PRIMĂVARA – Răsăritul VIEŢII
întru Lumina ÎNVIERII
„Aprilie
e podoaba pământului şi praznicul lumii.
Aprilie
e podoaba Bisericii sfinte...”
(Sfântul Efrem Sirul)
Viaţă este DUMNEZEU!
Viaţă este şi Omul îndumnezeit!
Viaţă este şi Natura Creaţia Atotcreatorului!
Viaţă este şi creativitatea Omului întru
Lumina şi Harul CUVÂNTULUI!
Viaţă este Darul lui Dumnezeu
oferit Omului ales pentru a fi trăită şi mărturisită întru Hristos spre
primirea veşniciei!
Primăvara este Răsăritul vieţii naturii, dar şi a Omului creştin
ortodox care trebuie să se primenească lăuntric şi dincolo de sine întru gândul
curat de floare albă imaculată, întru graiul catifelat al cuvintelor precum
viersul gingaşelor păsărele, întru faptele frumoase astfel ca sufletul înrourat
de lumină şi har să prindă mireasmă.
Natura este o Taină a Armoniei cromatice care conţine misterul de
ansamblu al fascinaţiei ce răspândeşte în jur inspiraţie şi semnificaţie
simbolică pentru ea, dar şi pentru omul de creaţie. În braţele ei se răsfaţă
Cuvântul şi Lumina Lui prin care se prelinge susurul tăcerii, ca o plenitudine
a existenţei pământeşti întru transcendent.
Natura este o Catedrală a Creaţiei divine peste care se pogoară
Taina Luminii, păstrând mult mai bine, mult mai frumos şi mult mai mult
puritatea timpului terestru, peste care îşi revarsă doldora rafinamentul ei
artistic, estetic şi princiar.
Să privim spre exemplu FLORILE
– mirificile vestale ce slujesc Luminii neîncepute şi nesfârşite. Ele îmbrăcă
culoarea preferată sub faldul unor miresme serafice.
Primăvara este pământeană, dar
şi celestă în care se intonează Simfonia Creaţiei.
Să privim atent şi smerit mai
întâi muguraşii pomilor ce se
grăbesc spre Marea Sărbătoare, spre Marea Înviere. Ei par aidoma pruncuţilor de
leagăn sau se aseamănă mai de grabă cu guşiţele porumbeilor, ale turturelelor
şi ale gugustucilor. Apoi să sorbim rând pe rând picurii fascinaţiei urmărind
geometria razelor astrale răsfirate printre ramurile lor.
Undeva mai jos urmărim
miraculosul colţ al ierbii de-acasă spărgând crusta ţărânii sacre, precum puiul
coaja oului să iasă la viaţă.
Ascultăm uimiţi cu sufletul la
gură Concertul diafan al păsărelelor măiastre, al Mierlei, al Rândunicii, al
Ciocârliei, al Pupezei, al Cucului, al Turturelei, al Vrăbiuţelor, al
Pitulicei, al Piţigoiului sau al Cintezoilor – viori mici, zburătoare, cântând
triumfător sau nostalgic, pe larga scenă a Dimineţii sau a Serii, „aceste coagulări de trupşoare zburătoare,
toate aceste fărâme gingaşe de viaţă cu viers alintător, felurit.” (Vasile Băncilă, Spaţiul Bărăganului, Ed. Muzeul Literaturii Române Muzeul Brăilei –
Editura Istros, 2000, p. 277)
Salcia în tradiţia poporului dacoromân
Salcia a venit pe lume odată cu ancestralul popor pelasg
pentru a-i înlesni traco-geto-dacului cariera artistică prin fermecătorul
Fluier, prin diferite podoabe artizanale sau obiecte casnice, masă, scaun,
lingură, cană, căuş, capac, strachină, vas de apă – vadră sau plosca de peţit
folosită la nunţi prin care se cinstesc nuntaşii...
Salcia este smeritul simbol al Maicii Domnului şi în mod expres al
Primăverii.
Salcia întruchipează graţia, puritatea,
eleganţa, pioşenia şi fecunditatea.
Creştinismul hristic a înnobilat-o ca element de cult, sfinţindu-i
ramurile în Duminica Floriilor
pentru a răspândi sacra comuniune în casele familiilor creştin-ortodoxe.
Mlădiţele aduse de la Biserică se înfig în pământ şi devin Sălcii monumentale.
Ele se mai pun sub formă de coroniţă la Icoana Maicii Domnului pentru a-i aduce
fecioarei ursitul visat ori pentru tânăra femeie căsătorită privilegiul celest de
a deveni mamă.
Sălciile sunt Sibilele apelor carpatine!
„Coroana
ei e un fel de rădăcină în aer, rădăcina e un fel de coroană în pământ”.
(Vasile Băncilă, op. cit., p.
86)
Pământul – Apa – Cerul sunt antinomia sublimă a
devenirii şi-a dăinuirii Omului.
Salcia, precum bunul creştin ortodox trăieşte între pământ, apă şi
cer. Pământul s-a înomenit prin ţărâna sacră a Moşilor şi Stămoşilor, a Eroilor
şi a Martirilor străbuni. „Pe apă e identitate existenţială într-o
melodie inedită, e unificare, e un suflet colectiv, e o comunitate ontologică.”
(ibid., p. 87)
Cerul este suişul mistic al Învierii!
Salcia trăieşte permanent chipul rugăciunii!
Sălciile sunt Nuferii verzi ai malurilor
apelor stătătoare sau curgătoare.
De-a lungul râului, Sălciile oferă vântului
harpele lor mlădioase, încântătoare.
„Sălciile vor juca delicat pe
ape draperii de umbre şi lumini. Păsăretul se va ascunde în firide vegetale sau
va cânta când şi când din coarde de lumină, lăsând deasupra stufărişurilor şi
luminişurilor tot atâtea semne de întrebare, de mişcare, de suspensie. Flori de
nufăr, cu rădăcina în mâl, cu tulpina în apa în care se oglindeşte cerul şi cu
petalele la suprafaţă, vor privi cu ochi de taină şi de frumuseţe ca de pe
celălalt tărâm.” (ibid., p.
275)
Unul dintre modelele cele mai expresive, mai
nobile şi mai frumoase ale tineretului aristocraţiei dacoromânilor, căruia/
cărora i s-a/ s-au sechestrat Primăvara şi Vara Vieţii, prinţul Alexandru Ghica, trăind prigoana şi
persecuţia religioasă a regimurilor patologice monarho-comuniste din secolul al
XX-lea, fiind întemniţat la Aiud, închisoare preschimbată prin spirit, jertfă,
martiriu şi creaţie într-o Academie a
Culturii ortodoxe şi un Sinaxar al
cuvioşilor şi neomucenicilor noştri, acolo unde era încarcerată Floarea spirituală
ortodoxă a Elitei naţionalist-creştine, a fost obligat de invitaţia călăului Aiudului, colonelul Crăciun la o plimbare cu maşina ideologului să vadă
realizările cincinale ale întrecerii proletariatului socialist cu
sine, blocuri, uzine, fabrici, drumuri, poduri, culturi de grâu, de porumb, de
soia, de floarea soarelui, de viţă de vie ori de pomi fructiferi..., de cult al
personalităţii.
La întoarcere, sperând că şi-a
atins scopul a fost invitat de colonelul comandant de penitenciar în Centrul de
reeducare ca să-şi spună părerea, el care era o autoritate în sine a culturii,
a spiritualităţii, a religiozităţii şi a boieriei româneşti.
-
Ce ai văzut prinţe Ghica în intinerariul pe
care te-am condus?, l-a
întrebat călăul zâmbind, în ideea că v-a surprinde auditoriul
naţionalist-creştin cu progresul proletar, enunţat de marele aristocrat.
-
Nişte
Sălcii plângătoare... a
răspuns prinţul deloc surprins.
Călăul s-a consternat, s-a mâniat, a turbat
ameninţând cu fioaroasa sa carceră...
- Cum, tu, dintre toate realizările pe lângă care ai trecut ai văzut doar
nişte sălcii plângătoare?!
Prinţul Alexandru
Ghica s-a referit însă la starea spirituală a Naţiei noastre române trecută
prin malaxorul prigoanei atee şi prin vârtejul persecuţiei religioase.
NATURA se înveşmântează cu
haina Primăverii spre a se găti de Nunta ÎNVIERII.
Întreaga NATURĂ s-a însufleţit, a pătimit alături de Hristos, dar s-a
şi bucurat şi înfrumuseţat prin ÎNVIEREA Lui.
Biserica lui Hristos – Naţiunea ortodoxă dacoromână surprinde şi
cuprinde spiritul principiului evanghelic şi în cel al împlinirii Jertfei
hristice ca sens al Învierii şi al înnoirii dumnezeieşti a Neamului nostru.
PATIMILE DOMNULUI nostru IISUS
HRISTOS surprinse în mistica CRUCII sunt cuprinderea serafică a BUNEI VESTIRI, a
jertfei plenare a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
a mireasmei angelice a Duminicii FLORIILOR, a comuniunii CINEI de TAINĂ
prelinsă în cuminecarea isihastă a Potirului ÎNVIERII.
Coordonatele axiologice ale
Sfintelor Patimi, purtarea divină a Crucii şi Evanghelia Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dau sensul şi
mistica înnoirii creştine veşnice.
Suişul mistic al Învierii creştinului trece dincolo de piscul metafizic
al Crucii.
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, martirul întru
Hristos, mărturisea că, „Metafizica
ultimă e o metafizică a Crucii; ea nu duce numai la cunoaşterea adevărului ci
şi la supremul adevăr al cunoaşterii...Firul Sfintei Cruci care ţese sfânta
urzeală a fiinţei noastre celei noi, naşterea cea adevărată, naşterea cea de-a
doua.”
( Părintele Daniil de la Rarău, Taina Sfintei Cruci, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2001)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos
- Este ţelul suprem al omenirii!
„Eu
consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre, spunea şi purtătorul de
lumină întru Hristos, Sfântul
închisorilor-Valeriu Gafencu, trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi
în această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua
Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea judecăţii
supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul
cuvenit în stratificările spirituale ale cerului” (Ierom. Teognost,
Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos. vol.1 Ed.
„Credinţa strămoşească, p. 174).
Metafizica şi Mistica CRUCII
hristologice se întrupează astfel, în braţul vertical: Hristos a înviat! şi-n cel orizontal mărturisit de creştini: Adevărat a înviat!
Crucea JERTFEI şi ÎNVIERII Domnului a devenit imperativul
absolut al Vieţii Cerului şi a Pământului!
Întruparea, Înomenirea, Evanghelia, Patimile,
Crucea, Răstignirea şi Adevărul Învierii Mântuitorului fundamentează Temelia şi
Stâlpul Omenirii, a Cosmosului.
„Dacă am aduna toate faptele creştinilor rezumându-le la o singură
faptă deplină, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.
Dacă am însuma toate adevărurile evanghelice
într-unul singur şi absolut, acesta este Învierea lui Hristos.
Dacă am împlini toate realităţile nou-testamentare într-una supremă,
aceasta ar fi Învierea lui Hristos.
Şi dacă am întrupa toate minunile creştine
într-una totală, dumnezeiască aceasta este Învierea
lui Hristos.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi
Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei. Studiu introductiv şi traducere:
Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 86).
Fecioara MARIA ca Maică a lui Iisus Hristos şi a noastră a creştinilor adevăraţi a adus cerului şi pământului
proto-daco-român dumnezeiasca Slavă şi Bucurie a Învierii Fiului său.
Primăvara – Răsăritul Vieţii întru Lumina Învierii – respectiv luna
de logodnă Aprilie este surprinsă miraculos în imnul său de Sfântul Eferm Sirul: „Revarsă peste noi, binecuvântate Doamne, din bogăţia Ta în luna ce pe
toate bogate le face! În luna lui
Aprilie darul Tău s-a întins peste toate. În ea s-au îmbogăţit şi s-au
împodobit munţii cu verdeaţă, ogoarele cu sămânţă, marea cu câştig, pământul cu
turme, cerul cu stele vesele şi văile cu flori. Aprilie e podoaba pământului şi
praznicul lumii. Aprilie e podoaba Bisericii sfinte... Iată luna lui Aprilie
ţese şi îmbracă pământul. Făptura se acoperă cu un veşmânt multicolor. E haina
florilor şi mantia bobocilor...În luna florilor ies afară pline de hărnicie şi
albinele înaripate...Dulceaţa e risipită şi gura acestei preacurate făpturi o
adună. Ea e oglinda Bisericii care adună din Scripturi dulceaţa Duhului
Sfânt... Înmiresmatul Aprilie s-a făcut căţuie de tămâie binemirositoare
revărsându-şi toate miresmele sale...În luna lui Aprilie (de Bună-vestire) S-a
pogorât Domnul nostru din cer şi L-a primit Maria. Tot în Aprilie a înviat şi a
urcat la cer. Şi iarăşi Maria L-a văzut. Ea a simţit când cobora. Şi tot ea cea dintâi L-a văzut la
învierea Sa.” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, Azimelor,
Răstignirii şi Învierii, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 202-204).
Primăvara Pământului şi
Primăvara Cerului trăiesc sublim şi absolut Marea Sfântă Sărbătoare a
Cosmosului – ÎNVIEREA DOMNULUI HRISTOS!
25 Aprilie 2021 - DUMINICA
FLORIILOR
– preîntâmpinare ÎNMIRESMATĂ a
ÎNVIERII Domnului!
Tuturor Florilor creştine, har, lumină şi mireasmă ortodoxă!
Gheorghe Constantin Nistoroiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu