CAII
ÎN ISTORIE ȘI
ARTĂ
”... Se spune că însăși Zeus își avea
harnașamentul cailor săi, cu care însăși zeul își înhăma caii la cariota aurită în care umbla. Aurea
și coamele cailor. Țintuite cu ținte de aramă
erau infrumusețate toate cele ce compuneau echiparea. Apoi Zeus își lua biciușca lui
aurită și aceasta,urca în cariota ce arăta ca un foc strălucitor sub razele
soarelui, pornind la supravegherea
Olimpului și a zeităților sale!
Tot o cariotă cu cai al zeului războiului Marte, o salvează pe Afrodita rănită în luptele de la Troia de către Tracul Diomede.
Insăși Achile se retrage din luptă tot în
cariota sa.
Aici legenda devine supranaturală, fiindcă unul din caii lui
Achile, Xanthe căruia zeița Hera ia dat darul vorbirii îi zise: Noi te-om salva
astăzi, puternice Achile, dar ziua morții tale este aproape”. Să amintim de Geții cei viteji în lupte, care
călăreau caii lor folosind atât privirea cât și mâinile lor la mânuirea
arcului!
Romanii niciodată nu au avut o cavalerie a lor care să depășească pe Gauli sau pe Spaniards sau pe Numidieni.
Dar dacă am încerca să avem data originii în timp a calului, pentru a avea o măsurare în calculul istoriei și apariției omului, s-ar putea să dăm de alte adevăruri, sau mai bine zis discrepanțe mari, în ceea ce numim azi timpurile evoluționare, ere și epoci, deci timpi exprimați întotdeauna în milione și miliarde de ani! Nu-i exclus ca tocmai în acest secol furtunos, XXI, cercetătorii să mai micșoreze din aceste perioade de timp în care s-a format omenirea!
Mai aflăm și din Geneza biblică, cum Iosif aduce cariote trase de cai, atunci
când il aduce din Egipt pe părintele său Iacob spre a fi
înmormântat la Canaan, în pământul său. Istoricii apreciază a fi fost acest
eveniment în anul 1650 î.d.Hr.
Este acceptat deasemenea faptul căci calul își avea originea în Asia Centrală și Asia Minor. De aici Spania îl întroduce în Mexico și Peru. În Canada îl aduce Francezii, iar în Australia Englezii.
Cu mult timp în urmă, oameni venind dinspre Nord i-au învățat si pe Egipteni cum să înhame calul. Cu două mii de ani Î.d.Hr., Chinezii foloseau calul la transporturi apoi in războaie.
Cum avea omul și calul să se unească în lupta pentru existență, o găsim iar în scrierile antice sub formă de fabule. Grecii explicau în fabula ”Calul și Căprioara”, apoi Phaedru schimbă căprioara cu un mistreț, iar Fontaine vine cu fabula sa, dar tot reluând tema: ”Un cal îșî concura viteza lui de alergare cu o căprioară, dar pentru că nu o putea întrece, calul apelează la om și-i cere ajutor. Omul îi pune o șea pe spate, sare și el pe șea, și nu-i mai dă răgaz acestuia până nu depășește căprioara, care apoi cade și moare! Calul mulțumește omului, binefăcătorului, zicând: ”Mulțumesc, la revedere, eu mă reîntorc în lumea mea liberă”. ”Nu, nu așa, zise omul, tu vei fi mai bine cu noi. Eu am văzut foarte bine la ce folos ești destinat”.
Despre cal, spun cercetătorii, a fi fost folosit de om încă din mileniul al IV-lea, î.d.Hr.
Cu toată dependența sa de om, calul se pare că niciodată nu uită iubirea lui pentru libertatea ce a avut-o. S-a observat cum caii care trăiesc încă în sălbăticia lor, precum bunăoară in câmpiile New Mexicului, aceștia când vin în apropiere de cai domesticiți, încep să-i cheme, nechezând neîncetat, îndemnându-i să-i urmeze în libertatea lor. S-au turnat și filme de acest gen.
Astfel că și calul devine un personaj in artele oamenilor, în versurile poeților desigur metaforic dar libertatea naturală o reprezintă!
(În curs de pregătire pentru
cartea ”Mitologiile-surse de studii istorice”).
Ioan Miclău-Gepianul
09.o3.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu