RADU GABRIELA - Cartierul interzis – Cartierul Primaverii

 

Cartierul interzis –Cartierul Primaverii

Cartierul Interzis este un fel de ghid prin faimosul și încă enigmaticul cartier al „Epocii de Aur“ cunoscut drept Cartierul Primăverii. În lucrare sunt pezentaţi unii dintre cei mai cunoscuţi locatari care au făcut parte din nomenclatura de partid din România de la venirea la putere a Partidului Comunist. Aflăm astfel, printre altele, unde locuiau și unde lucrau Gheorghe Gheorghiu–Dej și  Nicolae Ceaușescu, unde se relaxau aceștia, ce demnitari mai locuiau în apropiere, cum se înţelegeau unii cu alţii și la ce festivităţi (oficiale și neoficiale) participau, unde erau primiţi șefii de stat de prim rang (regi, regine, sultani, președinţii marilor state ale lumii) și cei de rangul doi (din lumea a treia). De asemenea, pot fi parcurse scurte biografii ale celor prezentaţi în carte și să părundem în culisele vieţii și activităţii lor, detalii care, probabil, nu sunt cunoscute marelui public.

 

Același interes s-a manifestat și după evenimentele din decembrie 1989, remarcându-se același interes din partea noilor conducători: președinții Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Verner Iohannis.

 

 

Replici spumoase...

 

Dramaturgul și memorialistul francez Marcel Pagnol povestește că, plimbându-se pe străzile unui mic orășel (sic!), a văzut o firmă „ Emma Bovary - Mercerie“. A intrat în prăvălie și, după ce a cumpărat câteva ace, a întrebat:

 

– Îl cunoașteți cumva pe Gustav Flaubert?

 

– Nu, îi răspunse Mme Bovary, nu cumpără de la noi...

 

La moartea lui Mirabeau, în 1791, doliul a durat trei zile. O sută de mii de persoane au urmat cortegiul funerar.

 

Când câteva doamne s-au plâns că Primăria nu stropise străzile, un hâtru a dat acest răspuns inspirat:

 

– Primarul s-a gândit, dar conta pe lacrimile dv...

 

Generalul în retragere Domingos Augusto da Costa Oliveira, după o curte asiduă de nu mai puțin de 20 de ani, făcu în sfârșit declarația de dragoste către tomnatica sa aleasă, Catalomini.

 

– Prințesă – încheie el – te implor, încă o dată, dă-mi voie să-ți ofer inima mea...

 

– Fie – răspunse ea – o accept, Gusto...Dar să știi că la primul semn de angină pectorală ți-o dau înapoi!

 

– Eu m-am născut chiar în ziua când a murit dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, se lăuda un conte cu veleități în domeniu.

 

– Ce poți face? – îi răspunse cineva. Amândouă evenimentele sunt, fără îndoială, triste pentru soarta dramaturgiei mondiale...

 

Actorul și cântărețul francez Charles Aznavour povestea că s-a adresat unei tinere drăguțe:

 

– Vrei să fii soția mea?

 

– Cât câștigi pe lună? – l-a întrebat ea.

 

– Cinci sute de franci.

 

– Banii ăștia, dragul meu, nu-mi ajung nici pentru batiste!

 

– Nu-i nimic, îi spune artistul, o să aștept până îți trece guturaiul și-i întoarse spatele.

 

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a participat odată la un bal de binefacere și a dansat de câteva ori la rând cu aceeași persoană.

 

– Cum se face că dansați numai cu mine? Este al patrulea dans împreună – i se adresă partenera, pe care fizicul o dezavantaja în mod vizibil.

 

– Păi, doar este bal de binefacere... – îi răspunse scriitorul.

 

Când biologul francez Louis Pasteur, întemeietorul Microbiologiei, era pe patul de moarte, preotul venit la ultima împărtășanie îl întrebă:

 

– Vă deziceți de Diavol și de uneltirile lui?

 

Pasteur a stat puțin pe gânduri, după care a spus:

 

– Are sens să-ți faci noi dușmani chiar înainte de moarte?

 

Scriitorul francez Honore de Balzac își făcuse un costum nou. Prietenul său, scriitorul Theophile Gautier îl admiră îndelung:

 

– Frumos costum! – zise el. Apoi: Ce crezi, croitorul tău mi-ar lucra pe credit?

 

– Te cunoaște?

 

– Nu.

 

– Știe că ești prietenul meu?

 

– Nu.

 

– Atunci poți să încerci...

 

Celebrul tenor italian Enrico Caruso, ca aproape majoritatea cântăreților, mânca mult. Invitat la un dineu, Caruso s-a ridicat flămând de la masă .Bineînțeles, gazda nici prin vis nu bănuia așa ceva.

 

La plecare, tenorul, ca orice om binecrescut, i-a mulțumit pentru masa excelentă (ceea ce era adevărat), dar neîndestulătoare ( ceea ce nu putea fi spus).

 

– Oh! – îi zise doamna primind mulțumirile celebrului tenor – o să mai repetăm asta...

 

– Cu cea mai mare plăcere – răspunse Caruso – chiar și acum, dacă doriți...

 

Opera „Don Juan“ fu primită cu răceală la Curtea Imperială de la Viena, iar împăratul Iosif al II-lea îi spuse lui Mozart, după spectacol:

 

– Opera dumitale nu e rea, dar nu cred că vienezii noștri o vor înghiți.

 

– Să le lăsăm timp s-o mestece, Sire – răspunse Mozart.

 

Și istoria i-a dat dreptate...

 

Actorul și dramaturgul Sacha Guitry se afla în turneu cu trupa într-un orășel de provincie. Într-o seară de iarnă cumplită, privea cu dezamăgire sala goală. Directorul de scenă îi spuse: – Nu sunt decât douăzeci de persoane în sală. E mai bine să le dăm banii înapoi.

 

– Imposibil! – răspunse Guitry. Toți sunt cu bilete de favoare...

 

Violoncelistul și dirijorul Pablo Casals povestea că, pe vremea când era încă un copil și studia violoncelul, profesorul se răsti, brusc, la el:

 

– La vârsta ta eu cântam splendid bucata asta pe care tu o masacrezi acum!

 

Micuțul violoncelist îi spuse înfuriat:

 

– Pesemne că ați avut un maestru mult mai bun decât am eu!

 

Aflând că Doamna de Stael lucrează la un roman autobiografic, un amic îi spune autoarei:– Nu va fi simplu, dacă într-adevăr ai de gând să spui adevărul despre intimitățile dumitale...

 

– Nu-ți face griji, dragul meu – îi răspunse autoarea. Intenționez doar un portret al părții de sus...

 

Întrebat de amănuntele unuia din cele peste 300 de volume – Alexandre Dumas nu și le-a amintit.

 

– Bine, dar dv. ați scris romanul! – a exclamat interlocutorul.

 

– Scris...da, recunoaște Dumas, dar de citit... spuneți și dv. când să citesc atâtea cărți?