Agonia democrațiilor și haosul
Petru Romoşan
02 August 2021
Alegerile
regionale și departamentale din Franța de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul
anunțat al democrației din această țară. După revoluția culturală din S.U.A.
(asemănătoare cu Revoluția culturală a lui Mao, în China, între 1966 și 1976),
eșecul alegerilor prezidențiale americane din 2020 (fraudate?, contestate sigur
și încă indecise de fapt, se tot renumără voturi), încă una dintre cele trei
mari democrații tradiționale dă semne serioase de oboseală, poate chiar de
moarte clinică.
În
Franța absenteismul de la primul tur, de cca 67 %, pe lângă faptul că mai bine
de 13 % dintre alegători nici măcar nu s-au înscris pe listele electorale,
fiascoul total al partidului de guvernământ (L.R.E.M.), al președintelui
Emmanuel Macron la mai puțin de un an înainte de alegerile prezidențiale
(aprilie 2022), eșecul simultan al partidului de așa-zisă opoziție (R.N.) al
lui Marine Le Pen, contracandidată la prezidențiale, care, în cel mai bun caz,
va câștiga o regiune sau două sau poate nici una din cele 13 ale Franței
metropolitane, absenteismul și mai mare al alegătorilor de 18-24 de ani (spre
90 %) – toate aceste elemente lasă impresia unui „peisaj după bătălie”,
apocaliptic, sau, cel puțin, al unui sfârșit de epocă și de regim.
Fără
o democrație măcar funcțională, dacă nu strălucită, toate cele trei mari
democrații occidentale (Marea Britanie, S.U.A., Franța) riscă în cele din urmă
să se dezmembreze. Splendoarea democrației a fost pentru toate aceste trei mari
țări elementul unificator. Cea mai avansată în fărâmițare (disunion) este de
departe S.U.A. Statele republicane, „roșii”, au luat-o pe o altă cale decât
cele „albastre”, democrate. Texasul, Florida și încă destule altele au luat
măsuri foarte diferite în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea pandemiei.
California și New York-ul sunt abandonate masiv de populații pentru statele
republicane din sud, cu o administrare și fiscalitate mult mai raționale, mai
puțin atinse de „revoluția culturală” în curs. Revolta B.L.M. are câteva centre
bine stabilite în state democrate - Portland, Oregon sau Seattle, Washington.
În
Marea Britanie, Scoția se pregătește din nou să-și voteze independența. Tot
acolo, protestele la abuzurile comise în gestionarea pandemiei sunt frecvente,
ample și violente. Problema „islamică” în Franța atinge cote incontrolabile
(după violențele și actele de terorism nemaivăzute din ultimii ani). Militarii
francezi, în rezervă sau activi, s-au pus pe scris scrisori deschise alarmate.
Mandatul lui Macron, perceput ca un corp străin, ca reprezentant al unor
interese străine sau globaliste, s-a dovedit a fi un mare eșec. Mișcarea care a
durat mai bine de un an a Vestelor galbene a dat semnalul neîncrederii în
actuala președinție franceză, dar și în întreaga clasă politică sau în elite,
mai ales cele economice. S-au propus soluții, care toate țin de democrația
participativă (referendumul de inițiativă cetățenească, precedat sau urmat de o
adunare constituantă). Elveția e aproape și reprezintă pentru mulți francezi un
model de urmat.
Toate
cele trei mari democrații, foste sau actuale imperii, au o populație foarte
amestecată, urmare a venirii coloniilor la centru, dar și a marilor migrații
recente. Faimosul „melting pot” american pare să nu mai funcționeze deloc între
populația neagră, hispanici, asiatici și presupușii „suprematiși albi” -
capacitatea de integrare, de asimilare ține, oricând și oriunde, de bunăstarea
economică și de o justiție imparțială. Istoria de peste 200 de ani e pusă sub
semnul întrebării, iar în SUA, statuia lui George Washington, părintele
fondator, e înlocuită de-a dreptul cu cea a lui George Floyd, noul „erou” al
mișcării B.L.M. În Franța, „islamiștii” trăiesc în ghetouri, au făcut deja
secesiune de la legile Republicii. Falimentul democrației poate fi observat și
în Italia, în Spania sau în Israel, incapabile să formeze majorități durabile.
Germania, care este berbecele teoriilor New Green Deal, riscă să fie condusă
din toamnă de niște ecologiști amatori (noi frați ai U.S.R.-iștilor români, pe
lângă L.R.E.M.-ul lui Macron), instrumentalizați de promotorii lui „The Great
Reset”, de multinaționalele și fondurile de investiții americane.
Centrul
de greutate al economiei mondiale continuă să se deplaseze spre Asia. China,
Rusia, Iranul se integrează treptat și, în egală măsură, se îndepărtează de
Occident. În același Occident, pe lângă haosul general, pe lângă extincția
parcă naturală a democrației, se mai așteaptă doar marea criză și foametea.
Acestea vor veni, probabil, odată cu căderea Burselor (care sunt azi la cote
iraționale, fără legătură cu faptul economic real) și cu anunțata prăbușire a
dolarului. Cum se va descurca România pe fondul acestui marasm în desfășurare?
Spre ce și spre cine se va orienta? Ce soluții miraculoase ar putea găsi? Mai
avem ceva de așteptat de la actualele partide, de la incolorul nostru
președinte, de la clasa politică fabricată artificial? Și, tot așa, mai avem
ceva de așteptat de la elitele economice, culturale sau de la serviciile
secrete aservite aiurea, supranumerice și suprafinanțate? Cum poți evada din
statutul de colonie marginală U.E.-N.A.T.O.?
https://www.art-emis.ro/analize/agonia-democratiilor-si-haosul-2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu