DARNICIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Contemplând
Universul, vad peste tot extraordinara marinimie a lui Dumnezeu în binefacerile
Sale naturale: fata pamântului este ca o masa somptuoasa, garnisita din belsug
cu mâncaruri diferite, pregatite cu cea mai mare atentie si de cea mai
generoasa Gazda. Adâncurile marilor, daruiesc, de asemenea, omului hrana sa. Si
ce sa zic de animale, patrupede si pasari? Câta generozitate pentru a asigura
omului hrana si îmbracaminte. Darurile Domnului sunt nemarginite. Vezi tot ce
rodeste pamântul vara si toamna! Tot crestinul, dar mai ales preotul, trebuie
sa imite darnicia lui Dumnezeu. Masa lui sa fie pregatita pentru toti, ca masa
Domnului. Zgârcitul este dusmanul lui Dumnezeu.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 67.
AS VREA SA MOR AICI
Compozitorul Arvo Part
Am cunoscut
un baietas care s-a întâmplat sa ajunga într-o zi într-un loc foarte placut, un
loc serios, oarecum, si frumos. Un baietas care avea, poate, vreo zece ani. Si
iata ca el a spus: „Aici e atât de bine si frumos; as vrea sa mor aici”. Avea
înca toata viata înainte! De unde astfel de gânduri? Însa aceasta a fost un fel
de pauza… În viata lui s-a deschis dintr-odata ceva neobisnuit pentru dânsul si
el a grait asa. Iata. Pentru ca un calculator sa scoata un asemenea gând, cu
totul nou, ar fi trebuit sa faca miliarde de calcule în fiece secunda, iar
calculatoarele cele vechi ar fi avut nevoie de câteva zile, pe când în sufletul
omenesc se naste dintr-odata un astfel de gând. Vedeti, ce bogatie, ce
masinarie avem sub stapânirea noastra… nu stiu unde… si în inima, si în cap ,
si în trup în acelasi timp… Si muzica e un fel de limba straina mai ciudata; ea
traduce, într-un chip oarecare; în toate aceste situatii, ea este ca un fel de
mijlocitor.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii, puterea
cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2012, p. 113-114.
INFRUMUSETAREA MORMINTELOR
Sfantul Nicolae Velimirovici
Varuirea si
înfrumusetarea mormintelor sunt un simbol al oamenilor celor fatarnici. În
zadar le este munca înfrumusetarii mormintelor pe dinafara, daca acestea
„înauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia” (Matei 23, 27).
„Oasele celor morti” sunt un simbol al inimii împietrite si al mintii omenesti
pline de ratacire, care nu lasa ca Duhul Sfânt sa patrunda înauntru.
„Necuratia” întruchipeaza multe alte vicii si patimi. Toate viciile si le
ascund oamenii fatarnici cu prefacuta evlavie si virtute, precum mormântul cel
frumos ascunde întru sine un mort.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 59
CEASORNICUL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
ceasornic, odata ce a fost întors, merge neîncetat si fie ca noi dormim sau
suntem treji, lucram ori nu facem nimic, el îsi urmeaza mersul sau necontenit,
pâna când arcul i se destinde de tot si se opreste mecanismul. Asa este si
viata noastra: de la nastere si pâna la moarte ea întruna se scurge si se
scurteaza. Fie ca ne odihnim sau trudim, veghem sau dormim, stam de vorba cu
cineva ori stam în tacere, viata noastra îsi savârseste cursul ei necontenit,
îndreptându-se spre sfârsitul sau, si astazi este deja mai aproape de ispravire
decât ieri sau alaltaieri, iar în ceasul acesta – mai aproape decât cu o ora în
urma. În acest chip, fara sa bagam noi de seama, viata noastra se scurteaza!
Asa trec ceasurile si clipele! Însa nu putem sti când se va opri mecanismul si
când pendulul îsi va înceta bataile sale. Pronia Domnului a ascuns de noi
acestea ca sa fim mereu pregatiti pentru savârsire, orisicând ne-ar chema la El
Stapânul si Dumnezeul nostru. „Fericite sunt slugile acelea pe care stapânul,
venind, le va afla priveghind” (Luca 12, 37). Nefericiti sunt dar cei pe care-i
va gasi cufundati în somnul pacatului! Aceasta întâmplare si cugetarea asupra
ei te învata, crestine: 1) ca vremea vietii noastre se scurge fara încetare; 2)
ca ne este cu neputinta sa întoarcem timpul care a trecut; 3) ca trecutul si
viitorul nu ne apartin, ci doar ceea ce avem acum este al nostru; 4) ca nu ne
este dat sa ne cunoastem sfârsitul; 5) ca prin urmare, mereu, în orice ceas,
trebuie sa fim gata pentru a iesi din viata aceasta, daca vrem sa murim
fericiti. 6) De aici întelegem ca unui crestin i se cuvine sa se afle în
necontenita pocainta si în nevointa cea întru credinta si cucernicie. 7) Si
precum vrea sa fie gasit la sfârsitul zilelor sale, asa trebuie sa se
straduiasca a fi în orice vreme a vietii lui, întrucât nu stie dimineata de va
ajunge sa mai prinda o seara, iar seara nu cunoaste de va mai apuca sa vada
zorii unei alte zile. Caci vedem uneori ca, aceia care de dimineata umblau
sanatosi, seara zac fara suflare pe patul mortii, ori cei ce-au adormit la
sfârsitul zilei nu se mai trezesc dimineata, caci ramân sa doarma pâna ce va
suna trâmbita Arhanghelului. Or, cele ce s-au petrecut cu altii se pot savârsi
si cu tine si cu mine, de vreme ce noi toti nu suntem feriti de nicio
întâmplare cu putinta.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 121
SAMANTA DE MUSTAR
Sfantul Nicolae Velimirovici
Samânta de
mustar este simbolul Împaratiei Cerurilor, în întelesul cresterii ei de la ceva
foarte mic catre ceva urias. Mântuitorul, vorbind poporului în pilde despre
Împaratia lui Dumnezeu, spune ca „asemenea este grauntelui de mustar pe care,
luându-l un om l-a aruncat în gradina sa, si a crescut si s-a facut copac, iar
pasarile cerului s-au salasluit în ramurile lui” (Luca 13, 19). Aceasta
înseamna ca Împaratia Cerurilor în sufletul omenesc va deveni mai mare decât
orice altceva care creste în suflet. Ramurile sale vor atinge Cerul si Îngerii
lui Dumnezeu vor veni pe aceste ramuri.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 43
SIMTUL VAZULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Vederea este
simtul cel mai nobil si desavârsit dintre toate cele cinci simturi exterioare;
aceasta nu contribuie doar la conservarea vietii trupesti, ci slujeste omului
cu precadere în privinta nevoilor sale spirituale. Diferenta existenta între
foloasele aduse sufletului si cele aduse trupului este atât de mare pe cât de
mare e diferenta între nevoile duhului si cele ale carnii, precum si aceea
dintre arte si stiinte si nevoile vietii cotidiene. Artele frumoase se
datoreaza ochiului. Dupa cum ne arata Istoria antropologiei, prin intermediul
vederii omul este introdus în lumea frumusetii spirituale si materiale, a
gratiei, ordinii, armoniei, stralucirii, maretiei, sublimului si miracolelor;
ea strabate înaltimile, distantele si, ramânând nemiscata, contempla, ca de pe
un tron înalt si maret, întreaga lume. Îsi încordeaza ochii si patrunde în
universul microscopic si plin de mistere al creatiilor invizibile; si de acolo,
înaltându-se mai presus de ceruri, intra în universurile infinite ale
titanilor, ale pietrelor de temelie a întregii creatii si cutreiera în
universuri invizibile asemenea unui locuitor al înaltului care paseste deasupra
cerurilor. Cu adevarat, cât de minunata e vederea!
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 100.
CE ESTI TU AZI...
Parintele Paisie Olaru
Aducerea
aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da râvna pentru
rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii din manastire mai des în
cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei îi vor învata cam asa: „Ce esti tu
azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu mâine!” Acest cuvânt
este foarte adevarat si poate fi de folos. Sa lasam grijile cele trecatoare,
vorba multa, mândria, prietenia cu cei lumesti si sa ne rugam mai mult. Este de
folos celor mai tineri si tuturor sa citeasca zilnic din Noul Testament,
Vietile Sfintilor si învataturile Sfintilor Parinti, ca încetul cu încetul sa
le urmeze si viata.
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 58-59
C O A S A
Parintele Ilie Cleopa
Daca vedem
ca într-o câmpie bine înflorita au intrat niste cosasi si cu coasa lor
nemiloasa taie si doboara la pamânt multime mare de iarba si de flori frumoase,
care acum împodobeau pamântul cu culorile lor frumoase si cu mireasma lor si
daca ne aducem aminte ca si pe noi ne asteapta coasa mortii, care nu are mila
de copii, de tineri si de batrâni, ci pe toti, prin dureri si suspine negraite
ne scoate din viata si ne duce în vesnicia veacului celui fara de margine, apoi
negresit ca dintr-o cugetare ca aceasta mare folos pentru sufletul nostru
adunam si spre trezvie si grija de mântuirea noastra ne desteptam. Sa ne aducem
aminte caci ca iarba si floarea câmpului suntem asemenea, care azi înfloreste,
iar mâine se arunca în cuptor. Fiindca o mica fierbinteala, un junghi sau o
mica suparare sau o alta întâmplare, scoate pe om dintre cei vii si-l duce în
tarina pamântului si toata cinstea si podoaba lui, ca un vis a trecut si ca un
fum ce-l goneste vântul s-a stins de pe pamânt.
Parintele
Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed.
Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui
Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37.
MAMA SI COPILUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
O mama buna
îsi creste copilul în cântec sfânt si rugaciune. Acestea sunt primele daruri pe
care o mama, o femeie crestina, le poate face copilului ei. Cântecul de leagan
si rugaciunea, murmurate usor, linistesc si dezvolta în firea noului nascut
sentimente nobile si curate. Mama si copilul sunt doua fiinte care nu pot fi
despartite. Cine nu cinsteste pe mama întristeaza si raneste adânc pe fiul
mamei. Cine iubeste pe fiu aduce cea mai mare bucurie mamei. Asa este în viata
noastra a tuturor. Asa este si în viata cea dumnezeiasca, în viata cea
cereasca.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 68-69
ICOANELE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Icoanele
sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastra sa se lipseasca de
imagine? Poti oare sa-ti aduci aminte de un obiect sau o fiinta care nu sunt de
fata fara sa ti le „imaginezi”? Oare nu Însusi Dumnezeu ne-a dat capacitatea de
a ne imagina? Icoanele sunt raspunsul Bisericii la una din necesitatile
stringente ale naturii noastre.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 387
TRANSPARENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Razele
soarelui strabat aerul transparent care se contopesc, ca sa spunem asa, cu
lumina, desi aceasta, ca un element subtil ce este, poate oricând sa îl
paraseasca. Apa de izvor, cristalul, sticla sunt de asemenea strabatute de
lumini si se fac una cu ea. Numeroase corpuri capabile sa reflecte sau sa
refracte lumina sunt scaldate sau stralucesc de lumina soarelui, sau a unei
surse de lumina, primesc si caldura de la ea. La odajdiile cusute cu fire de
aur sau de argint, în fiecare sclipire straluceste lumina soarelui. Exact la
fel si alesii neamului omenesc, sufletele dreptilor, devin penetrabile Luminii
Dumnezeului Ratiunii, stralucesc de lumina Lui, se dizolva în ea. Întocmai si
fiecare particica din Sfintele si Datatoarele-de-viata Taine, prefacute în Trupul
si Sângele Stapânului Însusi este, toata, numai lumina, stralucire, caldura,
viata. Nici cea mai marunta p articula nu ramâne neprefacuta în lumina si viata
Dumnezeirii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 441
GANDURILE OMULUI
Sfantul Nicolae Velimirovici
Omul
socoteste, de obicei, ca toate gândurile sunt ale lui, proprii, opera sa
izvorând de la el însusi. Cu toate acestea, este neadevarat, chiar daca omul
proclama ca duhul sau, partea lui launtrica, nu se supune influentei puterii
duhovnicesti, nici celor bune, nici celor rele. În realitate, duhul omenesc
suporta influenta unei multimi de puteri duhovnicesti exact în acelasi fel în
care asupra trupului actioneaza o multime de forte fizice.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 80
CANDELA LAUNTRICA
Sfantul Teofan Zavoratul
Pentru
ospatul Tau de nunta, Stapâne, îmbraca-ma cu strai vrednic, pe care sa-l
gateasca în mine, înca de aici, harul Tau. Învredniceste-ma sa aprind atunci si
candela, pe care sa mi-o daruiasca îndurarile Tale.
Si asa, cu
bucurie voi iesi ca sa Te întâmpin, preaslavindu-Te si binecuvântându-Te cu
nadejdea de a fi partas Dreptilor si Sfintilor care din veac bine au placut
înaintea Ta.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 56.
POMUL VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
„Dupa roadele lor îi veti cunoaste”
(Matei 7, 16). Din roadele binecuvântate, placute si datatoare de viata ale
Liturghiei – preasfintele Taine ale Trupului si Sângelui Domnului – vei
recunoaste ca Liturghia este de la Dumnezeu, ca este inspiratia Duhului Sfânt
si ca Preasfântul Duh, Datator de Viata, respira în toate rugaciunile ei, în
toate rânduielile ei sfinte.
Ce minunat pom al vietii este
Liturghia! Ce frunze are el, ce roade poarta el! Nu numai roadele, ci chiar si
„frunzele pomului sunt spre tamaduirea neamurilor” (Apocalipsa 22, 2). Caci
cine nu a simtit în sufletul sau un mare câstig duhovnicesc, pacea si
fericirea, fie si numai pentru faptul de a fi stat cu evlavie la dumnezeiasca
Liturghie? Ceea ce aduce roade bune, este bun si în sine; aceasta este o lege a
naturii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 95-96
E R O S U L
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Iubirea, aceasta iubire, erosul,
iubirea trupeasca, pamânteasca, nu dureaza mult. Nu dureaza prea mult. În rare
cupluri se pastreaza aceeasi iubire ca si la început. Pâna la urma ea se
raceste si traieste sotul lânga sotie din niste obligatii sociale. Iubirea a
disparut. Erosul! Aceasta este iubirea pamânteasca, lumeasca. Oamenii normali
se uita la iubirea sufleteasca. Îsi iubeste omul femeia numai pentru ca e
femeie si pentru ca are nevoie de trupul ei?! Nu! O iubeste ca pe o partenera.
O iubeste ca pe o prietena scumpa. Dupa iubirea aceasta trupeasca despre care
am vorbit vine cea sufleteasca. Aceasta trebuie cultivata. Sigur ca la baza ei
e tot credinta, adica respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Adica dupa iubirea
aceasta care se epuizeaza, tânarul si tânara îsi încheie ciclul de dragoste
trupeasca si devin doua personalitati care se completeaza una pe alta.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 77
ROADE PARGUITE
Sfantul Teofan Zavoratul
Vazând roadele bine coapte,
lucratorul de pamânt sârguieste sa le culeaga, ca sa nu sufere vatamare: si Tu,
Mântuitorule, îi culegi pe cei alesi, care cu dreptate se ostenesc.
Iar noi, cei lenesi si slabi cu
voia, staruim în învârtosarea noastra si roada noastra ramâne întotdeauna
nepârguita, fiindca nu ne hotarâm sa ne ostenim, fara a ne cruta pe noi însine,
ca sa ne pârguim în faptele cele bune si sa fim adunati pe drept în jitnita
vietii.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 86-87
DEFORMAREA
Parintele Rafail Noica
Tot omul
cauta adevarul, cauta viata, de unde vine si unde este destinat sa mearga. Si
îndraznesc sa mai aduc aicea si alt cuvânt al Parintelui meu duhovnic: „Nici un
om nu vrea sa pacatuiasca”. M-am uimit atunci, fiindca eu stiam ca toti vrem sa
pacatuim, dar este interzis. Nu-i adevarat! Omul nu cauta pacatul. Pacatul
este, în general, o deformare. Pacatul n-are fiinta în sine, nu exista, fiindca
Dumnezeu nu l-a facut si, ce nu a facut Dumnezeu, nu exista.
Parintele
Rafail Noica, Cultura Duhului, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2002, p. 126-127
PATRIA NEPIERITOARE
Fericitul Trifon Turkestanov
Doamne, atât
de bine este a fi oaspete al Tau: vântul e plin de înmiresmare, muntii tind
catre ceruri, apele, asemenea unor oglinzi nemarginite, rasfrâng aurul razelor
si usurimea norilor. Tainic sopteste întreaga fire si toata e plina de
mângâiere; si pasarile, si jivinele poarta în sine pecetluirea dragostei Tale.
Blagoslovit e pamântul-maica cu frumusetea lui trecatoare, cel ce desteapta în
noi nazuirea patriei celei nepieritoare, unde, întru acea frumusete la care
stricaciune nu se mai suie, rasuna în veci: Aliluia!
Fericitul
Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de
Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 124
PLOAIA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca pamântul
fara ploaie se usuca si nu mai rodeste. Întelege de aici ca asemenea si
sufletul cel neadapat cu roua cuvântului si a harului dumnezeiesc se usuca si
se face neroditor. Trupul nostru se istoveste prin foame si prin sete, iar
apoi, de nu este întarit prin mâncare, ajunge sa moara. Prin aceasta esti
povatuit ca, asa precum în fiece zi cauti mâncare si bautura pentru trupul tau,
sa cauti neîncetat a dobândi si pentru suflet hrana, apa si mângâiere din
cuvântul Domnului, pentru ca sa nu moara în veci sufletul tau, fiind istovit de
foame si de sete.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 75
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu