Ca floarea de cireş în lună plină
Lumina s-a născut, în
templul liniştii,
din pântecul Mamei
Divine...
Viaţa înseamnă destin
în acea bulă de aer numită
clipă,
- mereu mai cerem un timp
-
iar cei din jur
peisajele, decorul,
fragmente, amintiri,
reverii,
crochiuri de nostalgii,
uitări,
scântei de lavă vulcanică
ce ies din matriţa
peliculei
derulate pe un fundal alb,
în labirintul vieţii.
Un contrast de lumini şi
umbre
prin care-şi vor căuta
sensurile,
întâmplări stârnite de
adierea sorţii,
în realitatea unui
"nimic nu este
întâmplător"!
Iartă şi mergi mai
departe,
nu te opri, evoluţia asta
înseamnă,
mergi înainte,
un nou cerc de lumină te-aşteaptă!
Spiritul poate să accepte
provocările
sau, doar, să se opună lor,
asemeni bujorilor roşii şi
galbeni,
ce ies în evidenţă, în
briza vântului,
din aceeaşi tulpină,
rubine
din picăturile inimilor
însângerate
ale celor care-au trecut
pe-acolo.
Un conflict intern
prin care soarele învinge în
culoarea lor.
Un om şi o femeie dorită de
om...
O şoaptă-i iubirea lor,
ca floarea de cireş în lună
plină,
o şoaptă din irizările
începutului
în sufletele ce se caută,
frânturi prin care totul se
contopeşte!
Un diamant ce vine din
moarte
şi merge în lumină,
o noua vedere
din cântul sufletului
nostru,
o cheie prin care
primim toate darurile lăuntrice.
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu