duminică, 18 aprilie 2021

Melania Rusu Caragioiu - L E U C A - C I O A C Ă Ţ A

 



L E U C A  - C I O A C Ă Ţ A 

         de Melania Rusu Caragioiu

 

 

S- a instalat primăvara;  

Ea cântă în pădurea înfrunzită, 

Dansează pe pajiştea din poiană, 

Respiră în parfumul vântului molcom, 

Şi se răsfaţă în voalurile subţiri, 

Sub privirile galeşe ale soarelui. 

 

Dealul morminţilor aşteaptă seara …  

 

Sărbătoarea leucii urcă din văi … 

Pe costişa de mătase primăvăratecă  

Se adună flăcăii si copiii. 

Vacarmul este de nedescris ! 

Fiecare poartă - o torţă din coajă de cireş. 

 

Într-un dans haotic,barbar ,  

Copiii işi vâjâie torţele , 

Descriu in aer semne cabalistice . 

Duhul iernii se lasă greu învins … 

Torţele aprise, vâjâinde, rotite, aruncă scântei  

peste  duhuri , 

Le leagă cu foc  ! 

Flăcăii dau drumul spre vale la roţile aprinse. 

Fiecare fecior poartă la pălărie o panglică roşie,  

Culoarea împotriva deochiului ! 

 

Fetiţele îşi feresc părul de scântei… 

  

Stelele au apărut pe nesimţite , 

Răsar una câte una … 

Privesc… sfioase, la marele foc 

Ritualul este în toi! 

Un mare foc iluminează mistic . 

Toţi stau în cerc şi povestesc grozăvii … 

 

Când focul începe să adoarmă , 

Locul este bătut cu crengi verzi, 

Scânteile sar spre cer, ca artificiile … 

 

Acum se aşterne pacea, 

Duhurile iernii au fost gonite, 

Şi se cântă în răgnete şi huiduieli răzbunătoare : 

,,Leuca cioacăţa, 

Leuca cioacăţa, 

,,Bage” câinii-n gura ta!!! …” 

 

Se strigă a mia oară: 

,,Leuca cioacăţa …’’ 

 

Apoi, totul se împacă în liniştea nopţii ... 

 

                    (Obicei ancestral din Ilteu, lângă Săvârşin, Coridorul Defileului Mureşului 

 

                                       ***

 

 

 


                     P L Ă S M U I R E,   

(facere și desfacere), autoreplică ,

 

 

                         ~*~

         

                                              Pe un așternut hidos, 

                                              Din cearceaf acoperit cu moloz, 

                                              Se naște o statuie pentru cel mai pur bronz, 

                                              Cu ochii dispuși în quinconz

                                                     

                                               Meduză e capul cu râs mascaron; 

                                               Se-nșiră-n șuvițe, metal monocrom, 

                                               Pe umărul inegal drapat, 

                                               Ieșind prin sacul deslânat, 

                                               Ce prinde nerotunjit...  

 

                                                Tactil,  talia uleioasă se strecoară:

                                                Un lujer, apoi o vioară… 

                                                 Dar la ce bun o meduză cu trenă 

                                                 Și terminal de molatică sirenă ? 

 

                                               În jur același iz de lut spart, 

                                               De feronerie ruginită și șipcă de gard… 

 

                                              Un ultim retuș la nasul strivit: 

                                              Un neg de biscuit, 

                                             Nu din turnat, ci din ciocan de lipit… 

 

                                              Cineva a așezat la intrare un soclu 

                                               Și o tejghea unde se vinde  monoclu

 

 

                                                                     ~*~

                                                    Melania Rusu Caragioiu  !                                                                               









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu