Povestea
unui ceas
Povestea acestui ceas începe de pe
vremea în care oamenii nu aveau ceasuri.
Și de aceea, viața lor era atât de
bogată în frunze de copaci.
Și ei stăteau de vorbă cu ei, și cu
umbrele lor, și cu mamamii.
Care nu le vorbeau. Pe vremea aceea.
Stăteau tolăniți liniștiți, și numai din când în când, mai ridicau capul, și te
priveau, cu ochii lor blânzi, dar atenți – ca să ghicească – ce adieri ne mai
bat.
Și ai fi putut să stai aici, la
infinit. Fără ceasuri.
Dar parcă era prea frumos, tot ce
auzeai, și simțeai – și poate te așteptau, pe acasă – și alte ceasuri.
6 decembrie
2018
mai jos de
cupolă
Parcul
Romanescu
Cu deosebit
respect,
Jianu
Liviu.Florian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu