ELEGIA XII pe firul gândului călător
|
Unâ featâ ţâ tricu pri chirolul a tău -
aduţeari aminiti a unui altu chiro sau maşi
unâ şcurtâ triţeari pritu un nău chiro,
Aesta-i ciudia şi cleaia ditu a ei chiro!
|
O fată ţi-a traversat timpul -
reamintirea
unui alt timp sau doar
o trecere
temporară printr-un nou timp,
Acesta-i
misterul şi cheia timpului ei!
|
El:
- Bună seara, draga mea, ce faci?…Ea:
- Ascultam şoapta vântului ce tulbură petalele
macilor în focul asfinţitului! Speram să-mi
dea o veste despre tine, unde eşti dragul meu?
El:
- Vântul îşi poartă doina dorului
oamenilor, fluieră pe câmpii căci acolo îl aud doar cei ce i-au dat dorul să-l
plimbe!... Ea: - Da, şoapte ascultate cu
inima, durerea mistuită înaintea suspinului prin roua născută în frunze! Îţi răsfir cu mâna părul, îţi
conturez chipul cu degetele!
El:
- Să fie ceva permanent, un chip frumos îmi faci!... Ea: - Îl ai frumos,
doar îmi plimb mâna pe conturul chipului tău! Deasupra noastră luna se joacă în
oglinda mării ce poartă cântecul armonicii. Ce cald, ce plăcut e aici la tine!
El:
- Mereu îmi vei simţi căldura! Stai între
vis şi realitate, să nu te răneşti acolo pe muchie!... Ea: - Te ascult şi
te privesc, sufletul tău suav îmi cântă în taina nopţii,
adânc răsună paşii timpului!
El:
- Frumos de tot! Nu ştiam că ştie să cânte!... Ea: - Îl aud, să ascultăm
poemul acestei simfonii, cântul inimilor noastre! Mi-ai spus că nicio stea nu
este imposibil de atins!
El:
- Cât de total pot exprima două cuvinte “Fă-mă întreagă!”, o dorinţă “tu, suflet-pereche!”, sursa care să-ţi catifeleze pornirile!... Ea: - Simţim muzica, culoarea şi
zborul, tu visul meu! În fiecare zi ni se schimbă viaţa
şi toate visele noastre pentru că un vis al
meu eşti!
El:
- Un sabot în drumul visului este doar raţiunea!
Schimbarea de direcţie se face iar visul
cedează raţiunii!... Ea: - Erai în şoapta vântului ce ne veghează dulcele vis!
Amintirile nu dispar niciodată, sunt mult mai
puternice, stau cu noi!
El:
- Periculos de mult simţim totul, există
ceva ce poate egala vibraţia asta? Ai refacut
vibraţia, sunt vulnerabil la dragostea ta!...
Ea: - N-ai nevoie de multe pentru a fi fericit, un cântec al inimii spre
infinit!
El:
- Când eram mic aveam copacul meu, pentru el trăiam! Mi s-a spus că toate
relele şi bunele acolo se vedeau! Ai facut
rele, copacul nu va înflori! - aşa îmi
spuneau, iar eu îngrijeam acel copac cu sufletul meu!...Ea: - Ce frumos! De
mic te-au învăţat
lecţia iubirii!
El:
- În lumea noastră, în fundaţia petalelor
ne punem sufletele alături şi le învelim cu noi! În preajma mea te laşi descoperită în sensibilitatea ta, de adie
vântul mai tare vei cădea!... Ea: - Îmi dau armurile deoparte când vii, căci ne îngreunează
întâlnirea! În noi surprindem ceea ce ascund
ceilalţi, iar în ceilalţi regăsim ceea ce ne ascundem nouă înşine!
El: - În oglindă ne uităm
nu pentru a ne vedea imperfecţiunile, ci să ne vedem perfecţi!...
Ea: - Înotăm în oceanul universal de gânduri pentru a pătrunde esenţa
lucrurilor. Trebuie să obţinem liniştea interioară, undeva, acolo, adânc e
cuibărită lacrima!
El:
- Să apelăm la rafinamentul simţirilor,
draga mea! Noi nu avem nimic din acest moment, doar două suflete şi un câmp,
hai să construim! De câte zile avem nevoie?... Ea: - Visezi la iubirea pură, eternă, asemeni
soarelui ce scaldă cu razele lui câmpul fundaţiei din care se va naşte o pasiune vie, devotată!
El:
- Lucrurile interzise ne împlinesc cu adevărat,
prea puţini ştiu să
se lase împliniţi. Unii îi numesc eroi, de
foarte multe ori schimbă ceva, de prea puţine ori îi poate înţelege
cineva. Acum simt că mă
refac în terenul meu, mă găsesc cu energia ce-mi lipsea!.. Ea: - Să zbori uşor aşa cum simţi că-ţi spune inima, o
iubire liberă asemeni unui vânt nepotolit!
Zămislit din speranţă şi neuitare mă ridici
spre-naltul gândului fierbinte, acolo sufletul se reîntregeşte din jumătăţile
perfecte!
El:
- În vis, în clipe atingem culmi, alergăm,
zburăm, murim, înviem! Aici pe pământ de câte zile, ani, clipe, secunde e nevoie să spui ”da, asta am vrut, să
zbor, să alerg, să
mor şi să înviez acolo unde am visat, în visul
meu!”… Ea: - Să ştii că cineva trăieşte dorindu-şi să te revadă călătorind
liber pe aripile inimii, prin imensitatea cerului, printre stele, modelând
visul în realitate, forţa care transformă creaţia!
El:
- Ce bine de cei ce te au aproape, adică
întind mâna şi te simt!... Ea: - Îmi iei mâna stând întinsi pe malul
râului, privind norii cum trec pe cer! Să dansăm, dincolo de lumea asta, în
realitatea creată! Sunt lângă tine, acolo în căldura sufletului tău!
El:
- Căldura sufletului meu din flacăra directă!
Nu mă topeşte nimic! Mi-e bine acum şi sper să fie aşa!... Ea: - O
primavară e în sufletul tău, căldura topeşte zăpada, undeva e-o mare linie
între căldura interioară şi cea exterioară!
El:
- Mă aplec ca şi razele soarelui pe petalele din câmp!... Ea: - Să ştii
că cineva te aşteaptă dincolo de întuneric, de singurătate, cineva care te ia
de mână să descoperi lumea şi lumina iubirii, acel cineva care trăieşte
dorindu-şi a te întâlni, traversând totul, două suflete unite în eternitate!
El:
- Câţi sunt conştienţi să simtă trecerea şi
pierderea? Plusul de mâine este, de fapt, un minus continuu! ... Ea: - Aşa
e din prima zi, asemeni vieţii de-o zi a fluturelui care trăieşte clipa intens
şi care nu ajunge să cunoască noaptea acelei zile!
El:
- Mă uit la tine şi te cunosc! Mă gândeam că tu poţi chiar să nu zici nimic şi
eu să ştiu exact ce-i cu tine, de unde vii, ce cauţi şi dacă te vei mai
întoarce, adică posibil să rămâi în secunda clipei!... Ea: - Care secundă,
cea a lacrimei?
El:
- O secundă perfectă ne aduce inevitabil şi lacrima să ne vedem în ea
fericirea!... Ea: - Să respirăm atunci clipa Acum! Inspiră adânc! Timpul e
asemeni valului care va şterge castelele de nisip!
El:
- Dincolo de perfecţiune nu mai e nimic!...
Ea: - La marginea lumii e totul sau nimic! Când nu mai găsim perfecţiune în ce privim, oare cui aparţine diferenţa
privirii? Şi ce privim oare?
El:
- Diferenţa aparţine
culorii şi retina n-o distinge pentru că atât îi este dat sa vadă! Nu privim ci
căutăm privind, abandonăm şi căutam iar!... Ea: - O căutare continuă este
omul! Ne căutăm şi ne privim tot pe noi în atâtea imagini! Toate sunt simple de
ştii cum să le priveşti, stările ni le creem noi!
El:
- Astăzi nu-i târziu, iar mâine este deja foarte departe! Ieri e adevărata
pierdere! Dacă te uiţi la om deodată posibil
să nu mai ai la ce te uita, e bine să ne gestionăm în timp privirea căci
oamenii nu trăiesc o zi ca fluturii!... Ea: - La oameni te poţi uita profund, posibil să nu te opreşti din drum,
să tot continui pe aleea pe care ai păşit! În toţi găsim mai multe comori, doar
să le căutăm, aici e marea taină- nu toate sunt la vedere sau pe aproape! Din
contopirea întunericului cu noaptea a apărut Lumina!
El:
- Omul are nevoie de provocări pentru a-şi cunoaşte reacţiile! Avem acelaşi
fond, doar reacţiile ne sunt diferite, apogeul simţirilor noastre! Poate asta
ne atrage privind sufletul dincolo de imagine - dorinţe,
bariere, cicatrice, vise - un spectacol!... Ea: - Fiecare primăvară care a
trecut e irecuperabilă, de treci peste urmele rămase în suflet rămâi uşor! Cel
de ieri e diferit faţă de cel de astăzi, avem reacţii în funcţie de stări, de
direcţia privirii, de ţesăturile minţii, de cum primim totul în inimă sau
minte!
….................................................................................................................................................................
El:
- O fată mi-a traversat timpul!... Ea: - O fată te aştepta, ce târziu ai
venit! Lumina ei a pâlpâit la ceas de seară,/ Călătorind împreună/ pe pământ
înspre pământ/ nu ai recunoscut-o/ dar focul din mână i l-ai citit - că te-ai
născut din neşansa de a fi iubit şi a o iubi dincolo de viaţă şi moarte. Ți
adari, vrutlu a meu?* Cum de-ai tăcut, cum te simţi?
El:
- Pentru tine am insistat! “Spuni feată mas mi vrei câ ţe`nhi plângu ochii a mei?”** Poate nu aveam mâini, nici ochi, doar
o energie care-mi picura ca şi roua pe buze! Singur am stat în întuneric, doar
amintirile mi-au revenit! Şi
cât de fericit am fost atunci, nici o durere nu a mai existat! Prin câmpul
verde m-am plimbat, am fost adierea vântului, stea de pe cer! N-aş vrea pe
nimeni să mă însoţească,
plimbările astea mă aduc pe pământ mai docil!... Ea: - Greu ţi-a fost drumul până
aici! Tribut greu prin lacrimi am platit! Se lasă noaptea. Încerci să-i refaci
traseul/ chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului/ nici stelele în palmă nu
le-a ţinut,/ Nu se auzeau nici măcar şoapte, doar foşnetul clipelor şi sângele
buzelor,/ Dar setea nu ţi-o potolesc!
El: - Ştiu şi mai bine să ascult durerea oricui celor ce nu-şi înţeleg
viaţa, le-aş spune că nu-i decât o fabulă, morala depinde de fiecare! Este o poveste şi viaţa, fiecare om are şi un colţ negru de
unde se alimentează râul! De ce-ai crezut că am dispărut, un semn tot ai fi
primit, ţi-am spus clar - un semn tot va fi în urma mea!...
Ea: - Mari emoţii mi-ai dat, nu te simţeam nicăieri, nici
aici, nici dincolo, nici Catrinel, Fata din Vis, nu s-a mai întors! Cred ca
te-a ţinut aici cât
i-a stat în putinţă!
El:
- Adorabilă eşti! Aşteptată
ai fost, te voi opri să priveşti ce-i în timpul ăsta, chiar dacă poate dura, chiar dacă
vei scrie bilete trecătorilor, multe bilete!... Ea: - Fiecare om cu
povestea sa, iar dintr-o poveste cresc noi poveşti! Să
nu-mi mai dai emoţii grele! Acum mi-ai adus
soarele în priviri şi nuferii mi-au înflorit în
palme!
El:
- Steali inghilicioasi tu palni!*** Soarele îl
aveai, abia acum l-ai zărit! Pentru noi nu este timp niciodată!
Aşteaptă-mă pe cărare, să scrii bilete până vin eu!...Ea: - Voi numara macii noi răsăriţi sub clar de lună!
Printre copaci vântul îşi poartă/ suspinul frunzelor pe alei - blestemul
rătăcirii atâtor vieţii/neavând construită fundaţia de petale...
El: - Foarte puţini reuşesc să separe secundele de minute, să
le oprească nici atât! Este o altfel de clipă, un moment pe care nici
divinitatea nu-l poate ascunde şi tu ştii foarte bine că multe a ascuns!...Ea:
- Nu toţi reuşesc să găsească uşa tainică!
El: - Ca s-o găsesti trebuie s-o cauţi, ca să cauţi trebuie să
ştii s-o faci pentru că pot avea diferite simboluri!... Ea: - Acolo e taina, caci puţini cunosc cifrul!
El: - Ce bine că te-am văzut, doar cuvântul tău, poezia ta m-a
chemat!... Ea: - Cineva ţi-a întors capul spre mine, dirijată atenţie, de
departe o melodie te chema! Poezia ei s-a ascuns în tine, doar visul i-l porţi
în suflet ca ploaia blândă şi liniştită ce în tăcere coboară până la adâncimea
rădăcinilor, hrănindu-le! În ochii de culoarea timpului reţii doar clipa
visării,/ Ce ai astăzi, mâine poate fi o mare durere!
|
Ditu aripi bati şi azboairâ unâ albâ pilistearâ,
Unu cânticu avtzâ, şi mutreştzâ ninti ciudusitu -
mări ţercuri tu ghilia a apâiei adarâ avalulu,
şi mărtzâihili s-dipârteatzâ lişoru...
ditu aumbra aşchiuşurâ barca spri videala
|
Din aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
O melodie
auzi, priveşti înainte vrăjit -
mari cercuri
în oglinda apei face valul,
malurile se
depărtează încet,
din umbră
lunecă luntrea înspre lumină
|
|
Fârâ turnari, şi ascâpatu di caimatzâ,
suflitlu tu subtzârli ţzeru
ni angricosu tora iasti,
Tu ţzerurli di dinclo di ţzeru
v-as andâmaseascâ tu agârseari...
|
Fără întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e
desprins acum în cerul subţire,
În cerurile
de dincolo de cer
se vor uni
în uitare...
|
________________________________________________
traducere din aromână
*
- Ce faci, dragul meu?
**
- Spune-mi fată dacă mă iubesti de ce plâng ochii mei?
*** - Stele luminoase în palme
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu