Foto: Mihai Dăscălescu
Cum
mi-am făcut ordine în casă și-n viață într-un singur weekend
Plănuiesc de
mult acest articol și de fiecare dată l-am amânat fiindcă simțeam că am nevoie
de un moment de liniște și de o dispoziție aparte pentru a împărtăși ceea ce
urmează. Dacă ar fi să adun laolaltă cele mai importante descoperiri făcute în
ultimul an, aceasta ar fi pe primul loc, fără drept de apel. Datorită unei
japoneze pe nume Marie Kondo, totul este mai simplu în viața și în lucrurile
mele. Și nu mi-a luat decât un weekend.
by
Diana-Florina Cosmin
Dacă aș
aduna la un loc toate cărțile de „How To…” citite în această viață, aș putea
umple lejer o bibliotecă. M-a preocupat mereu să aflu cum pot face mai bine
lucrurile care mă interesează, dar puține au fost lecturile care mi-au schimbat
cu adevărat viața și gândirea. De fapt, cred că le număr pe degetele de la o
singură mână.
De aceea,
experiența pe care am avut-cu Marie Kondo și cartea ei ,,The Life-Changing
Magic of Tidying” rămâne singulară, cel puțin până acum. A fost prima carte pe
care am citit-o, am pus-o în aplicare și am văzut și rezultatele în doar două
zile. De fapt o zi și jumătate, ca să fiu complet riguroasă. Dacă ar trebui să
recomand o lectură cuiva care are nevoie de o schimbare în viață, aceasta ar fi
și, ca dovadă, după exemplarul meu am mai comandat încă cinci de pe Amazon, pentru
diferite prietene și pentru oameni cărora știu că le-ar folosi.
Trebuie să
fac o precizare: sunt o persoană foarte ordonată, fără a fi obsesivă. Iubesc
ordinea, simplitatea, curățenia în casă și-n minte și nu am putut niciodată să
mă apuc de lucruri majore într-un spațiu dezordonat. Când casa, geanta, biroul
meu sunt ordonate și aerisite, gândurile sunt mai vii, inspirația curge mai
bine, totul se mișcă mai lin și mai eficient.
De multe ori
glumesc că n-am suferit niciodată de vreo depresie tocmai fiindcă am avut mereu
lucruri și spații de ordonat și de dereticat. Științific, însă, e glumă doar pe
jumătate, fiindcă studiile au demonstrat în ultimii ani că spațiul în care
trăim și obiectele pe care le acumulăm – dar și atitudinea noastră față de ele
– ne influențează mai mult decât credem.
În esență
,,The Life-Changing Magic of Tidying” – scrisă de o japoneză care și-a făcut o
carieră internațională de milioane și o adevărată vocație din ordine și
curățenie – este o carte despre cum să-ți ții ordine în casă. În fapt, este o
lectură despre cum să-ți faci ordine (și s-o păstrezi) în minte, suflet,
dorințe și tot ceea ce ține de propria persoană. Ce-i drept totul începe cu
casa, dar acela este doar blocul de start.
Ceilalți 1,5
milioane de cititori la nivel mondial îmi sunt martori, la fel ca și clienții
lui Marie, unii dintre cei mai bogați și faimoși oameni din lume, care o aduc
cu avionul privat din celălalt colț al lumii pentru a-i învăța cum să-și
reorganizeze casele (și viețile). Și, partea cea mai grozavă, odată ce îți
însușești principiile ei, îți devin o a doua natură și le poți aplica la
absolut orice: de la ceea ce pui în poșetă până la bagajele de vacanță. Nu
trebuie să străduiești să ți le amintești, fiindcă – odată înțelese și asumate
– nu ai cum să le mai uiți. Vei înțelege mai jos de ce.
Voi încerca
să expun totul cât mai schematic, fiindcă – în fond – vorbim despre organizare,
simplificare și esențializare. Așadar, iată povestea mea cu ,,KonMari”.
De unde
începe totul?
Noi,
românii, suntem un popor păstrător. Nu degeaba se fac glume despre faptul că
poți recunoaște o casă de români prin simpla existență a „sertarului cu pungi
de plastic”. Vremurile pe care le-am traversat ne-au făcut mai strângători, mai
reticenți în a arunca lucruri ,,încă bune” și adepți ai celebrului ,,Poate ne-o
trebui cândva”. De aceea, cele mai multe dintre învățăturile legate de ordine
pe care le-am primit în viață se leagă de păstrare, depozitare, înghesuire.
Cartea lui
Marie Kondo, bazată pe minunata filozofie japoneză a simplității și a
eficienței, nu te învață cum să faci loc în dulap pentru mai multe rochii, cum
să-ți aranjezi cărțile ca să încapă mai multe pe raft sau cum să-ți îndosariezi
mai bine actele. Nici vorbă. Te învață, în schimb, cum să-ți dai seama care
dintre lucrurile care te înconjoară sunt absolut indispensabile pentru viața și
fericirea ta și, ca un rezultat colateral, să îți dai seama ce fel de stil de
viață îți dorești cu adevărat. Și, poate cel mai prețios lucru, să realizezi că
– pentru a trăi viața pe care ți-o doreai de fapt – ai nevoie de mai puțin
decât aveai înainte, nu de mai mult.
Pare un
deziderat complex, pentru un singur weekend? Vă asigur, din experiența proprie,
că toate cele de mai sunt sunt realizabile în intervalul cuprins între vineri
și duminică.
1. Începe cu
,,De ce”-ul
Mai precis
începe cu destinația finală. Când închizi ochii și vizualizezi spațiul tău
ideal de trăit, cum arată el? Firește, trecând dincolo de fanteziile
inevitabile cu casa de pe malul mării sau cabana din vârf de munte, cum ar
arăta în mod ideal spațiul în care trăiești acum, astfel încât să aștepți cu
nerăbdare să te întorci acasă seara ?
Sunt
persoane care se regăsesc mai mult într-un spațiu minimalist și aerisit, cu
minimum necesar și culori blânde – eu sunt una dintre acele persoane – dar
există și oameni pentru care energia unui loc trebuie să includă multe obiecte,
culori tari, imprimeuri și piese-statement. Important este să îți dai seama ce
îți dorești, iar cea mai simplă cale este una intuitivă: imagini din reviste,
care ți-au atras atenția de-a lungul vremii; case din filme, la care ai
suspinat cândva; interioare văzute la alte persoane sau în showroom-uri de
mobilă.
Înainte de a
decreta însă că-ți dorești un stil ,,minimalist”, ,,Art Deco” sau
,,urban-retro”, mitraliază-te cu ,,De ce”-uri. Este primul sfat al lui Marie și
unul foarte prețios. În cazul meu, știam că îmi doresc un stil minimalist. ,,De
ce?”. Pentru că am o viață ocupată, pentru că fac o mulțime de lucruri,
călătoresc mult, și am nevoie de un loc al meu care să fie aerisit, liniștit și
luminos, ca o oază. ,,De ce?”. Fiindcă dezordinea mă obosește, multe obiecte
strânse la un loc mă fac să mă simt agitată, iar haosul mă apasă. ,,De ce?”.
Fiindcă eu funcționez mai bine când am loc, lumină naturală și sunt înconjurată
doar de lucruri care îmi plac. ,,De ce?”. Fiindcă în tot restul timpului sunt
mereu în mișcare și acasă trebuie să fie totul simplu.
Raționamentul
e simplu: repetă ,,De ce?”-ul de cel puțin trei ori pentru fiecare aspect, până
când simți că ai ajuns la miezul problemei. Eu am tras concluzia că am nevoie
de liniște și simplitate în viața mea, că asta mă face fericită și îmi dă un
sentiment de satisfacție și tihnă, și se armonizează cu felul meu de a fi și
chiar și cu stilul meu vestimentar.
Nu te apuca
de ordine până nu stabilești exact DE CE vrei să faci ordine, ce nu te
mulțumește în prezent și cum ai vrea să arate rezultatul final.
,,One client
in her twenties defined her dream as «a more feminine lifestyle» (…) What do
you mean by a «feminine lifestyle»?, I asked. She thought for a long moment
before finally responding.
«Well, when
I come home from work, the floor would be clear of clutter… and my room as tidy
as a hotel suite, with nothing obstructing the line of sight. I’d have a pink
bedspread and a white antique-style lamp. Before going to bed, I would have a
bath, burn aromatic oils and listen to classical piano or violin, while doing
yoga and drinking herbal tea. I would fall asleep with a feeling of unhurried
spaciousness»
2. Nu sorta
după cameră, ci după categorie
Ordinea în
sensul clasic, cel în care am fost educați cei mai mulți dintre noi, se face pe
camere. Azi sufrageria, mâine baia, poimâine dormitorul. Odată ce terminăm cu o
încăpere, trecem la cealaltă.
Greșit,
spune Marie. Cel mai simplu mod de a face ordine astfel încât schimbarea să fie
de durată (și să nu mai fii nevoit să faci ordine generală luni și ani de-acum
încolo) este să gândești în categorii, nu în camere.
Altfel spus:
unde ții cărți? Eu una am cărți și în sufragerie, și în birou, și în dormitor,
și pe hol. Haine am în dressing, dar am și într-un dulap mai mic. Hârtii și
acte am într-o cutie din birou, am într-un sertar din dormitor și mai am și pe
undeva prin dressing. Bun.
Odată ce am
stabilit cum vreau să arate casa mea, am purces la a strânge la un loc toate
lucrurile de un fel. În mijlocul casei, pe rând. Da, sună incomod și neplăcut,
dar tocmai asta e ideea. Să vezi câte ai, să le vezi laolaltă, nu pe
dulapuri/camere/sertare și să îți dai seama ce îți trebuie cu adevărat, ce se
potrivește cu ce și, automat, să nu te oprești până nu decizi soarta tuturor obiectelor.
Odată ce le-ai răsturnat pe toate în mijlocul casei, nu ai cale de întoarcere.
Marie
recomandă să urmezi o secvență logică: haine, apoi cărți și acte/hârtii, apoi
diverse mărunțișuri și abia la final suveniruri, amintiri și lucruri cu valoare
sentimentală. Nu e o idee bună să începi cu sertarul cu felicitări și amintiri
din copilărie, chit că nu l-ai mai deschis de 10 ani, pentru că îți va fi cu
atât mai greu să te decizi să arunci ceva. În materie de haine, însă, toți avem
câte ceva ce nu mai purtăm și e mai simplu să începem așa.
,,I found
(…) that there is significant similarity between meditating under a waterfall
and tidying. (…) It closely resembled what I experience when I am tidying.
While not exactly a meditative state, there are times when I am cleaning that I
can quietly commune with myself. The work of carefully considering each object
I own to see if it sparks joy inside me is like conversing with myself through
the medium of my possessions”
3. Alegi ce
păstrezi, nu ce arunci
Acesta este
miezul procesului ,,KonMari” și e atât de simplu încât uneori, când mă trezesc
făcându-l din reflex, îmi dau seama că e acel gen de adevăr imuabil și
elementar, pe care nici nu ne trece prin minte să-l aplicăm instinctiv, fiindcă
pare prea… facil, prea la îndemână, prea simplu. Iar nouă, oamenilor, ne plac
lucrurile complicate!
Așadar,
indiferent că e vorba de cărți, rochii, pantofi, acte sau amintiri din
copilărie, ia fiecare obiect în mâna ta, pe rând (nu te uita la ele pe umeraș
sau în sertar, ia efectiv obiectul în mâinile tale!) și adresează-ți cea mai
simplă și eliberatoare întrebare dintre toate:
Îmi aduce
acest obiect BUCURIE?
BUCURIE. Nu
,,Îmi e util?”, nu ,,Mi l-a dăruit vărul/prietena/iubitul…”, nu ,,Am dat 500 de
lei pe el”, nu ,,Îl am de zece ani”, nu ,,L-am purtat la mare, acum 15 ani”, nu
,,E aproape nou-nouț”, nu ,,Dar e o ediție așa de frumoasă!”. Nu, nu, nu, nu!
Îți aduce
bucurie? E un sentiment instantaneu. Când simți obiectul în mână, îți dai seama
– brusc și inexplicabil – dacă îl vrei sau nu în viața ta. Lucruri pe care le
plimbam dintr-un loc în altul de ani de zile și-au găsit locul de odihnă
veșnică abia după ce mi-am adresat această întrebare. Deodată, parcă îmi
dădusem permisiunea sufletească să renunț la toate lucrurile la care nu aveam
curaj să renunț și sentimentul era covârșitor.
Nu
raționaliza acest ,,Îmi aduce bucurie?”, e suficient să fii sincer cu tine. Te
reprezintă acel obiect? Ți-e dragă acea carte? Ai purta acel obiect chiar
mâine? Dacă s-ar face vară azi, ai vrea să iei imediat la purtat acele sandale?
Te imaginezi recitind acel curs din facultate?
Repet, nu e
vorba de un raționament complex, ci de instinctul bucuriei: gândul de a
interacționa cu acel obiect te face fericit sau îți dă o senzație instantanee
de blazare, incertitudine și te aruncă într-un păienjeniș de dubii, care au
legătură cu istoricul tău cu acel obiect, prețul lui sau amintirile care te
leagă? Când ai nevoie să-ți creezi un eșafodaj de motive, justificări și
pretexte pentru a păstra ceva, cu siguranță nu e un obiect care să merite un
loc în casa ta.
Urmând acest
principiu, într-un singur weekend, la început de octombrie 2015, am umplut zece
saci cu obiecte de aruncat, de dăruit sau de donat. Asta în condițiile în care
în casa mea a fost mereu ordine și la două săptămâni mai făceam o dereticare.
Nu știu exact cum și când am acumulat tot ce era acolo, dar știu sigur că de
atunci n-am simțit lipsa nici măcar unui singur obiect. Dimpotrivă, n-am mai
avut decât de șters praful și de aranjat lucruri minime prin casă, mai exact
misiunea mea a fost să păstrez ordinea obținută în acel weekend. Deci da, sunt
dovada vie că funcționează.
,,Are you
happy wearing clothes that don’t give you pleasure? Do you feel joy when
surrounded by piles of unread books that don’t touch your heart? Do you think
that owning accessories you know you’ll never use will bring you happiness? (…)
Keep only things that speak to your heart. Than take the plunge and discard all
the rest. By doing this, you can reset your life and embark on a new lifestyle”
4. Tratează
obiectele cu respect
Spațiul în
care trăim ar trebui să fie pentru persoana care suntem pe cale să devenim, nu
pentru persoana care am fost. De aceea, un proces de ordonare a casei
echivalează de multe ori cu confruntarea trecutului, sub forma hainelor, a
obiectelor, a cărților, a tuturor lucrurilor care semnifică cercuri neînchise,
emoții sau speranțe vechi. Sau, cel mai adesea, a lucrurilor păstrate dintr-o
inerție cu rădăcini adânci.
Elementul
central al cărții lui Marie este respectul pentru obiecte, indiferent că e
vorba de cele pe care le ții sau de cele pe care le arunci/dai/vinzi/donezi. În
filozofia japoneză există un cuvânt numit ,,te-ate”, care semnifică atât
,,vindecare”, cât și ,,atingere cu mâinile”, iar aceasta este una dintre
explicațiile pe care autoarea le dă pentru respectul nipon pentru posesiuni.
Când arunci la gunoi un obiect care ți-a servit cândva, îi spui ,,rămas bun”.
Nu e un act de dispreț, e o despărțire inevitabilă și firească. De aceea,
trierea obiectelor din casă se face luându-le în mâini și stabilind, pe loc,
relația cu ele. Nu trebuie să simți că risipești ceva, risipești mai mult –
spațiu, timp, energie – păstrând ceea ce nu te reprezintă.
Pentru mine,
cea mai grea parte a procesului KonMari a fost să scap de cărți. Iubesc
cărțile, iar ideea de a arunca la gunoi o carte mă crispează. Nu pot s-o fac,
pur și simplu. Pe de altă parte, nu mai aveam loc pentru noile achiziții și
nici pentru unele volume care însemnau foarte mult pentru mine. Motivul: prea
multe cărți ,,latente”, pe care ori le citisem cândva și nu îmi plăcuseră, fie
le cumpărasem și nu mă mai apucasem de ele, fie le începusem și fuseseră o
dezamăgire. Dar, chiar și așa, nu puteam să le arunc, așa că le înghesuisem
prin câte un cotlon.
Înțelegând
la nivel profund principiile lui Marie, am realizat pentru prima dată că –
ținând ceva care nu mă făcea fericită – nu onoram nici obiectele respective,
nici pe mine, nici spațiul în care trăiesc. Ce poate să fie frumos în a avea o
bibliotecă imensă cu cărți pe care nu le-ai mai răsfoi a doua oară? Nu era mai degrabă
o lipsă de respect la adresa gusturilor mele, a preferințelor și a
sensibilităților mele literare inevitabile?
Așadar, am
purces la o triere, împărțindu-le în trei categorii: cea mai mică, formată din
cărți atât de proaste încât nu aș putea jigni pe cineva oferindu-le (și pe
care, fără regret, le-am aruncat), cărți pe care le-am citit dar nu mă mai văd
recitindu-le vreodată în această viață (și pe care le-am strâns într-un sac
mare și le-am donat) și cărți care mie nu mi s-au potrivit, dar care simțeam că
ar putea avea un coup de foudre cu altcineva (și pe care le-am dăruit unor
prieteni cărora le-am explicat demersul meu de simplificare). Acum, în
biblioteca mea sunt numai cărți pe care le iubesc și pe care le-aș răsfoi
oricând cu drag.
Și noile mele
achiziții se judecă după același principiu. După ce parcurg o carte nouă, iau o
decizie mentală: o iubesc suficient cât să îi ofer pentru totdeauna un loc în
casa mea? Sau mai degrabă am ,,consumat-o” și pot s-o dau mai departe? Mi-am
făcut un sistem tip ,,Pay It Forward” și am făcut multe persoane fericite. Nu
toate cărțile sunt relații pe viață, unele sunt doar pasagere, dar asta nu le
face mai puțin semnificative. Trebuie doar să înțelegi ce înseamnă fiecare
obiect pentru tine și să nu-ți fie teamă să simplifici.
Coco Chanel
spunea cândva ,,Elegance is refusal”. Am avut nevoie de Marie Kondo și de un
weekend de întors casa cu susul în jos ca să înțeleg cu adevărat ce voia să
spună.
,,I have
another good reason for removing all items in the same category from drawers,
wardrobes and cupboards and spreading them out on the floor. Things stored out
of sight are dormant. This makes it so much harder to decide if they inspire
joy or not. By exposing them to the light of day and jolting them alive, you’ll
find it’s surprisingly easy to judge if they touch your heart”
5. Ieși din
dileme cu un raționament simplu
Dacă la
unele obiecte, la majoritatea, de fapt, testul bucuriei va fi elocvent și vei
avea senzația că un văl ți s-a ridicat de pe ochi, pentru a vedea clar ce
contează și ce nu, există și excepții. Unele haine, cărți, decorațiuni, cadouri
sau amintiri de care nu ești sigur dacă vrei sau nu să te desparți. De cele mai
multe ori, motivele sunt raționale, dar parcă tot nu le-ai da drumul, chit că
nu-și mai găsesc locul în viața ta.
Aici,
tactica merge în două direcții. În primul rând, dacă rațiunea este cea care îți
pune bețe în roate, contracareaz-o tot cu rațiune, însă bine-țintită. Dacă acel
obiect e atât de important, de ce nu l-ai mai folosit/purtat/privit de ani de
zile? Sau, dacă e atât de indispensabil fericirii tale, de ce te afli acum în
dubiu dacă ar trebui să-l păstrezi sau nu?
Nu toate
obiectele care au încetat să ne mai aducă bucurie sunt obiecte inutile, pe care
le-am acumulat fără să ne dăm seama. Pot fi de multe ori obiecte la care am
ținut sincer, dar care și-au îndeplinit menirea în viețile noastre și pe care
continuăm să le păstrăm dintr-o inerție. Aici, Marie are un principiu foarte
frumos și eliberator. Mulțumește-le și dă-le mai departe. Exact, mulțumește-le!
Spune, în
gând, ,,Mulțumesc că mi-ai adus bucurie în tot acest timp”, ,,Mulțumesc că m-ai
ajutat să învăț lucruri despre mine”, ,,Mulțumesc că m-ai ajutat să arat bine”.
Nu e ridicol, nu e stupid, e ca un balsam pentru suflet. O să îți vină să râzi
prima dată, după care se va declanșa un proces interior atât de firesc încât
nici ție nu o să-ți vină să crezi. Cele mai multe dintre lucrurile pe care le
păstrăm deși n-ar trebui reprezintă bagaje emoționale, oaze de sentimente
nerostite. Eliberează-le și te vei elibera și de regretul renunțării la ele.
O altă
metodă, recomandată de mine, nu de Marie – și testată pe propria piele – este
să aștepți puțin. Să nu forțezi. Adună-le într-o pungă și așteaptă câteva ore.
Nu săptămâni, nu luni. Ore, e suficient așa. Limpezește-ți mintea, nu te mai
gândi la decizie, apucă-te de alte obiecte și categorii. Răspunsul va veni când
te aștepți mai puțin, însuși procesul de ordine și esențializare pune în
mișcare niște energii de care noi nici nu avem habar. Mie mi s-a întâmplat în
prima zi de ,,KonMari”, când făcusem o sacoșă de haine pe care nu le mai
,,iubeam”, nu mă mai vedeam purtându-le, dar de care nu mă înduram să mă
despart, fiindcă aveam multe amintiri legate de ele.
Le-am așezat
într-un colț și am făcut o pauză de 5 minute, cât să-mi verific contul de
Facebook și să mă gândesc la altceva. În timp ce dădeam scroll prin Newsfeed,
primesc un mesaj în Inbox, de la o prietenă care organiza o strângere de
fonduri în favoarea unui adăpost pentru câini. ,,E vorba de un târg de haine
donate, pe care le vindem și toate încasările merg către adăpost”, mi-a
explicat ea. În secunda imediat următoare, am știut că ideea că pot ajuta niște
suflețele mici și fără adăpost (iubesc câinii, i-aș lua pe toți acasă!) îmi
aduce mai multă bucurie și e mult mai semnificativă pentru sufletul meu decât
acele amintiri impregnate într-o sacoșă de haine pe care le-aș ține în dulap și
nu le-aș mai purta niciodată. ,,Desigur, am chiar o sacoșă mare, pregătită”,
i-am răspuns. Și am zâmbit. De asta vă spun: când sunteți în dubiu, așteptați
câteva ore. Uneori nu e nevoie decât de câteva minute.
,,When we
really delve into the reasons for why we can’t let something go, there are only
two: an attachment to the past or fear for the future. During the selection
process, if you come across something that doesn’t spark joy but that you just
can’t bring yourself to throw away, stop a moment and ask yourself «Am I having
trouble getting rid of this because of an attachment to the past or because of
fear for the future?». As you do so, you’ll begin to see a pattern in your
ownership of things”
Last, but
not least: uită tot ce știai despre împăturit
După ce ai
terminat de sortat și ai rămas doar cu obiectele care te fac fericit, începe
partea a doua: cum le aranjezi? O bună parte din cartea lui Marie este despre
împăturit și despre modul ideal de a-ți depozita lucrurile pentru a nu fi
nevoit să faci ordine la două săptămâni. Ea explică în detaliu tehnica ei de
împăturit absolut orice, de la lenjerie intimă și șosete până la pantaloni,
haine cu glugă sau dresuri. Prima dată e mai greu, apoi devine a doua natură.
Nu numai eu sunt dovada vie a acestui fapt, ci și soțul meu. Dulapul lui este
la fel de ,,KonMari” ca al meu, cu participarea lui directă.
Din
octombrie 2015 și până în prezent, nu am mai putut împături altfel. There, I
said it! Nici măcar când mă grăbesc și îmi vine să arunc totul încotro văd cu
ochii! Mi-a simplificat viața atât de tare, încât mi s-ar părea ilogic să fac
altfel, ar fi ca și cum mi-aș da singură cu stângul în dreptul. Sertarele mele
sunt în ordine perfectă, nu am mai făcut ordine în dulap de jumătate de an și
sesiunile mele de ordine în dressing se rezumă, în esență, la trierea a ceea ce
trebuie spălat/dus la curățat/aerisit. Cam atât.
Inclusiv
valizele mele sunt împachetate după tehnica ei, iar când îmi fac bagajul pentru
o plecare, iau direct hainele din dressing și le așez în valiză, nu trebuie să
mai fac nicio scamatorie cu ele. Lăsând deoparte faptul că totul se șifonează
mai puțin, am mai mult loc, nu mai rămân spații ,,moarte” și, la sosirea la
destinație, pot să sistematizez totul în dulapul de la hotel în 5 minute.
Practic, simplu, reflex.
Deși tehnica
e foarte simplă, e greu de explicat în cuvinte, așa că vă las câteva dintre
filmulețele de pe YouTube care exemplifică cel mai bine tehnica KonMari (există
sute de fani care au realizat tutoriale pe această temă și le puteți găsi la un
clic distanță). Dar, cu mâna pe inimă, recomand cartea. Acolo sunt toate
detaliile și toate explicațiile, iar după citirea ei totul va fi clar și
limpede. Nu doar ,,cum”, ci și ,,de ce”.
De ce ar
trebui să faci asta:
Pentru că
tot ce va rămâne – mult sau puțin – este exact ceea ce te reprezintă ca stil,
viziune și spirit;
Pentru că nu
e nimic mai liniștitor pentru suflet decât să privești o bibliotecă plină doar
de cărți pe care le iubești și să deschizi dimineața un dulap în care fiecare
lucrușor ți se potrivește și te face fericit;
Pentru că ai
putea avea surpriza să-ți dai seama cine ești de fapt, dacă nu îți este încă
foarte clar;
Pentru că
toate lucrurile la care renunți se vor întoarce într-o altă formă, una care ți
se potrivește. Faci loc pentru ceva mai bun;
Pentru că nu
poți să știi exact ce vrei în viața ta până îți dai seama ce NU vrei;
Pentru că nu
poți să ai o minte curată de balast, griji și indecizii până când nu ai o casă
curată și ordonată;
Pentru că
lucrurile pe care le iubești te susțin și te încarcă, în timp ce lucrurile
inutile te consumă și-ți fură din energie;
Pentru că
meriți să conviețuiești doar cu CE și cu CINE îți aduce cu adevărat bucurie.
Let’s do
some tidying and change our lives!
by Diana-Florina Cosmin
Sursa: http://finesociety.ro/cum-mi-am-facut-ordine-in-casa-si-n-viata-intr-un-singur-weekend/
Hair: George Emanoil Gruban
Make-up: Mirela Păvăloiu
Foto: Mihai Dăscălescu
Styling: Strike a Pose (Mădălina Drăgoi & Ailin Ibraim)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu