Vasilica Grigoraș - PĂRINȚII, POPORUL ȘI ȚARA

 

Vasilica Grigoraș - PĂRINȚII, POPORUL ȘI ȚARA

 

Nu noi alegem părinții care ne nasc, nici neamul din care să facem parte și nici țara căreia să-i aparținem. Părinții și neamul sunt un dar de la Dumnezeu, asemenea vieții. Iar, dacă privim viața ca un dar, în mod logic, rațional trebuie să iubim părinții și neamul ca pe noi înșine. Poate nu este bine spus trebuie, ci implicit să-i iubim. Ne naștem cu sentimentul apartenenței. Noi suntem egali cu părinții și poporul prin naștere, însă trebuie cu vrednicie să dovedim acest lucru în cursul întregii vieți.

Cine este poporul? Eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele, toți deopotrivă. Poporul este „substanța” omogenă, cu o anumită formă, culoare, miros, gust, noi, oamenii suntem atomi ai acesteia, care-i dăm structura rezistentă. Nu trebuie nimeni (om, atom) exclus, ci dimpotrivă toți incluși fără niciun fel de discriminare și părtinire.

Trebuie să fim buni copii ai părinților noștri pentru ca mai târziu să devenim buni părinți ai copiilor noștri. Doar astfel familia va dăinui peste veacuri. Cetățenii comunităților formează poporul. Dacă între cetățeni și comunități există raporturi corecte, leale pentru neamul întreg și țara în care se locuiește este o binecuvântare. Etapele temporale prin care trecem sunt zale din lanțul existenței noastre pe acest pământ.

Așa cum ne îndeplinim funcția de copil și părinte și o facem bine, trebuie să îndeplinim și funcția de cetățean. Cu mențiunea că nu trebuie să ne identificăm cu funcția respectivă, adică să fie doar un rol pe care să-l jucăm cu festivism cu ocazia unor anumite evenimente, aniversări, comemorări...

Fiecare să dăm neamului și țării după puterile noastre, după educația și cultura pe care o acumulăm. Iubirea din iubire nu are măsură, nu are margini. Dumnezeu ne-a binecuvântat din plin cu iubire pentru întreaga sa creație. Și dacă ne-a dăruit-o, de ce să nu o dăruim și noi la rândul nostru? Se spune: „Dar din dar se face rai”, asta înseamnă a face bine cuiva, a ajuta aproapele, a bucura și bucura pe cel de lângă noi. Doar atunci când facem bine, primim bine, iar atunci când ni se întâmplă ceva rău, primul gând trebuie să meargă spre noi, analizându-ne și întrebându-ne unde am greșit, ce am greșit, față de cine am greșit. Să acceptăm, să ne recunoaștem greșeala și să încercăm să ne îndreptăm conduita, să nu mai greșim. Să înlocuim greșelile cu virtuți, precum: mila, empatia, iertarea, iubirea... În această cheie, iubirea părinților, familiei, a neamului și a țării implică atenția față de nevoile acestora; nu numai să cerem și să așteptăm să primim ci să oferim, să preîntâmpinăm eventualele pericole, sincope și să le depășim împreună. Numai astfel putem deveni buni cetățeni în mod conștient; părinții și neamul fiind ființe deopotrivă.

Arta de a trăi frumos este maniera, modalitatea de a găsi un echilibru între uman și ființă. Rolurile pe care le avem în postura de copii, părinți, cetățeni țin de dimensiunea umană, însă componenta umană singură nu este suficientă, trebuie completată cu ființarea. Aceasta se află în prezența vigilentă, calmă a conștiinței. Umanul și ființa nu sunt separate, ci se întrepătrund. Ființa înseamnă a iubi și a te recunoaște ca fiind parte din întreg – familie, popor, țară. Asta presupune că și ceilalți te recunosc a fi împreună cu ei. Aceasta este iubirea care mântuiește lumea.

În atare situație se naște sentimentul de protecție a celuilalt și dispare războiul dintre oameni, grupuri, comunități. Hulirea familiei, a neamului și a țării este hulirea lui Dumnezeu și un reproș evident că El ne-a adus pe acest pământ, în acea familie și acea țară. Dar Dumnezeu ne cunoaște inimile și ne ajută atunci când ne întoarcem fața către El. Să ne rugăm pentru copii, părinți, familie în sens restrâns și în sens larg, neam și țară. Astfel vom fi uniți, vom trăi în iubire și bucurie și vom dăinui. Omul cu casa și familia lui, poporul, neamul cu și în țara sa. O lege sacră care stă scrisă în adâncul ADN-ului fiecăruia este aceea de a iubi pe cei care ne-au născut și locul în care ne-am născut.

 

(Text publicat în „Perseide literare”, Anul 2, Nr. 2 (3) / 17. 04. 2021, pg. 1)