duminică, 4 septembrie 2022

Afrodita Iorgulescu - „România educată” și subfinanțată sau România înlănțuită ?

 




„România educată” și subfinanțată sau România înlănțuită ?

Prof. univ. dr. Afrodita Iorgulescu

04 Septembrie 2022

 

„Dacă planul tău este pentru un an, plantează orez. Dacă planul tău este pentru zece ani, plantează copaci. Dacă planul tău este pentru o sută de ani, educă copiii” (Kuan Chung - Secolul 7 î.H.)

 

În cele ce urmează vom analiza cele două proiecte de legi, ale Învățământului preuniversitar și Învățământului Superior, cu numele „România Educată”, lansate în consultare publică în perioada 13 iulie- 24 august 2022 de către Ministerul Educației - din punctul de vedere al (sub)finanțării învățământului. Această analiză completează analiza făcută în articolul precedent: „România Educată sau România înlănțuită ?”, în care am demonstrat că motivația principală a proiectelor noilor legi ale educației este alinierea (care nu este obligatorie!) la cerințele europene.

 

Scurtă istorie a (sub)finanțării învățământului în România

 

În 1989, erau 18 universități de stat și câteva institute de 3 ani. Aveam 707 studenți/100.000 de locuitori. Pentru a mări (cerință) indicatorul “număr de studenți la o sută de mii de locuitori”, a fost permisă crearea de noi universități de stat și de universități particulare. Astfel, în 1999, erau 59 universități de stat (și zeci de colegii) și 60 universități particulare. În anul universitar 2000/2001, aveam 2.337 studenți/100.000 locuitori. Cum a fost posibil? Cu aportul larg al cadrelor didactice din universitățile mai vechi, care au predat și la particulare, deşi o minimă deontologie şi normele concurenţei ar fi cerut să nu sprijini o universitate care concurează universitatea ta. Totul pentru bani mai mulţi. Şi ministerul a închis ochii la acest lucru, pentru că i-a convenit: în loc să dea bani mai mulţi cadrelor universitare, i-a lăsat să-şi procure singuri aceşti bani ținând ore la privat.

 

Parlamentul a aprobat crearea noilor universități fără însă să acorde și finanțarea corespunzătoare, suplimentară. Astfel, numitorul (numărul total de studenți) a crescut, numărătorul (bugetul) a rămas același, și de aici finanțarea per student a scăzut, și deci subfinanțarea a crescut.

 

Deoarece finanțarea unei universități de stat se face, în România, după numărul de studenți, atunci universitățile și-au mărit cum au putut numărul de studenți (prin mărirea exagerată - și nemotivată de piața muncii – a numărului de locuri la admitere). Și dacă spațiul de învățământ nu era suficient ca să încapă tot mai mulți studenți, atunci s-au găsit soluțiile: s-a micșorat treptat numărul orelor din programul săptămânal al studentului (la A.S.E, la informatică, de la 26 ore, la 20 de ore) și s-a mărit efectivul grupelor. Efectul creșterii nemăsurate a numărului de studenți, asociată cu scăderea exigențelor, a fost scăderea calității absolvenților. Dar cui îi pasă ? Nici măcar lor !

 

O metodă care s-a generalizat, pentru a obține bani mai mulți, a fost introducerea studiilor cu taxă (în opinia mea ilegale), pe lângă cele finanțate de la bugetul de stat. Legea Educației Naționale, Art. 9, alin. (3) spune: “Învățământul de stat este gratuit. Pentru unele activități, niveluri, cicluri și programe de studii se pot percepe taxe, în condițiile stabilite de prezenta lege.” Numai că, practic, nu mai există restricții, și adesea numărul locurilor cu taxă este mai mare decât cel de la buget. Dacă cifrele de școlarizare acordate de Minister unei universități reflectă cererea pe piața forței de muncă și capacitatea universității de a școlariza, atunci ce reprezintă studenții primiți la studii cu taxă ?

 

Conform Raportului la Proiectul „România Educată” (Raportul), p. 50:

 

„Sistemul național de învățământ superior românesc cuprindea, în 2019-2020, 90 de instituții, dintre care 55 de instituții de stat și 45 private. În ultimul deceniu, numărul instituțiilor de învățământ superior și al studenților înmatriculați de către acestea au înregistrat un trend descendent, efectivele de studenți fiind de 543,3 mii, în anul universitar 2019-2020, cu 132.500 mai puțini față de anul 2011-2012. Evoluția demografică a României, rata crescută de părăsire timpurie a școlii, numărul mic de elevi care promovează examenul de bacalaureat și numărul mare de potențiali studenți care aleg să studieze în străinătate sunt câțiva dintre factorii care influențează fluctuația efectivelor de studenți”.

 

Deși în România învățământul 1constituie prioritate națională” (în Franța, educația este prima prioritate națională, conform Code de l’education), el a fost sistematic subfinanțat (și) după 1989, cu efecte dezastruoase.

 

Câteva cifre lămuritoare

 

În Legea învățământului nr. 84 din 1995, la Art. 2 se spunea: „În România învățamântul constituie prioritate națională”, iar la Art. 170, alin. (1), se spunea: „Finantarea invatamantului de stat se asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din produsul intern brut, … .”. Dar, Statul a acordat foarte rar acești bani, în disprețul legii și al cetățenilor.

 

Astfel, conform EUROSTAT[1] cheltuielile pentru educație ca procent din PIB (Produsul Intern Brut) sau cheltuieli publice (Expenditure on education as % of GDP or public expenditure) sunt:

 

România Bulgaria Ungaria Polonia Cehia Franța

 

2002          3,51         3,94      5,39-5,41 * 4,15 5,90

2003          3,45         4,09      5,91-5,35 * 4,32 5,92

2004          3,28         4,40      5,44-5,41 * 4,20 5,80

2005          3,48         4,25      5,46-5,47 * 4,08 5,67

2006 ?       4,04         5,44      5,25 * 4,42 5,61

2007          4,25          3,88      5,29 4,91 * 4,05 5,62

2008 ?       4,44         5,10       5,08 * 3,92 5,62

2009          4,24         4,58      5,12 5,09 * 4,36 5,90

2010          3,53         4,10      4,90 5,17 * 4,25 5,86

2011          3,07         3,82      4,71 4,94 4,51 5,68

unde * înseamnă că definiția diferă.

 

În Legea Educației Naționale din 2011 (valabilă acum), la Art. 2, alin. (7) se spune:

 

„În România învățamântul constituie prioritate națională”, iar la Art. 8, se spune:

 

„Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv” și la art. 361, alin. (3), lit. g) se spune: „prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012”.

 

Dar, Statul nu a acordat niciodată acești bani, nici măcar 4% din PIB, în disprețul legii și al cetățenilor.

 

Într-adevăr, conform Edupedu.ro (Mihai Peticilă, 7 mai 2022): „Acest articol nu a fost aplicat niciodată, de la aprobarea legii până în prezent, fiind modificat fie prin Legea Bugetului, fie prin diferite Ordonanțe de Urgență. În prezent, de exemplu, prin celebra OUG 114 din 28 decembrie 2018, articolul 50, Guvernul Dăncilă a stabilit că acest articol 8 nu se aplică în perioada 2019-2021, așa că actualul guvern nu trebuie să mai emită un alt act normativ pentru a nu acorda 6% din PIB Educației – “problema” fiind rezolvată de Guvernul PSD”.

 

Iată „care sunt OUG prin care aplicarea acordării a 6% din PIB pentru Educație a fost amânată (prorogată):

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012   (Guvernul Ponta)

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 (Guvernul Ponta)

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014   (Guvernul Ponta)

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016   (Guvernul Cioloș)

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017     (Guvernul Grindeanu)

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017   (Guvernul Tudose)

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (Guvernul Dăncilă

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 (Guvernul Cîțu)”.

De exemplu, Ordonanța de urgență  nr. 84 din 12 decembrie 2012 spune, la Art. 11:

 

„Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. g) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2014”,

 

iar OUG 114 din 28 decembrie 2018 spune, la Art. 50: „In perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Conform Raportului, p. 71: „Cheltuielile publice ale României pentru educație sunt reduse conform standardelor internaționale. În valoare absolută, se alocă mai puțini bani pentru educație în comparație cu state vecine, chiar dacă populația noastră școlară este sensibil mai mare (Ungaria, Republica Cehă). Din 2011 până în 2019, cheltuielile pentru învățământ au avut o evoluție oscilantă, în jurul nivelului de 3% din PIB, cu un minimum de 2,8% în anii 2013 și 2017, înregistrând o creștere ușoară la 3,6% în 2019, ceea ce evidențiază subfinanțarea în cadrul sectorului. Prin comparație, media cheltuielilor pentru învățământ în UE a avut cea mai mare valoare tot în anul 2011, în anii următori având o evoluție constant descrescătoare, atingând o medie de sub 5% din PIB: 4.7% în anii 2017, 2018 și 2019 conform datelor EUROSTAT.”

 

În 2017, conform EUROSTAT[3] cheltuielile publice în educație relative la PIB au fost cele mai mari în Danemarca (7,3%) și Suedia (7,1%), cele mai mici în România (2,7%) (In 2017, public spending on education relative to GDP was highest in Denmark (7.3 %) and Sweden (7.1 %) while it was lowest in Romania (2.7 %).)

 

În 2020, conform EUROSTAT[4] cheltuielile guvernamentale generale ale UE în educație au fost de 671 miliarde euro sau 5,0 % din PIB (General government expenditure in the EU on education amounted to € 671 billion or 5.0 % of GDP in 2020.), iar cheltuielile țărilor membre UE ca % din PIB au fost cele care se pot vedea în cele două plașe următoare:

 

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă aceste procente din PIB, să vedem care este indicatorul PIB pe cap de locuitor (GDP per capita) pe câteva exemple, pentru comparație:

 

În anii 2020 și 2021, conform EUROSTAT[5], Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, măsurat în Euro, este:

2020 2021 - Media EU (27 state) 26.380 27.810

Franța 30.550 32.530

Cehia 17.400 18.020

Polonia 12.750 13.580

Ungaria 12.710 13.660

Bulgaria 6.380 6.690

România 8.820 9.380

 

În expunerea de motive pentru proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, la 1.8, se spune: „Potrivit «Raportului», având în vedere media UE, se poate considera că sistemul de învățământ preuniversitar rămâne subfinanțat. […] O problemă cronică a sistemului de finanțare este lipsa de corespondență cu nevoile existente la nivel de sistem. Calculul costului standard per elev nu are la bază o fundamentare adecvată scopului. În practică, costul standard se calculează plecând de la alocarea financiară generală (de la resursele disponibile) și nu de la nevoile reale de finanțare”.

 

Deci, se recunoaște subfinanțarea, dar nu se face nimic, nu se acordă 6% din PIB, conform legii; se schimbă mai bine legea care pomenește de 6% din PIB.

 

Ce educație pot face profesorii în aceste condiții ? Toate valorile și principiile sunt forme fără fond. Oamenii nu mai au încredere în Stat, în Parlament, pentru că Statul este primul care încalcă propriile legi, ceea ce este inadmisibil ! Iar Parlamentul modifică o lege până ce ea devine contrariul ei.

 

Ce zice Constituția

 

Conform Constituției, Articolul 1 alin. (5): „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

 

Conform Institutului Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului şi Drept Umanitar și Institutului de la Haga pentru Internaţionalizarea Dreptului (HiiL) 2012 - Statul de drept - Un ghid pentru politicieni: „Ce este statul de drept? În esenţă, statul de drept înseamnă că cetăţenii şi cei care îi guvernează ar trebui să respecte legea”.

 

Și ce se întâmplă când cei care ne guvernează nu respectă legea – pe care tot ei au dat-o? Acest lucru constituie un exemplu extrem de prost pentru cetățeni, și atunci nici cetățenii nu mai respectă legea. Adică, dacă Statul nu-mi dă banii pe care ar trebui să mi-i dea, atunci eu de ce să dau Statului banii pe care ar trebui să-i dau? Și ne mai întrebăm de ce avem evaziune fiscală așa de mare?

 

Consecințele subfinanțării în testul PISA și ierarhizarea Shanghai

 

În Raport și în cele două expuneri de motive la cele două proiecte de lege, se face referire la faptul că România are rezultate slabe la testul internațional PISA, care măsoară abilitățile la matematică, citire și științe ale copiilor de 15 ani. Aceste rezultate „plasează România pe ultimele poziții din Uniunea Europeană. În 2018, România a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani, cu scoruri în scădere la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, procentul de analfabetism funcțional fiind de 44%, în medie, în creștere față de 2015” (conform Raportului la Proiectul „România Educată”, p. 13; a se vedea și măsurile propuse la p. 83). Dar nu se spune nimic de faptul că nici o universitate din România nu face parte din top 500 Shanghai. Conform documentului (Strasbourg, 14.11.2017 COM(2017) 673 final)

 

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul regiunilor. Consolidarea identității europene prin educație și cultură

 

Contribuția Comisiei Europene la reuniunea liderilor din 17 noiembrie de la Göteborg:

 

„Conform clasificărilor internaționale, doar 10 din primele 50 de universități din lume se află în UE.

 

Este important ca Europa să rămână un spațiu atractiv pentru studiu și ca, în viitor, tot mai multe universități europene să fie în fruntea clasificărilor la nivel internațional. Pentru sprijinirea excelenței în rândul instituțiilor noastre de învățământ superior și pentru dezvoltarea sentimentului nostru de apartenență la UE, bugetul UE finanțează un număr redus de instituții europene de învățământ superior care oferă educație cu privire la aspecte europene: European University Institute din Florența, College of Europe (Bruges și Natolin), European Institute of Public Administration din Maastricht, Academy of European Law din Trier și Centre International de Formation Européenne din Nisa. Din aceleași motive, instituțiile UE și statele membre ar trebui să sprijine înființarea School of European and Transnational Governance (Școala de guvernanță europeană și transnațională) în Florența, care ar urma să asigure formare în domeniul afacerilor europene pentru managerii din administrațiile naționale, sectorul privat și societatea civilă. UE sprijină, de asemenea, Institutul European de Inovare și Tehnologie (European Institute of Innovation and Technology - EIT), care sprijină mințile creatoare să dezvolte noi idei și proiecte antreprenoriale (p. 5).

 

Trei factori principali contribuie la îmbunătățirea educației:

- primul factor este calitatea profesorilor și a predării;

- a doua problemă este legată de învățarea pe tot parcursul vieții;

- al treilea factor îl reprezintă inovarea și tehnologiile digitale în educație (p. 8, 9).

 

Statele membre investesc deja, în medie, aproape 5 % din PIB în sistemele de educație naționale. Cu toate acestea, există diferențe importante între statele membre, întrucât unele cheltuiesc în jur de 4 % sau mai puțin (România), în timp ce altele cheltuiesc până la 7 % (Danemarca). Eforturile pentru creșterea convergenței prin care Europa să devină un continent al excelenței vor necesita sporirea investițiilor în educație în unele state membre, astfel încât să se elimine ecartul față de media UE.

 

Investițiile la nivelul UE în educație și formare completează eforturile naționale. Acest lucru este valabil pentru o serie de instrumente, de la programele de mobilitate (îndeosebi Erasmus+), programele de cercetare și inovare (Orizont 2020, îndeosebi Marie Skłodowska Curie), fondurile structurale și de investiții europene și instrumentele financiare (inclusiv Planul de investiții pentru Europa, care finanțează deja proiecte conexe educației în Finlanda, Portugalia și Letonia), la Serviciul de sprijin pentru reforme structurale” (p. 13)

 

În ierarhizarea Shanghai pe anul 2021[6], din primele 1000 de universități din lume, doar 7 din primele 50 de universități se află în UE (pentru că Marea Britanie a ieșit din UE), 28 se află în SUA. Primele 10 universități din ierarhizare sunt: Harvard University (SUA), Stanford University (SUA), Cambridge University (UK), Massachjusetts Institute of Technology  (MIT) (SUA), University of California, Berkley  (SUA), Princeton University  (SUA), Oxford University (UK), Columbia University  (SUA), California Institute of Technology (SUA),University of Chicago  (SUA). Romania are o universitate (Babeș-Bolyai din Cluj) în categoria 801-900, Slovacia tot una (801-900), Ungaria are 3 universități (601-700, 601-700, 801-900), Cehia 7 universități (201-300, 601-700, 701-800, 701-800, 801-900, 801-900, 901-1000), Polonia 9 universități (401-500, 701-800, 701-800, 801-900, 801-900, 801-900, 901-1000, 901-1000, 901-1000). În contrast, Franța, de exemplu, are 30 de universități (13, 35, 38, 73, 101-150 (3), 151-200, 201-300 (3), 301-400 (4), 401-500 (2), 501-600 (3), 601-700 (2), 701-800, 801-900 (4), 901-1000 (3).

 

Ne întrebăm de ce nici o universitate din România nu este în topul celor 500 universităţi din lume ? Cauza principală este lipsa unei activităţi serioase de cercetare. Iar activitatea serioasă de cercetare lipseşte pentru că nu este plătită: faci sau nu faci cercetare, primeşti aceeaşi leafă ca universitar. Şi atunci, unii fac cercetare, publică, pe bani puţini sau fără bani, pentru că ştiu că aşa trebuie, alţii ţin ore la universităţi private, pentru bani.

 

Calculatorul pe care-l am de circa 30 de ani, asamblat de Ultra Pro Computers, și primul laptop mi-au fost cumpărate de părinți (ca să nu mai stau până noaptea tărziu la calculatorul de la facultate), pentru că eu nu am putut să le cumpăr din leafa de universitar.

 

La o conferință de matematică undeva în Europa, la care am participat (pe banii mei, bineînțeles), am întâlnit un coleg din România care reprezenta Ungaria (mi-a explicat că avea ore și la o universitate din România și la o universitate din Ungaria și Ungaria a fost cea care i-a dat bani să participe la conferință).

 

Am fost membru al Consiliului Naţional al Finanţării Învăţământului Superior (CNFIS) în perioada 1998-2003 şi, la un moment dat, s-a propus clasificarea/ierarhizarea universităţilor din România, în funcţie de mai mulţi factori, în special în funcţie de cercetarea pe care o fac; în funcţie apoi de ierarhizare ar fi primit mai mulţi bani sau mai puţini bani de la minister, nu numai după numărul studenţilor. Şi în fotbal, nu, există o ierarhizare a echipelor, pe divizii. Ei bine, deşi majoritatea membrilor consiliului a fost de acord, pentru că un important rector, care era şi membru CNCSIS şi deputat PSD, nu a fost de acord, totul a căzut. În Legea educației naționale nr. 1/2011 valabilă astăzi, clasificarea școlilor este prevăzută la Art. 109, iar clasificarea universităților, la Art. 216. În noile proiecte de legi, clasificarea școlilor/universităților a dispărut din nou.

 

Deci, de ce are România rezultate slabe și în învățământul preuniversitar și în superior? Din cauza slabei finanțări, pe lângă reforma perpetuă, în defavoarea interesului național! Cine răspunde pentru aceasta? Nimeni !

 

Finanțările externe - „propuneri indecente”

 

Conform analizei făcută de Mircea Platon în admirabila sa carte „Deșcolarizarea României - Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”, Editura Ideea Europeană, 2020: „Sprijinul extern pentru reformă a venit de la Banca Mondială sub forma unui împrumut de 50 de milioane de dolari, împrumut pe care România l-a rambursat integral până în 2002, cu ajutorul cărora s-a pus pe butuci întregul sistem de învățământ românesc. Cu acești bani s-a finanțat The Education Reform Project (ERP) din România, proiect demarat prin expertize, pregătiri, recrutare de experți și rețele încă din 1990, și aprobat ca împrumut/ finanțare în 1994” (p. 313).

 

„După cum afirmă rapoartele Băncii Mondiale, România a fost prima și cea mai entuziastă țară din Europa de Est care s-a aruncat în vârtejul reformelor sistemului de educație. Ungurii și polonezii au vorbit de și au făcut doar o «modernizare» a învățământului, în vreme ce experții Institutul de Științe ale Educației (IȘE) din România au făcut, cu ajutorul Băncii Mondiale, «reforma» lui. Adică au dat totul peste cap” (p. 315). „Continuitatea și stabilitatea, care sunt esențiale pentru buna funcționare a unui sistem de educație, au fost azvârlite pe geam de experții IȘE, care și-au găsit un obiect al muncii și o sursă de venit în supunerea copiilor României unei reforme periodice” (p. 320).

 

„Din acest raport (Reshaping Education for an Open Society in Romania 1990-2000, 2003, n.n.) aflăm că „scopul reformei învățământului din România a fost acela de a remodela educația din România în acord cu valorile și principiile unei societăți deschise”. Prin urmare, această reformă a urmărit să transforme sistemul de educație în instrument de schimbare socială (…), adică de inginerie socială.” (p. 324)

 

„Neoliberalismul economic și ideologia corectitudinii politice au fost principalele ingrediente ale hapurilor administrate învățământului românesc. Toate neajunsurile de care se plâng acum părinții, profesorii și elevii: …, toate își au cauza în politicile concepute de Banca Mondială și puse în aplicare de specialiștii de la Institutul de Științe ale Educației prin intermediul Ministerului Educației și cu sprijinul rețelei de oengeuri create după anul 1995, mai cu spor după 2000, în România” (p. 333).

 

„… Deși unii profesori au opus rezistență schimbării și mulți încă nu aplică noile metode consecvent, reforma a fost realizată în șapte ani în loc de cincisprezece, cât cere, de obicei, un ciclu de reforme. Procesul e încă în desfășurare, dar o importantă schimbare de paradigmă a avut loc. Rezultatul proiectului e satisfăcător. (World Bank, Report No. 26225, 9)” (p. 345).

 

„ … Bîrzea (Cezar Bîrzea, fost director al IȘE între 1990-2010, n.n.) notează că elementul esențial al acestui proces a fost implicarea Băncii Mondiale, a cărei ideologie neoliberală venea în contradicție cu ceea ce el considera a fi „naționalismul autarhic” al FSN-ului iliescian. Dar, după cum notează el cu amuzament, chiar FSN-ul a fost cel care a votat pentru acest plan de reforme neoliberale, în vreme ce partidele istorice, PNȚCD și PNL, s-au opus, deși erau pro-occidentale.” (p. 359)

 

“Reforma totală, sistemică a devenit realitate exclusiv datorită implicării instituțiilor internaționale precum Banca Mondială, Fundația Soros pentru o Societate Deschisă și Uniunea Europeană, care au stabilit obiective clare și au venit cu strategii de reformă precise: programele de finanțare au impus adică termenii, pașii și ritmul reformei comprehensive a învățământului românesc” (Bîrzea, Fartușnic, Change Forces, pag. 78-79) (p. 375)

 

„Reformele învățământului din România, care împing școala spre digitalizare tot mai extinsă, spre reducerea numărului orelor de predare „tradițională”, spre redefinirea profesorului ca „facilitator”, spre ideea că un copil poate și trebuie să lucreze, singur sau în echipă, pe computer începând din clasa a șaptea, sună din ce în ce mai mult a România deșcolarizată după modelul anarhismului pedagogic al lui Illich.” (p. 388)

 

„Experții noștri nu au produs nici măcar o singură carte critică la adresa filosofiei pedagogice a Băncii Mondiale. Totul e aliniat entuziast la imperativele momentului” (p. 388).

 

„Din fericire, lașitatea multora dintre experții români, care au vândut practic copiii României pentru niște arginți și o bursă sau două, nu se regăsește la nivel global. Intr-adevăr, din Brazilia și Argentina, în Nepal, India sau Malaezia, de la Washington la Pretoria, există o vastă literatură critică la adresa modului în care reformează Banca Mondială învățământul în țările modeste financiar și fragile epistemologic, unde nu se găsesc experți care să reziste tentației de a deveni, din oameni de știință independenți, simpli consultanți ai Băncii” (p. 390).

 

Raportul confirmă că finanțatorii externi ai învățământului au condiționat strict anumite activități: „Lipsa de continuitate a politicilor din educație a acționat ca o barieră în toate programele importante inițiate încă din anii ’90. Cu excepția situațiilor în care aceste activități au fost strict condiționate de organizația finanțatoare (Uniunea Europeană, Banca Mondială, UNICEF, Consiliul Europei etc.), resursele alocate dezvoltării unor sisteme eficiente de monitorizare și evaluare au fost limitate” (p. 125).

 

În concluzie, putem spune că finanțările externe ale învățământului au fost niște „propuneri indecente” (cu referire la cartea lui Jack Engelhard, „Propunere indecentă”, și la filmul cu același nume), făcute de organizațiile finanțatoare cu scopul impunerii unor anumite reforme, alinierii la cerințele lor, pe care românii nu au avut tăria de caracter să le refuze.

 

Propunerile noi de finanțare în cele două proiecte de legi

 

Dacă în Raport, la p. 75, se propune următoarea finanțare:

 

„Asigurarea unei alocări pentru educație din cheltuielile publice cel puțin egală cu media alocărilor pentru educație în statele membre ale Uniunii Europene”, în cele două proiecte de legi, ale Învățământului preuniversitar (Art. 106 (1)) și Învățământului Superior (Art. 170), se propune:

 

„Finanţarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”. De ce, pentru că 15% este mai mare ca 6%, și asta șochează, și nu mai vede omul că indicatorul este altul? Dar ce înseamnă 15% din cheltuielile bugetului general consolidat față de 6% din PIB? Bineînțeles, mai puțin. Într-adevăr:

 

Cheltuielile bugetului general consolidat pe anul 2021 au fost în sumă de (C = ) 459,63 miliarde lei, ceea ce reprezintă 38,6% din Produsul Intern Brut (PIB). Avem:

 

C = 459,63 = 38,6 % din PIB = (38,6 x PIB) : 100,

 

deci PIB = (459,63 x 100) : 38,6 = 1.190,751295336788. Atunci,

 

X = 6% din PIB = (6 x PIB) : 100 = 71,44507772020725 și

 

Y = 15 % din C = (15 x C) : 100 = 68,9445; deci, Y este mai mic decât X, anume,

 

Y reprezintă doar (68,9445 x 100) : PIB= 5,79% din PIB.

 

Conform Raportului privind execuția bugetară finală pe anul 2019, întocmit de Ministerul finanțelor publice, cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat (C=) 369,6 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,9% din PIB. Avem:

 

C = 369,6 =34,9 % din PIB = (34,9 x PIB) : 100,

 

deci PIB= (369,6 x 100) : 34,9 = 1.059,025787965616. Atunci,

 

X = 6% din PIB = (6 x PIB) : 100 = 63,54154727793696 si

 

Y= 15 % din C = (15 x C) : 100 = 55,44; deci Y este mai mic decât X, anume,

 

Y reprezintă doar (55,44 x 100) : PIB = 5,235% din PIB.

 

Deci, prin proiectele noilor legi ale învățământului, se micșorează alocările pentru educație. Acesta poate fi unul din motivele ascunse ale schimbării Legii educației naționale.

 

Conform Edupedu.ro (Mihai Peticilă, 29 iulie 2022), „Este pentru prima oară când o lege sectorială are un articol care se referă la salarizare. E vorba de salarizarea profesorului debutant, care trebuie să fie făcută la nivelul salariului mediu pe economia națională. Dacă nu înțelegem acest lucru, toate celelalte măsuri sunt degeaba, pentru că educație fără profesori este imposibil de realizat. Atunci când salariul cadrului didactic debutant va fi la nivelul salariului mediu pe economia națională raportat la anul fiscal precedent încheiat, toate celelalte salarii în educatțe vor trebui să crească. (…) Acest lucru urmează să se întâmple din septembrie 2023, … dacă legea va fi adoptată în această formă„, a spus domnul ministru Sorin Cîmpeanu, disperat să promoveze noile proiecte de lege bazate pe Raportul la Proiectul „România Educată” al Președintelui Iohannis.

 

Exact așa, domnule Ministru, se pare că dumneavoastră nu înțelegeți că Guvernul trebuia să dea 6% din PIB învățământului, cât zice Legea Educației în vigoare de 11 ani, ca să crească salariile profesorilor și ca să se îmbunătățească condițiile de lucru – pentru că, într-adevăr, educație fără profesori este imposibil de realizat, toate celelalte măsuri sunt degeaba. O să dați acum acești bani, dacă se votează noile legi ? Cum așa? De ce nu ați dat acești bani până acum?

 

Viitoarele finanțări externe în educație

 

Conform Raportului:

 

„România are un buget alocat estimat de 29,2 miliarde de euro destinat instrumentului de finanțare «Mecanismul de redresare și reziliență», dintre care 14,2 miliarde de euro sunt structurați sub formă de granturi și 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

 

Proiectul „România Educată” are suport financiar printr-o alocare istorică din Planul Național de Redresare și Reziliență, depus de România, beneficiind de un buget total de 3,6 miliarde de euro. Suplimentar, prin Renovation Wave va fi finanțată cu suma de 405 milioane de euro inclusiv schema de renovare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, în vederea asigurării standardelor de siguranță.” (p. 120, 121)

 

„Decontarea sumelor din Planul Național de Redresare și Reziliență va fi condiționată de implementarea reformelor pe care și le asumă România. În implementarea PNRR, este esențială atingerea jaloanelor și a țintelor convenite relevante, indicate în planul de redresare și reziliență la nivel național astfel cum o să fie aprobat de către Comisia Europeană” (p. 121, 122).

 

„Țintele asumate în cadrul Proiectului „România Educată” trebuie să aibă o susținere financiară adecvată. Complementar alocărilor de la bugetul de stat, principala sursă de finanțare pe care autoritățile publice, respectiv principalii actori din domeniul educației o au la dispoziție pentru următoarea perioadă este Cadrul Financiar Multianual, atât prin Politica de Coeziune, cât și prin Next Generation EU, instrument ce include Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

Măsurile de reformă propuse în Proiectul România Educată au fost considerate de către Comisia Europeană în Raportul de Țară aferent anului 2020 ca fiind importante pentru sistemul de învățământ, cu mențiunea că acestea nu au fost încă transpuse.

 

În sprijinul implementării țintelor din raport, Administrația Prezidențială participă la grupurile de lucru constituite la nivelul Ministerul Investiților și Proiectelor Europene, atât pentru scrierea PNRR, cât și a următoarelor programe operaționale pentru a se asigura de faptul că sunt alocate surse de finanțare, cât și pentru a se asigura de faptul că logica intervențiilor finanțate din domeniul educației sunt în sensul transpunerii în practică a obiectivelor prezentate de Proiectul „România Educată” (p. 122).

 

„… operaționalizarea rezultatelor a fost deja inclusă în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, iar o parte dintre măsurile Proiectului sunt bugetate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. …

 

Astfel, dezideratele, prioritățile, obiectivele și măsurile din Proiectul „România Educată” sunt aliniate atât nevoilor naționale, cât și agendei europene și internaționale. Educația nu este doar o prioritate pentru țara noastră, ci și o prioritate europeană. În această notă, în elaborarea documentului final, am avut în vedere inclusiv inițiativa Comisiei Europene pentru crearea unui Spațiu European al Educației până în 2025, care vizează consolidarea contribuției pe care o au educația și formarea la redresarea UE în contextul crizei provocate de coronavirus și construirea unei Europe verzi și digitale. Astfel, în etapa de implementare, este esențială continuarea sincronizării cu angajamentele și cu tendințele externe, pentru a corela eforturile depuse în plan național cu resursele și cu demersurile europene și internaționale” (p. 124).

 

Deci, viitoarele finanțări externe în educație sunt „propuneri indecente” ale UE pentru viitoarele alinieri/condiționări cerute și, umilitor, consimțite de noi, finanțări din nou în proporție de circa jumătate rambursabile! Fac alergie când aud toată ziua de „banii europeni”, pentru că văd cum UE cumpără cu acești bani consolidarea identității europene („educația și cultura fiind cei mai buni vectori în acest sens”) și a (con)federației europene în schimbul slăbirii indentității naționale, a suveranității și independenței naționale.

 

Guvernul României „pune cruce” finanțării Educației până în 2070 !

 

Cu toate că în  programul de guvernare al Guvernului Nicolae Ciucă (Program de guvernare 2021-2024 Coaliția pentru Reziliență, dezvoltare și prosperitate), la capitolul „Obiective strategice în Educație” la p. 148, scrie: „Programul de guvernare va continua implementarea Proiectului „România Educată”. Pentru operaționalizarea acestui proiect, Guvernul va susține creșteri graduale, până în anul 2024, pentru finanțarea educației, de până la 18% din bugetul național (6% din PIB) și de până la 3% din bugetul național (1% din PIB) pentru finanțarea publică a cercetării, complementar cu finanțarea asigurată prin PNRR, sub tutela Proiectului „România Educată””.

 

În realitate, Guvernul României „pune cruce” finanțării Educației până în 2070, potrivit Programului de convergenţă 2022-2025, aprobat prin memorandum pe data de 4 mai 2022, pentru a fi trimis la Comisia Europeană: Guvernul prevede cheltuieli cu educația de 2,3-2,4% din PIB pentru următorii 50 de ani[7]. Astfel, în documentul „Programul de convergenţă 2022-2025 – aprilie 2022” (71 pagini)[8] la pagina 68, se află tabelul nr. 7 următor: Să observăm că, în același document, la pagina 65, cheltuiala pentru învățământ apare ca fiind 3,7% din PIB în 2020 (la fel ca în datele EUROSTAT prezentate de noi), contrazicând tabelul de mai sus.

 

În concluzie, cer demisia Guvernului României, nu numai a Ministrului Cîmpeanu.

 

Propun un moment „zero”, pentru redresarea morală a autorităților, începând de sus:

 

înghețarea legii Educației Naționale așa cum este ea acum timp de 2 ani, în care răstimp să fie aplicată corect așa cum e (se vor acorda deci 6% din PIB învățământului, etc.) și să fie pregătită serios noua lege a învățământului, cu gândul doar la interesul național (prin renunțarea la proiectul Bologna și la alte inovații europene discutabile, și deci la cele două proiecte de legi, și trecerea urgentă la reconstrucția învățământului românesc instructiv (nu educativ) clasic, în spirit haretian.

 

---------------------------------

[1] https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=educ_figdp&lang=en

[2] https://www.orange.ro/info/news/mediafax/article/3058904 - 28 ianuarie 2022.

[3] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Educational_expenditure_statistics

[4]https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Government_expenditure_on_education

[5] https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/sdg_08_10/default/table

[6] https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2021,

[7]conform Edupedu.ro - Mihai Peticilă, 7 mai 2022).

[8] https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/05/PC-Editia-2022_Final.pdf

Sursa - https://www.cotidianul.ro/romania-educata-si-subfinantata/?fbclid=IwAR0SRHhOcfMQdUX2nIJ-sAieURL7gNMvvFfddm4ZEFBnCdCWz6a4zu9TQUU – 29 august 2022.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu