Lupu
C. Kostaki - „Memoriile unui trădător Un înalt funcţionar român sub
guvernământul militar german (1916-1918)”
Redactia
ART-EMIS
07
Ianuarie 2024
Nu întâmplător, astăzi vă propunem să acordați câteva
minute unui fragment scris cu mult timp în urmă, dar cu aspecte comparabile cu
ceea ce se întâmplă astăzi. Atunci, Țara era sub ocupație germană, acum, sub
ocupație militară străină S.U.A. - U.E. - N.A.T.O. (Redacția)
„Memoriile unui trădător Un înalt funcţionar român sub
guvernământul militar german (1916-1918)”, autor Lupu C. Kostaki, a apărut în
colecţia Memorii/Jurnale, la Editura Humanitas. Ediţie îngrijită de Alexandru
Istrate şi Claudiu-Lucian Topor.
„Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub
învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul
ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În
chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în
cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi
faptele ce mi s-au imputat” (Lupu C. Kostaki).
Fragment
„Bătrânul nostru rege vede visul său sfărâmat şi,
părăsit de ai săi şi de guvernanţi, se simte umilit faţă de cei cu care fusese
aliat 31 ani şi de la care avusese foloase reale pentru dezvoltarea economică a
ţării. Plânge, vrea să-şi smulgă de la gât decoraţia „Pour le mérite”, pe care
o purta de la luarea Plevnei ca simbol al virtuţii, a meritului şi a cinstei
sale şi a poporului pe care-l conducea de 48 ani. Îndurerat şi amărât, moare în
dimineaţa de 27 septembrie 1914 acela care aproape o jumătate de veac a muncit
din greu la crearea, dezvoltarea şi întărirea regatului, împreună cu adevăraţii
patrioţi.
După moartea bătrânului monarh, agitaţiile de tot
felul sporesc, ţinând lumea într-o continuă enervare.
Ionel I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de
Miniştri, fiind şi ministru de Război, nu are curajul să se pronunţe pe faţă
din ce parte ne putem aştepta la bine. Pentru a nu se demasca, nu numeşte la
Marele Stat Major pe omul necesar în împrejurările grele în care ne aflam, ci
lasă ca locul să fie ţinut de generalul Zottu, ca figurant, care în urma
dezastrului de la Turtucaia, simţind rolul ridicol ce jucase, s-a sinucis.
Secretarul general al ministrului era amicul său
intim, generalul Iliescu, pe care liberalii îl considerau un al doilea
Napoleon. Acest matematician eminent, după studiile ce făcuse, fu însărcinat a
pregăti în secret planurile de război contra Puterilor Centrale. Natural că,
ocupat cu conducerea ministerului, căci Ionel I.C. Brătianu se ducea aşa de rar
pe la minister, încât amicii lui spuneau că nici nu cunoaşte drumul spre
localul ministerului, nu a putut lucra planul decât în orele libere. Cine cunoaşte
activitatea ce se desfăşura în minister, necesară aprovizionărilor de tot felul
şi munca cu care era împovărat secretarul general, nu poate fi surprins de
rezultatele ce le-a avut aplicarea planului nostru de război, lucrat şi la
întuneric.
Partidul conservator, după iniţiativa luată de N. Gr.
Filipescu, se împarte în două: partea cea mai puţin numeroasă, urmându-l pe el,
se uneşte cu democraţii lui Tache Ionescu, sub pretextul realizării idealului
naţional; restul partidului, partea numeroasă a organizaţiei, sătulă de
veşnicele enervări ale lui N. Gr. Filipescu, rămâne mai departe sub conducerea
lui Marghiloman şi Titu Maiorescu, continuând să persiste în ideea necesităţii
unei expectative armate.
P.P. Carp, partizan al luptei contra Rusiei, care ne
ameninţa existenţa, mai ales dacă ar fi ieşit biruitoare, adună împrejurul său
un număr de prieteni, mai ales moldoveni, aceştia fiind imediat expuşi cnutului
rusesc.
P.P. Carp s-a hotărât să scoată un jurnal care să
susţină pe faţă şi cinstit părerea noastră de a merge alături de Puterile
Centrale contra Rusiei, în vederea reluării Basarabiei, după ce vom fi reluat
în prealabil toate garanţiile pentru a ni se restitui Bucovina şi pentru a
satisface cererile partidului român din Ungaria.
Dânsul a scos jurnalul «Moldova». La acest jurnal au
scris toţi cei ce împărtăşeau ideile noastre, fără interese materiale, fără
distincţie de partid politic. Ziarul a fost suprimat în ziua de 14/27 august
1916, când s-a declarat războiul nostru alături de Rusia.
În vara anului 1915 germanii şi austriecii atacă sub
comanda feldmareşalului von Mackensen armata rusească, sparg frontul la Gorlice
şi numai în câteva săptămâni iau ruşilor 27 de cetăţi, adică întreaga fruntarie
rusească fortificată dinspre Puterile Centrale. Această neaşteptată victorie a
Centralilor contra nenumăratelor milioane de ruşi sileşte pe primul nostru
ministru să ascundă protocolul încheiat în septembrie 1914 la Petersburg şi
să-şi amintească de tratatul de alianţă cu Puterile Centrale. În dorinţa de a
le arăta întreaga sa solicitudine, se înţelege cu miniştrii von Bussche şi
contele Czernin să le vândă 50.000 vagoane grâu şi 28.000 vagoane păpuşoi. În
acest scop, abilul Alexandru Constantinescu, ministrul Domeniilor, formează
comisiunea de export pentru vânzarea cerealelor, care se efectuează spre…
folosul tuturor.
Antanta, furioasă şi ştiind legăturile ce avea cu
guvernul nostru, ameninţă să dea pe faţă protocolul secret, care divulga
cinstita procedare a guvernului. Dl. Al. Constantinescu nu se lăsă încurcat şi
vinde consorţiului englez 80.000 vagoane grâu, care însă nu s-au completat
niciodată. Mi se pare că li s-au dat englezilor cca. 25–30.000 vagoane, deşi
s-au făcut cheltuieli colosale pe la gări cu facerea de quasi silozuri unde s-a
depus o mare cantitate din grâul vândut şi pe care englezii nu-l puteau ridica,
întrucât nu aveau pe unde să-l exporte. Dar, nici bani nu au adus din Anglia,
întrucât a avansat Banca noastră Naţională banii pe baza unui stoc metalic aur
ce urma a fi păstrat de Banca Angliei. Cum s-a rezolvat afacerea, nu se mai
ştie.
Ministrul Domeniilor, Al. Constantinescu, a fost
darnic şi cu Puterile Centrale, vânzându-le şi acestora mari cantităţi de
cereale. D-lui Vintilă Brătianu, fratele prim-ministrului, şi altor mari şi
bravi antantişti, li s-a îngăduit aceasta. Dl. Al. Constantinescu a voit să
arate că ştie îndeplini proverbul: «Nici lupul flămând, nici oaia cu doi miei».
[…] Era pe la sfârşitul lui octombrie. Se transporta
din Bucureşti tezaurul Băncii Naţionale, acela al Casei de Depuneri şi al altor
bănci, în fine, tot ce se credea mai de valoare. Lumea fugea, trenuri încărcate
se succedau unul după altul, apoi căruţe, trăsuri cu femei şi copii fugeau spre
Moldova, adevărata bejenie ce o citisem în istorie. Exodul acesta îţi făcea rău
şi nu pricepeam de ce această fugă. Nenorocirea era mare, dar duşmanii nu erau
sălbaticii de altădată. Tot ce se debita, că vor tăia mâinile la copii, că vor
lua pe tineri şi îi vor înrola contra armatei noastre, mi se păreau curate
născociri, cum au şi fost.
-----------------------------
Sursa -
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/fragment-memoriile-unui-tradator-un-inalt-2007279.html - 12 martie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu