ELEGIA XI pe firul gândului călător
Undeva, în timp, ascult Vangelis,
efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată -
monada oglindită în creatoarea diadă.
Esenţa de caprifoi prin culorile toamnei
şi-a mistuit sufletul sleit de putere
prin căutări de la izvoare sau începuturi.
În inima lor şi-au scris poemul bucuriei, ekphrasis -
miniatură în mantia unui înger
coborât pe urmele paşilor lor
din constelaţia cosiţei dedicată zeiţelor.
efigia zâmbetului tău rămas în palma mea,
o frunză memoriei furată -
monada oglindită în creatoarea diadă.
Esenţa de caprifoi prin culorile toamnei
şi-a mistuit sufletul sleit de putere
prin căutări de la izvoare sau începuturi.
În inima lor şi-au scris poemul bucuriei, ekphrasis -
miniatură în mantia unui înger
coborât pe urmele paşilor lor
din constelaţia cosiţei dedicată zeiţelor.
Şoaptele vântului, mesagerul primăverilor pierdute,
adie poemul singurei lor respiraţii în lumina uitată
- nălucirea unui tainic sărut în oglinzile cerului -,
ţesând cuvinte, poeme de stele din raze şi roua petalei.
adie poemul singurei lor respiraţii în lumina uitată
- nălucirea unui tainic sărut în oglinzile cerului -,
ţesând cuvinte, poeme de stele din raze şi roua petalei.
El: - Bună
seara, draga mea! Îmi aşez sufletul lângă tine, cu caldură te-aştept la
poalele sufletului meu!…Ea: - Un
munte înalt are sufletul tău, demult sufletele ni s-au contopit! Ce faci, dragul
meu?
El:
- Foarte simplu, sunt în
prezent! Am suficientă
energie să fiu fericit! Emoţiile se gestionează, o artă
e asta! Au câteva criterii să fie bine gestionate, doar aşa
energia nu se risipeşte deodată;
poate, total greşit, doar atunci, sufletul se va
desprinde de trup uşurat!... Ea: - Toţi avem această energie, de noi depinde cum şi unde o dirijăm spre a simţi şi fi fericiţi. Energia
surplus va pleca spre un minus!
El: - În
decursul vieţii nu
evenimentele ne doboară, ci ideile pe care
ni le formăm în
urma derulării lor, nivelul ăsta uneori ucide, ţine de câmpul fiecăruia, depinde ce cultivă acolo!...
Ea: - Te determină să avansezi! Omul se complică, în multe direcţii se-mprăştie, culegem ce semănăm, plecând cu bagajul format!
El:
- Mă gândeam la căldura
ce degajă orice atingere! Am
rămas la vatra
focului, nu m-am dus până la soare!...
Ea: - Inerentă căldură,
focul nu e numai în exterior!
El:
- Lângă
o femeie deşteaptă
nu ai voie să adormi, ci să
fii optim ca timp în
timpul ei! Dacă
conexiunea este greşită şi făcută
că aşa trebuie, timpul va trece nu tocmai în timpul meu dorit! Un om ce simte şi este capabil să transmită
asta va avea întotdeauna un timp
mai mult sau mai diferit de timpul unui om ce primeşte doar!...
Ea: - În inima din inima ta mă vei gasi!
El
: - Am plecat puţin
mai departe de vatra focului şi am remarcat ceva,
te poţi arde şi fără foc, poţi
simţi căldura chiar dacă în
sobă nu mai este jar!... Ea: - Un vas plin care-şi aşteaptă golirea!
El:
- Să umpleţi vasele să
avem de unde bea! Dacă
Ea îmi ştie structura mea, eu ce vină am?... Ea:
- Doar pentru cei însetaţi! Ridică vălurile să te
privesc!
El:
- În toate se caută câte ceva! Pentru acea
analiză a situaţiei date aspirăm
toţi, aşa se face diferenţa!... Ea: -
Da, când e cu privirea dincolo! O secundă fugitivă încât trebuie să derulezi momentul! Clipa luminii contează, e tot ce contează!
El:
- Cei mai mulţi văd
foarte jos!... Ea: - Şi clipa noastră a
existat, chiar dacă nu-ţi mai amintesti! Prin noi îngerii vorbesc, râd, glumesc, plâng, iubesc! Ca şi cum ar fi şi aici, şi puţin mai sus, pe alt prag,
cu tine acolo, în fundaţia noastră! Simţi suflul, de acolo, coborât aici!
El:
- Toate lucrurile devin mari orientate în Sus, de Lumină e vorba! Ce mult contează asta!...
Ea: - Te transfigurează, de
aici schimbarea chipului, metamorfoza eurilor! Cuvintele vin înşirate după ce gândurile au dansat între sufletele noastre!
El:
- Îmi amintesc frânturi din lucruri ce
acum îmi par clipe, dacă le-am atins pot să mor!... Ea:
- E greu să reţii întregul film, doar universul îl păstrează, îl vom
regăsi intact acolo!
El:
- Draga mea, la tine există
şansa să
se descopere noi culori!... Ea: - O
legendă a petalelor! Roua a trecut
peste cer, o amintire pluteşte în umeda umbră, mâinile vântului ne mângâie chipul! O lună pe cer, o lună pe apă, o lună-n
priviri! Luna de pe cer dansează, luna
din apă pluteşte, luna din priviri e diferită de luna cerului, rotundă oglindă!
El:
- Voi păşi să văd
ce-i dincolo de poartă,
nu doar de soba din camera alăturată, voi ieşi din casă!...Ea: - În noaptea asta ai ajuns într-un târziu în câmpul nostru!
El:
- Cred că este o problemă, Catrinel e obosită, nedormită.
Dintr-un motiv anume îi
place să mă privească,
dorm şi ea mă
priveşte!... Ea: -
Frumos, se încarcă cu tine! Când tu dormi te priveşte, şoptindu-ţi doar ea ştie ce! Ne găsim o oglindă, o
undă pentru a interacţiona aşa cum simţim fiecare, aşa cum suntem! Ce face
acolo, acum ?
El:
- Să mă uit, desenează
în creion ceva, dacă va vrea îmi
va arata, nu intru în
intimitatea ei! Va trebui să
găsesc starea când ea nu mai trăieşte desenul şi-mi poate dedica o clipă!... Ea: -
Cred ca îţi desenează un vis!
El:
- Desenează o apă, ciudat cursul ei şi fluviul ce-o aşteaptă,
multe ape sunt în
drum! Deja mă văd, până
la genunchi, pipăind
nisipul şi pietrele spălate.
Ce reprezintă, oare?... Ea: - Aşa sunt apele curgatoare,
urcă, coboară, line, repezi, reci, calde!
El:
- Să nu mişcăm
lespezile, ascund şi au o memorie a
durerii! Poveşti nemuritoare, ameţitoare ca şi traseul spre lumină al unui labirint! Am convingerea că nu pot trece de-acel prag, fiind un loc unde lumina
nu poate fi filtrată
printre gene. În afara dorinţei sufletului de a evolua aspirând la noi labirinturi, cum este mai bine, privitorul să intre în
meditaţie, păstrând zbuciumul şi, implicit, intimitatea labirintului sau să
dea piatra la o parte şi s-o aşeze la loc? Cred că ar strica totul şi cupola labirintului n-o va atinge niciodată cu mâna!...Ea: - Grea sarcina-şi asumă cel
ce urneşte orice lespede!
El:
- Spinii dezvoltă
noi simţuri, întâlnirea cu un spin e-o emoţie nedefinită!
Uneori sunt lucruri ce stau mereu în
aşteptarea vindecării, uneori este mai bine să nu ştim unele lucruri!... Ea: - Tăcerea
este apropierea de Dumnezeu!
El:
- Întâmpini omul cu
lucruri ce nu se pun pe cântar, draga mea! Mă gândesc la interiorul
tău, complicat de
sensibil! În unele zile eşti porumbel, în altele statuie!... Ea: - Nimeni nu este perfect, nici nu ne dorim
asta, ci doar să fim oameni! Toţi suntem trandafiri, cu flori şi cu spini!
El:
- Ai un dar fenomenal de a culege omul! Când mă
simt cu centrul de greutate în
preajma cuiva, acel om trebuie să
rămână
lângă
mine!... Ea: - Avem de parcurs
mult până la a
deveni îngeri, de multe ori intrăm în
capcanele presărate în cale!
El:
- Posibil întâlnirea cu mine să te facă
să-ţi arunci câteva rânduri de haine de pe sufletul tău, să
danseze în ploaie mai lejer!
Eşti total diferită, ca un condiment nou!... Ea: - Posibil, altfel cum aş ajunge în
profunzimea cunoaşterii şi recunoaşterii?! Un suflet diafan care să zboare cât mai departe!
El:
- Eşti un om de valoare, cam centrezi omul să stea lângă tine!...
Ea: - Ne separă
timpul şi spaţiul pentru a reuşi să ne-ntâlnim dincolo de gânduri. Prin inimă şi suflet am deschis o poartă, poarta ce duce spre Templul Soarelui!
El:
- Ascult păsările, dintre toate doar vrabia bea apă şi se uită la Dumnezeu în
semn de mulţumire!...Ea:
- Spre Templul Luminii păşim,
spre templul cunoşterii noastre! Dacă întind mâna te regăsesc în inimă, dacă păşesc acolo vom porni spre lumea noastră! Acum du-mă spre
răsăritul
soarelui lăuntric, dragul meu! Sărbătoarea
e acolo unde se întâlnesc gândul cu emoţia şi acţiunea!
El:
- Dacă-i soare, inevitabil
este şi umbră,
hai la soare!... Ea: - Pe cerul
nostru vedem uneori şi Soarele şi Luna, hai pe razele
soarelui, tu, un fcioru ca un pilisteru albu*! Ea a trimis nişte gânduri, de tine depind unde
le primesti, în inimă vor fi lumină, în minte vor lucra diferit!
El:
- Am putere să
te strâng în braţe! Este foarte
important timpul prezent, liantul mâine
îl vom vedea! Nicio
clipă nu va semăna cu alta!...
Ea: - Mâine e un alt timp prezent!
Orice speranţă îşi are o desluşire, orice credinţă un suspin, orice revărsare o clipă de
repaos, orice tăcere un îndelungat ecou!
El:
- În lumea asta poţi visa cum timpii tăi nu au timp, cum alergi după clipe ce se-ascund, cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic, cum te poţi juca cu umbrele şi niciuna să
nu plângă, cum te poţi bucura de tine uitându-te şi de jos, şi de sus!...
Ea: - O constantă există în infinitatea de lumi paralele, în spaţii şi timpuri
oscilatorii ~ iubirea!
El:
- Orice cuvânt
ajuns la noi face înconjurul
lumii, cu un mesaj se opreşte exact acolo unde
trebuie! Din păcate
nu toţi citim mesajul!... Ea: - Orice evadare dintr-un spaţiu şi timp în altul paralel se
face mereu însoţit de iubire!
El:
- E noaptea de sânziene,
vino aici!... Ea: - Sărbătoarea
sânzienelor, simbol şi vibraţie, alinare e ziua, magie e noaptea! Magică noapte, un cântec prelung cheamă soarele la-ntâlnirea
cu luna, unirea lor face parte din taina vieţii!
El:
- Închide ochii şi lasă-te pe umărul
meu!... Ea: - Închid ochii, ascult cântecul în braţele tale şi inima-ţi bate puternic, vreari
ascumtă*! Caută răspunsul
în interior, întotdeauna
acolo îl vei primi!
El:
- Trăieşte povestea şi dormi, tot ce ne
este interzis ne face creatori!...
Ea: - Iubirea e cea mai pură simţire, lumina prin care trăim, suferim, plângem, râdem, zâmbim, simţim! Adânc simţim!
El:
- Ştii cum eşti tu, draga mea? Cu
mult peste puterea mea de percepţie, asemeni florii
de hoya ce înfloreşte, în
noapte, lacrimi dulci!... Ea: - O
continuă uimire! Cum este lacrima
hoyei?
El:
- Nedefinit de frumoasă,
dulce şi după
miezul nopţii lasă
un parfum, asemeni crinilor! Adoră
soarele!... Ea: - Suav şi delicat parfum, subtile înflorescenţe!
El:
- Povestea ei de mare supleţe începe după
miezul nopţii, în
zori abia se vede! Multe lacrimi, foarte multe, sute de lacrimi! Lacrimă de hoya eşti!... Ea: - Aşa simţi?
El:
- Da, eşţă
a mea**! O floare sfântă, sensibilă,
ce nu-nfloreşte la toţi; pe pervazul de
marmură lacrimile m-aşteaptă!
O lacrimă cât un bob de rouă eşti!... Ea: -
Ai grijă de floarea din inima ta!
Roua florilor îşi picură dorul
necunoscut în sunetul ţiterei ciupite de adierea zefirului!
El:
- Omul îmbină toate iubirile, este un tot! Toate poemele îşi caută un vis, un timp dintr-un timp, un timp neatins!... Ea: - În palmă păstrez nufărul şi petalele lui, efigie cândva dăruită! Să păstrăm
lumina iubirii, flacăra şi taina ei!
El:
- Să te gândeşti la mine, dacă nu voi putea veni vei primi un mesaj din alt univers!... Ea: - Sunt în
inima ta, de ce îmi spui asta, ce se întâmplă? Mărgăritare, boabe de rouă îmi
picură şuvoi acum!
El:
- Flori albastre vor creşte
din lacrimile tale!... Ea: - Pe-o rază-n zori
tristeţea ţi-o agaţă!
El:
- Ai schimbat tu cursul, dar apa tot acolo ajunge, amândoi deodată
distrugem barajele! M-am cam îndrăgostit de tine, iată secunda de sinceritate! Cred că am atins locul acela ce lipseşte din cercul tău! Fugi, aici nu-i vremea destulă, este târziu,
foarte târziu! Târziu peste tot!...
Ea: - Să revii să-ţi atingi steaua! Să-mi dai un semn, orice semn!
El:
- Da, în câmpul petalelor! Va trebui să plec, draga mea!... Ea: - Cred în
tine, în puterea ta!
El:
- Mă voi uita într-un punct, vreau să găsesc
întoarcerea, felia ta
lipsă!... Ea: - Să te uiţi spre Catrinel, “întoarce-te!”
te va chema ea din lumea de dincolo! Să nu rătăceşti pe acolo, nu e încă timpul! Nu uita iubirea, e tot ce contează în
balada noastră! Ce simţi, acum, tu?
El: - Că îmi lipseşti mereu! Dacă m-ai activat voi trimite stimuli, voi avea reacţii, vei avea reacţii!... Ea: - Suntem vii, suntem noi, dar dincolo de asta suntem Tu şi Eu, acelaşi Eu, aceeaşi vibraţie!
Lăuntric ţi-am auzit chemarea, ai şoptit această chemare: ”Vino!”, treptat lotusul ni s-a
activat, deschizându-se! M-ai răsfirat printre petale, suflând uşor adierile gândurilor, emoţiile tale!
El:
- Căutarea ne dă starea de oboseală şi plăcerea de a fi, de a exista! Oare cum ai fi fost un întreg, căci după tot nu mai urmează nimic?!... Ea: - După tot urmează noi căutari, trecerea
în noi spaţii!
El:
- În toate există
o căutare, o chemare!
Tot ce este puternic vibrant şi-apoi nu mai este
aduce un pustiu de nu-l mai umple nimeni! Nu evenimentele ne afectează, ci doar ideile ce ne rămân
sunt greu de suportat!... Ea: - De
aici căutarile pentru împlinire! Pe aceeaşi undă, fără bariere pornim în căutarea noastră,
dincolo de timp şi loc!
El:
- Pe felie suntem!... Ea: -
Privirea nu poate minţi.
Dincolo de iluzii a existat cea mai sublimă
energie, de aici uimirea!
El:
- În spatele la tot stă un timp pierdut, acel timp ne dă toate sentimentele de dragoste şi ură,
de împlinire sau
sacrificiu! Ce ne este interzis ne satisface!... Ea: - Doar atunci reuşim să aflăm cine
suntem cu adevărat, dezgoliţi de măştile şi parfumul lor iluzoriu, mici foi protectoare pe care
ne-am obişnuit să le
ataşăm.
Credem că fac parte din fiinţa noastră, dar
sunt simple frunze care vor cădea,
devoalând măreţia
copacului nostru!
El: - În drumul meu acolo, la margine de viaţă, am văzut o biserică luminată, cu flăcări şi pe dinafară. Cineva mi-a spus” Vezi, asta-i biserica ta?! Atâta lumină ai adus aici!”... Ea: - Simbolic, profund mesaj! Dincolo de substrat rămân, în lumină,
privirile noastre! Pe pânza
tabloului reuşim să redăm
imaginea din noi! Privitorul nu are timp să
privească totul, uneori chiar se
pierde! Ephraksis -
miniatură în mantia unui înger!
În duble spaţii timpul s-a-nchis în sine,
o tânară fată trece prin lacrima gândului,
cineva invizibil mângâie
o tânară fată trece prin lacrima gândului,
cineva invizibil mângâie
păpădiile din zâmbetul tău.
NU SUNT EU.
Din templul său, cu ajutorul Meduzei,
tânăra nimfă cu păr frumos... aerul, plin de şoapte...
Perseu începe căutarea timpului pierdut
prin valuri plesnite-n noapte.
Pare absurd dar e logic,
- Aşa a fost Voinţa lui Dumnezeu!
Reţii doar gestul ei din gară,
ochii ei plutind de dincolo de timp.
Secundele lui niciodată sunt geamuri
când tânăr reflectau speranţa,
NU SUNT EU.
Din templul său, cu ajutorul Meduzei,
tânăra nimfă cu păr frumos... aerul, plin de şoapte...
Perseu începe căutarea timpului pierdut
prin valuri plesnite-n noapte.
Pare absurd dar e logic,
- Aşa a fost Voinţa lui Dumnezeu!
Reţii doar gestul ei din gară,
ochii ei plutind de dincolo de timp.
Secundele lui niciodată sunt geamuri
când tânăr reflectau speranţa,
acum prăfuite, citeşti printre rânduri,
fum şi pseudo-stele.
Nu s-a pierdut, s-a rătăcit,
dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea...
Nu s-a pierdut, s-a rătăcit,
dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea...
__________________________________________
din armână * un băiat, ca un
porumbel alb
** eşti a mea
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu