Corvin Lupu - Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale - Eseu (10)

 

Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale - Eseu (10)

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

06 Noiembrie 2024

 

Un fapt ignorat de istoriografia românească și de mass-media este cel legat de eforturile patrioților români de a se opune iudaizării regimului impus de sovietici României.

 

În perioada ocupaţiei militare sovietice, un rol foarte însemnat în conducerea societăţii româneşti l-au jucat elemente provenind din rândul minorităţilor naţionale, mai ales evrei, unguri şi ţigani. Rolul şi influenţa lor în partid, securitate, administraţie, ministere, a fost mult mai mare decât ponderea acestor minorităţi naţionale în societatea românească. De cele mai multe ori, zelul lor bolşevic, ura împotriva „duşmanilor comunismului”, sau a „elementelor mic-burgheze”, a „chiaburilor”, a intelectualilor români etc., a fost deosebit. Acest zel bolşevic a fost, în multe cazuri, catalizat de resentimente naţionale faţă de etnia română.

 

Referitor la rolul evreilor în societatea românească, semnificative sunt părerile transmise de Petru Groza lui Emil Bodnăraş, în ziua de 23 iunie 1949. Printre altele, fostul prim-ministru arăta: „Pentru mine un lucru este clar: americanii şi englezii au făcut în România diverse experienţe, au jucat pe diferite cărţi, au jucat pe cartea Maniu şi n-au reuşit, au jucat pe cartea bandelor de spioni şi de sabotori reacţionari, tot peste mână, au jucat pe cartea legionarilor şi n-au reuşit, au jucat pe cartea greco-catolicilor… acum joacă pe cartea ungurilor catolici, nu vor reuşi.

 

Ei au însă o carte pe care se poate juca cu mult mai mult succes; este cartea sioniştilor, cartea evreilor. Formal, sioniştii nu activează ca organizaţie politică, în fond însă îi găsim multiplicaţi în zeci de mii de exemplare, infiltraţi în viaţa noastră politică, economică, de partid, administrativă… Americanii joacă acum pe cartea evreilor şi…cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic şi cultural, nu este greu de jucat pe această carte. Nu vă faceţi iluzii că îi puteţi schimba. Negustorii de ieri, jucătorii de la bursa neagră nu-i puteţi transforma, chiar dacă vin şi vă demonstrează că l-au citit pe Marx şi că-l studiază pe Lenin…

 

Un alt aspect: Academia noastră în frunte cu Traian Săvulescu. A fost alaltăieri la mine, plângând: nu mai poate. Este o bătaie de joc cu Academia. Toată Academia în ce priveşte încadrarea, repartizarea de funcţionari, atribuirea de sarcini este dirijată de Roller, ajutat de o evreică care nu are decât  21 de ani şi care face politică de cadre. Eu m-am opus ca Roller să fie numit academician. Partea proastă este că el ştie că eu m-am opus, pentru că la voi în partid atitudinea mea nu a fost conspirată. Puteam să-l fac eu pe Roller asistent, puteam să-i dăm lui Roller un loc de frunte în Academie, un loc politic de seamă, dar să nu ne batem joc de Academie şi să venim cu Roller răsărit peste noapte, putem spune. Istoria României să n-o mai poată citi nimeni decât din publicaţiile Roller. Istoria românilor, dacă nu are pecetea evreului Roller, nu mai poate fi învăţată?  Las la o parte deformaţiile pe care le găsim în istoria lui Roller.

 

Un alt exemplu: Arghiropol a fost la noi secretar general la Preşedinţie. Trei ani de zile l-am folosit pe acest om într-o funcţiune înaltă, ne-a făcut servicii aşa cum i-am cerut şi aşa cum s-a priceput. Nu a avut niciodată o atitudine duşmănoasă. Mi s-a cerut totuşi să-l dau afară pe Arghiropol. Am înţeles dorinţa partidului şi m-am executat. Aflu că Arghiropol trăieşte azi din pomană, nu i se poate găsi un serviciu. Arghiropol, fost secretar general în regimul nostru, trebuie să se ducă zilnic la oficiul de plasare să-şi găsească un loc de muncă. Acum patru zile, a venit plângând la mine: i s-a găsit un loc de muncă, fie portar la U.C.B., fie taxator la tramvai. Dar dacă Arghiropol s-ar chema Haimsohn, ar găsi repede un post foarte bun... Şi tocmai atunci îmi vine Ana Pauker, era la mine acasă pare-mi-se şi îmi spune: «Pătrule, vreau să-ţi prezint un tânăr care are să-ţi placă». Era viitorul meu secretar general Hodoş, şi el tot evreu. Într-o zi văzându-l că munceşte foarte mult, i-am spus în glumă: dragă Hodoş, ai nevoie de un ajutor, caută-ţi un băiat bun care să te ajute. Hodoş a acceptat această propunere şi, într-adevăr, a doua zi a apărut ajutorul lui, tot evreu.

 

La Lugoj, şeful Securităţii este Klink, tot evreu. Dacă vom analiza de ce la un moment dat am avut sute de ţărani fugiţi în munţi şi alăturaţi bandelor lui Uţă, vom găsi că toate acestea se datorează prostiilor, actelor duşmănoase ale lui Klink, care la un moment dat a vrut să aresteze la Teregova vreo 40 de ţărani. Ţăranii au fugit în pădure şi după ei au mai fugit şi alte câteva zeci de ţărani, rudele şi prietenii primilor. Abia după ce am intervenit eu la Teohari (Georgescu n.a.) şi am pus ordine la Teregova, am dat ţăranilor posibilitatea să se reîntoarcă. Fireşte, cu un Klink la Securitate la Lugoj, cu un Epstein în partid la Caransebeş şi cu alţii ca ei la Arte, Academie, Comerţ, Planificare, Industrie, în toată ţara, nu ne putem aştepta decât la consecinţele dezastruoase pe care le constatăm. În magazinele de stat este o cifră recunoscută şi de Ana Pauker, avem 97% evrei. Ministerul de Externe este plin de evrei, coloana a cincea a pătruns şi acolo”.

 

În ultima parte a vieţii, Petru Groza a resimţit uzura a 40 de ani de activitate politică foarte intensă. În anii 1956-1957 a suferit 5 preinfarcturi. Suferea şi de cancer. A murit în noaptea de 7-8 ianuarie 1958. I s-au organizat funeralii naţionale.

 

La nivelul anului 1945, România ajunsă sub control iudeo-bolșevic a fost sufocată de evrei. Acest fapt a ajuns să fie recunoscut și de unii activiști evrei din P.C.R. Iată câteva precizări menționate în stenograma, din 5 octombrie 1945, redactată cu ocazia unei ședințe a C.C. al P.C.R.

 

„…Tov. Chiriţă: … În Moldova situaţia este şi mai grea. În Moldova nu este aproape un evreu ca să fie în producţie. Toţi se ocupă cu specula.

 

Tov. Ghizela Vass: Cu specula.

 

Tov. Chiriţă: Nu, pentru că aceşti evrei ar vrea să intre în producţie. Aceste mici gheşefturi care le fac nu le asigură existenţa. (…) Şi noi, în faţa acestor probleme, stăm fără nici un răspuns. (…).

 

Tov. Vasile Luca: Dar întreprinderile care se refac în Moldova, nu angajează muncitori evrei?

 

Tov. Ghizela Vass: Numai evrei angajează.

 

Tov. Chiriţă: Am convingerea, că în sânul nostru s-a creat un sectarism. (…) Care este poziţia Apărării Patriotice, după mine sectară? Eu nu zic, că ar trebui să fie puşi pe primul plan evreii. Dar între atâţia vorbitori, eu cred că trebuia un vorbitor evreu. Şi nu s-a pus. […] Nu avem dreptul să băgăm capul în nisip şi să ignorăm o problemă care există în ţara românească; şi să lăsăm ca aceşti câţiva jidănaşi (sic) să se agite pe stradă, fără a putea să facă ceva[…].

 

Tov. Elena Stroie: Dacă comitetul evreiesc a luat măsuri, ca să nu mai fie atâţia speculanţi?

 

Tov. Ghizela Vass: Merg la ţară, iau vite, iau tot şi dacă îi arestează, spun: tocmai pe mine mă arestezi, care am fost în Transnistria? Şi jandarmul le dă drumul. Mi-a povestit un tovarăş, că este o manifestare şi atitudine pur legionară pe care o întrebuinţează evreii. Dacă aveau un concurent creştin, se duceau şi-l denunţau, că: el mi-a împuşcat pe fiul meu. Au aceleaşi metode pe care le întrebuinţau în Transnistria […].

 

Tov. Ghizela Vass: Reacţionarii evrei primesc bani din partea englezilor.

 

Tov. Vasile Luca: … Nu putem tolera, şi în special voi nu puteţi tolera, la evrei, ca pe baza suferinţelor să se creeze acum o situaţie privilegiată, de jaf şi asuprire a populaţiei româneşti. Dar voi nu combateţi aceasta. Şi faptele nu sunt cu caracter izolat, ci au caracter de masă. Cu aceste fapte m-am întâlnit şi eu personal în Moldova, atunci când era încă cald, abia ieşiţi din lagăre, din ghetouri, eliberaţi de Armata Roşie. Cu capcana, cu laţul nu ai fi putut prinde un evreu, ca să ajute la săparea tranşeelor, în dosul frontului de 50-100 km, ca să ai linie de apărare şi să nu reuşească nemţii să facă un contraatac. Şi o sămânţă o vindeau cu 5 ruble la ostaşii roşii şi puteau trăi bine cu familia şi au strâns milioane. Şi ce au făcut cei din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi. Dacă ei ar fi vrut să se încadreze în producţie, de ce nu s-au creat cu aceste imense capitaluri, întreprinderi, pe care să le pună în funcţie, să refacă Moldova, să ia aceşti evrei în întreprinderi ca muncitori. De ce n-au făcut-o? Pentru că sunt capitalişti şi speculanţi. Sunt împotriva populaţiei evreieşti şi cu ei nu ne putem uni. Nu putem combate antisemitismul, dacă nu combatem această plagă. Îmi spune că s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani. […] Trebuie să înţeleagă şi trebuie explicat, pentru că ce nenorocire am fi avut în Moldova… Partidul este compus din evrei numai, organizaţiile celelalte sunt evreieşti, poliţia, aparatul administrativ, evreieşti, şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? […] Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor. […] Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari…”

 

Aceasta era situația pe care a moștenit-o regimul Dej-Groza, când a preluat puterea.

 

Următorul exemplu se referă la una din multele acțiouni diplomatice evreiești împotriva României și românilor.

 

Evreii au apelat la relaţiilor lor sioniste internaţionale, adresându-se preşedintelui evreu al S.U.A., Harry Salomon Truman, cu scopul clar de crea o prăpastie între şeful statului român, rege şi partidele istorice, pentru a putea distruge separate, pe rând, forţele care apărau românismul.

 

„Domniei sale, Domnului H. Truman, preşedintele S.U.A.. ...Deşi constituim o populaţiune de străveche aşezare în România, până după primul război mondial am fost lipsiţi de drepturi cetăţeneşti şi de cele mai multe drepturi civile. Sfârşitul primului război mondial a adus legiferarea egalităţii cetăţeneşti pentru toate popoarele conlocuitoare din România şi deci şi pentru noi. Realizarea emancipării noastre a fost însă împiedicată de politica de stat antisemită a vechilor partide de guvernământ, astfel că noi nu ne-am bucurat de drepturi egale cu toţi ceilalţi cetăţeni ai ţării. Chiar şi dreptul nostru la muncă a fost îngrădit şi nesocotit până în ziua în care acest drept sfânt a fost cu desăvârşire anulat. Sub regimul guvernărilor de după primul război mondial am cunoscut crâncene mişcări antisemite însoţite de devastări […], şi care erau opera exclusivă a vechilor partide de guvernământ. Aceste partide au făcut totul pentru a proteja şi încuraja grupările cu caracter antisemit, conduse de A. C. Cuza şi Corneliu Zelea Codreanu... Nici Partidul Liberal al d-lui Dinu Brătianu şi nici Partidul Naţional-Ţărănesc al d-lui Iuliu Maniu nu au întreprins vreo acţiune împotriva jafurilor şi a asasinatelor din vremea dictaturii legionare şi antonesciene.

 

Politica nefastă a acestor partide a produs răni adânci poporului român şi populaţiei evreieşti. Guvernul Majestăţii Sale, Regelui Mihai I, prezidat de dr. Petru Groza, în opera lui de reconstrucţie generală a ţării asigură şi populaţiei evreieşti drepturi egale şi condiţii de viaţă demnă, liberă şi prosperă în cadrul statului român democrat. Partidele d-lor Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu se opun acestei opere de reconstrucţie şi bună convieţuire între cetăţenii ţării, reeditând vechile practici şi sisteme fasciste şi antisemite. Bizuindu-se pe elementele legionare, fasciste şi antisemite, partidele istorice au pornit recent campania electorală în alegerile din 19 noiembrie 1946 tot sub semnul antisemitismului... Faţă de politica antisemită a partidelor d-lor Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu întreaga populaţie evreiască din ţară a strâns rândurile, constituind un Front Unitar de luptă împotriva antisemitismul Guvernul Majestăţii Sale Regelui Mihai I, prezidat de dl. dr. Petru Groza, ne asigură drepturi egale şi constituie o garanţie a apărării noastre împotriva încercărilor pogromiste.

 

Parlamentul actualului regim democratic cuprinde şi reprezentanţi ai populaţiei evreieşti. Prin aceste precizări suntem convinşi că vom contribui la lămurirea opiniei publice universale asupra atitudinii şovine şi pogromistice a partidelor d-lor Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, care se consideră apărate în străinătate şi sperăm că veţi agrea această întâmpinare a noastră.” Acest document, aflat în Arhivele Statului Bucureşti, fond C.C. al P.C.R. 103, D.977, este semnat de toată „elita” puternicei comunități evreiești din România, încă ne-emigrată în Palestina. Singura personalitate din rândul evreilor care a refuzat să îl semneze a fost Rabinul Șef al României, Alexandru Șafran. 

 

În luna mai 2003, Alexandru Șafran, a relatat la postul TVR-1 cum i se ceruse de către organizaţiile evreieşti, cu peste 50 de ani în urmă, să îl acuze pe Iuliu Maniu de responsabilitatea crimelor anti-evreieşti, în schimbul numirii sale ca Rabin-Şef al Europei, dar nu a acceptat să îşi încarce conştiinţa cu minciuna.

 

La nivelul anilor 1945-1948, Iuliu Maniu era în dizgrația evreimii întrucât era agent britanic și Marea Britanie se opunea încă creării statului Israel pe teritoriile locuite de palestinieni care fuseseră în sfera colonială britanică. Evreii luptau să îi anuleze influența politică a lui Iuliu Maniu, dorind ca în România clasa politică să susțină crearea statului Israel, ceea ce s-a și întâmplat. Astăzi este cunoscut că operațiunea de la Tămădău, care i-a fost fatală lui Maniu și partidului său a fost catalizată de serviciile secrete de la București.

 

Șafran a trebuit să fugă în Elveţia, unde a devenit rabin-şef al Genevei, locul său fiind luat, ca Rabin-Șef al României, de către un rival al său, Moses Rosen. Tot rabinul Alexandru Şafran este cel care, în 28 martie 1995, în şedinţa Senatului României, a contrazis acuzele de criminalitate a românilor împotriva evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial, enumerând cazuri concrete de salvare a evreilor de către români. Textual, onorabilul rabin afirma: „Evreii din Ardealul de Nord de sub ocupaţia maghiară n-au avut norocul să trăiască în dioceza vajnicului mitropolit Nicolae Bălan şi deci nu s-au putut bucura de protecţia acestui mare suflet român... Ei, săracii, au fost trimişi cu cruzime la Auschwitz... Deci, din acest punct de vedere, al deportării evreilor în Polonia, România se află în rândul acelor puţine ţări europene care ocupate fiind de armatele hitleriste, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, nu şi-au trimis fiii de origine evreiască să piară în gaz şi flăcări la Auschwitz”. El a transmis un mesaj de prietenie poporului român: „Dragi fraţi români şi surori românce, nu uitaţi că mă voi gândi mereu cu dragoste şi recunoştinţă la voi, că veţi fi mereu prezenţi în rugăciunile mele, în rugile mele fierbinţi ca Atotputernicul să apere ţara asta dragă şi poporul acesta drag”.

 

Aceste poziții evreiești, ca și altele de acest fel, rostite de personalități și mai înalte, inclusiv de doi președinți ai Israelului, atât din perioada Războiului Rece, cât și din perioada post-decembristă, nu mai sunt amintite și recunoscute de conducătorii ticăloșiți ai regimului iudeo-globalisto-euro-atlantic din România zilelor scrierii acestor rânduri.

 

Vă propun să-l ascultăm și pe prim-ministrul României, dr. Petru Groza, referindu-se la evenimente din 1948, așa cum a fost redat textul în revista „Magazin Istoric”, nr. 8/1991.

 

„Astă noapte, pe la ora 12, o voce la telefon mă implora să mă duc imediat la sediul Comitetului Central al Partidului [Muncitoresc Român], că se pun la cale fapte foarte grave, de care voi răspunde eu. Când am întrebat cine este, mi-a închis telefonul. Tulburat şi nedumerit, m-am îmbrăcat în grabă şi am pornit spre Comitetul Central. Acolo, spre surprinderea mea şi a celor prezenţi, am găsit pe Ana Pauker, pe Vasile Luca, pe Iosif Chişinevschi şi pe Teohari Georgescu. Se găseau în plină discuţie aprinsă, iar intrarea mea i-a surprins şi încurcat. I-am întrebat despre ce este vorba, căci în calitatea mea de prim-ministru aş dori să fiu şi eu informat, ca să nu fiu surprins de evenimente. Erau cu toţii congestionaţi la faţă în urma discuţiilor avute şi nu prea vroiau să-mi comunice subiectul discuţiei. După multe insistenţe, i-am asigurat de devotamentul meu pentru partidul comunist şi de încrederea pe care trebuiau să o aibă faţă de mine. Vasile Luca mi-a spus că au discutat despre suprimarea celor 6.400 de oameni arestaţi, majoritatea intelectuali, conservatori reacţionari şi duşmani ai poporului, care, dacă vor fi lăsaţi în viaţă, ar putea deveni foarte periculoşi. Că în urma discuţiilor avute, ei erau cu toţii de acord că singura soluţie era să scape de ei, să se facă o noapte a Sfântului Bartolomeu, ca în Franţa, şi să fie cu toţii suprimaţi, aşa precum au suprimat legionarii pe miniştrii arestaţi la Jilava, într-o noapte. «Decât să ne suprime ei pe noi, mai bine îi suprimăm noi pe ei, cât timp îi avem în mână. Aşa au făcut şi bulgarii».

 

Îngrozit şi desfigurat, am început să urlu şi să le spun că, printre arestaţi, se mai găseau şi rude de ale mele şi prieteni, care m-au ajutat în vremuri grele, când şi eu eram arestat, şi mi-au salvat viaţa. Că suprimarea lor fără judecată va avea un ecou internaţional foarte defavorabil pentru ţară şi regimul nostru, şi chiar pentru Partidul Muncitoresc Român. Că e mai bine să-l întrebe pe Stalin, care are răspunderea a tot ce se întâmplă în ţara noastră. Două ore am discutat apoi cu Vasile Luca, cel mai înverşunat dintre ei... că răspunderea mea este enormă şi istorică, iar eu nu pot să-mi iau partea mea de răspundere la acest masacru al intelectualilor români, iar dacă se întâmplă acest fapt, eu îmi prezint demisia, orice consecinţe ar fi să îndur după aceasta... Că demisia mea ar fi o dezavuare a celor ce au hotărât masacrul, fapt care va fi comentat de adversarii noştri şi de presa din Occident. Faţă de opunerea mea categorică, dar mai ales de argumentul Stalin şi Occident, Luca i-a convins şi pe ceilalţi să amâne hotărârea şi să găsească o altă soluţie fără zgomot, întru realizarea aceluiaşi scop. Astfel, în zori m-am înapoiat acasă, zdrobit şi desfigurat. A fost cea mai cumplită noapte din viaţa mea”.

 

Lupta conducătorilor de etnie română din perioada regimului socialist pentru a-i apăra pe români și românismul de agresiunea minorităților naționale, în special a evreilor a fost una extrem de importantă și necunoscută opiniei publice din acea perioadă și, din păcate, nici astăzi nu este cunoscută decât în cercuri de inițiați în ale istoriei.

 

Așa cum am mai arătat, scriem în aceste articole fapte pozitive ale conducătorilor fostului regim, întrucât faptele negative, care au existat și pe care nu le negăm, sunt răspândite pe „toate drumurile” propagandei iudeo-globalisto-euro-atlantică și nu mai au nevoie de răspândire din partea noastră.

 

- Va urma -