miercuri, 21 aprilie 2021

Ben Todică - V E R I G A (Inginerii minciunii)

 



V E R I G A

(Inginerii minciunii)

 

 Nu se cunoaște numărul de civilizații care au locuit pământul. A noastră e o verigă din lanțul evoluției. Întotdeauna au existat asistenți care au ajutat la dispariția lor și în vocabularul de azi îi numim INGINERI/deflectori ai destinului speciei OM. Sunteți specialiști în comunicare (spinarea civilizației), în ale textului, în ale literaturii, care după mii de ani și-au pierdut traiectoria înălțimii eternului divin. Îi ascundeți cu măiestrie pe răufăcători și pe cei ce vă plătesc să-i protejați împotria adevăratului destin al speciei umane. Ați fost crescuți ca o armată protectoare a speciei din cele mai vechi timpuri, urmând ca azi să vă prostituați pentru un leu. Îi ajutați să vă fure viitorul, vă sacrificați copiii, iubirea, onoarea, cinstea, demnitatea, vitejia pentru niște jivine ticăloase care vă conduc din umbră. Da, vă conduc din umbră dragilor șefi de state și instituții. Voi sunteți doar marionetele de la capătul sforilor, păpuși de manevră, lipitori, păduchi, hiene care trăiți doar pentru plăcerea viermelui din îndestulare lacomă din latrina prădătorilor conștiinței și a emoțiilor sufletului dăruite de Creator.

 

Ce credeți voi că obțineți din această obsesie? Satisfaceți doar orgoliul poziției voastre de supt mâneca unui trădător întruchipat în înger negru. Acesta mereu va spune: Eu sunt Șeful. Vreau totul și-ți voi da păpică, purcelușule! Te voi ademeni cu un ospăț ca pentru un godac. Da tăticule! Te voi hrăni cu lăturile slugărniciei și a gâdilării orgoliului tău parșiv și lacom, pe care te voi ajuta în continuare să-l cultivi. Ține-o așa, domnule inginer de pază al imperiului meu! Ține-i în linie pe credincioși! Rolul meu aici este ca să-i blochez din drumul lor, din darul lor, din destin. EU VREAU VIERMI ÎN LATRINA PE CARE O CONSTRUIM aici pe pământ, IAR TU EȘTI PAZNICUL, DOMNULE INGINER ȘEF. Uite că te-am ridicat în grad. Auzi tu! Șef în Grădina Domnului!

 

Dumnezeu își extrage energia prin suflete, și prin om, dragostea creștină de pe pământ. Se hrănește prin iubirea omului și emoțiile acestuia și unii dintre noi ne străduim s-o blocăm. Considerăm că în iad nu e nevoie de lumină. Datul din fund, dansul în întuneric e suficient pentru plăcere. Ejaculatul este scânteia vieții, a creației și doar atât trebuie să rămână – licurici în Iad. Iubirea adăugată o transformă în energie stelară, în experiență dumnezeiască. E mai ușor să fii putoare și in control. Lasă să gândească iadul pentru tine. Tu doar să pretinzi, înfumurat, cu titlu de capacitate că ești seful.

 

De când lumea, Satana i-a folosit pe regi și împărați în această postură. Instituțiile guvernamentale, încastrate cu Iuda ca adjuncți, ca iubiți apostoli au dirijat omenirea. Deci, domnilor ingineri ai textului nu trebuie să publicați adevărul, nici chiar agramat și dacă nu are hibe, îi inventați voi una. Trebuie să fiți siguri că ei, cei din umbră rămân la putere ca voi să vă continuați hrănirea adicției. Mai departe, de acum, de prezent nu vreți să știți și nici mai departe de hoitul vostru nu e nevoie. Fiți ca viermele! Viermele înoată doar în plăcerea lăcomiei sale, prin latrina întunericului de sub gaura care îl hrănește și e fericit.

 

Ce departe erați dacă voiați să vă uniți și să luptați împotriva minciunii și a destrăbălării, să luptați pentru adevăr și iubire. Erați de acum în contact cu universul. Ați fi cunoscut civilizațiile trecute, care au reușit și sunt pe o altă treaptă divină. Sunt suflete azi care au reușit să se înalțe, să plece de aici din iad, din capcana noastră pe care voi ne-o îmbălsămați cu jegul și balele lăcomiei voastre. După care regretăm și plătim lui Lucifer.

 

Lucifer muncește de mii de ani să anihileze sămânța iubirii direcționand-o spre Sodoma şi Gomora pentru a dispărea iubirea din ecuația creației, emoțiile. A folosit multe trucuri, de exemplu monitorizarea spermei, sexul cu animale care au produs monștri accidental, condomul și antisepticele, etc. dar nu au funcționat prea bine. Acum s-a luat decizia drastică de a ecrana planeta cu sateliți care va izola specia umană și o va dirija spre întuneric sau prin holograme a doua “venire”.

 

Specialiști ai textului sunteți de nerecuperat. Suflete moarte, îngeri spoiți ai întunericului fără șansa de a mai deveni conștiințe divine. Veți conduce civilizația spre exterminare. Felicitări! Ați reușit să vă trădați sufletul și pe Creator.

 

LANȚUL CIVILIZAȚIILOR CONTINUĂ!

 

Azi am primit o telegramă de la un prieten de departe:

 

„Hristos a înviat

Nu-s bucuros defel

Îl văd restructurat

Cu Iuda lângă el.”

 

Dimitrie Spilca

 

Oare de unde știa Trie atunci ce trăiesc eu azi?

 

Ben Todică

 











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu