ELEGIA XIV pe firul gândului călător
Pe
moneda bătută atunci
a
fost trecut eronat anul,
O
melodie de departe te cheamă,
poezia
ei s-a ascuns în tine,
doar
visul i-l porţi în suflet...
O
fată ţi-a traversat timpul -
reamintirea
unui alt timp sau doar
o
trecere temporară printr-un nou timp,
Acesta-i
misterul şi cheia timpului ei!
El: - Bună seara, draga mea, ce faci?... Ea: - Ce faci
lumina mea? Te-am aşteptam, mă gândeam la absenţa ta atâta timp nemotivată!
Eram cu tine în lumina caldă a inimii noastre!
El: - Mi-ai cam lipsit, de nu aş fi putut reveni aici plecam
cu multe regrete! Avem nevoie doar de clipe să ne descătuşăm! O picătură de
viaţă~ Nâ chicutâ di banâ!... Ea: - De la lacrimi de bucurie, la lacrimi
de emoţie, de durere, căci picăturile sunt esenţe tari! Pe urmele paşilor
noştri am pornit în fundaţia de flori, iar vântul care ne poartă iubirea o
răsfiră printre petalele macilor!
El: - Cu buzele arse de dor şi iubire aşteptam apa miraculoasă
-apa licuvita- să mă trezească la fata care a îndrăznit să-mi traverseze
timpul, să vin la tine!… Ea: - Pentru că undeva-cândva am fost şi suntem
în aceeaşi undă, continuând iubirea, trăirile ei, acolo în fundaţia macilor! Am
simţit nevoia să-ţi stau aproape, lipită de sufletul tău, atâta timp, atât de
intens, în dureri şi emoţii!
El: - Mult timp am stat cu ochii închişi, este cumplit să
simţi că eşti şi că nu poţi să fii!... Ea: - Printre lacrimi ţi-am şoptit
multe, am simţit cum ochii ţi-erau închisi!
El: - Draga mea, dacă sufletul nu se simte bine cu tine caută
să plece. Să nu mai plângi! Ştii ce greu devine nimicul rămas fără el? Atât de
greu încât genele sunt porţi din fier forjat, iar când se reaşează în câmpul
nostru vin zorii de zi!... Ea: - Doar el, sufletul, decide plecarea!
El: - Sufletul are sita cea mai corectă, nu te întreabă, va
pastra doar pe cei cu mare simţire! Restul au luat deja drumul spre fluviu!...
Ea: - Sufletele se regăsesc, daca ai uitat cândva, undeva, îţi vei reaminti!
El: - Înainte de toate se zice că este cuvântul. Orice cuvânt
ajuns la noi face înconjurul lumii şi se opreşte exact acolo unde trebuie, căci
are un mesaj. Din pacate, nu toţi citim mesajul, nu puţini sunt cei ce vor
spune "n-am înţeles nimic de la viaţa asta!". Posibil să fi fost un
mesaj, posibil încă să mai fie vreme să îl desfacă!... Ea: - Sau chiar mai
multe! Inima mea pe tine te cheamă, îi asculţi cântecul?
El: - Un dulce preludiu la simţirea din adânc este cântecul
inimii tale şi asta nu vine oricând, dar când vine, vine şi te surprinde!...
Ea: - Te-am simţit între cer şi pămant!
El: - Exact acolo, pe pământ incapabil şi în cer nu aveam
voie! Din simultan se naşte viaţa, aşa se ajunge în rai, traversând iadul sau
timpul lui!... Ea: - Scânteia creatoare din universul creaţiei! Firul de
trestie se clatină în vânt şi, chiar dacă tremură în vijelia furtunii, firul
acela firav nu se rupe!
El: - Generează aşa zisele unde!... Ea: - Uite, vezi ce e
viaţa ~ un crâmpei de clipe!
El: - După care putem alerga sperând că există, într-adevar!...
Ea: - Ca apoi, privind în urmă, să zâmbim, păstrând doar lumina lor, frumuseţea
şi căldura emoţiei, iubirea!
El: - Cine te lasă să-l
iubeşti nu ştie ce-i iubirea!... Ea: - Ce este iubirea, dragul meu?
El: - Am mai zis, dar emoţia acestui nou timp mă îndeamnă la o altă definiţie!... Ea: - Azi eşti altul, cu noi stari, percepţii, simţiri, emoţii!
El: - Am mai zis, dar emoţia acestui nou timp mă îndeamnă la o altă definiţie!... Ea: - Azi eşti altul, cu noi stari, percepţii, simţiri, emoţii!
El: - Iubirea este o energie dulce, o mângâiere nesfârşită, o
adiere de vânt, o simţire subtilă, o cutie pe care nu o poţi deschide oricând!
Simt acel ceva pe care nu-l pot cuprinde în cuvinte! Aici găseşti emoţia şi
vibraţia mea de astăzi!... Ea: - Ştiu ca iubirea e dincolo de viaţă şi
moarte! E lumină şi izvor, e tot ce avem noi mai bun, mai profund, frumuseţe şi
bucurie! Te-am privit şi am simţit asta, acel ceva netransmis de o imagine, ci
dincolo de ea, de reuşeşti să pătrunzi!
El: - Nu am nevoie de cuvinte, asta simt. Nemaiavând nevoie de
cuvinte, trecem clar în altă sferă, iar când treci de o vamă aştepţi să vezi un
alt teritoriu!... Ea: - Apare dorinţa!
El: - De regulă, unii doar aleargă şi nu au niciun statut, dar
oare sunt învingători?... Ea: -
Unii sunt atraşi în capcanele iluziei materiei şi a orgoliilor puerile! De tine
depind multe în viaţă!
El: - Într-un final, mereu depindem de cineva sau cineva depinde de noi!... Ea: - E plăcut să ştii câte depind de noi!
El: - Într-un final, mereu depindem de cineva sau cineva depinde de noi!... Ea: - E plăcut să ştii câte depind de noi!
El: - Nu-mi pun obiective pentru că le ating!... Ea: - Un
lanţ al vieţii, fiecare picătură contează!
El: - Din picături s-a format viaţa, misterul picăturilor lucrează în timp!... Ea: - Apa vie ~ esenţa vieţii!
El: - Din picături s-a format viaţa, misterul picăturilor lucrează în timp!... Ea: - Apa vie ~ esenţa vieţii!
El: - Esenţa vieţii? Nu a reusit nimeni să îi dea o definiţie,
esenţial este să nu distrugem creaţia divină!... Ea: - E însăşi viaţa,
trăirea ei, dragul meu!
El: - Dacă ea rămâne, va fi şi viaţa cu esenţele ei. În toate
există o sevă, fiecare sevă îşi are tainele ei! Din două seminţe relativ
identice vor creşte două vieţi, cu siguranţă, diferite!... Ea: - De la
fiecare avem de învăţat!
El: - Merită să le aprofundezi!... Ea: - Toate picăturile
se preschimbă în perle rotunde, toata dragostea este în inimă, caci printre
picăturile ploii am venit!
El: - Perlele îşi au strălucirea lor! Inima este un organ, dar
toate sunt în creier, acolo circuitele sunt cele care luminează cărările!...
Ea: - Tot ce-a trecut este păstrat în vis! Creierul este tot un organ, organe
într-un corp însufleţit, dar dincolo de asta este flacăra care-l însufleţeste!
El: - O masă pe care sufletul poate spune ca şi versul tău
“Uşor ţi-e numele...ca adierea mării”, sufletul ne face să fim uşori, altfel
doar o masă inertă!... Ea: - Plutim şi nu ştim cum plutim, simţim şi nu
ştim cum simţim!
El: - Atât ne este dat, iar noi, căutătorii, căutăm! Nu regret
când pierd, ştiu că am dat ceva din mine şi mă simt mai bogat!... Ea: -
Emoţiile nu te satură, ele sunt de le producem, de reuşim să le simţim! Fără
emoţii nu mai suntem oameni, avem nevoie ca şi apa, soarele, aerul, lumina!
El: - Dureros să ajungi să fii un om fără emoţii!... Ea:
- Unii nu simt durerea sau gama emoţiilor, e viaţa lor, şi totusi, macii vor
continua să înflorească sub razele lunii!
El: - În combinaţie cu viaţa altora! De la cer la pământ nu-i
decât o palmă de multe iluzii!... Ea: - Nu ai ce să le zici, pot să se
simtă bine alergand fără să simtă nimic o viaţă! E opţiunea lor! Simte viaţa şi
picăturile ei clipă de clipă!
El: - Oamenii se simt bine dărâmând cu arma durerii! Unii
aleargă chiar de nu au destinaţii!... Ea: - Natura ne învaţă, multe sunt
ordonate!
El: - Se scutură şi natura uneori de ce lasă omul şi pleacă.
Trebuie să ştii să te opreşti când nu mai suflă vântul şi să priveşti natura,
abia de acolo încep scările, unii rămân acolo să-şi spele faţa!... Ea: -
Şi când suflă vântul este mult de privit, dezlănţuirea naturii te
uimeşte!
El: - Oare doar cei puri pot avea un răsărit de soare al lor?...
Ea: - Pentru toţi răsare şi apune soarele, cei puri reuşesc şi să-l înţeleagă.
Doar Helios surâde... ştie el ce ştie!
El: - Puritatea ne ridică privirea spre înalt, mulţi vor să-l
ajungă dar cu picioarele până la genunchi, în noroi, este foarte greu!...
Ea: - Helios are răbdare, va răsări în fiecare zi căci omul se poate schimba!
El: - Maturitatea este acea stare în care dacă ţi se întinde o
palmă o apreciezi doar după căldura ei şi nicidecum după liniile din palma ei!...
Ea: - Omul şi limitele pe care şi le presară în viaţă!
El: - Singur este omul ce nu-şi pune sufletul în palmă de teamă să nu-l răcească!... Ea: - Sufletul nu se răceşte chiar de-l depui pe o petală!
El: - Singur este omul ce nu-şi pune sufletul în palmă de teamă să nu-l răcească!... Ea: - Sufletul nu se răceşte chiar de-l depui pe o petală!
El : - Între totul şi nimic rătăcim noi! … Ea: - Între
cer şi pământ suntem noi ~ eu, tu şi universul creat! Poţi privi în oglindă
cerul şi pământul, aici-acolo, oare nu suntem tot noi?
El: - Suntem doar contemporani unui timp, care trece oricum. O
clipă-i perioada noastră de a fi contemporani cu alţii!... Ea: - O clipă
este şi viaţa aici!
El: - Unii nu s-au întâlnit nici cu clipa, iar clipele deja sunt
ceva foarte departe!.. Ea: - Da, unii doar tânjesc sau visează la ea!
El: - Frumuseţea o găseşti unde vrei dacă ştii să o priveşti
şi să ţi-o adaptezi, iar prietenia perfectă este atinsă doar dacă ne este
dirijată de intensitatea luminii!… Ea: - De iubirea din noi, totul ţine de
lumină!
El: - Oamenii ajung să se atingă! Nu poate fi o prietenie
perfectă decât între doi oameni ce se resping din diverse motive, abia atunci
atracţia este insuportabilă!...Ea: - Oamenii se întâlnesc pentru fracţiuni
de clipe, totul este să trăiască intens clipa!
El: - Nu-ţi pierde emoţia pentru niciun alt punct luminos
chiar de-ţi este foarte aproape, draga mea!...Ea:- N-o pierd, dragul meu,
mereu este la purtător!
El: - Lângă noi sunt simple formule de viaţă!... Ea: -
Atunci unde trăim noi?
El: - Puţin mai departe de noi, de ei, ele!... Ea: -
Poate că suntem între pământ şi cer, iar miresmele lor ni se impregnează. A
dori - dorinţa - nu e doar limitarea în lumea fizică!
El: - Toţi mirosim a pământ! Lumea toată este, de fapt, un
semicerc! Toţi trăiesc doar langă ei, nu mai departe, iată felia lipsă, cine
încearcă să trăiască mai departe de el este catalogat drept o hiperbolă!...Ea:
- Poţi scrie în sufletul oamenilor, poţi citi în sufletul lor!
El: - Omul este doar o dorinţă! Nu se poate ascunde nimeni de
mine!... Ea: - Putem să-i "citim" pe oameni doar de încercăm
să-i înţelegem, măcar în parte! Oare crezi că tu poţi să te ascunzi?
El: - Eu nu am ascunzătoare!... Ea: - Am remarcat puterile tale si efectul lor, ştii exact unde şi cât să-ţi dozezi emoţia pentru a simţi ceva, ţi-am auzit chemarea, şoapta sufletului, dragul meu!
El: - Eu nu am ascunzătoare!... Ea: - Am remarcat puterile tale si efectul lor, ştii exact unde şi cât să-ţi dozezi emoţia pentru a simţi ceva, ţi-am auzit chemarea, şoapta sufletului, dragul meu!
El: - Un om senzitiv trebuie să-şi găsească corespondentul,
iar orice nevoie se satisface! Nu stoca emoţia, eliberează-te, draga mea!...
Ea: - Citeşte elegiile, acolo îi vei afla pe Ea, pe El, îi vei recunoaşte, le
vei ştii sufletul!
El: - Omul nu ştie să fie încercat, să vadă dacă este posibil
să se bucure de anumite dorinţe, mulţi trăiesc duşi de val doar!... Ea: -
Îi aduci în nişte puncte!
El: - Asta trebuie, asta nu trebuie... se coc doar din
bunătatea soarelui, dar tot necopţi şi acri sfârşesc!... Ea: - Şi,
inevitabil, reacţionează! Doar în măsura în care ai depăşit nişte bariere ai
putut fi Tu în acele secvenţe de timp!
El: - Oamenilor nu le este dor de o inteligenţă a simţirilor!
Comunicarea are scopuri precise, este ca un vas în derivă şi care caută un
punct să se liniştească, să scape de valuri, aceste valuri îmbracând diverse
situaţii; vasul în sine fiind eu, tu, el, dar găsindu-şi punctul de limpezire,
cu siguranţă, s-ar arunca iar în valuri!... Ea: - Căutăm să ne limpezim
furtunile interioare, pe unda gândului atragem şi creem totul!
El: - Până unde merge această comunicare, acest dialog dificil
va purta un nume?… Ea: - Avem nişte nevoi, dorinţe, în funcţie de
intensitatea lor creem cadrul proprice!
El: - Prin unda gândului omul sau omenirea va fi distrusă!...
Ea: - Nu se va putea distrugerea, forţe benefice care pun umărul pentru
echilibrarea balanţei! O interacţiune energetică, dincolo de cuvinte! Oare mi
se stinge steaua, oare m-a căutat, m-a găsit?!
El: - Nu trebuie s-o cauţi, draga mea! Oricum toţi avem câte o
stea, de nu reuşesti s-o atingi sus, se stinge ea şi te caută pe jos! Ce este
omul când îşi pierde raţiunea, când acţionează fără să judece?...Ea: -
Când egoul este în prim-plan lăsând inima în spate, ea tace cuminte în faţa
capcanelor minţii ce stăpânesc omul prin ţesătura ei! Oare, ce-i fericirea,
dragul meu?
El: - Fericirea înseamnă atât de puţin! Fericirea este simplă,
la îndemâna oricui şi, totuşi, nicăieri! O pot atinge, aş vrea să dureze, e-o
regăsire, un vis!...Ea: - Un vis, un vis frumos! Viaţa este un fir atât de
firav, iar fericirea depinde de foarte puţin! O buclă în timp, se pare, căci
azi este un alt timp şi fiecare timp îşi are timpii săi!
El: - Viaţa ca şi clipa este un ideal, o clipă cât o viaţă
este un superlativ!... Ea: - Momentul “acum” este cel mai important! Oare
o fericire nesfârşită şi o bucurie continuă se poate menţine?
El: - Nu cred că putem spune noi asta! Ca să dai stări de
compoziţie trebuie să-ţi adapi sufletul de la streaşina casei cu picături de
rouă!… Ea: - O împlinire permanentă, nu o plăcere de scurtă durată! Roua e
apa vie culeasă sub lumina lunii! Ca să ajungi la acel echilibru trebuie să
treci prin multe ca să revii la acel pur si simplu, la profunzime!
El: - Mare lucru este să ai timp să priveşti o femeie, multe
vieţi îţi trebuie s-o înţelegi! Nu oricine iubeşte sunetul harpei!... Ea:
- Fericirea caldă ne dăruie viaţa, doar atunci nu trăim pe acelaşi pământ cu
ceilalţi muritori!
El: - Hai la soare!... Ea: - La un capăt eşti tu, la
celălalt eu, luminoşi, în timpul ăsta gol şi orb, împreună, nemuritori parcă,
strălucind şi nicicând despărţiţi, în timp ce întunericul, mereu întunericul,
stă în ungherele morţii, iar noi lucirea irizantă din razele curcubeului.
Desculţă bucuria vrea să păşească pe durerea intensă. Închide ochii, te ating
în lumina care ne inundă! Dă-mi mâna! E vis sau adevăr? ...
Lumina
ei a pâlpâit la ceas de seară,
Călătorind împreună
pe pământ înspre pământ
nu ai recunoscut-o
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte...
Călătorind împreună
pe pământ înspre pământ
nu ai recunoscut-o
dar focul din mână i l-ai citit –
că te-ai născut din neşansa
de a fi iubit şi a o iubi
dincolo de viaţă şi moarte...
Se
lasă noaptea. Încerci să-i refaci traseul
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
Nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor,
Dar setea nu ţi-o potolesc!
chiar dacă nu şi-a atins cerul sufletului,
nici stelele în palmă nu le-a ţinut,
Nu se auzeau nici măcar şoapte,
doar foşnetul clipelor şi sângele buzelor,
Dar setea nu ţi-o potolesc!
Printre
copaci vântul îşi poartă
suspinul frunzelor pe alei – blestemul rătăcirii atâtor vieţi
neavând construită fundaţia de petale.
suspinul frunzelor pe alei – blestemul rătăcirii atâtor vieţi
neavând construită fundaţia de petale.
În
ochii de culoarea timpului
reţii doar clipa visării,
Ce ai astăzi
mâine poate fi o mare durere!
reţii doar clipa visării,
Ce ai astăzi
mâine poate fi o mare durere!
Din
aripi bate şi zboară o porumbiţă albă,
O melodie auzi, priveşti înainte vrăjit –
mari cercuri în oglinda apei face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.
O melodie auzi, priveşti înainte vrăjit –
mari cercuri în oglinda apei face valul,
malurile se depărtează încet,
din umbră lunecă luntrea înspre lumină.
Fără
întoarcere, uşurat de poveri,
sufletul e desprins acum în cerul subţire,
În cerurile de dincolo de cer
se vor uni în uitare...
sufletul e desprins acum în cerul subţire,
În cerurile de dincolo de cer
se vor uni în uitare...
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu