Bună Ziua
Ieșanule,
Mama
dracului ști ce bazaconii au în cap acele buruieni înveninate fără Hristos și
Dumnezeu, care-s niște catrastofe socio-demențiale, că ăia au cenușă în loc de
creeri ori tărâță pe care le mâncă porcii dacă nu-s amestecate cu diamante ca
să-și spargă dinții și măselele. Ei sunt niște bombe anume să explodeze, deși
nimeni nu le-a cășunat, făcut vre-un rău, deși nu așa vădit sunt
"camelio", ața, nu cămila cum se crede c-ar intra prin urechile
acului, însă ce-i cert au devenit o povoară pentru semenii lor pe mapomondul
evadat înteresat de ei. Oare cine li- s semenii ? Nu-s alții, decât cei cu care
ajunși la oază indiferent de ce culoare or fi politic, însă beu din aceeaș vas,
burduf ori cocoașă, apă tulbure, apa
dromaderilor fără ca să-și scoată corb la corb ochii, cum nici ciumații
noștri coioți nu-s lupii sanitari a pădurii să curețe hoiturile dintre ei, pentru'ca
oamenii cinstiți, oamenii de rând (unii batjocoresc limba încercând să ne
deruteze înțelesul vorbelor, să le denatureze valoarea social-umană de comoară,
de cazanie care o cântă cazanie și odă de laudă, să se poată bucura de bine în
pace și bunăcredință cu bună cuvință, ca să se cunoască sporul, rostul, folosul
și nu ponosul prin ziuă de dimineață cum zicea Eminescu stând la un pahar de
vorbă în bojdeuca din Țicău așteptând să le aducă Irinuca acele
plăcinte-poale-n brâu după care gura pofticos cântă în a “patra limbă romană”.
Unde nu-i omenie nici Alah nu binecuvântă, ca să nu zic ce-i unde nu-i minte,
că explodează bombe și arme kalașnikov latră și-i dezastru, prăpăd,
dezechilibru și omor fără o orânduială, fără o dragoste, fără un folos, o
dragoste care dragoste cere cu pasiune cu stăruință de a face cu răbdare binele
ca bonus de viață paine de toate zilele în culori si arome de Rai al binelui și
bucuriei care-n bunătate și sfințenie își îmulțesc talanții pentru a motiva, dovedi,
că nu fac degeaba umbră pământului cum face câinele inutil umbră blocului. Tu
hrănești s-ar putea alte ideei cu firimiturile pâinii și osicioarele rezultate
de la peștii înmulțiți de Isus pentru a ne hrănii pe calea cu adevăr și viață. Tu
ești ca răsăritul soarelui un om cu bun simț și sentimente grăitor umane, dar
la câți vor trebui o vorbă și va fi suficient ca la Stan-Pățitul fară a mai fi
nevoie de o sută de bâte ca să se scotă din scorbura capului gărgăunii,
bolunzănia, de a face altora rău. Noi ne risipim în pilde, în vorbe de duh, dar
câți vor lua aminte și vor învăța aducând pacea și tihna pe pământ ca pe o mană
cerescă ce-a dat-o Dumnezeu pentru poporul lui Moise în pustie în drum spre
Canan, țara Făgăduinței (oare emigranțilori li s-a promis o asemena țară sau li s-a urât cu binele din țara lor
și au pornit în acest exod al deranjului, a tulburării, stricând armonia
existentă ca ordine mondială? că duh al adevărului, al vieții, zău nu sunt, chiar
dacă creștinii noștri le ies în cale omenește cu pâine, pace și sare și cu-n
bine ospitalier posibil, ca bănuții văduvei în cutia milei, dar ei vor înțelege
efortul social-uman al semenilor lor, vor înțelege oare acest fapt ca să nu ne
tragă-n piept?
(Eu mă
îndoiesc ca să cuget și cugetând să exist, vorba lui Decartes), dar
dumneavoastră ce înțelegeți din acest fenomen talmeș-balmeș, o problemă majoară
a omenirii? Doamne ajută! Servus, dragule și numai bine cu mult soare și cu
multă caldură la casa omului! Emigranții au casa cucului și odihna vântului
dacă-s a drumului cu pustiul sufletului lor. Nu m-aș dori în penele lor. Cu
ce-s mai buni unii dintre ai nostril care-s la străini slugă la dârloagă, Bal, Pal
și Hal poniți la bal (la acel vițel de aur făcut pentru'ca să aibă la ce se
închina până vine Moise cu tablele de legi de pe muntele Sinai, Tabor).
Cu drag și
prețuire,
Pavel
Rătundeanu-Ferghete
RUSKO_KAMAOATKA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu