POEZIE

 Ştii tu, omule... ?

Prayers and Apples

 Ştii tu, omule, 

 când primăvara nu va mai fi doar o zi,

 când florile-şi vor continua înflorirea,

 când păsările-şi vor duce tot mai departe cântul?

 

 Ştii tu, omule,

 când zâmbetul omului nu se va mai stinge,

 când soarele ne va mângâia prin fiecare răsărit,

 când anii vor fi doar perle înşirate în colierul vieţii?

 

 Ştii tu, omule? Hei, ascultă, veşnic nemulţumitule!

 Sub fiecare piatră-i ascunsă o durere, 

 în cruciada vânturilor, fiecare cetate

 departe-şi poartă tânguirea

 prin glasurile  celor zidiţi în întunericul gândurilor.

 

 Dincolo de eclipsa inimii,

 priveşte, omule, delta cu nuferi înfloriţi!

 Tu, cel care mereu te-ndoieşti,

 priveşte

 şi lasă să-ţi treacă furtuna

 întinsă în suflet ca viţa sălbatică!

 

 Sub cerul dogoritor,

 mistuit de arşiţa dorinţelor, 

 în curând, o ploaie binefăcătoare

 îţi va potoli setea.

 

 Sub picăturile din cer, 

 în primul vis îmbrăţişat sub stele,

 simte iubirea,

 respiră pacea din adâncuri, 

 acolo unde lumina

 a străpuns întunericul 

 pentru ca sufletul

 să-ţi încolţească

 cu bucuria clipei

 şi-a fiecărei provocări!

 

 Un nufăr şi-a deschis larg petalele

 să-ţi nască fiul.

 Peste azurul mării în fierbere,

 o altă furtună, 

 un pescăruş cu aripile-ntinse

 şi-o nouă căutare...   

Irina Lucia Mihalca

optimism