GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - TRAIANII noştri DACI (partea a VII-a)

 

TRAIANII noştri DACI

(partea a VII-a)

 

 

   „Aşa am înţeles şi înţeleg eu rolul meu în exil;

   să apăr interesele Neamului meu în faţa lumii

   din afară, a lumii străine, prin punerea la dispoziţia

   lor de mărturii istorice asupra existenţei şi fiinţei

   noastre ca neam.” (TRAIAN GOLEA)

 

 

 

   Dacul nemuritor este un fel de plămadă celestă, dospită într-un aluat serafic dintr-o frământătură de miracol divin, din care se răsfiră adevărul, atitudinea, autoritatea, bunătatea, cinstea, credinţa, comuniunea, demnitatea, doina, dorul, dorinţa, dragostea de Dumnezeu, dragostea de Neam-naţionalismul, eroismul, erudiţia, fidelitatea, grandoarea, predefinirea.

 

   Firea Dacului nemuritor este aleasă, blândă, cuceritoare, dominantă, întreprinzătoare, misionară, mesianică, naturală, răbdătoare, rugătoare, vocaţională, dar şi suprafirească.

 

     Din Ţara Soarelui răsare – Dacoromânia – România Tainică primim solia istoricului Traian Romanescu şi a bravului general, erou Traian Moşoiu.

 

   Traian Vasiliu Romanescu (1914-2007), s-a născut în Harghita în ziua de 4 Septembrie 1914, într-o familie aleasă spiritual, cu un cult pentru tradiţie, artă, cultură, străbuni. A fost de mic un elev sârguincios, un adolescent cu ambiţie, un tânăr cu care familia, generaţia sa, personalităţile şi ţările care l-au  cunoscut s-au mândrit. A urmat cursurile Facultăţii de Istorie în cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa şi apoi, la 22 de ani Doctoratul. Avea o predilecţie pentru studiul limbilor, vorbind fluent 10 dintre cele mai cunoscute: greaca, latina, ebraica, aramaica, engleza, franceza, spaniola, portugheza, germana şi rusa.

 

    Pentru studiile laborioase elaborate în domeniul originii culturii slave, Traian Romanescu a fost apreciat de guvernul polonez care l-a distins cu ordinul de „Mare şi Excelenţă Maestru Emerit”, în anul 1937. Sfârşitul războiul mondial l-a determinat să ia calea exilului în Spania unde a predat la diferite universităţi, publicând două mari lucrări inedite şi de excepţie: La Derrota Mundial (1952), La Gran Conspiracion Judia (1956). A plecat în Argentina unde s-a consacrat publicării altor erudite lucrări devenite best-sellers în America Latină, precum: Trădarea Vest, Stăpâni şi sclavi ai secolului al XX-lea, Subversiune internaţională etc.

 

   Biblioteca sa privată de la reşedinţa din provincia Chubut, regiunea Patagonia – Argentina însuma înainte de plecarea sa..., în 3 Ianuarie 2007, 148.000 de volume, 8 enciclopedii între care Enciclopedia Espasa-Calpe şi Enciclopedia Salvat.

 

   Raul Alfosin-preşedintele Argentinei care l-a cunoscut, l-a apreciat şi preţuit în mod deosebit, mărturisea cu mândrie despre marele Romanescu: „Nu m-am întâlnit niciodată în toată viaţa mea şi cred că nu voi întâlni un om mai cult şi mai pregătit intelectual decât doctorul Traian Romanescu. Ei nu ştiu cât de profund regret că nu l-am nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură când am avut ocazia să fac acest lucru.” Ca un omagiu postum în amintirea lui, la Universitatea din Bucureşti i s-a dat numele unui auditoriu, scris pe placă metalică care dă unui astfel de evenimet titlu de sărbătoare, „proclamând întregii lumi ca fiind unul dintre cei mai distinşi fii ai săi şi ca exemplu pentru ca să fie urmat de toate generaţiile viitoare de tineri dornici să urmeze exemplul strălucit al unuia dintre cei mai remarcabili intelectuali din Europa secolului trecut.”(https: // ro.wikipedia-traianromanescu)

 

   La Gran Conspiracion Judia, capodopera sa a apărut ca o necesitate imperativă privind adevărul istoriei în lumina căruia s-au derulat evenimentele respective. El a deconspirat marea CONSPIRAŢIE milenară a Ocultei care a uzurpat aşezarea LUMII CREŞTINE, cu dovezi, documente, probe şi argumente incredibile, cum nimeni până la el şi după nu s-a învrednicit.

 

   „Istoria ultimelor trei secole, cu toate revoluţiile, războaiele, jafurile, asasinatele sale, reprezintă în bună măsură o ilustrare a efectelor produse de maşinaţiile Ocultei internaţionale în lupta sa tenace pentru a obţine stăpânirea lumii... Pentru a-şi împlini urzelile, Oculta internaţională acţionează peste tot prin intermediul unor instrumente specifice sau al unor partide create tocmai în acest scop. Dintre ele, cele mai periculoase sunt masoneria, comunismul, socialismul şi toate aşa-numitele mişcări liberale, progresiste, anarhiste etc.” (Traian Romanescu, La Gran Conspiracion Judia, Ed. Logos, Bucureşti-1997, p. 17, 16)

 

   „Datorită preocupărilor şi luptei mele anticomuniste, am ajuns să am acces la diferite arhive, considerate de unii ca ultrasecrete, inclusiv arhiva Vaticanului şi arhivele serviciilor americane însărcinate cu studiul fenomenelor OZN. În cursul anilor am dat peste documente, fotografii şi fotocopii al căror conţinut este relaţionat direct sau indirect cu actuala conspiraţie iudeo internaţională, care vizează instaurarea cât mai rapid posibil a unui stat modial, dominat de un guvern ales, mai întâi cu sediul la New York şi mai târziu la Ierusalim, stat mondial aflat în curs de organizare (este vorba aici de anul 1997) cu ajutorul supracapitalismului mondial.” (ibid., p. 292)

 

   Traian Romanescu, istoricul, omul de cultură, „omul cult” aşa cum l-a preţuit preşedintele Argentinei, aşa cum l-au pus în valoare operele sale şi mulţi alţi cercetători, a rămas însă REPETENT la Religia creştin-ortodoxă, la dacism, la românism, la universalitate, la spirit.

 

   Sacrilegiul comis asupra Fiului lui Dumnezeu – Iisus Hristos, continuat cu cel asupra Fecioarei Maria – Maica Domnului nostru, calomnierea Corifeului apostolilor Marele Pavel ş.a., sunt uneltiri diavoleşti, nu sunt fapte ale unui păcătos înrăit sau raţiunile unui prea ştiinţifist prins în labirintul gneseologiei. Mare păcat! După ce a ajuns într-un vârf al spiritualităţii la un pas de aura Cerului străbunilor s-a prăbuşit voit în tenebrele iadului.

 

   Dacă cele afirmate la paginile 270-271 din lucrarea La Gran Conspiracion Judia îi aparţin autorului, nu mai are săracul nici o salvare. El, savantul întru cunoaştere se autocontrazice, se anulează, se desfiinţează privind apartenenţa sa la credinţa ortodoxă pe care o abrogă pur şi simplu printr-o supremă blasfemie. „Eu autorul acestei cărţi sunt creştin ortodox şi nu-mi reneg religia. Am scris cartea de faţă în anul 1955 în primul rând pentru a deschide ochii lumii creştine occidentale asupra conspiraţiei mondiale [a poporului ales], bazată pe pretenţia că [ei] ar fi „poporul ales de Dumnezeu” spre a domina lumea. Povestea cu poporul ales a fost preluată şi de creştinism, care nu este în fond decât o sectă a iudaismului, secta pe care Iisus Hristos fiul legionarului roman de origine galică Demetrius Pandera şi al evreicei Miriam soţia oficială a lui Iosif, care la vârsta de 16 ani (chemarea şi alegerea Fecioarei Maria, palestiniancă-tracă, nu iudaica Miriam a avut loc la 12 ani n.a.) a fost probabil forţată de familie, cum este obiceiul până astăzi la semiţi... Iosif a preferat să-l accepte pe fiul lui Miriam ca „Fiul lui Dumnezeu”, decât ca fiul legionarului roman Pandera şi l-a educat în spiritul religiei mozaice, ajungând Christos mai întâi rabin în Iudeea, realitate pe care aşa-numiţii <<exegeţi>> sau preoţi creştini de toate rangurile, de la Papa de la Roma până la Patriarhul de la Constantinopol sau de la Moscova, cu toţi „cardinalii”, „mitropoliţii” sau „episcopii” şi preoţii lor n-o cunosc sau nu vor s-o recunoască. Rabin fiind Iisus Christos nici nu s-a gândit să creeze o nouă religie, creştinismul, ci doar să reformeze mozaismul.”

 

   Sărmanul nostru Dionis..., n-a aflat despre Oracolul celor 12 profetese Sibile trace care au proorocit cu secole anterior despre dumnezeiasca Întrupare prin Sfântul Duh, din Fecioara MARIA.

   Sibila Delfica, având harul Duhului Sfânt, a scris despre Fecioara Curata aceste proorociri:

   „Maria, cunoaşte pe Domnul tău că va veni Prooroc pentru mântuirea ta. Acela toată lumea cu învăţătura Sa va lumina. Cade-se ca fiecare să-şi aducă aminte de Dânsul. Cu lucrarea dumnezeiească din Fecioara se va naşte şi va răcori inimile credincioşilor săi”.

   (Hesiodi Theognosis, Oracolul Gaeei)

  Alţi scriitori care au tratat Oracolul profeteselor trace au fost Pausanias, Delphi; Cicero, Divin, I 36.79. Aeschy; Suidas, Sybilla; Friedlieb, Oracula Sibyllina.

 

   Îmi amintesc de o istorioară petrecută în sediul cotidianului Timpul, al cărui redactor şef era Românul absolut, cum îl venera Petre Ţuţea pe marele jurnalist-filosof-poet Mihail Eminescu.

 

   Luceafărul nostru tocmai sfidase norii negri pogorâţi de Titu Moiorescu asupra sa, când un pretins calomniator i s-a înfăţişat cu o bombă de senzaţie pentru presa liberă, argumentând că posedă dovezi ale infidelităţii amoroase a mamei marelui critic literar, estetician şi om politic.

   Mihail Eminescu s-a înfuriat atât de tare, încât l-a prins de guler şi l-a tras spre fereastra larg deschisă strigându-i tulburat de mânie:

-        Nenorocitule!

-        Despre Mamă, numai Dumnezeu vorbeşte! ( „Opere”, VIII. Publicistică, 1883)

 

   Cu atât mai mult, noi oamenii creştini ortodocşi şi dacoromâni pe deasupra, oameni de spirit cum ne asumăm nu putem vorbi decât cu SUPRAVENERARE când este vorba despre MAMA lui Dumnezeu, CRĂIASA noastră, CRĂIASA lumii.

 

   Papa Pius al IX-lea (1846-1878), a impus universalităţii catolice dogma despre Neprihănita Zămislire a Fecioarei Maria, care chiar dacă este o mare erezie, i-a aşezat Chipul Fecioarei lângă adorarea lui Dumnezeu.

   O singură seminţie s-a menţinut de-a lungul timpului milenar în calomnierea consecventă a Fiului lui Dumnezeu – Iisus Hristos – Mântuitorul lumii şi a Facioarei Maria – Mama Sa.

   Ilustrul istoric suprimă prin realitatea sa gnostică Adevărul revelat – Logosul înomenit – Iisus Hristos – Mântuitorul omenirii – Calea – Adevărul – Viaţa – Libertatea – Iubirea!

 

   A mărturisit că este creştin ortodox, dar prin calomniile tendenţios fabricate de farisei,  saduchei, rabinii talmudici, unanim acceptate de el s-a pus în fruntea duşmanilor de moarte ai Mântuitorului, ai Creştinismului, ai Ortodoxiei şi chiar a lumii civilizate.

   Invocând ca raţionament „ştiinţa” sa, s-a aşezat mai presus de ADEVĂRUL revelat comiţând astfel ca român cel mai mare SACRILEGIU din Istoria omenirii.

 

   Astfel de BLASFEMII au mai fost întâlnite doar în temniţele ateo-comuniste din România Penitenciară, în vremea regimului proletar-roşu-însângerat, comise de nişte bestii înrăite de prostie, de nişte brute pline de ură, de nişte inşi înrobiţi laşităţii şi slugărniciei.

 

   A întâlni însă, o atare blasfemie într-o lucrare de istorie riguros elaborată, ştiinţific întocmită şi lăudabil erudită este de NECONCEPUT!

 

   Schisma şi Erezia lui sunt deopotrivă APOSTAZIE şi SMINTEALĂ!

 

   Numai Traian – împăratul roman s-a ridicat la înălţimea nebuniei sale tiranice, omorând prizonierii daci, aristocraţia şi clerul în cele 123 de zile de sărbătoare, care au însângerat Roma şi-au cutremurat Cerul, devenind astfel cel mai mare criminal al istoriei, pe care statul român sub nu ştiu ce baghetă l-a băgat pe gât Naţiunii creştine să-l cânte în imnul naţional !

 

  Traian Romanescu nu a fost cult, ci doar un intelectual diabolic, pretins atotcunoscător.

 

   Nebunia lui, alta decât întru Hristos l-a decăzut din românism, din creştinism, din umanism.

 

   Şi Friedrich Nietzsche a fost un nebun genial care s-a luptat cu Dumnezeu, dar a rămas totuşi un nebun acceptabil pentru o lume bolnavă de cunoaştere luciferică.

      Dacă pasajul respectiv este o făcătură oferită de purtătorii de grijă care tălmăcesc şi răstălmăcesc milenar totul, aș mărturisiri greșeala  şi m-ar bucura enorm de mult.

 

       TRAIAN Moşoiu

 

      Aura unui popor, a unei naţiuni, a unui neam creştin se proiectează prin tradiţie, cultură, spiritualitate religioasă în vreme de pace, dar se consfiinţeşte prin jertfă, eroism şi martiriu în timp de luptă sau de război, de-a lungul generaţiilor, de-a lungul tuturor epocilor istorice.

 

   În războiul de REÎNTREGIRE a ŢĂRII, războiul naţional al românilor, DESTINUL l-a hotărât marile VICTORII de la MĂRĂŞTI, MĂRĂŞEŞTI şi OITUZ, admirabil purtate de cei mai viteji ostaşi şi coordonate strategic şi tactic de cei mai buni ofiţeri şi generali ai ţării.

   „Fiinţa şi unitatea noastră naţională s-a fundamentat pe jertfele eroice de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti.” (Monahia Patricia Codău, Pagini de eroism feminin românesc, în Aspazia Oţel – Petrescu, A Fost Odată, Bucureşti-2011, p. 55)

 

   Din cohorta mare a generalilor desprindem pentru studiul nostru pe generalul TRAIAN Moşoiu – Comandant al Armatei române şi Erou cu valoare de simbol şi legendă.

  

   În satul Tohanul Nou din zona Branului, vedea mugurii de lumină ai zilei de 2 Iulie 1868 viitorul general TRAIAN Moşoiu, care şi-a împletit copilăria cu trăirea valorilor tradiţionale a satelor brănene, iar adolescenţa şi-a legat-o de entuziasmul ecoului, emoţiei şi victoriei produse de participarea dorobanţilor şi călăraşilor la Războiul de Independenţă 1877-1878.

 

   După pregătire temeinică în şcolile imperiale habsburgice a devenit ofiţer de rezervă al armatei austro-ungare, iar când a devenit activ în anul 1889, la 21 de ani, conştiinţa tânărului ofiţer i-a cerut să-şi dea demisia trecând munţii în România, fiind primit în rândurile armatei române în 1893, urcând repede treptele ierarhice: căpitan-1900, maior-1909, colonel-1916. A participat în 1913 la cel de-a doilea război balcanic încărcându-se cu succese meritorii.

 

   În ziua de 14 August 1916 când Regatul Român a declarat război imperiului habsburgic, colonelul TRAIAN Moşoiu se afla pregătit în fruntea regimentului său de infanterie de la Râmnicu Vâlcea, coordonând „Detaşamentul Lotru”, care a oprit ofensiva generalului german Erich von Falkenhayn, permiţând astfel retragerea onorabilă a armatei române pe reduitul Carpaţilor. În toamna anului 1916 s-a remarcat în luptele de pe muntele Dobrunul, valea Topologului, Sălătrucu şi Arefu, iar în primăvara anului 1917, a strălucit în victoriile de pe văile Putnei şi Şuşiţei.

 

   În Marile bătălii care ne-au adus biruinţa Mărăşti şi Oituz  TRAIAN Moşoiu era general de brigadă şi unul dintre cei mai activi comandanţi, strălucind „pe valea Lupşei, pe dealul Cocoşilă, pe dealul Răchitaşu Mic, pe direcţia Rotileşti, Soveja, Rucăreni, ostaşii generalului Moşoiu au dat dovadă de cel mai înalt eroism.” (Mihail Diaconescu, Istorie şi Valori. Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti-1994, p. 320)

 

   A trecut în Ardeal prin trecătorile Carpaţilor în fruntea Diviziei a 7-a, ocupând oraşul Reghin, dând Proclamaţia către ardelenii săi la 7 Noiembrie 1918, arătând că nu venea „ca un cuceritor, căci voi v-aţi cucerit deja Ardealul (...) vin numai să cimentez ceea ce voi înşivă aţi cucerit (...) Cu noi aducem libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre.”

   (Constantin Moşincat, Starea de veghe, Ed. Papyrus, Oradea 1997)

 

   La 11 decembrie 1918, a constituit Comandamentul Trupelor Române din Transilvania.

 

   Guvernul ungar care nu dorea să respecte dreptul poporului român la autodeterminare, unitate şi întregire naţională a declanşat abuzurile, violenţa şi masacrele comise asupra populaţiei româneşti de-a lungul liniei temporare de demarcaţie, Sighet-Baia Mare-Jibou-Zalău-Ciucea-Vârful Găina-Zam-Bucova.

  

   La 16 Aprilie 1919, armatele române din Grupul de Nord şi Grupul de Sud conduse de genaralii TRAIAN Moşoiu şi Gheorghe Mărdărăscu au declanşat riposta contra iredentismului maghiarilor diabolici.

 

   Satele de pe Crişuri şi din zona Oradea au transformat intrarea trupelor generalului Moşoiu - Eroul naţional,  într-o mare şi sacră sărbătoare românească, ca pe o Înviere a Domnului. „În adevăr, 20 Aprilie 1919, a fost ziua Învierii Domnului şi a oraşului Oradea Mare, oraşul martir care trăise cu adevărat săptămâna patimilor, a însemnat un moment istoric în viaţa locuitorilor săi, pentru că: „Nici o parte a românismului nu a fost expusă atât de mult pieirii ca Ţara Bihorului”, arăta Roman Ciorogariu – Episcop vicar de Oradea în cartea sa Zile trăite – Aprilie 1919.

 

   După victoria de pe Tisa, cei doi generali biruitori TRAIAN Moşoiu şi Gheorghe Mărdărăscu au intrat în Budapesta ocupând-o şi înaintând apoi uşor către Gyor.

  

   Generalul TRAIAN Moşoiu a devenit guvernator al Ungariei ocupate. Modul cum s-a comportat Armata română în Ungaria îl aflăm de la ambasadorul francez la Bucureşti, Henri Cambon, prin telegrama timisă M.A.E. de la Paris: „Armata română, care a dovedit în mijlocul tuturor încercărilor pe care le-a suportat, înaltul spirit care o animă şi disciplina care o conduce, n-a pierdut niciodată din vedere datoriile pe care i le impun omenia şi civilizaţia. Primirea pe care i-a făcut-o populaţia în toate teritoriile ocupate constitue o dovadă strălucită.”(cf. Mihail Diaconescu, op. cit., p. 322)

 

   Între 17 Noiembrie 1919 - 27 Martie 1920, armata română s-a retras din Ungaria.

 

   După ÎNTREGIREA ROMÂNIEI MARI, generalul TRAIAN Moşoiu ajunge guvernator al Basarabiei, ministru de război în guvernul Al. Vaida-Voievod în 1920, ministru al comunicaţiilor în guvernul Ionel Brătianu în 1922 şi Senator de drept. A elaborat opere de referinţă: Spiritul ofensiv al infanteriei-1909, Instructorii recruţilor de infanterie-1910, Ocuparea Budapestei în legătura operaţiunilor militare din Ardeal 1918-1919.  

 

   Generalul TRAIAN Moşoiu a primit în semn de înaltă preţuire ostăşească şi eroică Ordinul Mihai Viteazul şi Legiunea de Onoare.

 

   Generalul TRAIAN Moşoiu rămâne în Cartea de Aur a României ca unul dintre marii Ctitori ai ROMÂNIEI MARI.

 

   A urcat la ceruri, lângă alţi mari Voievozi şi generali vestiţi ai Neamului nostru dacoromân, în 15 August 1932 – Ziua Învierii Maicii Domnului.

 

   Memoria generalului TRAIAN Moşoiu s-a răsfrânt asupra posterităţii cu admiraţie, demnitate, entuziasm, curaj, profesionalism, onoare, glorie, recunoştiinţă, dragoste creştină.

 

   Aura generalului  TRAIAN Moşoiu stăluceşte în Pantheonul Eroilor-Martiri ai Neamului.

 

Veneraţie Marilor noştri Înaintaşi!

 

 

    GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

   18 Aprilie 2021