ELEGIA XV pe firul gândului călător
Simţi,
spune-mi tu simţi
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
muguri ce pulsează seva vieţii
prin picăturile ploii din noi.
Simţi, spune-mi tu simţi
roiuri de fluturi multicolori care
ni se perindă prin primăvara iubirii? fiorii
pe aripile cărora plutim?
căutări, magie, vis,
durere, zbor, dorinţă, regăsire, renaştere!
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
muguri ce pulsează seva vieţii
prin picăturile ploii din noi.
Simţi, spune-mi tu simţi
roiuri de fluturi multicolori care
ni se perindă prin primăvara iubirii? fiorii
pe aripile cărora plutim?
căutări, magie, vis,
durere, zbor, dorinţă, regăsire, renaştere!
El: - Bună seara, ţzi ciudii*! Pe tine, draga mea, te privesc
uimit!... Ea: - Bună seara, soarele meu de noapte! Uimirea din care minut,
din care secundă, din care clipă?
El: - Din bobul de rouă! Nu poţi să curgi de două ori la fel!
Aşa cum spunea bunul meu: “nu fugi de tine, nu te alerga!“; ceva, atunci, m-a
ciupit în suflet, ca atingerile de păpădie! Poate că şi urechile mele îl
ascultau şi rezonau cu el, în adâncuri. Viaţa m-a facut să elimin terminaţiile!...
Ea: - Cărări se împletesc în lumea noastră de umbre - o
curgere tandră! Unde se găseşte casa inimii, dragul meu?
El: - În conştiinţa sufletului! Dacă ai suflet, ai şi inimă! Dacă sufletul are o casă
şi inima îi stă pe aproape!... Ea: - Acolo, adânc, în profunzimea noastră!
Aşa e viaţa, doar cer senin, nici în Grecia, nu găseşti, chiar dacă, mai tot
timpul, acolo ai un cer albastru!
El: - Soare nu găseşti? În plafon, draga
mea!... Ea: - În bec nu găseşti soarele, doar nişte volţi,
acolo!
El: - Da, nu te încinge un bec!... Ea: - Nici nu te
bronzezi!
El: - Soarele mă sărută frumos! Cred că
sunt felia ta lipsă. Tu eşti lumina, întunericul
este un moment în viaţa noastră! Acolo sau de acolo începe lumina!... Ea: - Mulţi se rezumă
doar la a simţi câteva stări prin iubire, oprindu-se la primul palier al iubirii, confundând asta. Fiecare îşi are gândirea şi sistemul de valori - eu
simt şi gândesc ceva, percep şi văd într-un fel, altul vede şi simte altfel!
El: - Sunt foarte puţini cei ce trec de prima fază, majoritatea
devin robi acolo! A doua oară nu vor obţine mai mult decât prima oară!...
Ea: - Când te gândeşti că nu sunt decât câteva trepte pentru a privi şi simti
totul altfel!
El: - La unii lipsesc din schemă treptele, sunt robi, acolo, la
poalele vieţii!... Ea: - Ei nu cred că pot urca şi privi puţin altfel!
El: - Nu se obosesc, speră că mâine vor fi şi mai buni, dar
realitatea le arată reversul!... Ea: - Şi tu eşti mai sus! Un manuscris
scris de divinitate, un paradox pe care mulţi nu-l înţeleg - cauţi esenţa privind de pe o treaptă, simţind poezia
lumii! Doar privind atent creaţia îi vei înţelege
esenţa! Fiecare treaptă o păşeşti prin
tine, prin dorinţa de a urca şi-a înţelege altfel "panorama"!
El: - Dar prima treaptă n-o pot sări!... Ea: - De nu ne
atingem sufletul atunci nu e viaţa! Acum sufletul tău ştie ce îmbraţişez când îţi spun că te îmbraţişez? Cu adevarat Omul, omul frumos
care eşti!
El: - Fotogenic!... Ea: - Creaţia
divină, te-am privit intrând prin privirea ta!
El: - Ai văzut tot?... Ea: - Acolo, adânc în tine, dincolo de cămaşa sufletului, în lumina radiantă am trecut de primele
straturi, poate că nici tu nu te cunoşti, încă, aşa cum am reuşit să te văd!
Ea: - Te-ai gândit că mă pot îndragosti de tine?... Ea: - Periculos a fost, ştiu, căci
odată intrând acolo, simţindu-ţi şoapta, eram conştientă că arderea ne va fi
intensă! Suntem aceeaşi emoţie, simţim instantaneu totul, observăm cu aceeaşi
privire şi înţelegere!
El: - Divină atingerea spiritelor noastre! Mă uit la tine şi te
cunosc! Ăsta-i adevărul despre noi, simplitatea şi spontaneitatea
nescrisă, doar simţită!... Ea: - Normal, închide ochii, uimirea ţi se va
întipări pe chip în secunda asta căci mă găseşti acolo în tine, îţi
zâmbesc! Ce poate fi mai frumos decât a
iubi? M-ai incitat să-ţi aprind candela spiritului, prin chemarea
interioară! Sunt luminile noastre!
El: - Dacă este tot acelaşi râu, aceeaşi apă, cum să nu se
potrivească?!... Ea: - Un râu frumos ce-şi continuă cursul!
El: - Nu-s valuri şi dacă ar fi s-ar întoarce liniştite, scuturate de emoţii,
calme, aşezate! În
toate există o explicaţie, ne apropiem de cineva dintr-un motiv, ne îndepărtăm tot dintr-un motiv!… Ea: -
Eşti ecoul, oglinda emoţiei mele!
El: - Un paradis,
un schimb energetic, o foame de energie bilaterală! Orice reacţie generează energie, dorinţă, topire, iubire!... Ea: - Frumoasă topire, intensă lumină!
El: - O să te aduc pe pământ să mă uit în toate oglinzile diamantului tău!... Ea: - În fiecare latură e mereu o altă imagine,
depinde de clipă, de lumina reflectată!
El: - Diamantele, ca şi pietrele, îşi au povestea lor! Mare piatra, mare şi
iubirea (durerea)!... Ea:
- Multe poveşti sunt, multe îşi aşteaptă descoperirea! O poveste care a rămas acolo, în memoria pietrei! Piatra şi respiraţia
ei! Diamantul meu, prin mine te
redescoperi!
El: - Tu vii acolo unde nu-s frontiere şi nici forţa raţiunii,
spiritul tău călător!... Ea: - Asemeni
fluturilor albaştri, clipe ce zboară dintr-un timp secat ce se spulberă în
roiuri, contopindu-se cu cerul! Acolo se împrăştie bucuriile colorate
diluându-se treptat în albastrul zării de unde se întorc sporadic şi neaşteptat
amintirile, fâlfâind în mirajul pudrat al aripilor, în desenul punctelor violete,
albe si indigo! Atunci ne şoptesc florile traducându-ne foşnitor, parfumat,
multicolor, poveştile ce par a fi fost ale noastre!
El: - Aşa-i în viaţă, lucrurile frumoase se consumă repede,
rămâne doar scânteia!…
Ea: - Nu chiar repede, nu mereu! Nimic nu ţine mai mult de-o clipă, rămâne
scanteia, da! Sublimul constă în întâlnirea clipei lor, a celor care au atins-o şi au crezut în atingerea ei!
El: - Se ating în
clipe şi mor! A atinge o stea, uneori, îmi pare adevărata mea dorinţă!... Ea: - Uneori, doar uneori, căci după
momentul atins vei căuta iar!
El: - Asta este menirea omului, de asta se încadrează în timp, de aici pană aici, în acest interval va căuta!... Ea: - De ce eşti aici, dragul meu?
El: - Nu ştim de unde venim şi nici nu vom şti! Nu ştim cine suntem, dar purtăm un nume! Nu ştim cui aparţinem, dar aparţinem totuşi!
Nu ştim unde ne îndreptăm, deşi mereu ne trecem! Pentru că viaţa este o
continuă căutare! Nu există superlative, există doar o goană după ele!...Ea:
- Spre adevărul Luminii! În clipa dată găsim răspunsul în noi, în şoapta sufletului!
El: - Lumina ne aşteaptă pe toţi, dar oamenii au misiuni de
îndeplinit, lucru ce îi face diferiţi! Fiecare are partea lui, doar că, aici, puţini înţeleg asta!...
Ea:- Toţi suntem egali în faţa Luminii,
Lumina e în fiecare!
El: - Nu toţi ajung în cărţi, dar toţi au câte o cruce! Să luăm fiecare bob în parte!...
Ea: - Cât de profund este un bob, esenţa vieţii!
El: - Ca orice bob, este rotund, nu are muchii! Frumuseţea şi
puritatea naturii stă într-un bob
de rouă! Cum este roua? Eu o privesc mai repede decât soarele, mă bucur înaintea lui de bobul de
rouă, înainte ca să mi-l ia!... Ea: - O boabă de rouă se prelinge pe un boboc de floare potolindu-i
setea!
El: - Se duce la râu şi ea, îi potoleşte setea florii, într-o
altă zi va fi iar rouă!... Ea: - Observ curgerea ei în inima bobocului de
floare şi contopirea lor! Multe se pierd din cauza balansului striaţiilor
timpului! Dincolo de cuvânt suntem noi, El, Ea, o clipă unică în eternitatea
universului! Ce aproape eşti!
El: - Ea este un copac astăzi, are
nevoie de ploaia lui! El este ochiul ce se uită pe albia râului care curge,
ochiul ce-aşteaptă să treacă râul dupa ploaie!... Ea: - Ce nebunie să
străbaţi cleştaruri de gheaţă printre torţele pietrelor albastre! Sclipiri din
lumina lor vor simţi în
suflet!
El: - Muşcând până la sânge, să simţi
ţesutul sentimentului, ameţitor este adevărul despre noi, uneori! Ameţitor şi-atât
de trecător!... Ea: - Timpul se sfarmă ca valurile dinaintea ţărmului neştiut
şi-a esenţei lui rare! Marele secret al timpului - nimeni nu ştie de unde vine,
cu toate că vine şi pleacă!
El: - Sufletul
nu stă în pietre, deşi, abia atunci când se vede scris pe piatră, renunţă la
noi!... Ea: - Ca yislu ditu yisu, ca ocliul ditu lacârmâ bana-i unu
primitu, un paradisu, unâ trimburâri, unu yisu!**
El: - Nu ştiu după ce se caută sufletele, dar veşnic se caută! Un lucru trăit
are viaţă luat şi pe bucăţi!...Ea: - După lumina lor! Visele sunt cele care
ne aduc noi revelaţii!
El: - Ai mai adăugat ceva şi-acum îmi place!... Ea: - Emoţia din inimă împletită cu speranţa
zilei de mâine! Speranţa luminii, speranţa vieţii!
El: - Tendinţa este să ne cunoaştem intrând în noi, abandonăm şi
zicem “doar cred”! De foarte multe ori nu ne place ce vedem, credem că nu se
vede! Uneori este o perdea, avem impresia că este de aur, de cele mai multe ori
ne întoarcem cu mâinile pline de cărbuni!... Ea: - Ne cufundăm, în prezent,
ca-ntr-o fântână de aur, trecând prin viaţă fără a întâlni pe nimeni în
căutarea unui sens care vine doar când destinul ni s-a revelat, încolţind în
noi viaţa, palpând respiraţii şi noi seve!
El: - Perenă e iubirea! Frumos om, frumos pom!... Ea: - Iubirea e tot ce rămâne! Doar omul
crede că a trecut departe, tot mai departe! Şi chiar de şi-a îngropat-o, acolo,
la rădăcina pomului său, mereu o va regăsi. Va trebui doar să revină!
El: - Fiecare strat cu ampretele lui! Nu aruncaţi cu pietre, oricând puteţi
arunca o poveste, poate fi chiar povestea ta, poate un alt timp sau cine ştie?!
Nu aruncaţi! Nu deranjaţi tăcerea
pietrelor! Aduceţi-le omagii! ... Ea: - Şi mai ales calcaţi cu iubire peste
ele, mare grijă la ce amprente lăsaţi acolo!
Nu ne vom pierde niciodată, trăim, unul în celălalt, prin tot ce
am simţit. Într-o
bună zi, fiecare vom părăsi totul, plecand spre noi înşine. Tu eşti un întreg
univers, vei deveni ceea ce eşti, vei fi cu mult mai mult decât tu însuţi! Îţi va fi dat să vezi şi
să afli frumuseţea pentru că ai crezut în ea!
El: - Omul va
trebui să refacă drumul iubirii, drumul recunoaşterii. Se va întâlni cu pomul!...
Ea: - Cu pomul lui, pomul cunoaşterii! Am nevoie de iubirea ta, dragul meu, am
nevoie de tine! Suntem asemeni unei flori ce nu mai are viaţă fără soare, fără
picăturile ploii. Avem nevoie de caldură, de respiraţia sufletelor noastre,
înfloreşte-mă cu iubirea ta!
Simţi, spune-mi tu simţi
paşii Destinului ce ne pierd
cărările în balansul fără sfârşit?
Un fulger atinge marea formând perla
din timpul ce se-ascunde într-o lacrimă!
paşii Destinului ce ne pierd
cărările în balansul fără sfârşit?
Un fulger atinge marea formând perla
din timpul ce se-ascunde într-o lacrimă!
Simţi, spune-mi tu simţi
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
inocenţă de gesturi şi gânduri,
acel puf de păpădie ce vine,
vine şi pleacă
cu primul fir de vânt
ce va trece pe la porţile sufletelor noastre.
Fără frontiere este sufletul omului,
doar când ne adoarme
este cu adevărat acolo unde îşi doreşte –
amprente de neşters sunt atingerile
petalelor de vis trăit, adânci inspiraţii
din curcubeul de culori...
bătăile inimii noastre? – respiraţii,
tăceri de lumină,
inocenţă de gesturi şi gânduri,
acel puf de păpădie ce vine,
vine şi pleacă
cu primul fir de vânt
ce va trece pe la porţile sufletelor noastre.
Fără frontiere este sufletul omului,
doar când ne adoarme
este cu adevărat acolo unde îşi doreşte –
amprente de neşters sunt atingerile
petalelor de vis trăit, adânci inspiraţii
din curcubeul de culori...
______________________
traducere din armână:
* Ce minune!
** Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă
viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu