daca este rau, îsi vadeste rautatea, caci unelteste doar
cele pe care le vede ca fiindu-i lui prielnice, chiar daca Domn ul se scârbeste
de acelea, iar pentru el si pentru ceilalti sunt pagubitoare. De i se va da
acestuia un loc de cinste sau o dregatorie, va cauta numai folosul sau, nu si
pe cel al supusilor lui. Din pricina cinstirii se îndârjeste, iar fiind lipsit
de ea, se razvrateste, cârteste si huleste; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât
inima lui este sucita si desfrânata. Ori, dimpotriva, asa precum un copac drept
e trebuincios pentru orice lucru, la fel este si omul bun, care are o inima
dreapta. Iar inima dreapta este cea care asculta de Domnul si Facatorul ei si
urmeaza voia Lui cea sfânta. Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru.
Asemenea si inima cea buna se straduieste sa faca totul spre slava lui Dumnezeu
si spre folosinta fratilor ei. Ce vrea Domnul, aceea voieste si ea. Dumnezeu le
doreste si le face tuturor doar binele, fara nici o dobânda pentru Sine.
Asemenea si ea nazuieste si se straduieste sa savârseasca ce le bune pentru toti,
fara a-si cauta siesi folosul. Caci zice Apostolul ca „dragostea nu cauta ale
sale” (1 Corinteni 13, 5). Acolo unde se gaseste dragostea cea adevarata, se
afla si inima cea dreapta. Necatând la cinstirea ce i se aduce sau la
dregatoria care i se da, o inima ca aceasta mereu si pretutindeni va face
faptele dreptatii si va fi vrednica de orice lucrare ori dregatorie.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 110
VALTOAREA
Avva Dorotei
Fiindca sufletele îsi vor aduce
aminte de toate cele de aici, cum zic parintii, de cuvinte, de fapte, de
gânduri, si nu vor putea uita de nici unele dintre acestea. Caci ceea ce se
zice în psalm: „În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor” (Psalm 145, 4), se
zice de cele cu privire la bunurile lumii acesteia, adica cu privire la case,
la locuri, la parinti, la copii, la negustorii. Acestea pier odata cu iesirea
sufletului din trup si de nimic din acestea nu-si mai aduce aminte sau nu se
mai îngrijeste. Iar cele ce le-a facut potrivit virtutii sau patimii si le
aminteste si nimic nu se pierde. Dar de va fi folosit cuiva sau de va fi fost
folositor cuiva îsi va aminti pururea, ca si de cel caruia i-a folosit el sau de
cel ce i-a fost folositor lui. La fel, îsi aduce pururea aminte de a fost
vatamat de cineva sau de a vatamat pe cineva: si de cel ce l-a vatamat pe el si
de cel ce a fost vatamat de el. Nimic, precum am zis, din cele ce a facut în
lumea aceasta nu pierde sufletul, ci de toate îsi aminteste dupa ce iese din
trup, ba chiar mai limpede, mai vadit, ca unul ce s-a izbavit de trupul acesta
pamântesc.
Avva
Dorotei, Filocalia, vol. IX, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed.
Humanitas, Bucuresti, 2009, cap. XII, p. 522-523
ASTERNUTUL
Parintele Rafail Noica
Cum îti
asterni, asa dormi. Daca întelegem ca un Dumnezeu al iubirii nu-i un Dumnezeu
Care alege, Care a creat Raiul si apoi iadul si face o alegere oarecum
arbitrara, întelegem din ce în ce mai mult ca omul singur îsi face asternutul
si asa risca sa doarma.
Parintele
Rafail Noica, Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 60
MINUNATUL ARTIST
Sfantul Ioan din Kronstadt
Domnul poate da trup oricarei
„fiinte”, fie ea animal sau planta, întocmai cum am îmbraca noi o haina; ai
luat material, l-ai cusut, te-ai îmbracat. „M-ai îmbracat în piele si în carne,
m-ai tesut din oase si din vine” (Iov 10, 11). Si cât de divers si de infinit
este „materialul” din care Creatorul „coase” îmbracaminte, pe multiple si
felurite „croieli”, fapturilor Sale: animale, pasari, pesti, insecte, reptile.
Iar pe noi, oamenii, îmbraca-ne-va cândva în lumina si vom straluci ca soarele
în Împaratia Sa! „Statut-a împarateasa (...) îmbracata în haina aurita si prea
înfrumusetata” (Psalmul 44, 11). „Atunci cei drepti vor straluci ca soarele”
(Matei l3, 43). Acum însa, suntem îmbracati în pamânt, apa, aer, caldura;
îmbracamintea noastra aceasta este! Cu câta întelepciune si perfectiune sunt
îmbinate aceste stihii în fiinta noastra! Nu ne stingheresc, le suportam usor,
spre folosul nostru. O, preaîntelepte si atotputernice Artist! Artist
Datator-de-viata, tot ce faci Tu este perfect, fara seaman de frumos, viu! Tu
poti da viata si pulberii. O pui în miscare cu puterea Ta!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 160-161
SAGETILE
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sagetile sunt un simbol al ispitelor
la care este expus omul. Mai cu seama acesta se refera la atacurile cele
nevazute asupra sufletelor noastre din partea duhurilor celor întunecate.
Duhurile cele întunecate inspira sufletelor noastre gânduri rele si patimi necuviincioase
atât de iute si de neasteptat, precum sageata vânatorului care sageteaza cerbul
când bea apa linistit din pârâu, fara sa ia aminte la un astfel de rau. Sfântul
Apostol Pavel vesteste celor credinciosi sa stea de veghe cu teama si rugaciune,
ca sa reteze „sagetile celui viclean”.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 61
RASCRUCE
Parintele Paisie Olaru
Când suntem
la o rascruce în viata, sa facem doua lucruri: sa ne rugam si sa întrebam. Eu
mai degraba ma ratacesc în orase decât în padure!
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 72
RUGACIUNEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Rugaciunea are darul de a face sa
picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalta
spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis,
locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet care nu se stie ruga, nu va
sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamântului. Rugaciunea
adevarata este truda sfânta.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 112-113
CLOSCA SI PUII
Sfantul Nicolae Velimirovici
Asa cum closca se îngrijeste sa-si
adune puii si-i hraneste si-i încalzeste, tot astfel si Mântuitorul îi aduna pe
cei credinciosi sub dreapta Sa. Hristos a vrut sa adune pe fiii israelitilor si
cu dragoste sa-i încalzeasca si sa-i hraneasca, însa ei s-au lepadat de El.
Prin urmare, în acest sens, „closca” Îl semnifica pe Hristos, iar „puii” sunt
simbol al ucenicilor Sai credinciosi.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 48
VINDECAREA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Deoarece Dumnezeu este viata, iar
bolile si suferintele sunt abatere de la viata, ne este de ajuns sa sorbim o
singura data din Izvorul vietii celei dintru început, sa ne „atingem” de El, ca
sa ne vindecam, fiindca Mântuitorul, Care este tuturor viata, a vindecat si
vindeca prin simpla atingere. Acelasi lucru se poate spune si despre
„vindecarea” unor „obiecte” contaminate. Un singur gest, o singura porunca, un
cuvânt al Atotfacatorului si Atotziditorului si ele îsi pot redobândi
„sanatatea”: aerul, apa, vegetatia, animalele.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 134
REVARSAREA DARURILOR
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca geamul, pe lânga faptul ca
primeste lumina în sine, o lasa pe aceasta sa intre si în odaie; sau soba se
încalzeste nu doar pentru ea însasi, ci si pentru a te odihni pe tine. Acelasi
lucru e cuprins si în alcatuirea trupului: ochii vad nu doar pentru ei, ci si
pentru trupul întreg; urechile aud nu doar pentru ele însele, ci pentru tot
trupul; narile nu doar pentru ele simt mirosul, ci pentru trupul întreg;
stomacul nu primeste hrana doar pentru el, ci pentru tot trupul; mâinile
lucreaza nu doar pentru sine, ci pentru trupul întreg; picioarele nu merg doar
pentru ele, ci si pentru celelalte madulare. Acelasi lucru îl bagam de seama si
la celelalte fapturi: soarele de pe cer nu straluceste numai siesi, ci pentru
toata zidirea; norii nu tin apa întru ei, ci o revarsa pe pamânt; pamântul nu
tine roadele în sine, ci le creste pentru toti. Asa sa cugeti si despre toate
celelalte. Din acestea învatam ca din darurile pe care ni le da Dumnezeu noi
trebuie sa împartim câte ceva si pentru folosinta aproapelui nostru, caci
darurile Domnului sunt facute pentru toti îndeobste. Cel chibzuit trebuie sa-si
foloseasca priceperea nu doar pentru sine, ci si spre trebuinta aproapelui sau,
iar avutia trebuie sa-i slujeasca nu doar celui bogat, ci si altora. Asa sa
facem si cu celelalte: acestea toate sunt talantii Domnului nostru, pentru care
vom da raspuns înaintea Lui în ziua venirii Sale (Matei 25, 14-30). Caci toate
pe care le avem nu sunt bunurile noastre, ci ale Domnului si ne sunt date de la
Dumnezeu nu doar pentru noi însine, ci si pentru aproapele nostru. Iar daca
cineva nu împarte celorlalti din bunatatile Domnului care i-au fost date lui,
acela pacatuieste împotriva lui Dumnezeu, Care l-a umplut cu daruirile sale, si
pentru aceasta va fi chinuit în ziua Judecatii lui Hristos.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 108
SMERENIA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Smerenia izvoraste din maretia si
bogatia spirituala, dupa cum spicul bogat în boabe sta totdeauna cu fruntea
plecata spre glia careia-i multumeste… smerenia crestina este întotdeauna plina
de demnitate. Ea nu-l umileste, nu-l micsoreaza, nu-l înjoseste pe om, ci
dimpotriva, îl umple de forta, îi da tarie sa întâmpine cu fruntea senina,
ignoranta trufasa, rautatea îngâmfata…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 123
VERGILE PEDEPSELOR
Sfantul Teofan Zavoratul
Tu nu Te tulburi când Te superi si
nu Te mânii când pedepsesti. Daca Te-ai mânia când pedepsesti, lumea nu Ti-ar
putea îndura mânia.
Loviturile Tale sunt pline de
dragoste; pedeapsa Ta arde cu focul îndurarilor Tale; Iubitor fiind, nu
urmaresti decât binele chiar si atunci când bati.
Vergile pedepselor Tale sunt taiate
din pomul milostivirii Tale: când se ating de cineva, toate loviturile sunt
aducatoare de mare bine.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 191
RETETA FARMACEUTICA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fiecare
cuvânt, când te rogi, rosteste-l din inima, ca sa simti puterea cuprinsa în el.
Fa-o ca si cum ai lua o doctorie, stiind ca are o actiune vindecatoare, prin
puterea pe care i-a dat-o cel de Sus. Atunci când medicamentul îsi pierde
puterea vindecatoare, nu mai ramâne în el decât gustul amar. Asa se întâmpla si
cu rugaciunea, daca o reducem la rostirea unor cuvinte fara vlaga si al caror
adevar nu-l simtim cu inima. O asemenea rugaciune va ramâne fara nici un folos,
fiindca rugaciunea adevarata si lucratoare trebuie facuta în duh si adevar.
Cuvintele rugaciunii se aseamana cu medicamentele, în sensul ca fiecare dintre
ele poseda însusiri caracteristice si dau efecte ce le sunt proprii, toate la
un loc constituind mijloace de tratare a organismului. Asa cum farmacistii tin
la calitatile si efectele unor substante, pe care le combina dupa o anumita
reteta, conservând cu grija medicamentele în recipiente speciale, din sticla
sau din alte materiale, tot asa trebuie sa pastram si noi în inima, cu grija,
fiecare cuvânt cu însusirile lui, ca într-un vas, si sa le rostim astfel încât
sa-si puna în valoare puterea.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 74
COPACUL ARZAND
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum
fumul de la un copac care arde urca în aer, asa urca si sufletul dintr-un trup
mistuit de putreziciune. Constiinta omului este vocea lui Dumnezeu Cel
Atotprezent, care vorbeste în inimile oamenilor. Cel Atoatefacator si Cel Ce
este, Domnul, ne cunoaste pe toti ca si pe Sine, cu gândurile, intentiile,
cuvintele si faptele noastre, cele prezente, trecute si viitoare. Oricât de
mult mi-as lasa gândurile si imaginatia sa alerge în viitor, stiu ca Dumnezeu
întotdeauna mi le va devansa, le va cunoaste înaintea mea si la capatul acestei
alergari va fi întotdeauna El, dupa cum El ma urmareste în toate drumurile
mele: „Ochii Lui sunt deschisi asupra tuturor cailor fiilor oamenilor” (Ieremia
32, 19). „Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?”
(Psalmul 138, 7).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 75.
BELSUGUL CASEI
Sfantul Teofan Zavoratul
Casa celui
ce s-a lenevit în vremea secerisului nu va avea parte de îmbelsugare, si cine
este nepasator acum va ramâne lipsit de mângâierea dreptilor când va veni
ceasul rasplatirii.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126
PIELEA NEAGRA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum nu
poate etiopianul sa-si schimbe pielea (din neagra în alba) si nici râsul blana
lui tarcata, tot asa nici voi nu puteti face binele dupa ce ati deprins raul:
aceasta înseamna ca raul se afla în noi de când am fost zamisliti, se afla în
firea noastra cazuta prin pacat si de aceea fara un har deosebit de Sus si fara
ajutorul lui Dumnezeu omul nu poate face prin el însusi un bine curat, si
aproape toate faptele lui bune pornesc din iubire de sine, dintr-un anumit calcul,
lacomie, falsa bunavointa, sete de marire, dorinta de a obtine slava omeneasca,
sau din frica, din starea de rob fata de puternicii lumii acesteia.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed.
Deisis, Sibiu, 1996, p. 92.
T I M P U L
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Traieste
clipa! Pentru ca trecutul e tot trecut orice am face, viitorul e tot viitor
orice am face, prezentul este numai în posesia noastra. Bucura-te de prezent,
de ceea ce Dumnezeu ti-a rânduit, nu sta mereu cu fata înspre trecut sau cu
fata înspre viitor, caci pierzi prezentul. Ce valoare vor avea faptele noastre,
gândurile noastre, lucrurile pe care le facem noi azi, pentru cei de mâine?… Ma
impresioneaza foarte mult când vad cum înghite timpul totul si numai ceea ce
este drept, cinstit, curat ramâne si este mai puternic decât timpul.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 129
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu